săm, vb., ind. pr., pers. I, pl. – (arh.) Suntem: „Noi cu mândru ne-am lua, / Da săm veri al doilea” (Bârlea, 1924, I: 243); „Ei să țin domni, și noi săm proști” (Papahagi, 1925: 326). „Pe Mara însă se aude mai des săm și săți decât sîntem și sînteți” (Bud, 1908). – Din lat. sĭmus (formă de conjunctiv, cu valoare de ind. prez., pers. I, pl.) (Frățilă).