atestat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: atesta] 1 Confirmat². 2 Pentru care s-a depus mărturie. 3 Dovedit². 4 (D. cuvinte) Existent într-un text. 5 (D. oameni) Confirmat într-o anumită funcție sau calitate.

*ATESTAT (pl. -ate) sn. 1 Dovadă, încredințare, mărturie înscris ¶ 2 🖋 Adeverință, certificat: îmi dădură ~ul de isprăvirea cursurilor (GN.) [germ.].

ATESTAT, -Ă (FORMĂ / CONSTRUCȚIE ~) Termen utilizat pentru forme și construcții descoperite în texte sau în înregistrări de limbă vorbită, existând deci certitudinea folosirii lor prezente sau trecute; se opune lui neatestat*, termen acoperind două tipuri de situații: a) sin. cu reconstruit, utilizat pentru a desemna forme și construcții reprezentând stadii anterioare de limbă, nedescoperite până acum în texte, refăcute mental, pe baza legilor* fonetice ale gramaticii comparate*; b) pentru a desemna construcții care, prezentând un grad mare de deviere, sunt imposibil de conceput în limba studiată. Formele și construcțiile neatestate, spre deosebire de cele atestate, se marchează grafic prin asterisc* [*], așezat în partea stângă, sus, a cuvântului sau a construcției. Vezi ASTERISC; NEATESTAT. G.P.D.

ATESTAT, -Ă adj. (< atesta < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor): în sintagma cuvânt atestat (v.).