gat sn [At: AGÂRBICEANU, D. Ț, 119 / Pl: ~uri / E: mg gát, cf gătej, zăgaz] (Trs) Zăgaz de pietre de-a latul unui pârâu, prin care se închide calea păstrăvilor și a altor pești.

2) gat, a gătá v. tr. V. gătesc.

GĂTI, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) găta vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz, gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli, a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a) a sugruma (pe cineva); b) fig. a constrânge. A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană, v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”.

găta v vz găti

găti [At: VARLAAM, C. 22 / V: (reg) ~ta, agăta / Pzi: ~tesc, (reg) gat, (înv) ~tez / E: gata, cf alb gatit] 1-2 vtr (Îvp) A (se) pregăti fizic sau moral, pentru a întreprinde o acțiune, pentru a călători pentru o luptă, pentru o nuntă, pentru moarte etc. Si: a se echipa. 3 vt (Pop) A aranja cu tot ce trebuie un loc, patul, masa, casa etc. 4 vr (Pop; îe) A se ~ de drum A trage să moară. 5 vr (Îvp; d. vânt, vifor, ploaie etc.) A se stârni. 6 vr (Pop) indică momentul când cineva vrea să facă ceva A fi gata să... 7 vt(a) A prepara, de obicei la foc, mâncare. 8 vt (Pop; îe) A ~ cuiva o papară A pregăti cuiva ceva rău. 9-10 vtr A (se) îmbrăca frumos, dichisit, atrăgător. 11 vt (D. obiecte, lucruri, locuri) A împodobi. 12-13 vti (Pop; urmat de pp „de”; îf ~ta) A termina de făcut un lucru Si: a sfârși, (pop) a isprăvi. 14 vt (Pop) A termina proviziile de apă, de băutură și de hrană. 15 vt (Pop; c.i. ființe; uneori complinit prin „de zile”) A pune capăt zilelor.

gât sn [At: PANN, S. I, 24 / Pl: ~uri / E: vsl глътъ] 1 Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul Si: (pop) grumaz, gâtlan. 2 Partea interioară a gâtului (1) Si: (pop) beregată, gâtiță, gâtlej, înghițitoare. 3 Parte de dinapoi a gâtului (1) Si: ceafă, grumaz. 4 (Îe) A-i pune cuiva ștreangul de ~ A spânzura. 5 (Îae; fig) A constrânge. 6 (Îe) A strânge de ~ pe cineva A sugruma. 7 (Pop; îe) A potrivi din ~ pe cineva A da cuiva să bea pe săturare. 8 (Pop; îe) A o strica la ~ (sau a se strica la ~ cu cineva) A-și pierde încrederea, creditul pe care-l avea în ochii cuiva. 9 (Îe) A se arunca (sau a se agăța) de ~ul cuiva A îmbrățișa cu căldură pe cineva. 10 (Îae) A copleși și obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. 11 (Îe) A-și rupe (sau a-și frânge) ~ul A se accidenta grav sau a muri în urma unui accident. 12 (Îae) A-și pierde situația bună în urma unor greșeli. 13 (Îae) A fi arestat în urma săvârșirii unei ilegalități. 14 (Îe) A lua (sau a înhăța) de ~ (pe cineva) A brutaliza. 15 (Îae) A cere cuiva socoteală cu violență. 16 (Fam; îe) A face ~ A avea pretenții neîntemeiate pe care și le exprimă gălăgios. 17 (Pop; îe) A o lua în ~ A lua asupra sa o însărcinare, un lucru. 18 (Pop; îae) A se pune pe muncă cu toată râvna pentru împlinirea unui lucru. 19 (Pop; îe) A-și pune ~ul (pentru ceva) A garanta pentru cineva. 20 (Îvp; îe) A da de ~ pe cineva A nenoroci pe cineva. 21 (Pfm; îe) A da pe ~ A bea (o băutură tare) dintr-o înghițitură. 22 (Pop; îe) A trage pe ~ A bea mult, a fi bețiv. 23 (Pfm; îe) A fi sătul până în ~ A fi dezgustat și a nu mai putea suporta în continuare o stare de lucruri. 24 (Pfm; îe) A-i sta (sau a i se opri) în ~ A nu putea înghiți. 25 (Pfm; îae) A nu putea suferi pe cineva sau ceva. 26 (Pop; îe) A se ține (sau a sta, a fi, a se lua) de ~ (cu cineva) A fi prieten la cataramă cu cineva. 27 (Fam; îe) A i se usca ~ul de sete A-i fi foarte sete. 28 (Fam; îae) A pofti foarte mult să bea ceva. 29 Înghițitură (de vin, de rachiu) Si: dușcă. 30 (Îs) ~uri de rac Cozi de rac fiert, scoase din coajă și servite ca garnitură. 31 Parte a unui obiect, a unor piese etc. care seamănă cu gâtul (1). 32 (Spc) Gât (31) al patului de pușcă. 33 (Îs) Prună cu ~ Prună gâtlană. 34 (Îs) Pară cu ~ Pară gâtlană. 35 (Spc) Deschizătură a cămășii pe unde iese capul. 36 (Spc) Parte strâmtă și lungă a unei sticle sau a unor vase de sticlă care se termină cu gura Si: (pop) gurlui. 37 (Spc) Parte strâmtă și alungită a pâlniei. 38 (Spc) Canal al coșului pe unde iese fumul. 39 (Spc; la instrumente muzicale) Parte prelungă unde sunt fixate și acordate coardele. 40 (Spc) Parte îngustă a cimpoiului. 41 (Pop; spc) Cioc îngust cu care se termină leuca. 42 (Spc) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

