13 definiții pentru atestat (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

atestat1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 149 / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: atesta] 1 Confirmare. 2-5 Atestare (2-5). 6-9 Act prin care se atestă (1-3, 5). 10 (Spc) Certificat de studii.

ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.

ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.

ATESTÁT, atestate, s. n. (învechit) Act prin care se atestă ceva (v. dovadă); (în special) certificat sau diplomă de studii. Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77. Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66. Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175. – Pl. și: atestaturi (ALECSANDRI, T. 90).

ATESTÁT, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva; certificat sau diplomă de studii. – Germ. Attestat.

ATESTÁT s.n. Act care atestă ceva; (spec.) diplomă, certificat de studii. [Pl. -te. / cf. germ. Attestat, lat. attestatum < attestari – a depune mărturie].

ATESTÁT s. n. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii. (< germ. Attestat)

ATESTÁT ~e n. Act prin care se atestă ceva; diplomă; certificat de studii. /<germ. Attestat

*atestát n., pl. e (d. a atesta; germ. attestat). Certificat, adeverință: atestat de absolvirea școaleĭ primare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

atestát s. n., pl. atestáte

atestát s. n., pl. atestáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ATESTÁT s. v. certificat, diplomă.

atestat s. v. CERTIFICAT. DIPLOMĂ.

Intrare: atestat (s.n.)
atestat2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
plural
  • atestate
  • atestatele
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
plural
  • atestate
  • atestatelor
vocativ singular
plural
atestat3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
plural
  • atestaturi
  • atestaturile
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
plural
  • atestaturi
  • atestaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

atestat (s.n.)

  • 1. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: certificat (s.n.) diplomă 3 exemple
    exemple
    • Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77.
      surse: DLRLC
    • Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66.
      surse: DLRLC
    • Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175.
      surse: DLRLC

etimologie: