Definiția cu ID-ul 1266026:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
birui vb. IV. 1 tr. (compl. indică dușmani, adversari etc.) A învinge, a înfrînge, a bate; a ieși biruitor. Rădică oștii asupra lui Baiazit și-l birui (MOXA). ◊ Poet. Soarele biruise cu desăvîrșire, risipind negurile și umplînd de strălucire tăpșanul Timișului (SADOV.). 2 tr. Fig. (compl. indică sentimente, pasiuni, manifestări etc.) A(-și) înfrîna, a(-și) stăpîni. Biruie-ți durerea (RUSSO). 3 tr. Fig. A fi stăpînit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. Era gata să-l biruie ciuda, dar se stăpîni (DUMITR.). 4 intr. (pop.; mai ales în constr. neg.) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...); a face față. Petre nu biruia cu răspunsurile (REBR.). 5 tr. (compl. indică ținuturi, țări) A stăpîni, a domni. 6 tr. (pop.) A îndupleca. Fie-sa îl birui cu rugăciunile (ISP.). 7 tr., refl. A avea bogății, a fi avut. ◊ Expr. A se birui bine = a fi bogat. 8 refl. (reg.) A-și măsura puterile. Turcule, bolîndule, Dar... ai de gînd să te lovești, Cu noi să te biruiești? (POP.) • prez.ind. birui, -iesc. /<magh. bír.