bairam sn [At: CONDICA (1694-1704), ap. HEM 2365 / P: ba-i-, bai-ram / V: (înv) baer-, baiar-, -aiam, bariam / Pl: ~e, -uri / E: tc bayrâm] 1-2 Numele a două mari sărbători la musulmani, care se celebrează după postul Ramadanului. 3 (Îc) -peșcheș Dar pe care îl trimeteau domnii români cu ocazia bairamului (1) Cf bairamlâc, ramazanlâc. 4 (Fam) Petrecere.

bairám s.n. 1 (relig.) Numele a două mari sărbători religioase musulmane, care se celebrează după postul Ramadanului. ◇ Compus: bairam-peșcheș = dar pe care îl trimiteau domnii români cu ocazia acestor sărbători. 2 (fam.) Petrecere, chef mare. Mergem seara asta la un bairam. • pl. -uri. și (înv.) baerám, baierám, baiarám, bairaiám, bariám s.n./<tc. bayram.

BAIRAM (pl. -amuri) sn. ⛪ Sărbătoare cu care Musulmanii termină ramadanul sau postul lor; cu ocaziunea acestei sărbători, Domnii români trimiteau în vechime daruri Sultanului: n’au putut Ghica-Vodă să strîngă haraciul, casă-l trimiță după obiceiu Ia ~ (LET.) [tc. bayram].

BAIRAM, bairamuri, s. n. 1. (Turcism rar) Numele a două mari sărbători religioase musulmane. ◊ Ploconul bairamului = darul pe care domnii romîni erau obligați să-l trimită la Poarta otomană cu ocazia acestor sărbători. Ei au plătit în tot anul haraciul, ploconul bairamului, văcăritul. BĂLCESCU, O. I 17. 2. (Familiar) Petrecere, chef mare, zaiafet. – Pronunțat: ba-i-ram și (mai rar) bai-ram.

BAIRAM, bairamuri, s. n. 1. (Turcism) Numele a două mari sărbători religioase musulmane. 2. (Fam.) Petrecere; chef mare. [Pr.: bai-] – Tc. bayram.

BAIRAM ~uri n. 1) (nume generic) Două mari sărbători la musulmani. 2) fam. Petrecere mare; chef. [Sil. bai-ram] /<turc. bayram

BAIRAM s.n. (Mold., ȚR) Mare sărbătoare religioasă la musulmani. A: Dară numai trei-patru zile de ar fi mai fost vezir Topal-Pașa, era baraiamul turcilor, și atunce poate ar fi perit și el. NECULCE. Duminecă au făcut bairamul acolea la Anapoli. IM 1754, 142^v; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-AMIRAS. B: N-au putut să strîngă haraciul, ca să-l trimiță la vreame la bairam, după obiceiu. R. POPESCU; cf. IM 1730, 202^r. Variante: baraiam (NECULCE), bariam (PSEUDO-AMIRAS). Etimologie: tc. bayram. Vezi și bairamlîc.

bairam n. 1. sărbătoare cu care Mahomedanii termină ramadanul sau postul lor; cu acea ocaziune Domnii români trimiteau daruri Sultanului și altor Turci cu vază (așa numitul poclon de bairam ori bairamlâc): e bairamul vesel, Stambul e în picioare AL.; 2. fam. petrecere, chef: ce mai bairam o sa facem! [Turc. BAIARAM].

baĭrám n., pl. urĭ (turc. baĭram, d. pers. pop. bariam, sărbătoare). Sărbătoare cu care musulmaniĭ îșĭ termină postu cel mare numit ramadan. Fig. Fam. Mare chef: a trage un baĭram.

baeram sn vz baieram^[1]

baiaram sn vz bairam

bairaiam sn vz bairam

baraiam sn vz bairam

bariam sn vz bairam

băi² [At: LB / P: bă-i / Pzi: ~esc / E: din baie² + -i] 1 vi (Îrg) A lucra la o mină. 2 vt (Trs) A exploata o mină.

băi¹ vtr [At: CONTEMPORANUL I, 205 / V: băia / P: bă-i / Pzi: ~esc / E: baie¹ + -i] (Rar) A (se) scălda. corectat(ă)

băia² v vz băi¹

baerám s.n. v. bairam.

baiarám s.n. v. bairam.

baierám s.n. v. bairam.

bairaiám s.n. v. bairam.

băi² vb. IV. intr. (pop.) A lucra într-o mină (de aur). prez.ind. -iesc. /baie² + -i.

băi¹ vb. IV. refl. (înv., reg.) A face baie; a se scălda. prez.ind. -iesc. /baie¹ + -i.

BAERAM... – BAIRAM...

BAIARAM... = BAIRAM...

BAIERAM – BAIRAM.

❍BĂI (băesc) l. vb. intr. Băn. Trans. (BUD.) (FR.-CDR.) ⚒ A lucra ca băiaș la o mină. II. vb. tr. A exploata o mină [baie].

†BĂIA (băiez) vb. tr. 1 ÎMBĂIA...: fiul tău ce l-ai băiat și l-ai înfășat și l-ai aplecat (VARL.) ¶ 2 Băn. A mîngîia, a desmierda [baie].

BĂI, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie; a se îmbăia, a se scălda. (Fig.) [Burghezii] trîndavi, lacomi, mîndri se scald și se băiesc în lacrimi de-a mulțimii. CONTEMPORANUL, I 205.

BĂI², băiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lucra în mină. – Din baie².

BĂI¹, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie. – Din baie¹.

BARAIAM s.n. v. bairam. substantiv neutru

BARIAM s.n. v. bairam. substantiv neutru

Bairam (sărbători musulmane) (desp. Bai-) s. propriu n.

bairam (petrecere) (fam.) (desp. bai-) s. n., pl. bairamuri

bairam (fam.) (bai-) s. n., pl. bairamuri

Bairam (numele unor sărbători musulmane) (Bai-) s. propriu n.

bairam s. n. (sil. bai-), pl. bairamuri

băi¹ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băiesc, 3 sg. băiește, imperf. 1 băiam; conj. prez. 1 sg. să băiesc, 3 să băiască

!Ramazan Bairam (sărbătoare) (desp. Bai-) s. propriu n., g.-d. art. Ramazan Bairamului

băi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băiesc, imperf. 3 sg. băia; conj. prez. 3 să băiască

băi (a face baie, a lucra într-o mină) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băiesc, imperf. 3 sg. băia; conj. prez. 3 sg. și pl. băiască

BĂI vb. v. îmbăia, scălda.

băi vb. v. ÎMBĂIA. SCĂLDA.

bairam, bairamuri s. n. Numele a două mari sărbători musulmane: a) micul bairam (curban-bairam), sau „ruperea” postului, care are loc la sfârșitul lunii de post Ramadan și durează 3 zile; b) marele-bairam (ramazan-bairam), care are loc în timpul pelerinajului la Mecca și durează 4 zile. – Din tc. bayram.

bairam, bairamuri s. n. (adol.) petrecere cu dans