3 intrări

51 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

apár sm [At: CANTEMIR, IST. 259 / Pl: ~i / E: apă + -ar] 1 (Mol) Persoană care cară apă. 2 (Mol) Persoană care vinde apă Si: sacagiu. 3 (Îvr) Constelație așezată între zodia țapului și a peștelui. 4 (Îvr) Corăbier.

APÁR, apari, s. m. (Rar) Cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar.

APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar.

APÁR, apari, s. m. (Rar) Cel care vinde apă din casă în casă (de obicei aducînd-o cu sacaua). V. sacagiu. Șahîn e un apar scurt, gros, cu mînile lungi. SADOVEANU, O. I 202.

APÁR, apari, s. m. (Rar) Cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). V. sacagiu. – Din apă + suf. -ar.

APÁR s. v. corăbier, sacagiu.

apár, apári, s.m. (înv.) 1. vânzător de apă; sacagiu 2. corăbier 3. constelația vărsător

*2) apár, apărút, a apăreá v. intr. (lat. apparére. V. par 3). Mă arat [!]: luna apare de după deal. Ĭes de supt tipar, îs publicat: a apărut o carte. Fig. Mă manifest: mila îĭ apare în toate acțiunile. – Fals va apáre îld. va apărea.

1) apár m. (d. apă). Mold. Aducător de apă cu cofele saŭ cu căldările. (Celebriĭ aparĭ din Iașĭ aŭ dispărut începînd din anu 1911, cînd s' a adus pe țevĭ apa de la Timișeștĭ). Vechĭ. Corăbier. Astr. Vărsătoru (lat. aquarius), o constelațiune. V. sacagiŭ.

apáre sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1294 / Pl: ~pări / E: lat aqualis, -em] (Înv) Vas în care se ține apă.

apărá fAt: COD. VOR. 63/3 / Pzi: ápăr / E: lat apparare] 1-2 vtr (Îrg) A (se) opri. 3-4 vtr A (se) respinge. 5-6 vtr A împiedica o acțiune. 7-8 vtr (Spc; păs; d. oi, vaci, cai etc.) A (se) abate de la un drum greșit. 9-10 vtr A se îndepărta de un loc îngrădit, apropiindu-se de locul unde se află păzitorii. 11 vt (Pex; înv; d. oameni) A încerca să determini pe cineva să se răzgândească. 12-13 vtr A (se) sfătui. 14-15 vtr (Fig; înv) A refuza ceva cuiva. 16 vr A se retrage. 17 vr A se da înapoi de la ceva. 18 vr A nu consimți. 19 vr A nu accepta. 20 vr (Jur; spc; înv) A refuza o tutelă. 21 vr A pretexta. 22-23 vr A evita ceva (sau pe cineva). 24-26 vtr(a) A(-și) garanta siguranța personală (sau avutul) prin ferire de o primejdie, prin adăpostire împotriva ploii, vântului, frigului etc., prin împotrivire la un atac. 27-28 vtr(a) (Fig) A (se) proteja. 29-30 vtr (Fig) A susține. 31-32 vtr (d. Dumnezeu) A ocroti. 33 (Pfm; îe) Doamne-apără! Cu nici un preț. 34 (Îae; euf) Dracul. 35-36 vIr A (se) dezvinovăți. 37 vt (Jur; spc) A pleda înaintea instanțelor judecătorești o cauză. 38 vi A face o mișcare bruscă (în fața unei primejdii) Cf a para.

apăreá vi [At: ALECSANDRI, P. III, 3 / V: (nrc) apáre / Pzi: apár / E: lat. appareo, -ere] 1 (Îoc dispărea) A deveni vizibil. 2 A se ivi brusc. 3 A lua naștere. 4. A părea. 5 A ieși în evidență. 6 (Spc; d. publicații) A ieși de sub tipar.

APÁRE vb. III v. apărea.

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.

APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea).

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.

APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III.] – Din lat. apparere (după părea).

APÁRE vb. III v. apărea.

Intrare: apar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apar aparul
plural apari aparii
genitiv-dativ singular apar aparului
plural apari aparilor
vocativ singular
plural
Intrare: apăra
verb (VT32)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apăra apărare apărat apărând singular plural
apără apărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apăr (să) apăr apăram apărai apărasem
a II-a (tu) aperi (să) aperi apărai apărași apăraseși
a III-a (el, ea) apără (să) apere apăra apără apărase
plural I (noi) apărăm (să) apărăm apăram apărarăm apăraserăm, apărasem*
a II-a (voi) apărați (să) apărați apărați apărarăți apăraserăți, apăraseți*
a III-a (ei, ele) apără (să) apere apărau apăra apăraseră
Intrare: apărea
verb (V503)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apărea apărere apărut apărând singular plural
apari apăreți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apar (să) apar apăream apărui apărusem
a II-a (tu) apari (să) apari apăreai apăruși apăruseși
a III-a (el, ea) apare (să) apa apărea apăru apăruse
plural I (noi) apărem (să) apărem apăream apărurăm apăruserăm, apărusem*
a II-a (voi) apăreți (să) apăreți apăreați apărurăți apăruserăți, apăruseți*
a III-a (ei, ele) apar (să) apa apăreau apăru apăruseră
verb (V604) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apare* singular plural
apareți*, apăreți-*
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi) aparem* (să) aparem*
a II-a (voi) apareți* (să) apareți*
a III-a (ei, ele)
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)