15 definiții pentru buimac

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.

buimac, ~ă a [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~aci, ~ace /E: nct] Amețit de somn (sau de beție, de frică).

buimac, -ă adj. (pop.; despre ființe) Care este amețit (de somn, de beție, de frică etc.), zăpăcit, năuc; (pop.) buimăcit, buimatic. Oamenii săriră buimaci, care dincotro, crezînd că-i foc (CR.). • pl. -ci, -ce. /cf. sl. veche боуи „sălbatic”, боуꙗкъ „nebun”.

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -e, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Amețit (De somn, de beție, de frică, de admirație etc.); zăpăcit, uluit, năuc. A doua zi se trezi buimac, cu gura arsă, o durere tăioasă la tîmple și o greutate pe inimă. BART, E. 213. Cîteodată asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. 98. Oamenii săriră buimaci, care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. ◊ (Determinat prin «de cap») Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmbiat. CREANGĂ, P. 145. ◊ Fig; Ce țărm stîncos, ce gînd buimac! LESNEA, C. D. 23. Umbre aleargă buimace pe geamuri brumate. TOMA, V. 397.

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -e, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc.

BUIMÁC ~că (~ci, ~ce) (despre persoane) Care și-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic. [Sil. bui-mac] /Orig. nec.

buimac a. amețit, zăpăcit, năuc: era buimac de cap de atâta umblet CR. [Cf. slav. BUĬ, sălbatic].

buĭmác, -ă adj. (turc. buĭumak, osm. búĭúmak, a crește mare, d. buĭ, büyúk, mare, adică „crescut buĭac”, după cum se zice „mere nebune” adică „foarte marĭ”. V. buĭac). Fam. Amețit, zăpăcit, năuc: buĭmac de somn, de groază.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buimac adj. m., pl. buimaci; f. buima, pl. buimace

buimac adj. m., pl. buimaci; f. buimacă, pl. buimace

buimác adj. m., pl. buimáci; f. sg. buimácă, pl. buimáce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BUIMÁC adj. 1. amețit, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. v. zăpăcit.

BUIMAC adj. 1. amețit, buimăcit, năuc, năucit, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. aiurit, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Ce om ~!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buimác (buimácă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit).

Intrare: buimac
buimac adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buimac
  • buimacul
  • buimacu‑
  • buima
  • buimaca
plural
  • buimaci
  • buimacii
  • buimace
  • buimacele
genitiv-dativ singular
  • buimac
  • buimacului
  • buimace
  • buimacei
plural
  • buimaci
  • buimacilor
  • buimace
  • buimacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buimac, buimaadjectiv

  • 1. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A doua zi se trezi buimac, cu gura arsă, o durere tăioasă la tîmple și o greutate pe inimă. BART, E. 213. DLRLC
    • format_quote Cîteodată asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. A. 98. DLRLC
    • format_quote Oamenii săriră buimaci, care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. DLRLC
    • format_quote Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmblat. CREANGĂ, P. 145. DLRLC
    • format_quote figurat Ce țărm stîncos, ce gînd buimac! LESNEA, C. D. 23. DLRLC
    • format_quote figurat Umbre aleargă buimace pe geamuri brumate. TOMA, C. V. 397. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.