11 definiții pentru absurd (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

ABSÚRD, -Ă adj. Contrar gândirii logice, legilor naturii, bunului-simț sau uzului comun. // s.n. Calitatea a ceea ce este absurd; lucru lipsit de sens; absurditate; nonsens. ◊ Prin absurd = admițând un raționament fals; reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că singurul punct de vedere care se poate susține este cel propus. [Cf. fr. absurde, lat. absurdus].

absúrd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admițând un raționament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

ABSÚRD1 n. Calitatea a ceea ce este lipsit de rațiune. ◊ Prin ~ prin admiterea unui raționament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecințe false. /<lat. absurdus, fr. absurde

*absúrd, -ă adj., (lat. absurdus; ab, de la, și surdus, surd). Contrar rațiuniĭ, contrar bunului simț: raționament absurd. S. n.: a cădea în absurd. Adv. În mod absurd.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABSÚRD adj., s. 1. adj. aberant, ilogic, nelogic, nerațional, prostesc, stupid, (livr.) elucubrant, irațional. (O situație ~.) 2. s. v. absurditate.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ABSURD (< fr. absurde, < lat. absurdus, supărător) În limbajul obișnuit, prin absurd se înțelege tot ce depășește sensul comun, în totală opoziție cu logicul. Termenul absurd este întîlnit nu numai în filozofie, ci și în literatură (proză, poezie, dramaturgie), în denunțarea neputinței individului de a găsi un sens vieții, legilor existenței umane, folosind mijloace artistice cu totul diferite normelor clasice ale genului respectiv. El se definește prin iraționalism, viziune pesimistă asupra lumii. „Sentimentul absurdului – spune Camus în eseul său Mitul lui Sisif – nu-i decît divorțul acesta dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său; absurdul se naște din această confruntare între chemarea omului și tăcerea irațională a lumii.” Ilustrat în literatura universală, prin scriitori ca Eugène Ionesco (teatrul absurd: Rinocerii, Cîntăreața cheală, Scaunele etc.), Franz Kafka (romanele: Procesul, Castelul și Jurnal intim), A. Camus (Mitul lui Sisif) ș.a., iar în literatura noastră de Urmuz (pseudonimul lui D. Demetrescu-Buzău). Ca structură estetică, absurdul se manifestă în creația artistică a secolului al XX-lea. Anterior, după unii cercetători, el apare ca element al satirei, ca farsă (v.) medievală, în comedia dellarte (v. Comedia), în vodevil (v.) precum și în povestirile unor scriitori ca E.T.A. Hoffmann, Edgar Allan Poe, Rabelais ș.a.

Intrare: absurd (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • absurd
  • absurdul
  • absurdu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • absurd
  • absurdului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

absurd (s.n.)

  • 1. Ceea ce este absurd (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: absurditate nonsens
    • 1.1. Prin absurd = prin admiterea unui raționament fals.
      surse: DN NODEX
    • 1.2. Reducerea la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecințe false.
      surse: DN NODEX
  • 2. filosofie Termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
    surse: MDN '00

etimologie: