TEHUI², -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya „trândav”.

tehui¹ [At: TDRG / V: (reg) tăh~ / Pzi: ~esc / E: tehui²] (Reg) 1-2 vtr A (se) zăpăci. 3 vr A se sălbătici.

tehui², ~ie a [At: CONTEMPORANUL, I, 634 / V: (reg) tăh~, terh~, tih~ / Pl: ~ / E: ns cf mg tahonya] (Reg) 1 Zăpăcit. 2 (D. oi) Căpiat² (1).

TEHUI², -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya. „trândav”.

TEHUI¹, tehuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A tulbura cuiva mințile, a zăpăci, a ameți, a buimăci. Bietului Toader a lui Ungureanu nu i-a luat o mînă și nu l-a tehuit sărmanul? I. CR. III 107. ◊ Refl. (Cu pronunțare regională) S-o buimăcit, s-o tăhuit di cap ș-o început a striga. ȘEZ. XXIII 37.

TEHUI², -IE, tehui, -ie, adj. (Regional) Năuc, zăpăcit, amețit, buimăcit. Mă ceartă fără măsură: Că nu trag, că mi-s tehui. DEȘLIU, M. 40. Intrară pe rînd, repeziți peste prag, vreo cinci băietănași, tehui de somn. CAMILAR, N. II 270. Neculai se trezi tehui de băutură, înainte de a pleca doctorul. SADOVEANU, O. III 16.

A TEHUI ~iesc tranz. pop. A face să se tehuiască. /Din tehui

A SE TEHUI mă ~iesc intranz. pop. A deveni tehui; a nu ști de sine; a se buimăci; a se năuci; a se zăpăci; a se ului; a se pierde. /Din tehui

TEHUI ~ie (~i) pop. Care a pierdut temporar facultatea de a judeca limpede (din cauza fricii, somnului, băuturii); buimac; zăpăcit; năuc; bezmetic. /cf. ung. tahonya

tehuì v. Mold. a zăpăci, a ameți: cu măciucă îl tehuește.

tehúĭ, tihúĭ și căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f. uĭ (cp. cu ung. tahonja, trîndav, și cu rom. haĭhuĭ). Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans. terhuĭ și năhuĭ, în Suc. și Bucov. tăhuĭ. Forma căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și’n sudu Mold. În Cov. și cheahuĭ (ea dift.), în Munt. cărăúĭ. V. și zblehuĭat.

tăhui³, ~ie a vz tehui²

tăhui¹ v vz tehui¹

terhui, ~ie a vz tehui²

tihui², ~ie a vz tehui²

tehuiu a. și adv. Mold. 1. căpiat; 2. zăpăcit, năuc. [Tr. terhuiu, de origină necunoscută],

terhuiu a. Tr. V. tehuiu.

tăhúĭ, V. tehuĭ.

te- și tihuĭésc v. tr. (d. tehuĭ). Est. Fac tihuĭ.

terhúĭ, V. tehuĭ.

tihúĭ, V. tehuĭ.

tehui² (reg.) adj. m., pl. tehui; f. sg. și pl. tehuie

tehui¹ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiesc, 3 sg. tehuiește, imperf. 1 tehuiam; conj. prez. 1 sg. să tehuiesc, 3 să tehuiască

tehui² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiesc, imperf. 3 sg. tehuia; conj. prez. 3 să tehuiască

tehui¹ (reg.) adj. m., pl. tehui; f. sg. și pl. tehuie

tehui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiesc, imperf. 3 sg. tehuia; conj. prez. 3 sg. și pl. tehuiască

tehui adj. m., pl. tehui; f. sg. și pl. tehuie

tehuiu, -huie; -hui.

tehui (-ie), adj. – (Mold.) Nebun, lunatic, smintit. – Var. tăhui, terhui, căhui, chiahui, năhui. Creație expresivă puțin clară. – Der. tehuială, s. f. (nebuinie, țicneală); tehui, vb. (a zăpăci, a prosti).

TEHUI adj. 1. – D-tru (16 A III 84). 2. Cf. Tehulești t. 3. Cf. Teahoe, vlah din Serbia (l. cit.).

TEHUI vb. v. ameți, buimăci, năuci, zăpăci.

TEHUI adj. v. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.

tehui vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. NĂUCI. ZĂPĂCI.

tehui adj. v. AMEȚIT. BUIMAC. BUIMĂCIT. NĂUC. NĂUCIT. TÎMPIT. ZĂPĂCIT.