6 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRÎ́, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

amara vt [At: DEX2 / Pzi: ~réz / E: fr amarer] 1 A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2 A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației.

amărât, ~ă [At: VARLAAM, C. 14 / Pl: ~âți, ~e / E: amărî] 1 a (Fig) Care a devenit amar (1). 2 a Cuprins de amărăciune (3) sufletească. 3 a (D. fapte, păcate, trai, zile) Nesuferit. 4-5 smf, a Sărman. 6 a (Îc) Om ~ Om uscat, de care nu se mai prinde carnea. 7 av (Înv) Cumplit. 8 sf (Bot) Coroniște (Coronulla varia). 9 a (D. obiecte) Ponosit.

amărî [At: CORESI, ap. HEM 1023 / V: (reg) ~mări / Pzi: ~răsc / E: lat *amarira] 1 vtr (Îoc îndulci) A face (ceva să aibă gust) amar (1). 2 vr A deveni amar (1). 3 vtr (Fig) A produce amărăciune în sufletul cuiva. 4 vt A necăji pe cineva. 5 vt (Șîe) A ~ viața, traiul sau zilele cuiva A face cuiva viața, traiul, zilele amare, nesuferite. 6 vr A se mâhni, a-și face sânge rău. 7 vtr (Mai ales îe) A-și ~ inima, zilele, traiul, viața A-și face inimă, trai, viață, zile amare din pricina cuiva sau a ceva. 8 vr A duce o viață amară, un trai ca vai de el.

AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMĂRÎ́, amărăsc, vb. IV. 1. Refl. A căpăta gust amar, a deveni, a se face amar. Smîntina s-a amărît.Intranz. (Rar) Ce-a fost verde-a veștejit, Ce-a fost dulce-a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit! ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Tranz. Frunza de pelin amărăște vinul. 2. Tranz. Fig. A produce amărăciune în sufletul cuiva, a întrista, a îndurera. Dorule, m-ai amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. ◊ (Cu privire la viață, la trai, la zile) Un frate al meu și un fiu al său fac tot ce trebuie ca să-mi amărască viața. SADOVEANU, N. F. 33. Pentru ce să-i amărăști [mamei] Și zilele puține? Că n-are-n lume bun și drag Decît pe mine. COȘBUC, P. I 75. Dulce maică, dragi surori... Ștergeți voi lacrimile, Nu v-amărîți zilele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ◊ Absol. Fig. Gura îndulcește, gura amărăște.Refl. De ce te căiești, băiețele, și te amărăști? ISPIRESCU, L. 313. Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit; Tare ti-i fi amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. ♦ Refl. A duce o viață amară, plină de suferințe. Sînteți sănătoasă? – Iacă, mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă. SLAVICI, la TDRG.

AMĂRÎ́T, -Ă, amărîți, -te, adj. 1. (Despre oameni și, p. ext., despre manifestările lor) Mîhnit, îndurerat, necăjit. Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd cîteva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. ♦ (Despre viață) Chinuit, trist. O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. 2. (Despre oameni și despre lucruri) Prăpădit, nenorocit. Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. ◊ (Substantivat) Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. 3. (Despre obiecte) învechit, uzat, ponosit. Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224.

AMĂRÎ́T, -Ă, amărâți, -te, adj. Mîhnit, necăjit; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ Învechit, ponosit, uzat. – V. amărî.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) îndurera. – Lat. *amarire.

AMARÁ vb. I. tr. A fixa un obiect pe o navă sau pe altă ambarcație pentru a nu se deplasa din cauza balansului. ♦ A lega cu un cablu (o navă etc.). [< fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lanț].

AMARÁ vb. tr. a fixa obiectele, instalațiile de la bordul unei (aero)nave. (< fr. amarrer)

A AMARÁ ~éz tranz. 1) (nave) A lega de țărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigației. /<fr. amarrer

AMĂRÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A AMĂRÎ și A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mâhnit. /v. a amărî

A SE AMĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire

A AMĂRÎ́ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire

amărî v. 1. a face amar; 2. fig. a supăra pe cineva, a-l întrista. [Lat. AMARESCERE].

amărît a. 1. supărat la culme, întristat; 2. (în ocări) mișel, nevoiaș: amărîtule! 3. nenorocit: amărîtul de mine! CR.

amărắsc, a v. tr. (d. amar). Fac amar. Fig. Supăr, întristez mult.

amărît, -ă adj. (d. amărăsc). Foarte întristat, plin de amărăciune: un om amărît, o viață amărîtă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amara (a ~) vb., ind. prez. 3 amarea

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; adj. f., s. f. amărâtă, pl. amărâte

amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amăra, perf. s. 3 sg. amărî, 3 pl. amărâră, m.m.c.p. 3 sg. amărâse, pl. amărâseră; conj. prez. 3 să amărască; ger. amărând; part. amărât

amará vb., ind. prez. 1 sg. amaréz, 3 sg. și pl. amareáză

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; f. sg. amărâtă, pl. amărâte

amărî vb., ind. prez. 1sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amărá; conj. prez. 3 sg. și pl. amăráscă

amărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. amăra, conj. amărască)

amărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMĂRÂT adj. 1. v. supărat. 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pârlit. (Un funcționar ~.)

