nebunatic, ~ă [At: IORGA, C. I, 48 / V: ~atec / Pl: ~ici, ~ice / E: nebun + -atic] 1-2 smf, a (Îvp) (Om) lipsit de judecată. 3-4 smf, a (Om) ușuratic. 5 a Care denotă lipsă de judecată. 6-7 a (Ființă) vioaie. 8-9 smf, a (Ființă) zvăpăiată. 10 a (D. manifestări ale ființelor) Care exprimă sau trădează vioiciune. 11 a (D. manifestări ale ființelor) Care trădează zburdălnicie.

NEBUNATIC, -Ă, nebunatici, -e, adj. Care face nebunii, neastîmpărat, zglobiu, zburdalnic. Deveni vorbăreț, expansiv, copilăros și nebunatic, cum nu-l văzuse amicul lui niciodată. VLAHUȚĂ, O. A. 112. Zile întregi putea medita asupra unui cuvînt ieșit din nebunatica sa gură. EMINESCU, N. 41. Zburătorul nebunatic îl aud sunînd prin stuh. NEGRUZZI, S. II 60.

NEBUNATIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial Care se ține de nebunii; năzbâtios. /nebun + suf. ~atic

nebunatic a. sburdalnic, sglobiu.

nebunátic (est) și -ec (vest) adj. Zburdalnic, zglobiŭ: copiĭ nebunaticĭ. V. pălăvatic.

nebunatec, ~ă a vz nebunatic

nebunatic adj. m., pl. nebunatici; f. nebunatică, pl. nebunatice

nebunatic adj. m., pl. nebunatici; f. nebunatică, pl. nebunatice

nebunatic adj. m., pl. nebunatici; f. sg. nebunatică, pl. nebunatice

nebunatic

nebunatic.

NEBUNATIC adj., s. 1. adj. v. zburdalnic. 2. adj. v. zvăpăiat. (Un tânăr ~.) 3. adj., s. poznaș, ștrengar, (prin Mold.) bazaochi. (Mare ~ mai ești!)

NEBUNATIC adj., s. 1. adj. drăcos, neastîmpărat, nebun, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 2. adj. flușturatic, fluturatic, zvăpăiat. (Un tînăr ~.) 3. adj., s. poznaș, ștrengar, (prin Mold.) bazaochi. (Mare ~ mai ești!)

NEBUNATIC, -Ă adj. 1. (Învechit și popular; despre oameni) (1) ușuratic, zvînturatic. Ștefăniță, nebunatecul fiu al lui Vasile..., muri de friguri rele. Iorga, c. i. i, 48. ◊ (Substantivat) Ce mai stai de vorbă cu nebunaticul acesta? com. marian. ♦ Care denotă lipsă de judecată, de chibzuială. Nefăcînd lucrurilor și vremilor chiverniseală..., ci așa numai pen nebunateca și zburateca lui socoteală... fără de vreame acea sumă dă oaste dentru ale sale oști au dăspărțit. R. greceanu, cm ii, 183. 2. (Despre ființe) Vioi, zglobiu, zburdalnic, nebun (I 2); zvăpăiat; (regional) năsărîmb (I 1), năsărîmbos. cf. lb, valian, v., polizu. Zburătorul nebunatic îl aud sunînd prin stuh. NEGRUZZI, S. II, 60, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Deveni vorbăreț, expansiv, copilăros și nebunatic, cum nu-l văzuse amicul lui niciodată. vlahuță, o. a. 112. Zglobie, nebunatecă, iubeșce pe toți care o complimentează. F (1897), 345, cf. ddrf, Barcianu. O ceată de copii nebunatici ne învîrtim pe dinaintea casei lui Aron. Rebreanu, n. 90. Niște copile nebunatice. Sadoveanu, m. c. 96. ◊ Fig. Vîntul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danț. Macedonski, o. i, 134. Matei o strînse la piept sărutîndu-i părul nebunatec. D. Zamfirescu, v. ț. 40. Bătrînul își trecu încet mîna prin părul lui alb, în care vîntul se juca nebunatic. bart, s. m. 62. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care exprimă, trădează vioiciune, neastîmpăr, zburdălnicie. cf. lm. Buzele ei fragede și rumeioare se răsfoiră într-un rîs de nebunatică bucurie. odobescu, s. iii, 202. Joc nebunatic, copilăresc. Gane, n. iii, 5. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi și-n jocuri nebunatice se dau afund, ca iarăși să apară. Bart, s. m. 30. Brazda... dintre sprîncenele lui Stroe Vardaru s-a șters într-o nebunatică izbucnire de rîs tineresc. C. Petrescu, a. r. 20. Făceau gesturi nebunatice pline de finețe și de fantezie. contemp. 1962, nr. 806, 1/7. ◊ (Adverbial) Iute și grațioasă ea sări nebunatec gardul și dispăru rîzînd prin arborii cei ninși ai gradinei. Eminescu, g. p. 73, cf. id. o. iv, 36. – pl.: nebunatici, -ce. – Și: nebunatec, -ă adj. – Nebun + suf. -atic.