azur, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 30 / Pl: sn -uri, a -i, ~e / E: fr azur, lat azzurunt] 1-2 a, sn (Care are) culoarea albastru-verzui deschis. 3-4 a, sn (Care are) culoarea cerului senin. 5 sn (Pex) Vopsea de culoarea azur (2).

AZUR s. n. Culoare albastră-deschisă (ca cerul); albastrul cerului. Azurul se deschide larg, Fug norii speriați în lături. BENIUC, V. 11. Cade foaie după foaie Peste-azurul de pe boltă. MACEDONSKI, O. I 204. Ochii lui albaștri ca azurul... dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ (Adjectival, rar) Din tainica pădure Apare luna mare cîmpiilor azure. EMINESCU, O. I 63.

AZUR I. s. n. 1.. albastrul cerului. 2. culoarea albastru-deschis. II. adj. ca azurul. (< fr. azur)

*azúr, -ă adj. (it. azzuro, azur, fr. azur, lazulită, sp. azul, albastru, d. ar. al azurd, pers. lazvard, lazurd, lağurd, lazulită. V. lapis-lazuli, lazur). Albastru ca ceru. S. n., pl. urĭ. Coloarea albastră: azuru ceruluĭ. – Fals azurat orĭ azuriŭ.

azur (-ruri), s. n. – 1. Culoarea albăstrie a boltei cerești, cer. – 2. (Adj.) Albastru. Fr. azur. – Der. azurat, adj. (albastru); azurită, s. f. (azurit); azuriu, adj. (albăstriu).