gâț¹ sm [At: VICIU, GL. / V: ghiț / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 Miel. 2 Ied. 3 (Lpl; îf ghiți) Nume generic pentru miei și iezi.

gâț² am [At: ALEXI, ap. DA / Pl: ~i / E: nct] (Sst; d. purcei) Murdar.

gâț³ i [At: CHEST. V, 77/48 / V: ~î, ~i, ~i-gî / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se alungă porcii.

gâți i vz gâț³

gâți-gî i vz gâț³

gâțî i vz gâț³

ghiț² sm vz gâț¹

GĂTI, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A (se) pregăti pentru o acțiune, de obicei pentru o deplasare. 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) găta vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”.

GĂTI, gătesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A se îmbrăca (frumos), a se împodobi, a se dichisi. Și doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins Ca niciodat’. COȘBUC, P. II 54. A doua zi seara, mă gătii cum putui mai bine, și la ceasurile 9 fără ceva mă aflam la Sărindar. CARAGIALE, O. II 10. Ți-a mai cumpărat o oglindă... La care să te gătești ca mireasă. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Tranz. (Complementul indică persoana) Pe pruncul ei, Ileana îl gătise și mai ceva: avea o cămășuică înflorită în cusătură de mărgele, o pălăriuță cu pană strălucitoare de rățoi. CAMILAR, TEM. 319. Pe Ileana și-o gătea Cu peteală de mireasă. ALECSANDRI, P. P. 28. ♦ (Rar, complementul indică o podoabă) A potrivi. Spune la badea... Să-și gătească peana bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. 2. Refl. (De obicei urmat de un conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. «de») A se pregăti, a face preparative, a fi gata de... Mama Paraschiva se gătea să plece și ea. BUJOR, S. 65. Tocmai cînd se gătea să iasă, o birjă se opri la poartă. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Ce vifor se gătește! NEGRUZZI, S. I 58. Tufani, paltini, ghindari, se îngroziră foarte: «Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte». ALEXANDRESCU, P. 131. ◊ Tranz. Intră și gătește măriei-sale feredeul. SADOVEANU, D. P. 73. Pasărea-și gătește cuibul, floarea, mîndrele-i colori, Cîmpul, via sa verdeață. ALECSANDRI, O. 180. Am gătit caiete, condeie nouă. NEGRUZZI, S. I 7. 3. Tranz. (Cu privire la mîncări) A prepara, a pregăti. Într-una din zile ea își găti bucate singură. ISPIRESCU, L. 22. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște... și vărzare? CREANGĂ, A. 10. 4. Tranz. (Regional, cu privire la materiale, provizii) A sfîrși, a epuiza, a isprăvi. Dacă tu-i avea noroc să nu gătesc demîncatul și apa, nu te voi mînca. EMINESCU, L. P. 196. ◊ Refl. Pădurea nu se mai gătește. ȘEZ. I 5. (Și în forma găta) La casa de om sărac S-a gătat făina-n sac Și n-avem să-ți dăm colac. GOGA, C. P. 28. ♦ (Cu privire la acțiuni) A duce pînă la capăt, a pune capăt. Au gătit ei de vorbit. SBIERA, P. 71. Șede moș Nichifor așa pe gînduri, pînă-și gătește de băut luleaua. CREANGĂ, P. 132. 5. Tranz. (Mold., cu privire la persoane) A pune capăt vieții, a ucide. El șopti...: mă rog, lasă-mă la părete, că de-a veni să-mi mai deie un ciomag, mă gătește. ȘEZ. I 266. ◊ (Întărit prin «de zile») Pînă acu era s-o gătească de zile. SBIERA, P. 136. ♦ A zăpăci (pe cineva), a ului, a veni de hac, a da gata. Ștrașnică femeie... m-a fript la inimă, m-a gătit! SADOVEANU, O. I 467. Aceea însă în care te întrece prietenul meu și cu care te-a gătit, este danțul. NEGRUZZI, S. I 64. – Variantă: (Transilv.) găta, gat (DEȘLIU, G. 26, RETEGANUL, P. III 9), vb. I.

