2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

alcătuít3 a [At: ANTIM, P. 188 / P: -tu-it / Pl: ~iți, -e / E: alcătui1] 1 Făcut2. 2 Construit2. 3 Creat2. 4 Conceput2. 5 Redactat2. 6 Transformat2. 7 Organizat2. 8 Întocmit2. 9 Prefăcut2.10 Apărut2. 11 Constituit2. 12 Condiționat. 13 Structurat2. 14 Strâns2. 15 Pus2. 16 Cules. 17 Colectat2. 18 Compilat2. 19 Combinat2.

alcătuít1 sn [At: DA ms / P:-tu-it / Pl: ~uri / E: alcătui1] 1-20 Alcătuire1 (1-20).

alcătuít2 sn [At: DA ms / P: -tu-it / Pl: ~uri / E: alcătui2] (Reg) Alcătuire2.

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni.

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni.

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a construi, a înjgheba (combinînd sau dispunînd într-un anumit fel elemente deosebite). Culai mi-a prezentai rîzînd undițiie alcătuite de el. SADOVEANU, N. F. 63. Înșiră pietrele și alcătui numele copilului. ISPIRESCU, L. 134. ♦ A întocmi, a compune, a concepe. Catargurile negrilor brazi îi vor arăta de-a pururi cerul albastru sub care a trăit și a știut să-și alcătuiască viața ca un înțelept ce-a fost. ANGHEL, PR. 59. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. Gheorghiță simți o ușoară înduioșare, totuși nu i se putea alcătui în minte nici o vorbă de mîngîiere. SADOVEANU, B. 68. Atîta singe mohorît curse din... scorpie, incit se alcătui o baltă. 2. Tranz. (Despre mai multe elemente disparate) A compune, a forma (împreună), a constitui. Acum o sută de ani, vreo zece case alcătuiau tot schitul Roșioara. GALACTION, O. I 315. O răzășie destul de mare. casa bătrînească cu toată pajiștea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. 3. Refl. (De obicei cu determinări introduse prin prep. «din») A fi format, constituit din..., a se compune, a consta din... Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. Mulți cai erau încărcați cu scumpeturile din care se alcătida zestrea fiicei lui Albu-împărat. POPESCU, B. I 40. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I 5. 4. Tranz. (Arhaizant și popular) A strînge, a aduna; a aranja, a rîndui. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui într-o punguță de piele măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. F. 77. ♦ (Complementul este un abstract) A face, a încheia. Foarte mi-a plăcut cum a alcătuit el legămînt cu Oanea. SADOVEANU, N. F. 86.

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Arhaizant și popular; urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A cădea la învoială, a se înțelege (cu cineva). Cum gătesc descărcatul și mă alcătuiesc cu vameșii... viu și eu după tine. SADOVEANU, D. P. 93. Făr-a mai sta pe gînduri, m-am dus degrabă de m-am alcătuit cu vivandiera ca să-i iau locul. ALECSANDRI, T. 931.

ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba; a compune, a întocmi, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. Alcătuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦ Refl. A fi format, a consta din... Auditoriul se alcătuia din dame bătrâne (NEGRUZZI). 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. ♦ A face, a încheia un legământ. – Magh. alkötni.

ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cădea la învoială; a se înțelege. Așteaptă negustorii cu care m-am alcătuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni.

alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă

alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă

alcătuí (a face, a se învoi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. alcătuiáscă

alcătuí1 [At: CORESI, ap. HEM 772 /P: -tu-i / Pzi: -esc / E: mg alkotni] 1 vt A face. 2 vt A construi. 3 vt A crea. 4 vt A concepe. 5 vt A redacta. 6 vr (Înv) A se transforma. 7 vr A se preface. 8 vr A lua ființă. 9 vr A se forma. 10 vt A forma împreună. 11 vt A constitui. 12 vr A fi format din... 13 vr A consta din... 14 vt (Îvp) A strânge. 15 vt (Îvp) A aranja. 16-17 vtr (Îvp) A dispune.

alcătuí2 vr [At: PRAV. (1814), 9/ 13 / P: -tu-i / Pzi: -esc / E: mg alkudni] (Reg) A se înțelege.

ALCĂTUÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, (fig.) a urzi. (A ~ o colecție de folclor.) 4. a compune, a construi. (A ~ o frază.) 5. v. constitui. 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elementele care ~ un ansamblu.) 7. v. compune.

alcătuí (-uésc, -ít), vb.1. A face, a întocmi, a compune. – 2. A organiza, a aranja. Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). – Der. alcătuială, (var. alcătuință), s. f. (alcătuire); alcătuitor, s. m. (organizator, care aranjează ceva).

A ALCĂTUÍ ~iésc tranz. 1) A face să ia ființă și să capete formă definitivă; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instrucțiune. 2) (totalități, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni

A SE ALCĂTUÍ se ~iéște intranz. A fi format; a consta; a se consista; a se compune; a se constitui. /<ung. alkotni

Intrare: alcătuit
alcătuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alcătuit alcătuitul alcătui alcătuita
plural alcătuiți alcătuiții alcătuite alcătuitele
genitiv-dativ singular alcătuit alcătuitului alcătuite alcătuitei
plural alcătuiți alcătuiților alcătuite alcătuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: alcătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alcătui alcătuire alcătuit alcătuind singular plural
alcătuiește alcătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alcătuiesc (să) alcătuiesc alcătuiam alcătuii alcătuisem
a II-a (tu) alcătuiești (să) alcătuiești alcătuiai alcătuiși alcătuiseși
a III-a (el, ea) alcătuiește (să) alcătuiască alcătuia alcătui alcătuise
plural I (noi) alcătuim (să) alcătuim alcătuiam alcătuirăm alcătuiserăm, alcătuisem*
a II-a (voi) alcătuiți (să) alcătuiți alcătuiați alcătuirăți alcătuiserăți, alcătuiseți*
a III-a (ei, ele) alcătuiesc (să) alcătuiască alcătuiau alcătui alcătuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)