2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIRUÍT, -Ă, biruiți, -te, adj. Bătut în luptă, întrecut într-o competiție, învins, înfrânt. ♦ Fig. Stăpânit de un sentiment puternic, de o patimă etc. – V. birui.

BIRUÍT, -Ă, biruiți, -te, adj. Bătut în luptă, întrecut într-o competiție, învins, înfrânt. ♦ Fig. Stăpânit de un sentiment puternic, de o patimă etc. – V. birui.

biruít, ~ă [At: PALIA (1581), ap. Ccr 80/16 / Pl: ~iți, ~e / E: birui] 1 sf (Înv) Stăpânire. 2 a Învins.

BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni.

biruí [At: CORESI, EV. 21/29 / Pzi: ~iesc / E: mg birni] 1 vt (C. indică un dușman, un adversar, un viciu etc.) A învinge. 2 vr (Fig) A-și înfrânge patimile. 3 vt A fi copleșit. 4 vt (C. e o greutate fizică) A putea duce. 5 vr (Înv; Trs; mgm) A se ridica. 6 vt A izbuti. 7 vt A rezolva. 8 vt (C. e o durere, un necaz etc.) A răbda. 9 vta (înv; c. e un ținut, o țară) A stăpâni. 10 vr (Înv) A se supune (cuiva). 11 vtr (Șîe) A se ~ bine A fi bogat. 12 vr (Ban) A-și măsura puterile.

BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.) ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). – Din magh. birni.

BIRUÍ, birui, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A învinge, a înfrînge, a supune (un dușman); a ieși biruitor. Conjurații... au hotărît ca lovitura să fie dată la Oteteleșanca. Aceasta... nu s-a împotrivit, căci era întru totul alături de tabăra care avea să biruie. PAS, L. I 112. ◊ (Poetic) Soarele biruise cu desăvîrșire, risipind negurile și umplînd de strălucire tăpșanul Timișului. SADOVEANU, F. J. 334. În sfîrșit, din lupta oarbă Ziua biruie senină; Se desfășură Toledo Ca o falnică grădină. IOSIF, T. 78. ◊ Loc. adj. De nebiruit = care nu poate fi învins, invincibil. Marșul tinereții de nebiruit urca, s-apropia tot mai mult de inima satului. CAMILAR, N. 223. ♦ Fig. (Cu privire la sentimente, pasiuni etc.) A înfrîna, a stăpîni. Luasem năravul, pe care nu mi-l puteam birui, de a mă refugia la baltă. SADOVEANU, N. F. 52. Biruie-ți durerea. RUSSO, S. 148. ♦ A îndupleca. Fie-sa îl birui cu rugăciunile. ISPIRESCU, L. 15. ♦ Fig. (Subiectul este o emoție, un sentiment etc.; cu primire la oameni) A copleși. Era gata să-l biruie ciuda, dar se stăpîni. DUMITRIU, B. F. 66. Mai pe urmă au fost biruit de fire și au ațipit puțin. SBIERA, P. 60. 2. (Construit cu o completivă directă) A fi în stare, a putea, a izbuti, a răzbi, a ajunge (să... ). [Lui Grigore Mîndrea] casa i-a rămas urzită numai din lemne și n-a mai biruit s-o isprăvească. SADOVEANU, M. C. 70. Cine biruie să spună toate cîte-au fost? RETEGANUL, P. I 63. ♦ Intranz. (Transilv., urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ieși la liman, a o scoate la capăt; a prididi. Petre nu biruia cu răspunsurile. REBREANU, R. I 137. – Prez. ind. și: biruiesc (CAMILAR, N. I 313).

BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. (Despre sentimente, emoții etc.) A-l copleși. 2. A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). Cine biruie să spună toate câte-au fost? (RETEGANUL). – Magh. birni.

A BIRUÍ bírui tranz. 1) (dușmani, adversari etc.) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a bate; a învinge. 2) rar (acțiune greu de realizat) A duce la bun sfârșit; a scoate la capăt; a isprăvi; a termina; a sfârși; a încheia. 3) fig. (stări, sentimente) A face să nu se manifeste; a învinge. ~ frica. [Sil. -ru-i] /<ung. birni

biruì v. 1. a învinge, a bate pe dușmani; 2. a covârși, a da de căpătâiu: e lucru prea mult și nu-l poate birui; 3. a înfrâna: cel ce știe să-și birue lăcomia OD. [Ung. BIRNI, a putea, a fi în stare].

biruĭ și -ĭésc v. tr. (ung. birni, a guverna, a poseda). Înving. Fig. Termin în fine: a birui o lucrare. Vechĭ. Stăpînesc, oblăduĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie

biruí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. bíruie, imperf. 3 sg. biruiá

birui (ind. prez. 1 sg. birui, 3 sg. și pl. biruie)

biruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BIRUÍT adj. 1. v. înfrânt. 2. v. toropit.

