apărare sf [At: CORESI, ap. HEM 1308 / Pl: ~rări / E: apăra] 1 (Înv) Opreliște. 2 Protejare. 3 (Jur; îvp; îe) A se găti de ~ A se pregăti să se apere. 4 (Îe) A lua ~a A apăra pe cineva. 5 (Jur; îs) Caz de legitimă ~ Situație în care, fiind atacat, ai dreptul de a lovi pe cel ce te atacă. 6 Ferire. 7-10 (Jur; înv) Scutire (de o sarcină fiscală sau de o hotărâre ori pedeapsă judecătorească). 11 Motiv de scutire. 12 (Jur) Pledoarie. 13 (Pex) Partea (sau persoana) care apără într-un proces. 14 (Mil) Formă de luptă ce urmărește oprirea ofensivei inamicului Si: apărat¹. 15 (Mil) Totalitatea măsurilor luate pentru oprirea ofensivei inamicului. 16 (Mil; pex) Cei care luptă pentru paza unui teritoriu. 17 Fortificații.

APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra.

APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una din formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra.

APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. 1. Împotrivire, rezistență în fața unui atac sau a unei primejdii. Găsiră în depărtare un lup groaznic... îndată se și gătiră de apărare. ISPIRESCU, L. 74. ◊ Legitimă apărare = stare în care se comite un act de violență justificat legal ca apărare împotriva unei agresiuni. 2. Intervenție activă în sprijinul cuiva (sau a ceva); ocrotire, ferire. Politica externă a statului nostru este o politică de apărare a păcii, a suveranității și independenței naționale a Republicii Populare Romîne. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 570. ◊ Expr. A lua apărarea cuiva = a interveni cu vorba sau cu fapta în sprijinul cuiva. ♦ Una din formele principale de luptă, care constă în oprirea și înfrîngerea ofensivei inamicului. Dragostea de țară a oamenilor muncii a căpătat astăzi în Republica Poptdară Romînă un înțeles mai bogat și mai adînc. Lupta pentru apărarea Patriei se confundă cu lupta pentru apărarea libertăților cucerite de popor, cu lupta pentru construirea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 363. ◊ Apărare pasivă = totalitatea mijloacelor de apărare (a populației civile) împotriva atacurilor aeriene (adăposturi, camuflaj, măști de gaze, etc.). Apărare antiaeriană = ansamblul măsurilor luate împotriva atacurilor aeriene. ♦ Totalitatea măsurilor necesare pentru oprirea și înfrîngerea ofensivei inamicului. 3. Susținere a unei cauze în fața justiției; pledoarie. Apărarea a fost documentată. ◊ Acuzatului i se garantează dreptul de apărare. CONST. R.P.R. 34. ♦ (Concretizat) Partea (persoana) care apără o cauză în fața justiției. Apărarea are cuvîntul!

APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Expr. A lua apărarea (cuiva) = a interveni în ajutorul cuiva. ♦ Una dintre formele principale de luptă, care constă din oprirea și înfrângerea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor necesare acestei acțiuni. ♦ (Concr.) Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției.

APĂRÁRE ~ări f. 1) v. A APĂRA și A SE APĂRA. 2) Formă de luptă care constă în respingerea atacurilor inamicului, menținând pozițiile ocupate. 3) Totalitate a măsurilor luate pentru oprirea ofensivei inamicului. 4) Parte care apără cauza cuiva în fața unei instanțe judecătorești. 5) Totalitate a jucătorilor dintr-o echipă sportivă care apără poarta proprie. [G.-D. apărării] /v. a (se) apăra

apărare f. fapta de a (se) apăra și rezultatul ei: cuvânt de apărare, pledoarie.

apăráre f. Acțiunea de a saŭ de a te apăra.

apăra [At: COD. VOR. 63/3 / Pzi: apăr / E: lat apparare] 1-2 vtr (Îrg) A (se) opri. 3-4 vtr A (se) respinge. 5-6 vtr A împiedica o acțiune. 7-8 vtr (Spc; păs; d. oi, vaci, cai etc.) A (se) abate de la un drum greșit. 9-10 vtr A se îndepărta de un loc îngrădit, apropiindu-se de locul unde se află păzitorii. 11 vt (Pex; înv; d. oameni) A încerca să determini pe cineva să se răzgândească. 12-13 vtr A (se) sfătui. 14-15 vtr (Fig; înv) A refuza ceva cuiva. 16 vr A se retrage. 17 vr A se da înapoi de la ceva. 18 vr A nu consimți. 19 vr A nu accepta. 20 vr (Jur; spc; înv) A refuza o tutelă. 21 vr A pretexta. 22-23 vr A evita ceva (sau pe cineva). 24-26 vtr(a) A(-și) garanta siguranța personală (sau avutul) prin ferire de o primejdie, prin adăpostire împotriva ploii, vântului, frigului etc., prin împotrivire la un atac. 27-28 vtr(a) (Fig) A (se) proteja. 29-30 vtr (Fig) A susține. 31-32 vtr (d. Dumnezeu) A ocroti. 33 (Pfm; îe) Doamne-apără! Cu nici un preț. 34 (Îae; euf) Dracul. 35-36 vir A (se) dezvinovăți. 37 vt (Jur; spc) A pleda înaintea instanțelor judecătorești o cauză. 38 vi A face o mișcare bruscă (în fața unei primejdii) Cf a para.

