ATENȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Flori, obiecte etc. oferite cuiva în schimbul unor mici servicii; dar, cadou. [Var.: atențiune s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio -onis.

atent, ~ă [At: BACOVIA, O. 73 / Pl: ~nți, ~e / E: lat attentus] 1 a Cu mintea concentrată asupra unui singur lucru. 2-3 a, av (Care este făcut) cu atenție (2). 4-5 av, a (În mod) interesat. 6-7 av, a (În mod) binevoitor. 8-9 av, a (În mod) politicos.

atenție sf [At: CONTEMPORANUL VI, II, 198 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr attention] 1 Activitate psihică complexă (conștientă sau inconștientă) de orientare și concentrare în mod clar și precis asupra unui obiect sau a unei activități, selecționate din mediul ambiant Si: băgare-de-seamă Vz seamă, luare-aminte, luare. 2 (Îs) ~ spontană Atenție (1) provocată instantaneu, involuntar, de un obiect care iese în evidență. 3 (Îe) ~ la...! Ia seama la...! 4 (Îae) Ascultă! 5 (Îs; arg) ~ la cotitură! Pericol! 6 Însușire care constă în capacitatea de atenție (1). 7 Interes. 8 Preocupare specială a cuiva pentru ceva. 9 Îndreptare a bunăvoinței către cineva sau ceva. 10 (Îe) A (nu) da ~ la... A (nu) arăta solicitudine față de... 11 (Îae) A (nu) da importanță unui fapt. 12 (Ccr) Flori, obiecte oferite cuiva în semn de considerație, recunoștință etc. 13 (Prt) Mită.

atențiune sf vz atenție

*ATENT I. adj. Băgător de seamă, luător aminte: să fii ~ la cele ce vei auzi și vei vedea. II. adv. Cu băgare de seamă, cu luare aminte: scoase petecul de hîrtie și-l privi ~ (VLAH.) ¶¶ contr. NEATENT [lat.].

*ATENȚIUNE, *ATENȚIE sf. 1 Băgare de seamă, luare aminte: lucrează cu multă ~; a atrage, a distrage ~a ¶ 2 pl. Îndatoriri, îngrijiri pornite din considerație, din respect: dacă ai ști ce bun e, ce plin de atenții e pentru mine (BR.-VN.) ¶¶ contr. NEATENȚI(UN)E.

ATENȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var.: atențiune s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.

ATENT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva, care urmărește un lucru cu luare-aminte, cu băgare de seamă. Șezu cîteva clipe uitîndu-se foarte atentă la soba înaltă de teracotă. DUMITRIU, B. F. 92. Eram atent, ca să văd tresărirea scînteilor electrice. SADOVEANU, N. F. 34. ♦ Care este făcut cu atenție. O analiză atentă a situației. ◊ (Adverbial) Medicul examinează atent pe bolnav. 2. Care e plin de solicitudine față de cineva; amabil, prevenitor, binevoitor, politicos, Jean era... întotdeauna atent cu doamnele. DAVIDOGLU, M. 81.

ATENȚIE, atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai cîteva. Atenție dispersată. Intrînd în sala de expoziție, atenția îi fu atrasă de o pictură în ulei. ▭ Exigența mereu crescîndă față de activitatea științifică, cerințele mereu sporite pe care opera de construire a socialismului le pune în fața științei țin îndreptată atenția întregului popor asupra muncii desfășurate pe tărîmul științei și învățămîntului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 1/1. ◊ Expr. A atrage (cuiva) atenția v. atrage. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultați! băgați de seamă! Atenție! îl înștiința, cu aceeași voce scăzută, caporalul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Expr. Atenție la... = fii atent! ia seama! Atenție la stop! Atenție la trepte! 2. Interes, grijă, preocupare. Atitudine lipsită de atenție față de munca tovarășilor lui. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamînd luarea-aminte specială a cuiva. În atenția propagandiștilor. (A fi, a sta, a pune etc.) în centrul atenției cuiva = (a fi, a sta etc.) în centrul preocupărilor cuiva. În centrul atenției organizațiilor de bază trebuie să stea problemele producției. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important, a pune în centrul preocupărilor. Partidul și guvernul acordă cea mai mare atenție formării de cadre de ingineri mineri din rîndurile clasei muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 27, 3/4. A îndrepta atenția (asupra unei ființe sau a unui lucru) = a-și concentra luarea-aminte. 3. (Adesea la pl.) Atitudine de bunăvoință sau de amabilitate; solicitudine. E plin de atenții față de oamenii în vîrstă. ▭ În singurătatea în care trăiesc mi s-ar cuveni poate un cuvînt, o atenție. SADOVEANU, N. F. 139. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, prevenitor, curtenitor (față de cineva). Vă mulțumesc că-mi dați atîta atenție. CONTEMPORANUL, V_II 198. ♦ (Concretizat) Dar, cadou. Cu prilejul aniversării sale a primit o atenție din partea prietenilor. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: atențiune (ALECSANDRI, T. 274) s. f.

ATENT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva, care urmărește un lucru cu luare-aminte. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu atenție. 2. Amabil, binevoitor; politicos. – Lat. lit. attentus.

ATENȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai cîteva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 2. Interes, grijă, preocupare. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamînd luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. A-și îndrepta atenția = a-și concentra luarea-aminte. 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă; (concr.) cadou, dar. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). [Var.: atențiune s. f.] – Fr. attention (lat. lit. attentio, -onis).

ATENT, -Ă adj. 1. Cu atenția îndreptată către ceea ce se petrece (în fața lui), cu luare-aminte, cu băgare de seamă. ♦ Făcut cu atenție. 2. Amabil, politicos, prevenitor față de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se întinde spre, a fi cu luare-aminte].

ATENȚIE s.f. 1. Proces psihic complex care contribuie la perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe impresii simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. Interes, preocupare, grijă. ◊ În atenția cuiva = reclamînd luarea-aminte specială a cuiva. 3. (La pl.) Atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ◊ A da atenție (cuiva) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var. atențiune s.f. / cf. fr. attention, it. attenzione, lat. attentio].

ATENȚIUNE s.f. v. atenție.

ATENT, -Ă adj. 1. cu atenția îndreptată spre cineva sau ceva. ◊ (și adv.) cu atenție. 2. amabil, politicos, prevenitor. (< lat. attentus)

ATENȚIE I. s. f. 1. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. interes, preocupare, grijă. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ♦ a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ◊ dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! bagă de seamă! (< fr. attention, lat. attentio)

ATENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care urmărește un lucru cu atenție. 2) și adverbial Care este făcut cu atenție. 3) Care manifestă voință și amabilitate. /<lat. attentus

ATENȚIE f. 1) Concentrare a conștiinței într-o anumită direcție, asupra unui anumit lucru. ~ dispersată. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi în centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua în seamă. 2) Atitudine binevoitoare, amabilă. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fără plată în semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atenției] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

atent a. cu mintea ațintită spre ceva.

atenți(un)e f. 1. încordarea spiritului: băgare-de-seamă, luare aminte; 2. pl. prevenințe, îngrijiri îndatoritoare.

*atént, -ă adj. (lat. attentus). Cu mintea ațintită: ureche atentă, elev atent. Adv. Cu atențiune.

*atențiúne f. (lat. at-téntio, -ónis. V. in-tențiune). Ațintirea mințiĭ, luare aminte: a da atențiune cuĭva. Fig. Pl. Preveniențe, îngrijirĭ: ĭ-a arătat miĭ de atențiunĭ, a avut miĭ de atențiunĭ pentru el. Atențiune! Fiĭ atent, dă atențiune. – Și aténție.

atent adj. m., pl. atenți; f. atentă, pl. atente (atent la/cu)

atenție (desp. -ți-e) s. f., art. atenția (desp. -ți-a), g.-d. art. atenției; (atitudini, gesturi, cadouri) pl. atenții, art. atențiile (desp. -ți-i-) (atenție la/pentru)

atent adj. m., pl. atenți; f. atentă, pl. atente

atenție (-ți-e) s. f., art. atenția (-ți-a), g.-d. art. atenției; (atitudini, gesturi, cadouri) pl. atenții, art. atențiile (-ți-i-)

atent adj. m., pl. atenți; f. sg. atentă, pl. atente

atenție s. f. (sil. -ți-e), art. atenția (sil. -ți-a), g.-d. art. atenției; (dovezi de bunăvoință, gesturi, obiecte) pl. atenții, art. atențiile (sil. -ți-i-)

atenție

atent (atentă), adj. – Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva. Lat. attentus (sec. XIX). – Der. atenți(un)e, s. f., din fr.; neatent, adj.; neatenți(un)e, s. f.

ATENȚIE! atalica!, bungheală la nasolu’!, bungheală la nasolu’ că ne bunghește de la pandaimos!, șase!, șase-șase!, șestul!, zexe!

atenție, atenții s. f. 1. cadou. 2. (eufem.) mită

ATENT adj., adv. 1. adj. v. curtenitor. 2. adj. v. amănunțit. 3. adv. v. amănunțit. 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. v. prudent.

ATENȚIE s., interj. 1. s. v. interes. 2. s. v. grijă. 3. s. v. migală. 4. s. v. prudență. 5. s. v. vigilență. 6. s. v. bunăvoință. 7. s. v. curtoazie. 8. s. v. apreciere. 9. s. v. cadou. 10. interj. (fam.) păzea!, (arg.) piua!, șase!, șest!, zexe! (~!, vine profesorul!)

ATENT adj., adv. 1. adj. amabil, curtenitor, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.) 2. adj. amănunțit, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. amănunțit, îndeaproape. (Cercetează ~ faptele.) 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, (reg.) grijitor, (înv.) grijnic, priveghetor, vegheat, (fig.) neadormit, treaz. (Om ~.)

ATENȚIE s., interj. 1. s. curiozitate, interes, luare-aminte, (înv.) perierghie, privire. (I-a stîrnit ~.) 2. s. grijă, interes, preocupare, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, (pop.) păsare, (înv., în Ban. și Transilv.) cîștigă. (Fără nici o ~ pentru...) 3. s. grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuțiozitate, scrupulozitate, (livr.) minuție, (pop.) piguleală, scumpătate, (reg.) migoroșeală, milcoșeală. (Lucrat cu multă ~.) 4. s. circumspecție, grijă, precauție, prevedere, prudență, băgare de seamă, luare-aminte, (pop.) fereală, pază, priveghere, (înv.) socotință, veghere. (Să procedați cu multă ~.) 5. s. grijă, vigilență. (Manifestă o ~ crescută.) 6. s. amabilitate, bunăvoință, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat o ~ deosebită.) 7. s. amabilitate, curtoazie, galanterie, gentilețe, politețe, (rar) curtenie, (înv.) libov. (~ față de femei.) 8. s. apreciere, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~ din partea tuturor.) 9. s. cadou, dar, surpriză, (înv. și pop.) peșcheș, (pop.) plocon, (înv.) cinste, dărușag, prezent, prosfora. (I-a făcut o frumoasă ~ de ziua lui.) 10. interj. (arg.) piua!, șase!, șest!, zexe! (~!, vine profesorul!)

ATENȚIE. Subst. Atenție, concentrare; luare-aminte, băgare de seamă, spirit de observație; privire atentă; atenție concentrată; atenție dispersată. Vigilență, spirit de vigilență, veghe (rar); precauție, prudență, circumspecție (livr.); previziune, prevedere. Supraveghere, control, pază, strajă, veghere, pîndă. Observare, observație, cercetare, iscodire, iscodeală, scrutare. Supraveghetor, controlor; paznic, pîndar, jitar (reg.); pîndaș (înv. și reg.); caraulă, caraulaș (reg.). Adj. Atent, numai ochi și urechi; prudent, precaut, circumspect (livr.), prevăzător, vigilent, vegheat (înv.), băgător-de-seamă, cu ochii în patru, scrutător, observator, pînditor, pîndaci (rar), veghetor (rar). Vb. A fi atent, a fi cu luare-aminte, a fi cu băgare de seamă, a fi numai ochi și urechi, a avea ochi la spate, a-și ciuli urechile, a-și deschide urechile, a nu pierde din vedere, a ține sub ochi, a nu scăpa din ochi, a fi cu ochii-n patru, a-și încorda atenția, a vedea tot, a avea ochii deschiși. A se concentra. A observa, a supraveghea, a veghea, a sta de veghe (de strajă); a păzi, a pîndi, a sta la pîndă. Adv. Cu atenție, cu ochii în patru, cu urechile ciulite; pîndiș. V. pază, precauție, privire.

Atent ≠ absent, distrat, neatent

Atenție ≠ neatenție

ATENȚIE A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = A considera ca important, a pune în centrul preocupărilor: Școala ar trebui să acorde cea mai mare atenție formării și educării elevilor. (DORIN ȘTEF) A da atenție (unei persoane) = A fi amabil, prevenitor, curtenitor (față de cineva): Bineînțeles, acum puteam da atenție și altora! (CORNELIU LEU) A fi în centrul atenției = A fi considerat ca important; a trezi un interes general: Titu Herdelea, care se strecurase într- un colț, intimidat de sanhedrinul redacțional, deveni centrul interesului când Roșu îl întrebă ce-a văzut la țară? (LIVIU REBREANU) A nu da atenție = A nu lua în seamă: A miza exclusiv pe „caracter”, pe „închisoare” și a nu da atenție, ba mai mult a minimaliza alte calități, este o gravă eroare, profund contraproductivă. (ADRIAN MARINO) Ea a încetat să mai dea atenție tuturor discuțiilor din anturajul ei. Atenție la... ! = Fii atent! Ia seama!: Atenție la trepte!