BIRUIT adj. 1. bătut, înfrînt, învins, (înv.) spart. (O armată ~.) 2. copleșit, toropit. (~ de somn.)

BIRUÍ vb. v. cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, stăpâni.

BIRUÍ vb. 1. a bate, a înfrânge, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani) 2. v. izbândi. 3. v. depăși. 4. v. stăpâni. 5. v. răzbi.

birui vb. v. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. GUVERNA. STĂPÎNI.

arată toate definițiile

Intrare: biruit
biruit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biruit
  • biruitul
  • biruitu‑
  • birui
  • biruita
plural
  • biruiți
  • biruiții
  • biruite
  • biruitele
genitiv-dativ singular
  • biruit
  • biruitului
  • biruite
  • biruitei
plural
  • biruiți
  • biruiților
  • biruite
  • biruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: birui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • birui
  • biruire
  • biruit
  • biruitu‑
  • biruind
  • biruindu‑
singular plural
  • biruiește
  • biruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • biruiesc
(să)
  • biruiesc
  • biruiam
  • biruii
  • biruisem
a II-a (tu)
  • biruiești
(să)
  • biruiești
  • biruiai
  • biruiși
  • biruiseși
a III-a (el, ea)
  • biruiește
(să)
  • biruiască
  • biruia
  • birui
  • biruise
plural I (noi)
  • biruim
(să)
  • biruim
  • biruiam
  • biruirăm
  • biruiserăm
  • biruisem
a II-a (voi)
  • biruiți
(să)
  • biruiți
  • biruiați
  • biruirăți
  • biruiserăți
  • biruiseți
a III-a (ei, ele)
  • biruiesc
(să)
  • biruiască
  • biruiau
  • birui
  • biruiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • birui
  • biruire
  • biruit
  • biruitu‑
  • biruind
  • biruindu‑
singular plural
  • biruie
  • biruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • birui
(să)
  • birui
  • biruiam
  • biruii
  • biruisem
a II-a (tu)
  • birui
(să)
  • birui
  • biruiai
  • biruiși
  • biruiseși
a III-a (el, ea)
  • biruie
(să)
  • biruie
  • biruia
  • birui
  • biruise
plural I (noi)
  • biruim
(să)
  • biruim
  • biruiam
  • biruirăm
  • biruiserăm
  • biruisem
a II-a (voi)
  • biruiți
(să)
  • biruiți
  • biruiați
  • biruirăți
  • biruiserăți
  • biruiseți
a III-a (ei, ele)
  • biruie
(să)
  • biruie
  • biruiau
  • birui
  • biruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

biruit

etimologie:

  • vezi birui
    surse: DEX '98 DEX '09

birui

  • 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bate înfrânge învinge 3 exemple
    exemple
    • Conjurații... au hotărît ca lovitura să fie dată la Oteteleșanca. Aceasta... nu s-a împotrivit, căci era întru totul alături de tabăra care avea să biruie. PAS, L. I 112.
      surse: DLRLC
    • poetic Soarele biruise cu desăvîrșire, risipind negurile și umplînd de strălucire tăpșanul Timișului. SADOVEANU, F. J. 334.
      surse: DLRLC
    • poetic În sfîrșit, din lupta oarbă Ziua biruie senină; Se desfășură Toledo Ca o falnică grădină. IOSIF, T. 78.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adjectivală De nebiruit = care nu poate fi învins.
      surse: DLRLC sinonime: invincibil un exemplu
      exemple
      • Marșul tinereții de nebiruit urca, s-apropia tot mai mult de inima satului. CAMILAR, N. 223.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: stăpâni înfrâna 2 exemple
      exemple
      • Luasem năravul, pe care nu mi-l puteam birui, de a mă refugia la baltă. SADOVEANU, N. F. 52.
        surse: DLRLC
      • Biruie-ți durerea. RUSSO, S. 148.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Fie-sa îl birui cu rugăciunile. ISPIRESCU, L. 15.
        surse: DLRLC
    • 1.4. figurat A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: copleși 2 exemple
      exemple
      • Era gata să-l biruie ciuda, dar se stăpîni. DUMITRIU, B. F. 66.
        surse: DLRLC
      • Mai pe urmă au fost biruit de fire și au ațipit puțin. SBIERA, P. 60.
        surse: DLRLC
  • 2. popular (Mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ajunge izbuti putea răzbi 2 exemple
    exemple
    • [Lui Grigore Mîndrea] casa i-a rămas urzită numai din lemne și n-a mai biruit s-o isprăvească. SADOVEANU, M. C. 70.
      surse: DLRLC
    • Cine biruie să spună toate cîte-au fost? RETEGANUL, P. I 63.
      surse: DLRLC

etimologie: