absurd (adj.)

  • 1. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț.
    surse: NODEX DEX '09 DN DLRLC DEX '98 sinonime: aberant alogic ilogic 2 exemple
    exemple
    • După un moment de mînie absurdă se hotărî să plece. BART, E. 216.
      surse: DLRLC
    • [Nimeni] nu va putea să nu fie influențat de ritmul, de limba, de versul, de rima lui Eminescu... A fugi de influența lui Eminescu, în acest sens ar fi tot așa de absurd ca a fugi de limba romînească. GHEREA, ST. CR. I 219.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN DLRLC locuțiune adverbială
    • 1.2. Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

absurd (s.n.)

  • 1. Ceea ce este absurd.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: absurditate nonsens
    • 1.1. Prin absurd = prin admiterea unui raționament fals.
      surse: DN NODEX
    • 1.2. Reducerea la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecințe false.
      surse: DN NODEX
  • 2. Termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
    surse: MDN '00 filozofie

etimologie:

8 definiții

absúrd, -ă [At: ȚICHINDEAL, F. 224 / Pl: ~rzi, -e / E: fr absurde, lat absurdus] 1-2 av, a (într-un mod) care contrazice gândirea logică, bunul-simț Si: ilogic.

ABSÚRD adj., s. 1. adj. aberant, ilogic, nelogic, nerațional, prostesc, stupid, (livr.) elucubrant, irațional. (O situație ~.) 2. s. v. absurditate.

Absurd ≠ logic, rațional, rezonabil

absúrd, -ă, absurzi, -de, adj. Care contrazice gîndirea logică sau bunul-simț; (substantivat, n.) prin absurd = admițînd un raționament fals.

absurd a. 1. nepotrivit, contrar minții sănătoase; 2. fără judecată, fără pricepere.

*absúrd, -ă adj., (lat. absurdus; ab, de la, și surdus, surd). Contrar rațiuniĭ, contrar bunului simț: raționament absurd. S. n.: a cădea în absurd. Adv. În mod absurd.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABSÚRD adj. ilogic, nelogic, nerațional, stupid, (livr.) irațional. (O situație ~.)

CREDO QUIA ABSURDUM (EST) (lat.) cred fiindcă este absurd – Variantă sub care a intrat în circulație un paradox formulat de Tertulian („De carne Christi”, 5) invocat uneori în favoarea credinței oarbe, fără temei rațional.

Intrare: absurd (adj.)
absurd (adj.) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absurd absurdul absurdă absurda
plural absurzi absurzii absurde absurdele
genitiv-dativ singular absurd absurdului absurde absurdei
plural absurzi absurzilor absurde absurdelor
vocativ singular
plural
Intrare: absurd (s.n.)
substantiv neutru (N29) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absurd absurdul
plural
genitiv-dativ singular absurd absurdului
plural
vocativ singular
plural

12 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj. Care contrazice gîndirea logică; care nesocotește legile naturii și ale societății; care este contrar bunului simț. După un moment de mînie absurdă se hotărî să plece. BART, E. 216. [Nimeni] nu va putea să nu fie influențat de ritmul, de limba, de versul, de rima lui Eminescu... A fugi de influența lui Eminescu; în acest sens ar fi tot așa de absurd ca a fugi de limba romînească. GHEREA, ST. CR. I 219. ◊ Loc. adv. Prin absurd = prin admiterea unui raționament fals sau a unei premise false. Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că nici un alt punct de vedere afară de cel propus nu se poate susține, că oricare altul duce la consecințe evident false.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj. Care contrazice gândirea logică; care nesocotește legile naturii și ale societății; contrar bunului simț. ♢ Loc. adv. Prin absurd = prin admiterea unui raționament fals sau a unei premise false. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr arătând că nici un alt punct de vedere afară de cel propus nu se poate susține. – Fr. absurde (lat. lit. absurdus).

absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde

absúrd adj. m., pl. absúrzi; f. sg. absúrdă, pl. absúrde

ABSÚRD, -Ă adj. Contrar gândirii logice, legilor naturii, bunului-simț sau uzului comun. // s.n. Calitatea a ceea ce este absurd; lucru lipsit de sens; absurditate; nonsens. ◊ Prin absurd = admițând un raționament fals; reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că singurul punct de vedere care se poate susține este cel propus. [Cf. fr. absurde, lat. absurdus].

absúrd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admițând un raționament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

ABSÚRD2 ~dă (~zi, ~de) Care vine în contradicție cu gândirea logică; alogic; aberant. /<lat. absurdus, fr. absurde

ABSÚRD1 n. Calitatea a ceea ce este lipsit de rațiune. ◊ Prin ~ prin admiterea unui raționament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecințe false. /<lat. absurdus, fr. absurde