adânc, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 454 / Pl: ~nci / E: lat aduncus] 1 a (D. ape, cavități etc.) Care are fundul la distanță (relativ) mare de marginea de sus Si: adâncat, adâncit, adâncos, afund. 2 a (Îe) A ajunge (sau a trăi) până la ~nci bătrâneți A ajunge (sau a trăi) până la o vârstă înaintată. 3-4 a, av Care se află sau se întinde departe (în interior sau pe orizontală). 5 a Care este greu de străbătut Si: compact, des. 6-7 a, av Care vine sau pare că vine din interior. 8 a (Fig; d. senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 9-10 a, av (D. voce, timbru, ton) Grav. 11 a (D. culori) Închis. 12-13 a, av (Fig) Care ține de esența, de fondul lucrurilor Si: profund, serios, temeinic. 14-15 a, av Desăvârșit. 16-17 a, av Deplin. 18-19 a, av Total.

ADÂNC³ adâncuri n. Loc situat la adâncime; străfund. ◊ Din adâncul inimii din toată inima. /<lat. aduncus

ADÂNC² ~că (~ci) 1) Care are fundul departe de suprafață. Apă ~că. Farfurie ~că. 2) Care se află sau se extinde departe. Rădăcină ~că. 3) Care se caracterizează prin intensitate mai mare. Liniște ~că. Somn ~. Suspin ~. 4) (despre voce, timbru, ton) Care se caracterizează prin profunzime; grav; jos. /<lat. aduncus

ADÂNC¹ adv. 1) Spre interior. A săpa ~. 2) Cu intensitate; afund; tare. A dormi ~. A suspina ~. 3) Cu respect. A se închina ~. 4) În mod amănunțit; detaliat. A cerceta ~. /<lat. aduncus

adânc a. 1. arată volumul unei deschizături de sus până jos: groapă adâncă; fig. adânci bătrânețe; 2. ce se pleacă prea jos: adâncă închinăciune; 3. ce s’ascunde într’o înfundătură: locaș adânc; 4. anevoie de pătruns (propriu și figurat): întuneric adânc, cugetare adâncă. [Lat. ADUNCUS, încovoiat, de unde idea de «profund»]. ║ n. 1. fund, adâncime: codrul ’și deschide a lui adâncuri EM.; 2. fig. adâncul sufletului.

adânca vtr [At: PSALT. SCH. 152²/4 / Pzi: ~chez, adânc / E: adânc] (Înv) 1-4 A (se) adânci (1-4).

adânci [At: CORESI, PS. 255/8 / Pzi: ~ncesc / E: lat *adancare, cf adânc] 1 vt A face (mai) adânc (1) Si: (înv) a adânca (1). 2 vr A pătrunde în adâncime (2) Si: (înv) a adânca (2). 3 vr (Fig) A se lăsa absorbit în... Si: a adânca (3). 4 vt (Fig) A cerceta în profunzime Si: a aprofunda, a adânca (4).

ADÎNC I. adj. 1 Care e găurit, scobit, pînă Ia o mare depărtare de suprafață: apă ~ă; puț ~; farfurie ~ă; Fig. : închinăciune ~ă, cu corpul mult plecat spre pămînt ¶ 2 Fig. Greu de pătruns, temeinic: știință ~ă; învățătură ~ă; vorbă ~ă; gînd ~; minte ~ă; înțelepciune ~ă; învățăminte pline de o filosolie ~ă. (ODOB.) ¶ 3 adv. Mare, puternic: o jale ~ă îi cuprinse toate simțirile (ODOB.); dor ~; iubire ~ă ¶ 4 Des, prin care ochiul nu poate străbate: noapte ~ă; întunecime ~ă ¶ 5 Neturburat de nimic: în tăcerea ~ă a codrului, biruitorul doarme (VLAH.) ¶ 6 Greu: somn ~ ¶ 7 La ~i bătrînețe, la o vîrstă foarte înaintată. II. adv. 1 : a ara ~; a înfige ~ ¶ 2 Fig.: a dormi ~; a ofta ~; ~ mișcat. III. (pl. -curi) sn. 1 Adîncime, fund: ~ul mării; te trage pe furiș apa la ~ (CRG.) ¶ 2 Fig.: se mîhni pînă în ~ul sufletului; n' apuca să auză de Ia dascălul ceva, că el învăța mai din ~ decît dascălul (ISP.); respiri din ~ aerul acesta proaspăt (VLAH.) ¶ 3 🌐 ‡Apă foarte adîncă, noian; prăpastie [lat. aduncus].

