adânc, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 454 / Pl: ~nci / E: lat aduncus] 1 a (D. ape, cavități etc.) Care are fundul la distanță (relativ) mare de marginea de sus Si: adâncat, adâncit, adâncos, afund. 2 a (Îe) A ajunge (sau a trăi) până la ~nci bătrâneți A ajunge (sau a trăi) până la o vârstă înaintată. 3-4 a, av Care se află sau se întinde departe (în interior sau pe orizontală). 5 a Care este greu de străbătut Si: compact, des. 6-7 a, av Care vine sau pare că vine din interior. 8 a (Fig; d. senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 9-10 a, av (D. voce, timbru, ton) Grav. 11 a (D. culori) Închis. 12-13 a, av (Fig) Care ține de esența, de fondul lucrurilor Si: profund, serios, temeinic. 14-15 a, av Desăvârșit. 16-17 a, av Deplin. 18-19 a, av Total.

ADÂNC¹ adv. 1) Spre interior. A săpa ~. 2) Cu intensitate; afund; tare. A dormi ~. A suspina ~. 3) Cu respect. A se închina ~. 4) În mod amănunțit; detaliat. A cerceta ~. /<lat. aduncus

ADÎNC I. adj. 1 Care e găurit, scobit, pînă Ia o mare depărtare de suprafață: apă ~ă; puț ~; farfurie ~ă; fig. : închinăciune ~ă, cu corpul mult plecat spre pămînt ¶ 2 fig. Greu de pătruns, temeinic: știință ~ă; învățătură ~ă; vorbă ~ă; gînd ~; minte ~ă; înțelepciune ~ă; învățăminte pline de o filosolie ~ă. (ODOB.) ¶ 3 adv. Mare, puternic: o jale ~ă îi cuprinse toate simțirile (ODOB.); dor ~; iubire ~ă ¶ 4 Des, prin care ochiul nu poate străbate: noapte ~ă; întunecime ~ă ¶ 5 Neturburat de nimic: în tăcerea ~ă a codrului, biruitorul doarme (VLAH.) ¶ 6 Greu: somn ~ ¶ 7 La ~i bătrînețe, la o vîrstă foarte înaintată. II. adv. 1 : a ara ~; a înfige ~ ¶ 2 fig.: a dormi ~; a ofta ~; ~ mișcat. III. (pl. -curi) sn. 1 Adîncime, fund: ~ul mării; te trage pe furiș apa la ~ (CRG.) ¶ 2 fig.: se mîhni pînă în ~ul sufletului; n' apuca să auză de Ia dascălul ceva, că el învăța mai din ~ decît dascălul (ISP.); respiri din ~ aerul acesta proaspăt (VLAH.) ¶ 3 🌐 ‡Apă foarte adîncă, noian; prăpastie [lat. aduncus].