AMĂRÎ vb. a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.)

AMĂRÎT adj. 1. abătut, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pîrlit. (Un funcționar ~.)

Intrare: amarat
amarat participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amarat
  • amaratul
  • amaratu‑
  • amara
  • amarata
plural
  • amarați
  • amarații
  • amarate
  • amaratele
genitiv-dativ singular
  • amarat
  • amaratului
  • amarate
  • amaratei
plural
  • amarați
  • amaraților
  • amarate
  • amaratelor
vocativ singular
plural
Intrare: amara
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amara
  • amarare
  • amarat
  • amaratu‑
  • amarând
  • amarându‑
singular plural
  • amarea
  • amarați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amarez
(să)
  • amarez
  • amaram
  • amarai
  • amarasem
a II-a (tu)
  • amarezi
(să)
  • amarezi
  • amarai
  • amarași
  • amaraseși
a III-a (el, ea)
  • amarea
(să)
  • amareze
  • amara
  • amară
  • amarase
plural I (noi)
  • amarăm
(să)
  • amarăm
  • amaram
  • amararăm
  • amaraserăm
  • amarasem
a II-a (voi)
  • amarați
(să)
  • amarați
  • amarați
  • amararăți
  • amaraserăți
  • amaraseți
a III-a (ei, ele)
  • amarea
(să)
  • amareze
  • amarau
  • amara
  • amaraseră
Intrare: amărat
amărat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: amărât (adj.)
amărât1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărât
  • amărâtul
  • amărâtu‑
  • amărâ
  • amărâta
plural
  • amărâți
  • amărâții
  • amărâte
  • amărâtele
genitiv-dativ singular
  • amărât
  • amărâtului
  • amărâte
  • amărâtei
plural
  • amărâți
  • amărâților
  • amărâte
  • amărâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: amărât (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărât
  • amărâtul
  • amărâtu‑
plural
  • amărâți
  • amărâții
genitiv-dativ singular
  • amărât
  • amărâtului
plural
  • amărâți
  • amărâților
vocativ singular
  • amărâtule
  • amărâte
plural
  • amărâților
Intrare: amărî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amărî
  • amărâre
  • amărât
  • amărâtu‑
  • amărând
  • amărându‑
singular plural
  • amărăște
  • amăraște
  • amărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amărăsc
(să)
  • amărăsc
  • amăram
  • amărâi
  • amărâsem
a II-a (tu)
  • amărăști
(să)
  • amărăști
  • amărai
  • amărâși
  • amărâseși
a III-a (el, ea)
  • amărăște
  • amăraște
(să)
  • amărască
  • amăra
  • amărî
  • amărâse
plural I (noi)
  • amărâm
(să)
  • amărâm
  • amăram
  • amărârăm
  • amărâserăm
  • amărâsem
a II-a (voi)
  • amărâți
(să)
  • amărâți
  • amărați
  • amărârăți
  • amărâserăți
  • amărâseți
a III-a (ei, ele)
  • amărăsc
(să)
  • amărască
  • amărau
  • amărâ
  • amărâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amara, amarezverb

  • 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. DEX '09 DN
  • 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. DEX '09 DN
etimologie:

amărât, amărâțisubstantiv masculin

  • 1. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. DLRLC
    • format_quote Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd cîteva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. DLRLC
    • format_quote Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. DLRLC
    • format_quote Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. DLRLC
    • 1.1. Despre viață: chinuit, trist. DLRLC
      • format_quote O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. DLRLC
      • format_quote Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. DLRLC
    • 1.2. (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. DLRLC
      • format_quote Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. DLRLC
    • 1.3. Despre obiecte: ponosit, sărăcăcios, uzat, învechit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224. DLRLC
etimologie:
  • vezi amărî DEX '98 DEX '09

amărî, amărăscverb

  • 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Smântâna s-a amărât. DLRLC
    • format_quote intranzitiv rar Ce-a fost verde-a veștejit, Ce-a fost dulce-a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit! ALECSANDRI, P. P. 336. DLRLC
    • format_quote Frunza de pelin amărăște vinul. DLRLC
  • 2. figurat A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dorule, m-ai amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. DLRLC
    • format_quote Un frate al meu și un fiu al său fac tot ce trebuie ca să-mi amărască viața. SADOVEANU, N. F. 33. DLRLC
    • format_quote Pentru ce să-i amărăști [mamei] Și zilele puține? Că n-are-n lume bun și drag Decît pe mine. COȘBUC, P. I 75. DLRLC
    • format_quote Dulce maică, dragi surori... Ștergeți voi lacrimile, Nu v-amărîți zilele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Gura îndulcește, gura amărăște. DLRLC
    • format_quote De ce te căiești, băiețele, și te amărăști? ISPIRESCU, L. 313. DLRLC
    • format_quote Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit; Tare ti-i fi amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A duce o viață amară, plină de suferințe. DLRLC
      • format_quote Sînteți sănătoasă? – Iacă, mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă. SLAVICI, la TDRG. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.