†ADÎNCA (adînc) I. vb. tr. 1 A face mai adînc, a săpa mai adînc: podobnic iaste omului ce zidește o casă, ce sapă și adîncă (COR.) ¶ 2 Fig. A pătrunde. II. vb. refl. A se adînci, a se scufunda; Fig.: foarte adîncară-se cugetele tale (PS.-SCH.) [lat. aduncare].

ADÎNCI (-cesc) I. vb. tr. A face mai adînc, a săpa mai adînc: ~ o groapă. II. vb. refl. 1 A se duce mai afund, a intra mai adînc: ochii i s’au adîncit; s’a adîncit în pădure ¶ 2 A se cufunda, a se înneca: corăbiile s’au adîncit în mare ¶ 3 fig.: a se ~ în cugetări.

I GRAN DOLORI SONO MUTI (ital.) = Durerile adînci sînt mute.

ADÎNC², -Ă, adînci, adj. I. 1. (Despre cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de deschizătură, de gură. Bubuie văile adîncile. BENIUC, V. 109. Ajunseră în capul unei văgăuni largi și adînci, crăpată peste maluri de scurgerea apelor. PREDA, Î. 137. Cheia [se află] în buzunarul adînc de la rochia țîțacăi. SADOVEANU, N. F. 23. ◊ (Despre ape, considerînd distanța dintre fund și suprafață) Din balta lui Iftode se trage spre Moldova un cot nu tocmai adînc. SADOVEANU, N. F. 29. Apele line sînt adînci (= oamenii liniștiți în aparență ascund adesea porniri sau însușiri nebănuite). ◊ Fig. Luna limpede înflorea ca o față de aur pe săninul adînc al ceriului. EMINESCU, N. 29. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi! EMINESCU, O. I 80. ◊ (Adverbial) Fata-i întinse mînile și se priviră adînc în luminile ochilor, pe cînd muzica adia. SADOVEANU, O. IV 95. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. ◊ (Urmat de determinări care indică o măsură) Cum ajung în pădure, sapă o groapă adîncă de un stat de om. CREANGĂ, P. 224. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe = (a trăi etc.) pînă la o vîrstă înaintată, la care cu greu ajunge cineva. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe. DELAVRANCEA, A. 122. Au trăit... veseli și fericiți... pînă la adînci bătrînețe. CARAGIALE, O. III 85. ♦ (Despre diferite materii formînd un strat orizontal) Gros. Huma udă... nu era mai adîncă de două-trei capete. DUMITRIU, B. F. 63. 2. Care se află sau se întinde departe în (sau spre) interior. Strat adînc. Rădăcină adîncă. ◊ (Adverbial) Mai adînc nu pătrunseră ploile. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ Fig. [Luceafărul] o urma adînc în vis. De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ♦ Care se întinde departe (în linie orizontală). Pedestrimea... se rînduia în «falange» sau «gloate adînci». BĂLCESCU, O. I 26. ♦ Greu de străbătut, des, compact. Sub adîncul frunziș al codrului stă pitit vînătorul. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Care vine sau pare că vine din interior; profund. Scoteam cîte-un suspin adînc din piepturile noastre. CREANGĂ, A. 124. ◊ (Adverbial) Se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, B. F. 93. Arendașul suspină adînc. REBREANU, R. I 168. Răsuflă adînc de oboseală. CARAGIALE, O. III 52. ♦ Întins, vast. Și clocotesc și hohotesc Păduri adînci. IOSIF, PATR. 67. 3. (Despre mișcări, în special despre plecăciuni, saluturi) Făcut prin înclinarea corpului (aproape) pînă jos. Apoi vesel se-nturna, La sultan de se-nchina Cu adîncă temenea. ALECSANDRI, P. P. 108. 4. (Despre voce, ton, timbru) Jos, profund, grav. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin, în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202 ◊ (Adverbial) Încet, adînc răsună cîntările de clerici. EMINESCU, O. I 88. ♦ (Despre culori) Intens. Cerul e de un albastru adînc. ◊ (Adverbial) În aer era aur și-n grădine miros și-o umbră adînc-viorie. EMINESCU, N. 57. II. Fig. 1. (Despre noțiuni abstracte; în opoziție cu superficial) Care ține de esența lucrurilor, care pătrunde în fondul, în miezul lucrurilor; temeinic, profund. Convingerea adîncă de venirea unor vremuri mai bune nu l-a părăsit... niciodată [pe Beldiceanu]. IONESCU-RION, C. 127. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Adverbial) Ideologia marxist-leninistă pătrunde tot mai adînc și mai larg în mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/4. 2. (Cu nuanță intensivă) Desăvîrșit, deplin, total, intens; profund. O liniște adîncă domnea în pădure. SADOVEANU, O. VII 37. O noapte cumplită și-adîncă se varsă de sus. COȘBUC, P. I 294. Începu să miște și să se scoale ca dintr-un somn adînc. ISPIRESCU, L. 103. V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adînc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Adverbial) Pentru tăria paginilor tale Izbind în coasta veacului apus, Și pentru adevărul ce l-ai spus – Adînc îți mulțumim, Caragiale. CASSIAN, H. 77. Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește. EMINESCU, O. I 120. 3. (Neobișnuit, despre noțiuni de timp) Tîrziu. Era în ceasul adînc de după miezul nopții. CAMILAR, TEM. 130. – Pl. f. și: (învechit) adînce (EMINESCU, L. P. 180).

