AMĂRÂT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

amărât, ~ă [At: VARLAAM, C. 14 / Pl: ~âți, ~e / E: amărî] 1 a (Fig) Care a devenit amar (1). 2 a Cuprins de amărăciune (3) sufletească. 3 a (D. fapte, păcate, trai, zile) Nesuferit. 4-5 smf, a Sărman. 6 a (Îc) Om ~ Om uscat, de care nu se mai prinde carnea. 7 av (Înv) Cumplit. 8 sf (Bot) Coroniște (Coronulla varia). 9 a (D. obiecte) Ponosit.

AMĂRÂT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A AMĂRÎ și A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mâhnit. /v. a amărî

AMĂRÎT, -ÎTĂ I. adj. sm. f. 1 p. AMĂRÎ ¶ 2 fig. Adînc mîhnit, necăjit, supărat: viață ~ă; traiu ~; zile ~e; cînd gîndesc, ~ul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez (CRG.) ¶ 3 Om ~ (ȘEZ.), om uscat, de care nu se mai prinde carnea. II. adv. ‡Cu durere, amarnic: văitîndu-se în văpaie pînă ’n gît (PANN).

AMĂRÎT, -Ă, amărîți, -te, adj. 1. (Despre oameni și, p. ext., despre manifestările lor) Mîhnit, îndurerat, necăjit. Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd cîteva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. ♦ (Despre viață) Chinuit, trist. O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. 2. (Despre oameni și despre lucruri) Prăpădit, nenorocit. Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. ◊ (Substantivat) Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. 3. (Despre obiecte) învechit, uzat, ponosit. Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224.

AMĂRÎT, -Ă, amărîți, -te, adj. Mîhnit, necăjit; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ Învechit, ponosit, uzat. – V. amărî.

amărît a. 1. supărat la culme, întristat; 2. (în ocări) mișel, nevoiaș: amărîtule! 3. nenorocit: amărîtul de mine! CR.

amărît, -ă adj. (d. amărăsc). Foarte întristat, plin de amărăciune: un om amărît, o viață amărîtă.

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; adj. f., s. f. amărâtă, pl. amărâte

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; adj. f., s. f. amărâtă, pl. amărâte

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; f. sg. amărâtă, pl. amărâte

AMĂRÂT adj. 1. v. supărat. 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pârlit. (Un funcționar ~.)

AMĂRÎT adj. 1. abătut, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pîrlit. (Un funcționar ~.)