a³ pp [At: DA ms / E: fr á] De câte.

a⁵ arp [At: DA / E: nct] Înlocuiește numele obiectului posedat.

a² pp [At: DOSOFTEI, V. S. 12/1 / E: lat ad] La.

a⁵ prep. Intră în compunerea numeralelor distributive. Două cărți a 100 de pagini. • / <fr. à.

a⁴ prep. 1 Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului. A citi. 2 Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale, a unor substantive și adjective în structura cărora este inclus tot și în numirea unor jocuri de copii. Ex. Acasă, de-a dreapta, de-a baba oarba. 3 Exprimă un raport de comparație sau de asemănare. Miroase a tămîie. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 4 Se utilizează pentru a exprima genitivul unor numerale sau al unor pronume și adjective pronominale nehotărîte. Cărțile a doi copii. Simbolul a ceva. • /lat. ad.

A³ prep. 1 Întrebuințată dinaintea infinitivului (a avea, a scrie) ¶ 2 Pusă după anumite verbe însoțite de substantive, pentru a restrînge înțelesul general al verbului după ideea, însușirile substantivului: abia putu face ceva care să mai semene a grădină (ISP.); calcă a popă; cobește a moarte; miroase a mucegaiu; trage a sărăcie; fluieră a pagubă ¶ 2 Formează adverbe și locuțiuni adverbiale: acasă, adeseori, afund, alături, alene, aminte, anevoie (în limba veche și în graiul poporului, formațiunile acestea apar mai des: atimp, aprînz, a mînă, a umăr) ¶ 4 Precedată de prepoziția de, formează: a) locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a rîndul; b) numele unor jocuri de copii: de-a baba-oarba, de-a hoții ¶ 5 Se pune la gen.-dat. dinaintea adjectivelor și pronumelor nedeterminate și dinaintea numeralelor: vorba a niscai-va oameni; tată a doi copii [lat. ad].

A⁵ pron. adj. dem. f. 👉 ĂL

A⁴ art. 👉 ĂL.

A² interj. Exprimă mirarea, durerea, îndoiala.

A¹ sm. Prima literă și prima vocală a alfabetului; purta în alfabetul cirilic numirea de „az”.

A⁴ prep. (Cu sens distributiv, precedînd numerale) De cîte... Trei caiete a un leu.

A³ prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, I. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neinvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul. ◊ Locomotiva scundă... trăgea încet șase vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata.

A⁴ prep. (Introduce un numeral distributiv) De cîte... 3 saci a 80 kg. – Fr. à.

A³ prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pămînt. ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta. – Lat. ad.

a⁴ (Urmat de numerale) De cîte...: cinci monede a trei lei.

a³ prep. 1. Precedă infinitul: a citi. 2. Stabilește un raport de comparație: miroase a urs. 3. Formează locuțiuni: de-a dreapta.

A¹ prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a trandafir. 2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a ploaie. /<lat. ad

a prep. 1. arată o pozițiune exterioară: a casă; fig. a minte; 2. o presimțire: miroase a..., fig. nu-i a bună; 3. modul: merge a lene; 4. precede orice infinitiv, distingându-l de forma-i nominală corespunzătoare: a face în raport cu facere [Lat. AD].

4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a).

a⁷ prep. (a arăta ~ cerșetor, a mirosi ~ ars, tezele ~ doi elevi, grație ~ noi donații, votul ~ mulți cetățeni)

a³ prep.

a prep.

a prep. – 1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron. rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.

a, prep. (înv.) La: „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea, 1924, II: 357). – Lat. ad „la” (MDA).

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop, 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu’ cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi, 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea, 1924, II: 357). – Lat. ad „la” (DEX, MDA).

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu’ cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la”.

A³ (< fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.

A² (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.

A, ab, ad... Cu aceste prepoziții latine s-au format numeroase expresii. lată cîteva mai răspîndite: Ab absurdo (prin reducere la absurd); Ab antiguo (din vechime); Ab hoc et ab hac (de la aceasta și de la aceea); Ab imo pectore (din tot sufletul); Ab initio (de la început); Ab intestat (fără testament); Ab irato (sub imperiul mîniei); Ab origine (de la obîrșie); ș.a. Ad acta (la acte, la dosar); Ad gloriam (pentru glorie); Ad hominem (la om, personal); Ad honores (onorific, fără plată); Ad infinitum (la nesfîrșit); Ad interim (interimar, provizoriu); Ad libitum (după plac, pe alese); Ad litem (pentru un proces); Ad litteram (după literă, cuvînt cu cuvînt); Ad patres (referitor la strămoși); Ad perpetuam rei memoriam (spre veșnică amintire); Ad rem (la problemă, la obiect, precis); Ad unum (pînă la unul); Ad usum (după obicei); Ad valorem (după valoare); ș.a. A fortiori (cu atît mai mult); A minima (prea puțin); A priori (din cele dinainte); A posteriori (din experiență) ș.a.