ADÎNC¹, adîncuri, s. n. 1. Parte adîncă, adîncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior). V. fund, străfund. Și dacă stele bat În lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. [Ștefan cel Mare] punea hotar pămîntului dăruit cuhnile dealurilor, matcele apelor, adîncul văilor și uneori orizontul. NEGRUZZI, S. I 273. ◊ (Poetic) [Cocoșul] are un cîntec înalt, prelung, mai cu samă cînd se descuie adîncurile primăverii, cînd afară stelele arată ca niște flori. CAMILAR, TEM. 26. Cu ochii albaștri și cuvioși, precum albastru și cuvios e adîncul ceriului. EMINESCU, N. 59. ◊ Expr. Din (sau în sau pînă-n) adîncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul. Femeia ridică ochii în sus, clătină din cap și-un oftat porni din adîncul sufletului, pe cînd două lacrimi îi alunecară pe obraji. DUNĂREANU, CH. 109. Și-ți midțumesc... din adîncul sufletului pentru bunătatea ce ai. ISPIRESCU, L. 181. ♦ Prăpastie, abis. Unul [din cocori] cade-n adînc, fulgerat. TOMA, C. V. 80. ♦ (Metaforic, în basme) Infern, iad. S-a tot dus pe sub pămînt pînă ce a ajuns la poarta iadului. – Cine ești tu? îl întrebă împăratul adîncului. NEGRUZZI, S. I 87. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins, larg; p. ext. loc ascuns, așezat departe; adîncime (2). În răsunetul adîncurilor, caii de la rădvane mergeau și ei la pas. SADOVEANU, O. I 299. Își aduse aminte vag... de pădurea Cotoșmanei și de unele întimplări mai vechi, petrecute prin adincurile ei. GALACTION, O. I 265. Adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. IOSIF, P. 88. Văzusem un nor mohorît Venind din adîncuri de zare. COȘBUC, P. I 235.

ADÎNCI, adîncesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai adînc, a săpa în adîncime. Ar mai trebui adîncită [groapa]. SAHIA, N. 88. ◊ Refl. Cutele obrazului i s-au adîncit cu vîrsta. ◊ Ochii mari, închiși și adînciți în frunte. EMINESCU, N. 11. 2. Refl. A intra, a pătrunde în adîncime; a se duce, a înainta spre fund, spre interior. S-au adîncit în inima pădurii. ♦ (Poetic) A se depărta, a pieri, a dispărea din cîmpul vizual; a se face nevăzut. Fluviul lat se adîncea în păduri întunecate. EMINESCU, N. 67. Călărețu-n zare trist se adîncește. ALECSANDRI, P. III 152. ◊ Fig. A se cufunda (în... ), a fi absorbit (de... ). Tînărul, după invitația lui Iuga, se adînci în studiul listei de bucate. REBREANU, R. I 34. Se adîncea în amintirile copilăriei. BART, E. 346. În curtea bisericilor vechi... te adîncești în gînduri parc-ai vrea să știi cine odihnește sub pămîntul încărcat cu ștevie, cu urzici și pelin. DELAVRANCEA, S. 214. ◊ Tranz. (Cu determinări introduse prin prep. «în») Ce te poate adînci acuma în așa de neagră mîhnire? CARAGIALE, O. III 61. Această zicere îl trezise din buimăceala în care-l adîncise scena ce urmase. NEGRUZZI, S. I 229. 3. Tranz. Fig. A pătrunde cu mintea; a cerceta, a studia, a înțelege temeinic. Adîncit-am pînă-n funduri tot ce e filozofie. MACEDONSKI, O. I 271. 4. Refl. A se intensifica, a se accentua. Amărăciunea pîrei dădacei mele împotriva domnului inginer al nostru s-a adîncit și mai mult înființa mea. SADOVEANU, N. F. 133. O prăpastie se adîncea între noi, deși avusesem o identitate perfectă în felul de a gîndi și privi viața și lumea în care trăiam. BART, E. 227.

