feri¹ [At: COD. VOR. 118/11 / Pzi: ~resc / Imt: (Trs; Buc) feri! / E: nct] 1 vt (Înv; c.i. o sărbătoare sau datinile obișnuite la zile anumite) A respecta (cu strictețe). 2 vt (Înv; complementul este o poruncă, un obicei etc.) A se conforma. 3 vt (Înv) A păstra ceva (neatins). 4-5 vtr (Urmat de o complinire introdusă prin pp „de” indicând primejdia) A (se) păzi. 6-7 vtr A (se) apăra. 8 vt A ocroti. 9 vta (Îe) Doamne ferește, Ferească (ferit-a) Dumnezeu (Domnul, Sfântul etc.) Exclamație prin care se invocă un sprijin, un ajutor etc. în fața primejdiei. 10-12 vta (Îae) Exclamație care exprimă surprinderea, opoziția, dezaprobarea. 13 vta (Îae; afirmativ) Foarte tare. 14 vta (Îae; mai ales negativ) Cu nici un preț Si: deloc, nici vorbă. 15 (Îe) A trăi ca Doamne ferește A trăi foarte rău. 16-17 vtr A (se) ascunde. 18 vt (Înv) A cruța (6). 19 vr A evita ceva sau pe cineva. 20 vr A fugi (1). 21-22 vtr (Șfg) A (se) da (iute) deoparte (pentru a evita ceva) Si: a (se) da în lături, a (se) da înapoi, a (se) da din drum, (înv) a se codi. 23 vt (Îrg) A se da la o parte pentru a proteja ceva. 24 vr (Înv) A se adăposti. 25 vr (Înv) A cere protecția cuiva.

FERI (-resc) I. vb. intr. A se da la o parte, a se da în lături: De te-ating, să feri în lături EMIN.; feri, cîne de zmeu, din drumul meu! RET.; feri! de ți-i să mai mînci mămăligă BD. -DEL.. II. vb. tr. 1 A apăra, a ocroti, a păzi: pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului ISP.; Doamne ferește! ferească Dumnezeu! să ne păzească Dumnezeu! mai bine să facem cruce și să zicem: feri-ne, Doamne! RET. ¶ 2 A păzi o poruncă, un obiceiu, o datină; a ținea o sărbătoare, a o observa cu sfințenie. III. vb. refl. 1 A se da la o parte, în lături, spre a evita ceva: soarele și luna se feriră din calea ei RET. ¶ 2 A se păzi, a se apăra: ea se feri să nu o vază nimeni și fugi {`ISP.~}; omul de hoțul din casă nu se poate feri ZNN. [lat. vulg. *auferīre = clas;. auferre; comp. arom. afirire].

FERI, feresc, vb. IV. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau exprimate prin propoziții cu verbul la conjunctiv) 1. Tranz. (Cu privire la ființe) A lua sub scutul său, a apăra, a proteja, a păzi de o împrejurare neplăcută, de o greșeală sau de o primejdie, reală sau posibilă. Boul acesta năzdrăvan păzea și ferea cirezile ca să nu le prindă și să nu le mănînce zmeii. SBIERA, P. 188. Aceștia [cîinii] trebuie să fie... cu coama măruntă pe grumaz, nu prea stufoasă, dar îndestulă ca să-i ferească de frig. ODOBESCU, S. III 65. Și te-oi coperi, De foc te-oi feri. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Mai ales la conjunctiv, în invocații; popular) Mi că nu va vrea să meargă, iar eu, ferească-mă d-zeu să-l fac cu puterea să se ducă. RETEGANUL, P. I 15. Se încinse o luptă de să te ferească dumnezeu. ISPIRESCU, L. 28. Dumnezeu să te ferească De cutremur și de foc. ALECSANDRI, T. I 127. ◊ Intranz. (La conjunctiv, cu valoare de interjecție). De-abia pot merge caii... lunecă, doamne ferește! ALECSANDRI, T. 306. (Cu valoare de negație) Ferească dumnezeu!... să cuget eu, om bătrîn, la una ca asta! CREANGĂ, P. 83. Ferească dumnezeu, au răspuns căpitanul, de a lua mită de la voi. DRĂGHICI, R. 23. ♦ Refl. A se păzi, a se ascunde, a fugi. Tu mi-ai zis să viu la moară Pe-nsărat... Dar la moară dau de prieteni Și de prieteni mă feresc. COȘBUC, P. I 76. Ea se feri să nu o vază nimeni și fugi, și fugi pînă ce ieși din împărăția tatălui său. ISPIRESCU, L. 308. De agie Eu mă tem și mă feresc. ALECSANDRI, T. I 139. Ferește-te de proști și de nebuni! NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. reciproc. Umblau pe uliță... și se fereau unii de alții. DUMITRIU, N. 189. 2. Tranz. (Cu privire la un obiect sau la o persoană) A pune la adăpost; a evita sau a ocoli, pentru a scuti de un risc sau de o primejdie. Moș Chirilă, c-o mînă, își feri mai bine ghioaga, iar cu cealaltă se scărpină în capu-i pleșuv. SADOVEANU, O. VII 32. Își ridică picioarele să le ferească de apă. C. PETRESCU, S. 58. Observînd îndărătnicia copilului, șoferul dădu să-l ferească la dreapta. REBREANU, R. II 32. Îl privi cam mirată și, fără grabă, își feri mîna într-o parte. HOGAȘ, DR. II 143. ♦ (Cu privire la un obiect, o situație etc. care prezintă o primejdie, un risc) A evita, a ocoli cu prudență. O voce se aude strigînd somnoroasă: ferește linia, ferește linia. SEBASTIAN, T. 188. Prin centrul orașului, ferește grupurile de tineri și se uită mereu în urmă. SAHIA, N. 94. ◊ Refl. Șireata de vulpe știe cum să se ferească de mînia ursului. CREANGĂ, O. A. 296. 3. Refl. A se da deoparte, a se trage înapoi. C-un ștergar acoperi masa și se feri la o parte. SADOVEANU, B. 28. Se feri un pas căutîndu-și batista. BART, E. 251. Soarele și luna să feriră din calea ei. RETEGANUL, P. I 40. ◊ Refl. pas. Se face o turtă... și, ferindu-se focul de pe vatră, se pune turta acolo. ȘEZ. V 51. ◊ Tranz. Frunză feri portița într-o latură. CAMILAR, TEM. 29. ◊ Intranz. Agenți în goana cailor treceau strigînd: Feriți... feriți... Și ei abia apucau a se feri. CAMILAR, N. I 8. – Forme gramaticale: imperativ pers. 2 sg. ferește și (regional) feri (CAMILAR, N. I 215, EMINESCU, O. I 164.