GÎT, gîturi, s. n. 1. Partea corpului care unește capul cu trunchiul la om sau la animale. V. grumaz. Irina și mama Paraschiva își lungesc gîturile pe după colțul gardului, ca să vadă cine vine. BUJOR, S. 80. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui. CREANGĂ, P. 120. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă; Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ Expr. A se arunca de gîtul cuiva = a îmbrățișa pe cineva cu bucurie; fig. a copleși pe cineva cu manifestări de dragoste. A (se) ține (sau a (se) lua) de gît (cu cineva) = a cuprinde cu brațul gîtul cuiva, a-și petrece brațul pe după gîtul cuiva; fig. a fi în mare prietenie (cu cineva), a face cărdășie (cu cineva). Sortașii mai veseli se țineau de gît cu fetele, cîntînd doine și chiuind de răsunau văile. BUJOR, S. 70. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti... de cînd se luau de gît lupii cu mieii, de se sărutau. ISPIRESCU, L. 1. A-și rupe (sau a-și frînge) gîtul = a-si pierde viața, a muri într-un accident; fig. a-și pierde, a-și ruina situația prin întreprinderi nereușite. A strînge de gît (pe cineva) = a sugruma. A lua (sau a înhăța) de gît (pe cineva) = a pune mîna (pe cineva), a-l înșfăca. Mor cu tine de gît, se zice, ca amenințare, pentru a arăta cuiva hotărîrea de a lupta contra lui pînă la capăt. A-și pune gîtul (pentru ceva) = a pune prinsoare, a se prinde, a pune mîna în foc, a garanta că... Pui gîtu că e ceva. VLAHUȚĂ, la TDRG. (Familiar) A face gît = a avea pretenții, a opune rezistență, a face gălăgie. ♦ (La pl.; prin metonimie) Persoane curioase, lume interesată. Gîturi curioase din tribuna vecină se întindeau să audă. REBREANU, R. II 35. 2. Interiorul gîtului (1), cu toate organele lui. V. gîtlej, beregată. Aș bea puțină apă, Florico, că tare mi s-a uscat gîtul. BUJOR, S. 26. Aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Adierea... răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gîturile de văi largi ale munților învăpăiați. HOGAȘ, DR. 242. ◊ Expr. A da (o băutură) pe gît = a bea repede, pe nerăsuflate. Intra În cÎrciumă... da pe gît o dușcă și iar ieșea, PAS, Z. I 146. Negoiță a dat țoiul repede pe gît. CARAGIALE, P. 93. A se sătura pînă-n gît = a fi tare dezgustat, a nu mai putea suporta o stare de lucruri sau o persoană. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGĂ, P. 122. A-i sta (sau a i se opri cuiva ceva) în gît = a nu putea înghiți; fig. a nu se putea împăca cu un gînd sau cu o situație, a nu-i plăcea (ceva). (Familiar) A potrivi din gît (pe cineva) = a-i da (cuiva) de băut cît vrea el. Dacă știai să potrivești din gît pe moș Nichifor, apoi era cît se poate de șăgalnic. CREANGĂ, P. 108. A o lua în gît = a lua asupră-și o însărcinare, necruțînd nici un efort pentru reușita ei. ♦ Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate înghiți dintr-o dată. Înghițiră tuspatru cîte un gît zdravăn din băutura arzătoare. SADOVEANU, O. VI 31. Ipate... dă babei vro cîteva gîturi de rachiu. CREANGĂ, P. 171. 