ADÎNC², -Ă, adînci, adj., I. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe = (a trăi) pînă la o vîrstă înaintată. ◊ Fig. (Adverbial) A privi adînc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adîncă. Pădure adîncă ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Adîncul frunziș al codrului (ODOBESCU). ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior; profund. Suspin adînc. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea profundă a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Jos, grav. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund. Adînca erudiție a acestui dascăl (NEGRUZZI). 2. Desăvîrșit, deplin, total, nemărginit. O liniște adîncă domnea în pădure (SADOVEANU). – Lat. aduncus.

ADÎNC¹, adîncuri, s. n. 1. Parte adîncă, adîncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior). ◊ Expr. Din adîncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul. ♦ Prăpastie, abis; fig. infern, iad. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncum.

ADÎNCA vb. I. v. adînci.

ADÎNCI, adîncesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai adînc, a săpa în adîncime. 2. Refl. A pătrunde în adîncime, a înainta spre interior; a se depărta; a se face nevăzut. S-a adîncit în pădure. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) cufunda (în...), a absorbi sau a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A pătrunde cu mintea; a cerceta, a studia, a analiza. A adînci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica, a se accentua. Amărăciunea... s-a adîncit și mai mult în ființa mea (SADOVEANU). [Var.: adînca vb. I] – Din adînc².

A SE ADÂNCI mă ~esc intranz. 1) A intra în adâncime; a înainta spre interior. ~ în livadă. ~ în pământ. 2) fig. A se lăsa cuprins (de ceva); a se cufunda. ~ în lectură. ~ în amintiri. 3) fig. A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se accentua. Vrajba se ~ește. /Din adânc

A ADÂNCI ~esc tranz. 1) A face mai adânc. ~ o fântână. 2) A cerceta profund; a studia serios; a aprofunda. ~ o teză. 3) (idei, teorii etc.) A completa cu idei noi; a aprofunda; a dezvolta. /Din adânc

adâncì v. 1. a se afunda: 2. fig. a se absorbi.

2) adînc, a -á v. tr. Vechĭ Adîncesc.

1) adînc, -ă adj., pl. f. ĭ (lat. aduncus, încovoĭat, d. uncus, cîrlig). Cu fundu depărtat de suprafață, de margine, de intrare (profund): apă, fîntînă, pădure adîncă. Care pătrunde adînc: rană adîncă. Fig. Mare, intens: noapte, durere, ignoranță, liniște adîncă. Greŭ de pătruns: mister adînc. Foarte pătrunzător: ochĭ, spirit, cugetător, politic adînc. Închinăciune adîncă, făcută închinîndu-te foarte jos. Adîncĭ bătrînețe, lungĭ bătrînețe. S. m. Adîncime, fund: În adîncu mărilor, codrilor. Fig. A dori din adîncu sufletuluĭ, a suspina din adîncu inimiĭ. La adînc, unde e apa adîncă, la larg, în largu apeĭ, departe de mal. Adv. Pînă în adînc: cuțitu a pătruns adînc, adînc întristat.

adîncésc v. tr. (d. adînc). Fac adînc: a adînci un canal. Examinez adînc, aprofundez: a adînci o știință. V. refl. Mă fac adînc: apa se adîncește. Intru adînc: hoțiĭ s’aŭ adîncit în pădure. Mă ocup adînc de ceva: a te adînci în filologie. Mă adîncesc în gîndurĭ, cad pe gîndurĭ, cuget adînc.

