6 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘAM, (2) șamuri, s. n. 1. Damasc. 2. Sortiment de damasc (1). – Din tc. Șam.

ȘAM s. n. (Înv.) Damasc. – Din tc. Șam.

SFÎNT1, -Ă, sfinți, -te, adj. I. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipînd perfecțiunea și puritatea. Slavă ție, Sfîntă Născătoare. GALACTION, O. I 164. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC, P. I 209. Bun lucru a mai lăsat dumnezeu sfîntul și tovărășia asta. CREANGĂ, P. 119. Doamne sfinte și părinte! Mai așază-mi gîndurile, Să-mi isprăvesc rîndurile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. ♦ Epitet dat mucenicilor și înalților clerici, considerați a corespunde idealului religios. Mulțumește sfîntului mare mucenic Dimitrie. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Sfîntul părinte = titlu dat de către catolici papei. 2. (Despre obiectele care aparțin religiei sau sînt în legătură cu cultul) Consacrat divinității și considerat ca posedînd harul divin; sacru. Am avut un frate drag, L-a jurat neamțul sub steag... Ș-acuma departe-l duce, Nu le-ajute sfînta cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. ◊ Cele sfinte (și substantivat, în forma articulată) = cele care țin de cult, care privesc credința, biserica sau divinitatea. Ia să vă dau eu un tipic, zise părintele Oșlobanu, lăsînd sfintele încolo. CREANGĂ, A. 78. Sfînta slujbă = liturghia. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. Sfintele daruri v. dar4 (I 2). Sfintele taine v. taină (4). Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Iisus Hristos. Sfîntul mormînt = mormîntul considerat ca fiind acela în care a fost îngropat Iisus Hristos. Sfînta scriptură v. scriptură. Sfîntul scaun v. scaun (I 4). Război sfînt = război aprobat de religie, corespunzător idealului religios. Sfînta alianță = convenție politică încheiată între Rusia, Austria și Prusia în 1815, după victoria asupra lui Napoleon și avînd ca scop apărarea orînduirii monarhice în Europa. 3. (Popular) Epitet pentru elemente ale naturii (considerate ca fiind de esență divină, dătătoare de viață). Și de dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare: Că la tine cînd privește, Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Epitet pentru zilele săptămînii. Într-o sfîntă de vineri [împăratul] iar s-a pomenit cu stema din cununa împărătească că se umflă și crește. DELAVRANCEA, S. 82. A plecat badea într-o sfîntă joi, Cu plugu. MAT. FOLK. 1476. II. (Cu sensul desprins de cel religios) 1. Care inspiră dragoste sau respect, care este vrednic de astfel de sentimente; scump, iubit, slăvit. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt. COȘBUC, P. I 209. Și el, sărmanul, ș-a pus viața în primejdie pentru sfînta noastră tovărășie. CREANGĂ, O. A. 277. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. Sfîntă muncă de la țeară, izvor sacru de rodire, Tu legi omul cu pămîntul în o dulce înfrățire! ALECSANDRI, P. III 42. ♦ Fig. Detașat de cele pămîntești, eteric, imaterial. Luna pe cer trece așa sfîntă și clară. EMINESCU, O. IV 100. 2. (Familiar) Bun, perfect, desăvîrșit. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumînare... și aprinse c-un chibrit, mai sfînt lucru nici că se poate. CREANGĂ, A. 101. ♦ (Substantivat, exprimînd ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. Bine-ar face să-i tragă o sfîntă de bătaie! REBREANU, I. 35. M-o apucat o sfîntă de lene, de mi se rup fălcile. ALECSANDRI, T. 899. – Variante: (popular) sînt, -ă (ISPIRESCU, L. 153, EMINESCU, O. I 35, NEGRUZZI, S. II 85) adj., (înaintea numelor proprii masculine care încep cu o consoană) sîn, sîm adj. m.

ȘAM s. n. (învechit) Damasc. O față de mindir... sau un brîu de șam de încins. MARIAN, NA. 294.

1) sînt-, sîn- orĭ sîm- (lat. sanctus, sfînt). Pop. O formă care există numaĭ în compozitiune, ca’n Sîntandreĭ, Sîntilie, Sîntĭon, Sîmedru orĭ Sînmedru (Sfîntu Dumitru), Sî(m)nicoară (Sfîntu Neculaĭ), Sîmpĭetru (în arg. și Sumpĭetru), Sîntoader, Sînvasiĭ (Sfîntu Vasile), Sînziene (V. sînziana). Fem. sîntă- (lat. sancta) numaĭ în Sîntămăria. În P. P. și Sînmăriĭ: Puseĭ pînza, Dete frunza. Și-o gătiĭ la Sînmăriĭ (orĭ Sînvăsiĭ). – Se poate scrie și Sînt-Andreĭ, Sînt-Ilie, Sînt-Ion, Sîn-Medru orĭ Sîm- medru, Sîn-Nicoară orĭ Sîm-nicoară, Sîm-Pĭetru, Sum-Pĭetru, Sîn-Toader, Sîn-Văsiĭ, Sîntă-Maria.

șam n., pl. urĭ (d. Șam, Damasc. V. șamalagea). Vechĭ. Damască.

Șam n. numele persan al Damascului: sub iașmac adus din Șam BOL.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șam (înv.) s. n., (sorturi) pl. șámuri

șam s. n., (sorturi) pl. șámuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șam s. n. – Pînză orientală de bumbac și in. – Var. șamă. Tc. Sam „Damasc” (Șeineanu, II, 334). – Cf. salamangea.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sam, sámuri, s.n. (reg.) tiv făcut la poalele hainelor prea lungi.

săm, vb., ind. pr., pers. I, pl. – (arh.) Suntem: „Noi cu mândru ne-am lua, / Da săm veri al doilea” (Bârlea, 1924, I: 243); „Ei să țin domni, și noi săm proști” (Papahagi, 1925: 326). „Pe Mara însă se aude mai des săm și săți decât sîntem și sînteți” (Bud, 1908). – Din lat. sĭmus (formă de conjunctiv, cu valoare de ind. prez., pers. I, pl.) (Frățilă).

săm, vb, ind. pr., pers. I, pl. – Suntem: „Noi cu mândru ne-am lua, / Da săm veri al doilea” (Bârlea 1924 I: 243); „Ei să țin domni, și noi săm proști” (Papahagi 1925: 326). „Pe Mara însă se aude mai des săm și săți decât sîntem și sînteți” (Bud 1908). – Din declinarea vb. a fi (< lat. sum „a fi, a exista”).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SAM, Unchiul ~, expresie ironică la adresa unui cetățean sau a guvernului nord-american derivată din inițialele Unites States of America.

Intrare: Sam
nume propriu (I3)
  • Sam
Intrare: sam
sam
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: săm
săm
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sâm
sâm
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șam
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șam
  • șamul
  • șamu‑
plural
  • șamuri
  • șamurile
genitiv-dativ singular
  • șam
  • șamului
plural
  • șamuri
  • șamurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Șam
Șam
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șam

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • O față de mindir... sau un brîu de șam de încins. MARIAN, NA. 294.
      surse: DLRLC
  • 2. Sortiment de damasc (1.).
    surse: DEX '09

etimologie: