bîlbîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (d. bîl-bîl, interj. care arată zgomotu limbiĭ care nu poate articula bine, înrudită pin sunet cu lat. bilbire, a gîlgîi, balbus, bîlbîit, balbutire, a bîlbîi, blatĕrare, a flecări; bg. bŭbleam, bîlbîi; ung. belbeltetni, a cînta unuĭ copil ca să adoarmă. V. bolborosesc, gîlgîĭ, fîlfîĭ). Pronunț răŭ și neînțeles producînd mai mult sunetu bl. – Vechĭ și bolbăĭ (ca bojbăĭ față de bîjbîĭ). V. gîngăvesc.