3. Parte a unor anumite obiecte care prezintă o asemănare cu gîtul omului: a) partea strîmtă și lungă a unei sticle (sau a unor vase de sticlă), care se termină cu o gură. Gîtul retortei. ▭ Ferestrele crîșmelor... arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. SADOVEANU, B. 162. Sărăcia era iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41; b) prelungire a instrumentelor muzicale pe care sînt întinse coardele. Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcei, ciupea cu unghea strunele pe rînd. HOGAȘ, DR. II 108; c) (rar) canalul coșului, pe care iese fumul. Fumul căminelor... se prăbușea îndărăt pe gîtul coșurilor. DELAVRANCEA, S. 182. ◊ Gîtul puștii = partea superioară a patului de pușcă, de care se apucă de obicei arma. Prune cu gît = soi de prune, alungite la unul din capete.

A GĂTI ~esc tranz. 1) (lucruri sau persoane) A face să devină (mai) frumos, adăugând elemente decorative; a împodobi; a înfrumuseța. 2) A face să fie gata din vreme; a pregăti; a prepara; a orândui. ~ de plecare. 3) pop. A duce până la capăt; a termina; a sfârși; a isprăvi; a mântui; a încheia. 4) A face printr-o operație culinară (fierbere, coacere, prăjire etc.); a pregăti; a prepara. /Din gata

GÂT ~uri n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului care unește capul cu trunchiul. * A-și rupe (sau a-și frânge) ~ul a) a se accidenta grav; a muri într-un accident; b) a-și pierde situația în urma unor greșeli. A strânge de ~ (pe cineva) a) a omorî (pe cineva) prin strangulare; b) a constrânge. A se arunca (sau a se agăța) de ~ul cuiva a) a îmbrățișa cu căldură pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A face ~ a face gălăgie; a avea pretenții. 2) Cavitate interioară a acestei părți a corpului. Durere în ~. ◊ A se sătura (sau a fi sătul) până-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta în ~ a) a nu putea înghiți; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mâncare sau de băutură care poate fi înghițită dintr-o singură dată. 4) Porțiune mai subțire a unor obiecte, care se aseamănă cu această parte a corpului. ~ul gărăfii. ~ul viorii. /<sl. glutu

gătì v. 1. Mold. a fi gata, a sfârși; încă nu m’a gătit de ascultare CR.; 2. a prepara: să-i gătească de drum merinde ISP; 3. a prepara de mâncare, a face bucate: nu știe să gătească; 4. a îmbrăca frumos, a dichisi: l’a gătit mândru. [V. gata].