APĂRÁ, ápăr, vb. I. 1. Tranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «împotriva» și indicînd pe agresor) A interveni cu fapta în ajutorul cuiva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile; a proteja (pe cineva) printr-o intervenție promptă. Să fim cu băgare de seamă, să ne apărăm șantierul, hidrocentrala, ea este plinea și viața noastră. JIANU, C. 373. S-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de cîni nu mă tem! CREANGĂ, P. 188. ◊ (Complementul este un abstract) Alexandru cel Mare... apără vitejește independența. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la patrie, un oraș etc.) A păzi, respingînd atacul armat al inamicului; a menține, prin luptă, o poziție. Cînd țara s-o aperi îți cere, Pe gînduri o clipă nu sta, Tu viață îi dai și putere, Tu gloria ei vei purta. CORBEA, A. 75. ◊ Refl. A se împotrivi unui atac, a-i rezista; a se feri de... Au venit... și m-au lovit; m-am apărat cît am putut. SADOVEANU, N. F. 71. Care-i vedea-o că se apără [de albină] cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. CREANGĂ, P. 271. Ea se apără c-o mînă, Insă totuși lui se lasă. EMINESCU, O. I 67. Cei mai juni se apărau cu turbare. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Tranz. A pune la adăpost (de o primejdie, de frig, de ploaie etc.), a proteja, a feri, a ocroti. Socot că domnul inginer nu-și închipuie c-am fugit de la Pașcani... ca să-mi apăr viața. SADOVEANU, N. F. 185. Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Doamne-apără! = cu nici un preț! o dată cu capul! Eu, de-aș fi femeie, nu l-aș lua, doamne-apără! NEGRUZZI, S. III 65. 3. Tranz. A interveni prin viu grai sau în scris în sprijinul cuiva (combătînd învinuirile care i se aduc). ♦ (Cu privire la împricinați sau la un proces) A pleda înaintea justiției cauza cuiva. Avocatul care-mi apărase procesul... nu-mi dăduse vești tocmai bune. SADOVEANU, O. VIII 16. Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr?... Procesul n-a durat mult. SAHIA, N. 83. ◊ Refl. A se dezvinovăți de anumite învinuiri sau bănuieli. Ce-ai strigat, mă, tu, guleratul ăla?... – Eu, nimic! s-a apărat acesta. PAS, L. I 59. Cine se știe cu musca pe căciulă se apără. ◊ Fig. N-aveți de ce-mi mulțămi, s-a apărat uncheșul meu. SADOVEANU, N. F. 14. 4. Tranz. (Cu privire la o idee sau la un punct de vedere) A susține, respingînd obiecțiile aduse împotrivă. Stalin a apărat leninismul de numeroși dușmani și, în noile condiții istorice, a dezvoltat și îmbogățit învățătura lui Lenin. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 16. 5. Refl. (Rar) A ocoli, a evita (ceva sau pe cineva). Ce, pentru că o datorie... e anevoioasă, sîntem oare în drept a ne apăra de dinsa? BĂLCESCU, O. II 228.

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc., respingând atacul armat al inamicului; a menține o poziție prin luptă. Eu merg să apăr cetatea (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se împotrivi unui atac; a se feri de... M-au lovit; m-am apărat cât am putut (SADOVEANU). 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul (EMINESCU). 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse împotrivă; a pleda o cauză înaintea justiției. ♦ Refl. A se dezvinovăți. – Lat. apparare „a pregăti, a dispune”.

A APĂRÁ ápăr tranz. 1) (cauze, argumente etc.) A susține acordând ajutor împotriva unei acțiuni ostile. 2) A avea în pază; a lua sub ocrotire; a ocroti; a proteja; a supraveghea; a veghea; a păzi. 3) A pune la adăpost; a feri; a păzi. ~ de înghețuri. 4) A menține prin luptă. ~ o cetate. 5) A susține în fața unei instanțe judecătorești. 6) fig. A susține respingând obiecțiile aduse. ~ o cauză. ~ o idee. 7) sport A feri de atacurile adversarului. /<lat. apparare

A SE APĂRÁ mă apăr intranz. A-și demonstra nevinovăția, aducând argumentele necesare. /<fr. apparare

apărà v. 1. a păzi de un atac: a apăra patria, vieața; 2. a scuti, a feri de: a apăra de muște, de vânt; 3. a pleda în favorul cuiva: a apăra pe un acuzat; 4. a întâmpina, a înlătura: a ne apăra de o lovitură, de o învinuire. [Lat. APPARARE, a face preparative de apărare].

*ápăr, a -á v. tr. (lat. ápparo, -áre, prepar. V. parez, cumpăr. – Apăr, aperĭ, apără; să apăr, să aperĭ, să apere). Vechĭ. Opresc, interzic. Azĭ. Susțin contra unuĭ atac: a apăra țara. Păzesc, feresc: a apăra oile de lupĭ. Pledez pentru cineva: a apăra un acuzat. V. refl. Opun rezistență, lovesc ca să nu fiŭ învins: a te apăra de dușmanĭ.

apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri

apăráre s. f., g.-d. art. apărării; pl. apărări

apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără

apărá vb., ind. prez. 1 sg. ápăr, 3 sg. și pl. ápără, 1 pl. apărăm