A FERI ~esc tranz. (ființe, lucruri) A apăra pe toate căile (punând la adăpost); a păzi /<lat. ferire

A SE FERI mă ~esc intranz. A se da din cale. /<lat. ferire

ferì v. 1. a protege: o feria de lovituri; 2. a prezerva: ferească D-zeu! 3. a se da laoparte spre a evita o lovire: ferește-te! [Origină necunoscută].

FERIT adj. p. FERI.

ferésc v. tr. (lat. fĕrire, a lovi?). Apăr, protejez, depărtez de pericul: feresc corabia de stîncĭ. V. refl. Evit, mă păzesc: ferește-te de loviturĭ. Ferească Dumnezeŭ saŭ Doamne, ferește! Dumnezeŭ să apere, Doamne apără; nicĭ de cum (ca protestare): Aĭ fost la cîrcĭumă! – Ferească Dumnezeŭ saŭ Doamne ferește! – Imper. ferește și ferĭ se întrebuințează și ca o prescurtare îld. ferește-te!

+feri, Doamne (pop.) loc. interj.

feri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. feresc, 3 sg. ferește, imperf. 1 feream; conj. prez. 1 sg. să feresc, 3 să ferească corectat(ă)

feri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. feresc, imperf. 3 sg. ferea; conj. prez. 3 să ferească

feri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. feresc, imperf. 3 sg. ferea; conj. prez. 3 sg. și pl. ferească

+Doamne ferește loc. interj.

+ferească Dumnezeu loc. interj.

+ferească Sfântul loc. interj.

FERI vb. v. respecta, ține.

FERI vb. 1. v. apăra. 2. a se păzi, (înv. și reg.) a se socoti, (înv.) a se lepăda, a se veghea. (Să te ~ de răceală.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita. (Mă ~ să-l întâlnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-și ascunde. (A-și ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

FERI vb. 1. a apăra, a ocroti, a păzi, a proteja, (livr.) a prezerva, a salvgarda, (astăzi rar) a scuti, (înv. și pop.) a oblădui, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a veghea, (fig.) a acoperi. (Să-i ~ de primejdii.) 2. a se păzi, (înv. și reg.) a se socoti, (înv.) a se lepăda, a se veghea. (Să te ~ de răceală.) 3. a evita, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a preîntîmpina, a preveni, (rar) a se apăra. (Încearcă să se ~ de primejdie.). 4. a evita, a ocoli, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita. (Mă ~ să-l întîlnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-și ascunde. (A-și ~ ochii, privirile.) 8. a se trage. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. a eschiva, a para, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.) 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

feri vb. v. RESPECTA. ȚINE.

feri (feresc, ferit), vb. – 1. A ține, a respecta. – 2. (Înv.) a sărbători, a prăznui. – 3. (Înv.) A păstra, a menține. – 4. A prezerva, a asigura, a salva. – 5. A proteja, a ocroti. – 6. A evita, a scăpa. – 7. (Refl.) A se adăposti, a se proteja. – 8. (Refl.) A se feri. – 9. (Refl.) A se îndepărta, a se retrage. Mr. (a)firescu, megl. mi fires. Lat. fĕrῑre, care apare cu sensul de „a ține, a respecta” în limba clasică, mai precis la Cicero, De fato, 17. Celelalte explicații sînt inutile: de la afară, prin intermediul unei forme *fări (Philippide, Principii, 148); din mag. őrizni (Cihac, II, 498); de la un lat. *auferῑre, în loc de auferre (Candrea, GS, III, 424; REW 3642; Giuglea, Dacor., IV, 1554 și X, 66); din lat. *fērῑre „a sărbători”, der. de la fēriae (DAR; Rosetti, I, 166). Trecerea semantică de la „a ține, a respecta”, la „a sărbători” se repetă ca la a serba. – Der. fereală, s. f. (acțiunea de a se feri; refugiu); ferință, s. f. (înv., gardă); feritor, adj. (protector); feritoare, s. f. (Trans., adăpost).

ferește-mă, Doamne! expr. (deț.) carceră.