ADÎNC², -Ă, adînci, adj. I. 1. (Despre cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de deschizătură, de gură. Bubuie văile adîncile. BENIUC, V. 109. Ajunseră în capul unei văgăuni largi și adînci, crăpată peste maluri de scurgerea apelor. PREDA, Î. 137. Cheia [se află] în buzunarul adînc de la rochia țîțacăi. SADOVEANU, N. F. 23. ◊ (Despre ape, considerînd distanța dintre fund și suprafață) Din balta lui Iftode se trage spre Moldova un cot nu tocmai adînc. SADOVEANU, N. F. 29. Apele line sînt adînci (= oamenii liniștiți în aparență ascund adesea porniri sau însușiri nebănuite). ◊ Fig. Luna limpede înflorea ca o față de aur pe săninul adînc al ceriului. EMINESCU, N. 29. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi! EMINESCU, O. I 80. ◊ (Adverbial) Fata-i întinse mînile și se priviră adînc în luminile ochilor, pe cînd muzica adia. SADOVEANU, O. IV 95. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. ◊ (Urmat de determinări care indică o măsură) Cum ajung în pădure, sapă o groapă adîncă de un stat de om. CREANGĂ, P. 224. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe = (a trăi etc.) pînă la o vîrstă înaintată, la care cu greu ajunge cineva. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe. DELAVRANCEA, A. 122. Au trăit... veseli și fericiți... pînă la adînci bătrînețe. CARAGIALE, O. III 85. ♦ (Despre diferite materii formînd un strat orizontal) Gros. Huma udă... nu era mai adîncă de două-trei capete. DUMITRIU, B. F. 63. 2. Care se află sau se întinde departe în (sau spre) interior. Strat adînc. Rădăcină adîncă. ◊ (Adverbial) Mai adînc nu pătrunseră ploile. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ Fig. [Luceafărul] o urma adînc în vis. De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ♦ Care se întinde departe (în linie orizontală). Pedestrimea... se rînduia în «falange» sau «gloate adînci». BĂLCESCU, O. I 26. ♦ Greu de străbătut, des, compact. Sub adîncul frunziș al codrului stă pitit vînătorul. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Care vine sau pare că vine din interior; profund. Scoteam cîte-un suspin adînc din piepturile noastre. CREANGĂ, A. 124. ◊ (Adverbial) Se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, B. F. 93. Arendașul suspină adînc. REBREANU, R. I 168. Răsuflă adînc de oboseală. CARAGIALE, O. III 52. ♦ Întins, vast. Și clocotesc și hohotesc Păduri adînci. IOSIF, PATR. 67. 3. (Despre mișcări, în special despre plecăciuni, saluturi) Făcut prin înclinarea corpului (aproape) pînă jos. Apoi vesel se-nturna, La sultan de se-nchina Cu adîncă temenea. ALECSANDRI, P. P. 108. 4. (Despre voce, ton, timbru) Jos, profund, grav. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin, în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202 ◊ (Adverbial) Încet, adînc răsună cîntările de clerici. EMINESCU, O. I 88. ♦ (Despre culori) Intens. Cerul e de un albastru adînc. ◊ (Adverbial) În aer era aur și-n grădine miros și-o umbră adînc-viorie. EMINESCU, N. 57. II. Fig. 1. (Despre noțiuni abstracte; în opoziție cu superficial) Care ține de esența lucrurilor, care pătrunde în fondul, în miezul lucrurilor; temeinic, profund. Convingerea adîncă de venirea unor vremuri mai bune nu l-a părăsit... niciodată [pe Beldiceanu]. IONESCU- RION, C. 127. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Adverbial) Ideologia marxist-leninistă pătrunde tot mai adînc și mai larg în mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/4. 2. (Cu nuanță intensivă) Desăvîrșit, deplin, total, intens; profund. O liniște adîncă domnea în pădure. SADOVEANU, O. VII 37. O noapte cumplită și-adîncă se varsă de sus. COȘBUC, P. I 294. Începu să miște și să se scoale ca dintr-un somn adînc. ISPIRESCU, L. 103. V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adînc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Adverbial) Pentru tăria paginilor tale Izbind în coasta veacului apus, Și pentru adevărul ce l-ai spus – Adînc îți mulțumim, Caragiale. CASSIAN, H. 77. Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește. EMINESCU, O. I 120. 3. (Neobișnuit, despre noțiuni de timp) Tîrziu. Era în ceasul adînc de după miezul nopții. CAMILAR, TEM. 130. – Pl. f. și: (învechit) adînce (EMINESCU, L. P. 180).

ADÎNC², -Ă, adînci, adj., I. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe = (a trăi) pînă la o vîrstă înaintată. ◊ Fig. (Adverbial) A privi adînc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adîncă. Pădure adîncă ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Adîncul frunziș al codrului (ODOBESCU). ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior; profund. Suspin adînc. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea profundă a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Jos, grav. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund. Adînca erudiție a acestui dascăl (NEGRUZZI). 2. Desăvîrșit, deplin, total, nemărginit. O liniște adîncă domnea în pădure (SADOVEANU). – Lat. aduncus.

+adânc² adv.

a pupa adânc expr. (obs., glum.) a practica cuniliția.