2 intrări

19 definiții

abil, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 573 / PI: -i, -e / E: fr habile, lat habilis] Care se descurcă cu ușurință Si: descurcăreț, iscusit, îndemânatic.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, destoinic, dibaci, priceput, iscusit. Profesorul cel nou... era un abil pedagog. GALACTION, O. I 15. Toată diplomația lui abilă dăduse greș. BART, E. 297.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Îndemânatic, iscusit, priceput. ♦ Șmecher. – Fr. habile (lat. lit. habilis).

abíl, -ă adj. Care este îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit într-un anumit domeniu. Profesorul cel nou era un abil pedagog (CR.). ♦ Care vădește îndemânare, dibăcie, iscusință. O politică abilă și discretă a adus rezultate bune. ◊ (adv.) A evitat abil răspunsul. ♦ Fig. Care este descurcăreț, șmecher. Un individ abil care și-a păcălit colaboratorii. • pl. -i, -e. /<fr. habile, lat. habĭlis, -e „ușor, comod; apt“.

abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle

abíl adj. m., pl. abíli; f. sg. abílă, pl. abíle

ABÍL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcăreț. (Om~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânăr ~.)

Abil ≠ inabil, neîndemânatic, stângaci

ABÍL, -Ă adj. 1. Îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit. ♦ Șmecher. 2. (Jur.; despre o persoană) Care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept. [Cf. fr. habile, lat. habilis].

-ábil2 elem. „posibil” (< fr. -able, cf. lat. abilis)

abíl1, -ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput. 2. (jur.) apt a îndeplini condițiile cerute de lege. (< fr. habile, lat. habilis)

abíl, -ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, iscusit; descurcăreț.

ábíl (abílă), adj. – Dibaci, iscusit. < Fr. habile. Accentul este indiferent. – Der. abilita, vb.; abilitate, s. f., din fr.

ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care vădește agerime (în mișcări); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie și inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț. /<fr. habile, lat. habilis

*ábil adj. (lat. hábilis de la habére, a avea). Îndemănatic, priceput: abil la luptă. Adv. În mod abil. – Fals abil (după fr. habile).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABÍL adj. 1. deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehénghi, (înv. și reg.) pricopsít, (prin Transilv.) prinzáci, (înv.) meșteșugáreț, práctic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. descurcăreț. (Om ~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehénghi. (Om ~.)

Intrare: abil
abil (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abil abilul abi abila
plural abili abilii abile abilele
genitiv-dativ singular abil abilului abile abilei
plural abili abililor abile abilelor
vocativ singular
plural
Intrare: abil

abil

etimologie:

abil

  • 1. Element de compunere având semnificația „posibil”.
    surse: MDN '00

etimologie: