opțiuni
  • info
5 definiții pentru bâlbâit (persoană)

Explicative DEX

bâlbâit2, ~ă [At: GHICA, S. 325 / V: -băit, bălbăit, bălbuit[1] / Pl: ~iți, ~e / E: bălbăi] 1-2 smf, a (Persoană) care se bâlbâie (1) Si: (înv) bălbău, gângav. 3 av Prin bâlbâire (1).

  1. Variantă care are definiție proprie. — gall

bălbăit2, ~ă smf, a vz bâlbâit2

bâlbăit2, ~ă a, smf vz bâlbâit2

bîlbîit2, -ă s.m, s.f., adj. (Persoană) care (se) bîlbîie, care vorbește greu, gîngav. Găgăuții și gușații, Bîlbîiți, cu gura strimbă, sînt stăpînii astei nații (EMIN.). ◊ (adv.) Bietul preot, nu că nu știa să citească: vorbea cam bălbăit (ISP.). • pl. -ți, -te. /v. bîlbîi.

BÎLBÎIT, BĂLBĂIT I. adj. p. BÎLBÎI. II. sm. Cel ce bîlbîește: Bîlbîiți cu gura strîmbă, sînt stăpînii astei nații (EMIN.). III. sn. Faptul de a bîlbîi. IV. adv. Cu glas încurcat, cu vorba încîlcită: bietul preot... vorbea cam bîlbîit și se temea să nu rîză lumea de el (ISP.).

Intrare: bâlbâit (persoană)
bâlbâit3 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitul
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiții
genitiv-dativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitului
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiților
vocativ singular —
plural —
bâlbăit3 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbăit
  • bâlbăitul
plural
  • bâlbăiți
  • bâlbăiții
genitiv-dativ singular
  • bâlbăit
  • bâlbăitului
plural
  • bâlbăiți
  • bâlbăiților
vocativ singular —
plural —
bălbăit3 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălbăit
  • bălbăitul
plural
  • bălbăiți
  • bălbăiții
genitiv-dativ singular
  • bălbăit
  • bălbăitului
plural
  • bălbăiți
  • bălbăiților
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bâlbâit, bâlbâităadjectiv
bâlbâit, bâlbâițisubstantiv masculin
bâlbâită, bâlbâitesubstantiv feminin

  • 1. adesea substantivat (și) adverbial (Persoană) care (se) bâlbâie, care vorbește greu. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
    sinonime: gângav
    • format_quote Găgăuții și gușații, Bîlbîiți, cu gura strimbă, sînt stăpînii astei nații. (EMIN.) DEXI CADE
    • 1.1. (și) adverbial Prin bâlbâire. MDA2 DEXI CADE
      • format_quote Un pipernicit de om... cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. D. ZAMFIRESCU, R. 203. DLRLC
      • format_quote Bietul preot, nu că nu știa să citească: vorbea cam bălbăit. (ISP.) DEXI
etimologie:
  • vezi bâlbâi DEX '09 DEXI DEX '98 DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „bâlbâit” (5 clipuri)
Clipul 1 / 5