+adânc² adv.

adânc³ s. n., pl. adâncuri

adânc¹ adj. m., f. adâncă; pl. m. și f. adânci

adânc² s. n., pl. adâncuri

adânc¹ adj. m., f. adâncă; pl. m. și f. adânci

adânc adj. m., f. adâncă; pl. m. și f. adânci

adânc s. n., pl. adâncuri

adânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncesc, 3 sg. adâncește, imperf. 1 adânceam; conj. prez. 1 sg. să adâncesc, 3 să adâncească

adânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncesc, imperf. 3 sg. adâncea; conj. prez. 3 să adâncească

adânci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncesc, imperf. 3 sg. adâncea; conj. prez. 3 sg. și pl. adâncească

adînc (-că), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dăncá (< adîncat). < Lat. ăduncus „concav” (Pușcariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleacă în general de la var. vulg. ădancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariția lui î; Candrea-Dens. o explică prin formele în care u era aton. Fără să fie imposibile, ambele supoziții sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, cf. longo › lîngă, sunt › sînt. Adînc, s. n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncătură, s. f. (adîncitură); adîncime, s. f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorită conjug. incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc.

AB IMO PECTORE (lat.) din adâncul inimii – A face sau a exprima ceva ab imo pectore, din toată inima, profund sincer.

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

a pupa adânc expr. (obs., glum.) a practica cuniliția.

adânci, adâncesc v. t. a spinteca cu cuțitul

ADÂNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adâncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adâncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adâncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ul pământului.) 5. s. v. prăpastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceață ~.) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esențial. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

ADÂNCI vb. v. aprofunda.

ADÂNCI vb. 1. v. afunda. 2. a se afunda, a se cufunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i s-au ~ în cap.) 3. v. căsca. 4. a (se) agrava, a (se) amplifica, a crește, a (se) intensifica, a (se) mări, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Disensiunile s-au ~.)

ADÎNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adîncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adîncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 4. s. adîncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.) 5. s. abis, prăpastie, (rar) noian, (livr.), genune, hău, (înv. și reg.) prăpăstenie, (prin Mold. și Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. și Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipițiu, tău. (A căzut în ~.) 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceață ~. ) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. absolut, complet, deplin, desăvîrșit, perfect, profund, total. (O liniște ~.) 9. adj. capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 10. adj. grav, gros, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.) 11. adj. profund, serios, temeinic, (fig.) pătrunzător. (O judecată ~.) 12. adj. intens, mare, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 13. adj. acut, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.) 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

adînci vb. v. APROFUNDA.

ADÎNCI vb. 1. a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. a se afunda, a se cufunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se~ în cap.) 3. a se căsca, a se deschide, (rar) a se scobi. (În fața noastră se ~ o peșteră.) 4. a (se) agrava, a (se) amplifica, a crește, a (se) intensifica, a (se) mări, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Disensiunile s-au ~.)

Adânc ≠ simplist, superficial

De profundis (lat. „Din adîncuri”) – primele cuvinte din psalmul 130 al pocăinței. Versetul întreg, în traducere latină, e o invocație penitentă: de profundis clamavi a te, Domine (Din adîncimile abisului strigat-am către tine, Doamne) și se cîntă la înmormintări catolice. Cuvintele s-au transformat într-o expresie laică, avînd înțelesul: din adîncul sufletului. Un cunoscut sonet al lui Baudelaire poartă titlul: De profundis clamavi. Scriitorul englez Oscar Wilde și-a intitulat o culegere de reflecții De profundis. Același titlu poartă trei poeme de Octavian Goga din volumul „Cîntece fără țară”. Una dintre strofe e lămuritoare pentru sensul modern al expresiei: „Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare”. De profundis, 1929

Vivit sub pectore vulnus (lat. „În adîncul inimii rana e vie”) – Vergiliu, Eneida (IV, sfîrșitul versului 67). Didona destăinuie surorii ei Anna, că apariția viteazului Enea i-a tulburat sufletul. Totuși nu poate încă uita dragostea dintîi, moartea soțului ei; rana din inimă e vie. Expresia marchează un sentiment puternic care lasă urme profunde, o pasiune care nu poate fi uitată. LIT.