3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.

BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.

bâlbâit1 sn [At: DA / P: ~bâ-it / Pl: ~uri / E: bâlbâi] 1-2 Bâlbâire (1-2).

bâlbâit2, ~ă [At: GHICA, S. 325 / V: -băit-, bâlbâit, bălbuit / Pl: ~iți, ~e / E: bălbăi] 1-2 smf, a (Persoană) care se bâlbâie (1) Si: (înv) bălbău, gângav. 3 av Prin bâlbâire (1).

BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu. – V. bâlbâi.

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.

bâlbâi [At: CANTEMIR, O. V, 184 / V: ~băi, (rar) bălbăi, bălbui, (înv) bolbâi, (reg) blibăi / Pzi: bâlbâi, ~esc / E: fo] 1-2 vt A produce sunete nearticulate sau a articula nedeslușit cuvinte, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării Si: a bângăvi, a găngăni. 3-4 vti A-și pierde șirul vorbelor spunând cuvinte și fraze fără sens Si: a bolborosi. 5-6 vti (Reg) A trăncăni. 7 vi (Reg; d. o oală pusă pe foc) A clocoti. 8 vr (Imp) A se zbate (într-un lichid).

BÎLBÎÍ, bîlbî́i, vb. IV. 1. Intranz. și (rar) refl. A rosti nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural (v. gîngăvi) sau din cauza nervozității și a emoției. V. bolborosi. Bedros zise, bîlbîindu-se: Numără-le încă o dată. DUMITRIU, N. 258. Unde s-o ducem? bîlbîi majurul. CAMILAR, N. I 84. Stai, stai... nu-i așa, prietene! bîlbîi locotenentul roșind. REBREANU, P. S. 120. Vasile dintru-ntîi nu putu să vorbească. Era schimbat la față și mîinile-i tremurau pe lopeți. – Ce ai, Vasile? întrebă moșneagul din nou.Moșule, eu nu merg, bîlbîi el și rămase nemișcat. DUNĂREANU, CH. 211. ◊ Tranz. Bîlbîind cuvinte neînțelese, s-a depărtat de căruță. CONTEMPORANUL, III 619. ♦ (Rar, despre copii) A gînguri. Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor să-și ducă la gură piciorul. COȘBUC, P. II 47. 2. Refl. (Despre actori sau oratori) A se încurca, a-și pierde șirul (necunoscînd bine textul sau rolul). – Prez. ind. și: bîlbîiesc.

BÎLBÎÍT, -Ă, bîlbîiți, -te, adj. Care bîlbîie, care vorbește greu. V. gîngav. ♦ (Adverbial) Un pipernicit de om... cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. ZAMFIRESCU, R. 203.

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural sau din cauza enervării și a emoției. ♦ Refl. A se încurca, a-și pierde șirul vorbelor. – Comp. lat. balbus.

A SE BÂLBÂÍ mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat și cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoții etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus

A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedeslușit și împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoțiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus

bălbăì v. 1. a vorbi îngăimat sau împiedicat; 2. a rosti rău, repetând silabele. [De origină imitativă ca și lat. balbus sau bulg. blb].

bălbăit a. și m. 1. care bălbăe: bălbăiți cu gura strâmbă EM.; 2. fig. gogoman.

bî́lbîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a v. intr. (d. bîl-bîl, interj. care arată zgomotu limbiĭ care nu poate articula bine, înrudită pin sunet cu lat. bilbire, a gîlgîi, balbus, bîlbîit, balbutire, a bîlbîi, blatĕrare, a flecări; bg. bŭbleam, bîlbîi; ung. belbeltetni, a cînta unuĭ copil ca să adoarmă. V. bolborosesc, gîlgîĭ, fîlfîĭ). Pronunț răŭ și neînțeles producînd mai mult sunetu bl. – Vechĭ și bolbăĭ (ca bojbăĭ față de bîjbîĭ). V. gîngăvesc.

bîlbîít, -ă adj. Care bîlbîĭe. Fig. Prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bâlbâí (a ~) vb., ind. prez. 3 bấlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá; conj. prez. 3 să bấlbâie

bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. și pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá

bîlbîi (ind. prez. 1 sg. bîlbîi, 3 sg. și pl. bîlbîie)

bâlbâesc, -bâi 2, -bâe 3, -bâiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: bâlbâit (adj.)
bâlbâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitul
  • bâlbâitu‑
  • bâlbâi
  • bâlbâita
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiții
  • bâlbâite
  • bâlbâitele
genitiv-dativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitului
  • bâlbâite
  • bâlbâitei
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiților
  • bâlbâite
  • bâlbâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: bâlbâit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitul
  • bâlbâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: bâlbâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bâlbâi
  • bâlbâire
  • bâlbâit
  • bâlbâitu‑
  • bâlbâind
  • bâlbâindu‑
singular plural
  • bâlbâie
  • bâlbâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bâlbâi
(să)
  • bâlbâi
  • bâlbâiam
  • bâlbâii
  • bâlbâisem
a II-a (tu)
  • bâlbâi
(să)
  • bâlbâi
  • bâlbâiai
  • bâlbâiși
  • bâlbâiseși
a III-a (el, ea)
  • bâlbâie
(să)
  • bâlbâie
  • bâlbâia
  • bâlbâi
  • bâlbâise
plural I (noi)
  • bâlbâim
(să)
  • bâlbâim
  • bâlbâiam
  • bâlbâirăm
  • bâlbâiserăm
  • bâlbâisem
a II-a (voi)
  • bâlbâiți
(să)
  • bâlbâiți
  • bâlbâiați
  • bâlbâirăți
  • bâlbâiserăți
  • bâlbâiseți
a III-a (ei, ele)
  • bâlbâie
(să)
  • bâlbâie
  • bâlbâiau
  • bâlbâi
  • bâlbâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bâlbâit (adj.)

etimologie:

  • vezi bâlbâi
    surse: DEX '98 DEX '09

bâlbâit (s.n.)

bâlbâi

  • 1. intranzitiv reflexiv tranzitiv A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gângăvi attach_file 5 exemple
    exemple
    • Bedros zise, bîlbîindu-se: Numără-le încă o dată. DUMITRIU, N. 258.
      surse: DLRLC
    • Unde s-o ducem? bîlbîi majurul. CAMILAR, N. I 84.
      surse: DLRLC
    • Stai, stai... nu-i așa, prietene! bîlbîi locotenentul roșind. REBREANU, P. S. 120.
      surse: DLRLC
    • Vasile dintru-ntîi nu putu să vorbească. Era schimbat la față și mîinile-i tremurau pe lopeți. – Ce ai, Vasile? întrebă moșneagul din nou. – Moșule, eu nu merg, bîlbîi el și rămase nemișcat. DUNĂREANU, CH. 211.
      surse: DLRLC
    • Bîlbîind cuvinte neînțelese, s-a depărtat de căruță. CONTEMPORANUL, III 619.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar Despre copii:
      exemple
      • Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor să-și ducă la gură piciorul. COȘBUC, P. II 47.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: bâlbâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: