NEATENȚIE s. f. Lipsă de atenție; atitudine, gest, vorbă etc. care dovedește lipsa de atenție (față de cineva). [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + atenție.

neatenție sf [At: F (1897), 346 / P: ne-a~ / Pl: ~ii / E: ne- + atenție] 1 Lipsă de atenție Si: (rar) neîngrijire (2). 2 Atitudine, gest etc. care trădează lipsă de atenție.

NEATENȚIE s. f. Lipsă de atenție; atitudine, gest, vorbă etc. care vădește lipsa de atenție (față de cineva). [Pr.: ne-a-] – Ne- + atenție.

*ATENȚIUNE, *ATENȚIE sf. 1 Băgare de seamă, luare aminte: lucrează cu multă ~; a atrage, a distrage ~a ¶ 2 pl. Îndatoriri, îngrijiri pornite din considerație, din respect: dacă ai ști ce bun e, ce plin de atenții e pentru mine (BR.-VN.) ¶¶ contr. NEATENȚI(UN)E.

neatențiune f. lipsă de atențiune.

* neatențiúne f. Lipsă de atențiune. – Rar și inatențiune. – Și -énție.

neatenție (desp. ne-a-, -ți-e) s. f., art. neatenția (desp. -ți-a), g.-d. neatenții, art. neatenției

neatenție (ne-a-, -ți-e) s. f., art. neatenția (-ți-a), g.-d. neatenții, art. neatenției

neatenție s. f. (sil. ne-a-, -ți-e), art. neatenția (sil. -ți-a), g.-d. art. neatenției; pl. neatenții

NEATENȚIE s. 1. (livr.) inadvertență. (Eroarea e o simplă ~.) 2. v. distracție.

NEATENȚIE s. 1. (livr.) inadvertență. (Eroarea e o simplă ~.) 2. absență, distracție. (E de-o ~ condamnabilă.)

NEATENȚIE. Subst. Neatenție, distragere (rar), distracție, absență (fig.), lipsă de atenție, omitere, omisiune, scăpare din (de) vedere, nebăgare de seamă, trecere cu vederea, uitare, uitucie (rar), uituceală; zăpăceală, buimăceală, năuceală, năucie (rar). Lipsă de interes, dezinteres, dezinteresare; superficialitate; neglijare, neglijență, delăsare, apatie, indiferență, indolență, pasivitate. Gură-cască, cască-gură, încurcă-lume; uituc; zăpăcit. Adj. Neatent, distrat, absent (fig.), cu gîndul aiurea, cu capul în nori, dus pe gînduri, absorbit de gînduri, pierdut, împrăștiat, adormit (fig.), uituc, uitit (reg.), uitător (rar); zăpăcit, buimac, buimatic (rar), buimăcit, năuc, măucit. Neglijent, delăsător, apatic, indiferent, pasiv; superficial. Nepoliticos. Vb. A fi neatent, a fi distrat, a fi absent (fig.), a fi cu capul în nori. A umbla neatent, a călca în străchini. A uita, a uita de la mînă pînă la gură. A pierde din vedere, a scăpa din vedere, a trece cu vederea, a nu observa, a nu băga în seamă, a nu acorda nici o atenție. A se zăpăci, a se buimăci. A se dezinteresa, a arăta lipsă de interes, a neglija. Adv. Fără atenție, fără băgare de seamă, fără interes. V. inactivitate, indolență, neseriozitate, uitare, zăpăceală.

Neatenție ≠ atenție

NEATENȚIE s. f. Negativ al lui atenție; lipsă de atenție, (rar) neîngrijire (2); atitudine, gest, vorbă etc. care vădește lipsa de atenție (față de cineva). O mică neatenție, o privire nepăsătoare, poate involuntară... sînt niște lovituri de cuțite pentru inima ei. f (1897), 346. Din neatenția chirurgului pot avea loc hemoragii în măduvă. ygrec, m. n. 6. Parc-am fi la o masă de bridge și – fără voia mea – din neatenție, din neglijență, m-aș uita în cărțile dumitale. sebastian, t. 61. – pl.: neatenții. – pref. ne- + atenție.