gât n. 1. partea corpului ce unește capul cu umerii; 2. fig. prin analogie, partea lungă și strâmtă, țeava pâlniei: gât de sticlă, gât de vioară; 3. cantitate de lichid ce se poate înghiți dintr’odată; dă babei câteva gâturi de rachiu CR.; 4. trecătoare îngustă între doi munți: gâturi ale munților Carpați OD. [Redus din gâlt (cf. gâtlej)= slav. GLŬTŬ (dela GLŬTITI, a înghiți)].

gît n., pl. urĭ (sîrb. gŭt, d. vsl. *glŭtŭ, gîtlej, care vine d. glŭtiti = lat. glutire, a înghiți; nsl. golt, bg. glŭtka, rus. glótka, gîtlej. V. gălătuc, înghit, hîltîc). Acea parte a corpuluĭ care susține capu: l-a legat de gît. Gîtlej: a tras vinu pe gît. Fig. Parte care seamănă a gît: gîtu uneĭ buteliĭ, uneĭ viorĭ. Înghițitură, cît beĭ înghițind o dată: un gît de vin. Trecătoare (defileŭ): gîturile Carpaților. Fam. A da de gît, a da de mal, a da de rîpă, a răpune, a doborî. A face gît, a te înfuria. A-țĭ rupe gîtu (iron.), a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri. A fi sătul pînă’n gît, a fi foarte sătul, dezgustat. A-ți sta în gît, a nu-țĭ plăcea (un lucru).

gat (reg.) s. n., pl. gaturi

gat (reg.) s. n., pl. gaturi

gat s. n., pl. gaturi

+găta (a ~) (a termina) (reg.) vb., 1 sg. gat/gătez, 3 gată/gătează, conj. prez. 1 sg. să gat/să gătez, 3 să gate/să găteze

găti (a ~) (a face de mâncare; a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătesc, 3 sg. gătește, imperf. 1 găteam; conj. prez. 1 sg. să gătesc, 3 să gătească

gât s. n., pl. gâturi

+rupe gâtul (a-și ~) (a o păți) (fam.) loc. vb. v. rupe; imper. 2 sg. afirm. rupe-ți gâtul; ger. rupându-mi gâtul

găti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătesc, imperf. 3 sg. gătea; conj. prez. 3 să gătească

gât s. n., pl. gâturi

găti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătesc, imperf. 3 sg. gătea; conj. prez. 3 sg. și pl. gătească

gât s. n., pl. gâturi

găta (= găti) vb., ind. prez. pers. 1 gătez (gat)

gătesc, -team 1 imp. (pregătesc mâncarea și isprăvesc un lucru).

gat (gaturi), s. n. – Dig, stăvilar. Mag. gát (DAR). În Trans. Cf. gătej.

gît (gîturi), s. n. – 1. Parte a corpului, la om și la animale, care unește capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghițitură, dușcă. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, țeavă. – 6. Parte îngustă și subțire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gîturi s-ar fi refăcut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus încă din lat. la tipurile de a doua decl., ca împărat < imperator, cf. băiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gît a avut loc o încrucișare cu sl. grŭlo „gît” sau, după părerea altora, cu cuvintele sl. der. de la *glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este și mai dificilă decît cea din lat., totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Criș gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s. n. (curea la hamul calului de tracțiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiți; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitură, s. f. (strîmtare, parte mai îngustă); gîtuială, s. f. (gîtuitură); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtiță, s. f. (gîtlej, gît).

*GAT. 1. Gatea, St. (16 B IV 259); Gătești t. (Drj 24). 2. Găt/a f. (Sd VI 140); Găte, -a, ard. (DR II 697). 3. Gătin, G. (Bîr I); – Lupul, mold, (Sd VII 80); – Lazor (Sur XXI); etc.

Găt, -a v. Gît 3 și Gat 2.

