3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

atestat1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 149 / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: atesta] 1 Confirmare. 2-5 Atestare (2-5). 6-9 Act prin care se atestă (1-3, 5). 10 (Spc) Certificat de studii.

atestat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: atesta] 1 Confirmat2. 2 Pentru care s-a depus mărturie. 3 Dovedit2. 4 (D. cuvinte) Existent într-un text. 5 (D. oameni) Confirmat într-o anumită funcție sau calitate.

ATESTÁT2, -Ă, atestați, -te, adj. (Despre fapte, situații etc.) Care este dovedit, confirmat. ♦ Care există în scris. ♦ (Despre cercetători, cadre didactice etc.) Care este confirmat în grad. – V. atesta.

ATESTÁT2, -Ă, atestați, -te, adj. (Despre fapte, situații etc.) Care este dovedit, confirmat. ♦ Care există în scris. ♦ (Despre cercetători, cadre didactice etc.) Care este confirmat în grad. – V. atesta.

ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.

ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.

ATESTÁT, atestate, s. n. (învechit) Act prin care se atestă ceva (v. dovadă); (în special) certificat sau diplomă de studii. Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77. Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66. Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175. – Pl. și: atestaturi (ALECSANDRI, T. 90).

ATESTÁT, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva; certificat sau diplomă de studii. – Germ. Attestat.

ATESTÁT s.n. Act care atestă ceva; (spec.) diplomă, certificat de studii. [Pl. -te. / cf. germ. Attestat, lat. attestatum < attestari – a depune mărturie].

ATESTÁT s. n. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii. (< germ. Attestat)

ATESTÁT ~e n. Act prin care se atestă ceva; diplomă; certificat de studii. /<germ. Attestat

*atestát n., pl. e (d. a atesta; germ. attestat). Certificat, adeverință: atestat de absolvirea școaleĭ primare.

atesta vt [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / Pzi: atest și -téz / E: fr attester, lat attestari] 1 A confirma 2 A depune mărturie. 3 A dovedi că ceva există. 4 A figura într-un text. 5 A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.

ATESTÁ, atest, vb. I. Tranz. A face dovada, a dovedi; a confirma. Diferitele specii [de sturzi]... sînt foarte mîncăcioase: însuși Orațiu ne-o atestă. ODOBESCU, S. III 27. ♦ A dovedi existența unui lucru. Termeni atestați în documente vechi. Cuvînt atestat în formă regională.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari).

ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atést, 3,6 -tă. / < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor].

ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr. attester, lat. attestari)

A ATESTÁ atést tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /<fr. attester, lat. attestari

atestà v. 1. a asigura, a încredința despre adevărul unui lucru; 2. a lua de martor.

*atést și -éz, a v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt.

arată toate definițiile

Intrare: atestat (adj.)
atestat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
  • atesta
  • atestata
plural
  • atestați
  • atestații
  • atestate
  • atestatele
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
  • atestate
  • atestatei
plural
  • atestați
  • atestaților
  • atestate
  • atestatelor
vocativ singular
plural
Intrare: atestat (s.n.)
atestat2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
plural
  • atestate
  • atestatele
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
plural
  • atestate
  • atestatelor
vocativ singular
plural
atestat3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
plural
  • atestaturi
  • atestaturile
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
plural
  • atestaturi
  • atestaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: atesta
verb (VT8)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • atesta
  • atestare
  • atestat
  • atestatu‑
  • atestând
  • atestându‑
singular plural
  • atestă
  • atestați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • atest
(să)
  • atest
  • atestam
  • atestai
  • atestasem
a II-a (tu)
  • atești
(să)
  • atești
  • atestai
  • atestași
  • atestaseși
a III-a (el, ea)
  • atestă
(să)
  • ateste
  • atesta
  • atestă
  • atestase
plural I (noi)
  • atestăm
(să)
  • atestăm
  • atestam
  • atestarăm
  • atestaserăm
  • atestasem
a II-a (voi)
  • atestați
(să)
  • atestați
  • atestați
  • atestarăți
  • atestaserăți
  • atestaseți
a III-a (ei, ele)
  • atestă
(să)
  • ateste
  • atestau
  • atesta
  • atestaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

atestat (adj.)

  • 1. (Despre fapte, situații etc.) Care este dovedit, confirmat.
    surse: DEX '09
    • 1.1. Care există în scris.
      surse: DEX '09
    • 1.2. (Despre cercetători, cadre didactice etc.) Care este confirmat în grad.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi atesta
    surse: DEX '09

atestat (s.n.)

  • 1. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: certificat (s.n.) diplomă 3 exemple
    exemple
    • Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77.
      surse: DLRLC
    • Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66.
      surse: DLRLC
    • Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175.
      surse: DLRLC

etimologie:

atesta

  • 1. A face dovada; a confirma un adevăr.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: arăta confirma demonstra dovedi proba antonime: contesta un exemplu
    exemple
    • Diferitele specii [de sturzi]... sînt foarte mîncăcioase: însuși Orațiu ne-o atestă. ODOBESCU, S. III 27.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A exista în scris.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
      • diferențiere A dovedi existența unui lucru.
        surse: DLRLC DN un exemplu
        exemple
        • Termeni atestați în documente vechi. Cuvânt atestat în formă regională.
          surse: DLRLC
    • 1.2. A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: