asudat², ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 97 / Pl: ~ați, ~e / E: asuda] 1 Transpirat². 2 Ostenit². 3 Aburit². 4 Câștigat cu greu.

asudát¹ sn [At: LB / Pl: ~uri / E: asuda] 1 Transpirație. 2 Asudare (2). 3 Aburire. 4 (Fig) Strădanie. 5 (Reg; ccr) Câștig anevoios. 6 (Îs) Baie de ~ Baie de aburi.

ASUDÁT, -Ă, asudați, -te, adj. (Despre ființe) Plin de sudoare, transpirat, nădușit. Ofițerii... își scoaseră cușmele și își șterseră frunțile asudate. SADOVEANU, O. VI 75. Coborau prăfuiți, asudați, pe jumătate goi, cu sacii pe umeri. BART, E. 294. Sosise un tînăr plăieș, a cărui cal asudai păștea înșelat troscotul ce creștea pe lîngă ziduri. NEGRUZZI, S. I 169. ♦ Fig. (Despre lucruri) Aburit. Prin geamurile asudate abia străbate o lumină bolnavă și fumurie ce se îneacă în picla de afară. VLAHUȚĂ, O. A. 135. Păreții murdari și asudați de umezeală. CONTEMPORANUL, V 1.

ASUDÁT, -Ă, asudați, -te, adj. Plin de sudoare, transpirat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Aburit. – V. asuda.

asudat a. 1. plin de sudoare, nădușit; 2. fig. obosit, trudit. ║ n. rezultatul asudării.

asudát n. Asudare: cu asudatu n’am folosit nimica.

asuda [At: URECHE, ap. LET. I, 98/93 / Pzi: asud și (rar) ~dez / E: ml assudare] 1 vi (D. oameni și animale) A secreta sudoarea prin porii pielii Si: a transpira, (pop) a înăduși. 2 vi (Îe; irn) A ~ sub limbă A-i fi frig. 3 vi (Îae; irn) A se lăuda că a muncit mult, fără să fi făcut mare lucru. 4 vi (Îe; irn) A nu-i ~ nici limba A acuza de lene un om foarte muncitor. 5 vi (Îe) A nu ~ de vorba cuiva A nu-i păsa de vorba cuiva. 6 vi (Îe) A-i ~ cuiva urechea pentru ceva A aștepta cu nerăbdare o veste. 7 vi (Fig; d. obiecte) A se aburi. 8 vi (Fig; d. oameni) A-și da silința. 9 vtf (Rar) A face pe cineva să asude. 10 vtf (Fig) A-i da cuiva mult de lucru. corectată

ASUDÁ, asúd, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A secreta sudoare prin porii pielii; a transpira, a năduși. Asuda cumplit; și noaptea storcea prosoape ude. BART, E. 380. Cîteodată asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. Deodată dinții crîșcau, Din ochișori lăcrămau, Pe trupușor asudau... Și nimic nu mai ziceau. TEODORESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A asuda sub limbă, se zice în bătaie de joc despre cei care se plîng că le e cald pentru că ar fi muncit din greu, cînd, în realitate, nu au făcut nimic. ◊ Tranz. Fig. Trecutul meu asudă lacrimi. BENIUC, V. 149. ♦ Fig. (Despre obiecte) A se aburi. Ferestrele asudă. Pereții asudă. ♦ Fig. A scoate aburi. Aburii se ridică molatici în tavan de pe mămăliga ce asudă pe fund. VLAHUȚĂ, O. A. 97. 2. Fig. A se osteni, a se obosi, a se trudi, a se nevoi. Voi, carii sînteți îmboldiți Spre-a artelor cultură Și asudați și vă trudiți Muncind literatură. VĂCĂRESCU, P. 351. ♦ A munci. Știința își va pune toate bunurile în slujba celor ce asudă. CAMILAR, TEM. 78. Cînd a venit vremea secerișului, Obăienii asudau pe lanurile Mîndreștilor. SANDU-ALDEA, U. P. 99. – Prez. ind. și: (neobișnuit) asudez (DELAVRANCEA, H. T. 36).

ASUDÁ, asúd, vb. I. Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊ Expr. (Ir.) A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plîng că au muncit din greu, fără să fi făcut, în realitate, (mai) nimic. ♦ A se aburi. Pereții asudă. 2. Fig. A se obosi, a se osteni, a se trudi; p. ext. a munci. – Lat. assudare.

A ASUDÁ asúd intranz. 1) A elimina sudoare; a transpira. 2) (despre obiecte de sticlă, pereți etc.) A se acoperi cu aburi; a se aburi. 3) fig. A obosi muncind; a se trudi. /<lat. assudare

ASUDA vb. (Mold., Ban., Trans. N) A transpira. A: Că cine nu ari pîră de nebun pre acela drumățu mărgînd în cale, asudînd și merge cîntînd și obîrșind calea, îndată ari lăcrăma? NCCD, 257. C: Asud. Sudo. AC, 329. Trupu-mi de gînduri mi-asudă, Din ochi lacrime mă udă. CÎNTECE, 2^v; cf. LEX. MARS., 200, 247. ♦︎ A face pe cineva să nădușească dîndu-i mult de lucru; a chinui, a asupri. A: Mai apoi, de i-au și supus supt giugul lor [turcii pe moldoveni], de cîteva ori i-au asudat, rocoșindu-se. URECHE. Etimologie: lat. assudare.

asudà v. 1. a scoate prin porii pielii o umoare apoasă; 2. a face să asude; 3. fig. a obosi, a se trudi. [Lat. ASSUDARE]. ║ n. sudoare; asudul calului, plantă numită și dârmotin.

2) asúd, a -á, v. intr. (lat. ex-súdo, -sudáre, it. sudare, pv. cat. pg. suar, fr. suer, sp. sudar. V. sud 4). Scot pin poriĭ peliĭ, din pricina călduriĭ, o umoare ca apa. Mă aburesc: geamurile aŭ asudat. Fig. Mă trudesc: mult am asudat pîn’am reușit. V. tr. Fac să asude: mĭ-aĭ asudat calu.

asuda (a ~) vb., ind. prez. 3 asudă

asudá vb., ind. prez. 1 sg. asúd, 3 sg. și pl. asúdă

ASUDÁT adj. v. transpirat.

ASUDAT adj. înnădușit, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om foarte ~.)

ASUDÁ vb. v. munci, obosi, osteni, trudi.

ASUDÁ vb. 1. v. transpira. 2. a se aburi. (Pereții ~.)

asuda vb. v. MUNCI. OBOSI. OSTENI. TRUDI.

ASUDA vb. 1. a (se) înnăduși, a năduși, a transpira. 2. a se aburi. (Pereții ~.)

asudá (asúd, asudát), vb. – A năduși, a transpira. – Mr. asud, megl. sud. Lat. assūdāre (Pușcariu 155; Candrea-Dens., 107; REW 3076; DAR; cf. Rosetti, I, 163); reprezentanții romanici derivă de la lat. sudare. – Der. asud, s. n. (transpirație; pisică, Ononis hircina); asudător, adj. (sudorific); asudătură, s. f. (sudoare); asudoare, s. f. (Trans., sudoare).

asudá, asud, vb. intranz. – A transpira, a năduși. – Lat. assudare „a asuda” (Șăineanu, Pușcariu, CDDE, MDA).

asudá, asud, v.i. A transpira, a năduși. – Lat. assudare „a asuda” (CDDE, MDA).