ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).

AZURIU, -IE, azurii, adj., s. n. 1. Adj. Albastru-deschis; bleu. 2. S. n. Culoare azurie (1). – Azur + suf. -iu.

azur, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 30 / Pl: sn -uri, a -i, ~e / E: fr azur, lat azzurum] 1-2 a, sn (Care are) culoarea albastru-verzui deschis. 3-4 a, sn (Care are) culoarea cerului senin. 5 sn (Pex) Vopsea de culoarea azur (2).

azuriu, ~ie [At: NEGRUZZI, I 195 / Pl: ~ii / E: azur + -iu] 1-4 sn, a (Culoare) care bate în azur (2, 4). 5-6 a, sn (Care are) culoarea albastru-verzui. 7-8 sn Ca azurul (2, 4).

*AZURIU adj. Ca azurul, albastru ca cerul: munții azurii ce se privesc în depărtare (NEGR.).

AZURIU, -IE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru deschis; bleu. – Azur + suf. -iu.

AZUR s. n. Culoare albastră-deschisă (ca cerul); albastrul cerului. Azurul se deschide larg, Fug norii speriați în lături. BENIUC, V. 11. Cade foaie după foaie Peste-azurul de pe boltă. MACEDONSKI, O. I 204. Ochii lui albaștri ca azurul... dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ (Adjectival, rar) Din tainica pădure Apare luna mare cîmpiilor azure. EMINESCU, O. I 63.

AZURIU, -IE, azurii, adj. De culoarea azurului; albastru-deschis. [Rîurile] scoborîndu-se din naltele piscuri... șerpuiesc... desfășurînd undele lor azurii, sub razele călduroase ale soarelui. ODOBESCU, S. 1 23. În baie azurie Sicilia se scaldă. ALECSANDRI, P. III 75. ◊ (Substantivat) Urme scămoșate de nori albicioși împietriseră în liniștea văzduhului, pătînd din loc în loc azuriul cerului. MIHALE, O. 441.

AZURIU, -IE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru-deschis. – Din azur + suf. -iu.

AZURIU, -IE adj. (adesea s.) Albastru-deschis, ca azurul. [azur + -iu, cf. fr. azuré].

AZUR I. s. n. 1.. albastrul cerului. 2. culoarea albastru-deschis. II. adj. ca azurul. (< fr. azur)

AZURIU ~ie (~ii) Care este de culoarea cerului; albastru-deschis; ca azurul; bleu. /azur + suf. ~iu

azuriu a. de coloarea cerului senin: pe marea azurie.

*azúr, -ă adj. (it. azzuro, azur, fr. azur, lazulită, sp. azul, albastru, d. ar. al azurd, pers. lazvard, lazurd, lağurd, lazulită. V. lapis-lazuli, lazur). Albastru ca ceru. S. n., pl. urĭ. Coloarea albastră: azuru ceruluĭ. – Fals azurat orĭ azuriŭ.

albastru-azuriu adj. m., f. albastru-azurie, pl. m. și f. albastru-azurii

azuriu¹ adj. m., f. azurie; pl. m. și f. azurii

albastru-azuriu adj. m., pl. albaștri-azurii, art. albaștrii-azuriii; f. albastră-azurie, pl. albastre-azurii

azuriu¹ adj. m., f. azurie; pl. m. și f. azurii

azuriu adj. m., f. azurie; pl. m. și f. azurii

azuriu

azur (-ruri), s. n. – 1. Culoarea albăstrie a boltei cerești, cer. – 2. (Adj.) Albastru. Fr. azur. – Der. azurat, adj. (albastru); azurită, s. f. (azurit); azuriu, adj. (albăstriu).

AZURIU adj. v. bleu.

AZURIU adj. bleu, (înv.) havaiu. (De culoare ~.)

ALBASTRU, -Ă Cu (sau de) sânge albastru = De neam ales, nobil, de familie bună: Pușcăriașul frumos din Cotroceni și revoluționarul cu sânge… albastru se îmbrățișaseră și plângeau. (G. M. ZAMFIRESCU) Este (cam) albastru (fam.) = E (cam) rău, e (cam) neplăcut, situația e dificilă: [...] de nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cârciumarul, ar fi fost albastru. (MIHAIL SADOVEANU) Inimă-albastră = a) Suflet trist, îndurerat. (pex.) Tristețe, jale: Zeul se supără foc. Și de ce atâta inimă- albastră? (P. ISPIRESCU) b) Necaz, mânie, ciudă, mâhnire, deprimare:−Îndată, răspunse țiganul; am să vă cânt un cântec de inimă albastră să vi se topească ochii în lacrimi… (NICOLAE GANE) Domnu Nae vrea să audă o cântare de inimă-albastră. (ION PAS)