atragere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: atrage] 1 Tragere spre sine a unui obiect Si: (rar) atras¹ (1). 2 Tendință reciprocă a mai multor obiecte de a micșora distanța dintre ele Si: (rar) atras¹ (2). 3 (Fig) Iubire. 4 A provoca dorința cuiva de a se apropia de ceva sau de cineva Si: (rar) atras¹ (4). 5 Aducere a cuiva cu sine Si: (rar) atras¹ (5). 6 (Fig) Ispitire. 7 Polarizare spre sine a atenției tuturor Si: (rar) atras¹ (7). 8 Polarizare a atenției cuiva spre un fapt important neglijat Si: (rar) atras¹ (8). 9 (Fig) Exercitare a unei fascinații asupra cuiva Si: (rar) atras¹ (9). 10 Determinare a cuiva (adesea prin viclenie) de a veni undeva Si: (rar) atras¹ (10). 11 (Fig) Antrenare a unei consecințe Si: (rar) atras¹ (11).

ATRAGÉRE, atrageri, s. f. Acțiunea de a atrage. 1. Determinare a cuiva de a veni alături de o persoană sau de un lucru. O mare importanță are atragerea în munca de agitație a activiștilor de partid și a cadrelor cu munci de conducere în aparatul de stat. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 25, 2/1. 2. Aducere (prin mijloace adecvate) a cuiva într-un loc sau într-o situație periculoasă; ademenire, amăgire. Se pusese la cale... atragerea domnului și răpirea sau înjunghierea lui. PAS, L. I 112.

ATRÁGERE, atrageri, s. f. Acțiunea de a (se) atrage.

ATRÁGERE s.f. Acțiunea de a atrage și rezultatul ei. [< atrage].

ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a trage spre sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras] – A³ + trage (după fr. attirer).

atráge [At: (a. 1865) URICARIUL, X, 377/4 / Pzi: atrág / Ps: -răséi / E: a³ + trage după fr attirer] 1 vt A trage ceva spre sine. 2 vr (D. mai multe obiecte) A tinde reciproc să micșoreze distanța dintre ele. 3 vr (Fig) A se iubi. 4 vt A face pe cineva să simtă dorința de a se apropia de ceva sau de cineva. 5 vt A aduce pe cineva cu sine. 6 vt (Fig) A ispiti. 7 vt (Îe) – atenția A face ca atenția tuturor să se îndrepte spre sine. 8 vt (Îae) A face ca atenția cuiva să se îndrepte spre un fapt important neglijat. 9 vt (Îae) A avertiza. 10 vt (Fig) A exercita o fascinație asupra cuiva. 11 vt A determina pe cineva (adesea prin viclenie) să vină undeva. 12 vt (Fig) A avea drept consecință un fapt.

ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras] – A³ + trage (după fr. attirer).

ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A trage spre sine, a aduce la sine. Magnetul atrage fierul. ▭ Prezența lui în fața magazinului a atras mulți clienți. SAHIA, N. 109. ◊ Refl. reciproc. Electricitățile de semn contrar se atrag. ♦ A determina (pe cineva) să vină sau să se ducă undeva. L-a atras într-o cursă. ▭ Colonii de lumi pierdute... Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. [Arcașii] la fugă se gătesc, Cercînd s-atragă leșii din tabără afară. ALECSANDRI, P. III 221. ◊ Expr. A atrage atenția (sau luarea-aminte) a cuiva = a face ca atenția cuiva să se îndrepte într-o anumită direcție, a face pe cineva atent. Numai după ce n-a mai rămas nimic pe fundul de lemn... lelea Ileana a crezut venit momentul să atragă luarea-aminte a lui Moș Vasile. SADOVEANU, N. F. 126. Tu îmi vei răspunde că e bine... Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară. EMINESCU, O. I 137. ♦ Fig. A ademeni, a ispiti. Romanii au venit în Dacia atrași de faima acestor mine. BOGZA, Ț. 61. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I. 136. 2. A aduce după sine, a avea drept consecință. Condamnarea penală atrage după sine destituirea din funcție. ◊ Fig. Mi-am atras neplăceri. 3. A exercita o atracție asupra cuiva. Istoria mă atrage. – Formă gramaticală: part. atras.

ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A trage spre sine, a aduce la sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; a face atent. 2. A aduce după sine, a avea drept consecință. 3. A exercita o atracție asupra cuiva. ♦ Fig. A ademeni, a ispiti. [Perf. s. atrăsei, part. atras] – Din a³ + trage (după fr. attirer).

ATRÁGE vb. III. tr. 1. A trage, a aduce la (către) sine. ♦ A hotărî, a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (Fig.) A ispiti, a ademeni. 3. A avea ca urmare, drept consecință. [P.i. atrág, perf. s. atrăsei. / < trage, după fr. attirer, it. attrarre].

ATRÁGE vb. tr. 1. a trage, a duce la (către) sine. ◊ a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes. 3. a avea drept consecință. (după fr. attirer)

A ATRÁGE atrág tranz. 1) A trage spre sine; a face să vină spre sine (printr-o acțiune materială). Magnetul atrage fierul. 2) A face să adere (la ceva sau la cineva). 3) A determina prin diverse mijloace să participe la o acțiune; a antrena. ◊ ~ atenția (cuiva) a) a face pe cineva să-și concentreze atenția asupra cuiva sau a ceva; b) a face în prealabil atent; a preveni. 4) A face să simtă o atracție. Pictura îl atrage mult. 5) fig. A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a fascina; a încânta; a vrăji. Marea mă atrage mereu. 6) A avea drept consecință. [Sil. a-tra-] /a + a trage

atrage v. 1. a trage la sine; 2. fig. a procura, a cauza.

*atrág, atrás, a atráge v. tr. (lat. attráhere. V. trag). Trag spre mine: magnetu atrage feru. Fig. Fac să privească: lumina îțĭ atrage privirea. Fac să vină: politeța te atrage.

atrágere (a-tra-) s. f., g.-d. art. atrágerii; pl. atrágeri

atrágere s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. atrágerii; pl. atrágeri

atráge (a ~) (a-tra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. atrág, 1 pl. atrágem, imperf. 3 sg. atrăgeá, perf. s. 1 sg. atrăséi, 1 pl. atráserăm; conj. prez. 3 să atrágă; part. atrás

atráge vb. (sil. -tra-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. atrág, 1 pl. atrágem, imperf. 3 sg. atrăgeá, perf. s. 1 sg. atrăséi, 1 pl. atráserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. atrágă; part. atrás

Atragere ≠ respingere