GÎT subst. 1. Gîta f. (16 A III 443). 2. Gîtea (ib. 13, 28); – ard. (DR II 697). 3. Cf. Găte, -a (ib.). 4. Gîtan act.

a avea arșiță în gât expr. 1. a-i fi sete. – 2. a dori să consume băuturi alcoolice

a da în gât (pe cineva) expr. 1. a ucide (pe cineva), a omorî (pe cineva). 2. a compromite (pe cineva). 3. a întinde o cursă (cuiva). 4. a denunța (pe cineva).

a face gât / gură expr. 1. a-și exprima nemulțumirea în mod vehement; a emite pretenții la ceva. 2. a face scandal.

a fi în rahat până în / la gât expr. (vulg.) a avea necazuri mari.

a fi sătul până-n gât expr. a numai suporta o stare de fapt / o situație; a nu mai răbda.

a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.

a se unge pe gât expr. a bea

a-i sări (cuiva) de gât expr. a se repezi să îmbrățișeze (pe cineva); a arăta (cuiva) dragoste (exagerată).

a-i sta în gât expr. a antipatiza, a nu suferi, a nu suporta (ceva sau pe cineva).

a-și băga unghia în gât expr. (adol.) a se supăra, a se necăji; a fi invidios.

a-și frânge gâtul expr. 1. a muri într-un accident. 2. a-și compromite situația prin acțiuni riscante.

a-și pune unghia în gât expr. a face orice pentru atingerea unui scop.

foame-n gât expr. (intl.) individ foarte sărac.

jeg în gât expr. informator, denunțător.

până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc.

sătul până-n gât / până peste cap expr. plictisit, dezgustat (de ceva); exasperat.

GĂTA vb. v. epuiza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.

GĂTI vb. 1. a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a (se) spilcui, (pop. și fam. depr.) a (se) sclivisi, (pop.) a (se) drege, a (se) moța, (înv. și reg.) a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, (reg.) a (se) câștiga, (prin Transilv. și Maram.) a (se) pădăi, (prin Mold.) a (se) puțui, (prin Transilv. și Mold.) a (se) puțului, (Ban.) a (se) schili, (înv.) a (se) stoli, a (se) stolisi, (arg.) a (se) șucări. (S-a ~ pentru vizită.) 2. v. împodobi. 3. a face, a pregăti, a prepara, (înv. și pop.) a preface, (Transilv. și Ban.) a păzi, (Transilv.) a socăci. (~ mâncarea.)

GĂTI vb. v. asasina, consuma, epuiza, isprăvi, încheia, omorî, pregăti, prepara, sfârși, suprima, termina, ucide.

GÂT s. v. măsea.

GÂT s. 1. (ANAT.) grumaz, (pop.) junghetură, (reg. și fam.) gușă, (reg.) gâtlan. (L-a apucat de ~.) 2. v. dușcă. 3. (reg.) bucea, burlui. (~ la pâlnie.)

NODUL GÂTULUI s. v. mărul-lui-adam.

găta vb. v. EPUIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.

găti vb. v. ASASINA. CONSUMA. EPUIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. OMORÎ. PREGĂTI. PREPARA. SFÎRȘI. SUPRIMA. TERMINA. UCIDE.

GĂTI vb. 1. a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a (se) spilcui, (pop. și fam. depr.) a (se) sclivisi, (pop.) a (se) drege, a (se) moța, (înv. și reg.) a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, (reg.) a (se) cîștiga, (prin Transilv. și Maram.) a (se) pădăi, (prin Mold.) a (se) puțui, (prin Transilv. și Mold.) a (se) puțului, (Ban.) a (se) schili, (înv.) a (se) stoli, a (se) stolisi, (arg.) a (se) șucări. (Ce te-ai ~ așa?) 2. a decora, a împodobi, a înfrumuseța, a orna, a ornamenta, a pavoaza. (A ~ un interior.) 3. a face, a pregăti, a prepara, (înv. și pop.) a preface, (Transilv. și Ban.) a păzi, (Transilv.) a socăci. (~ mîncarea.)

GÎT s. 1. (ANAT.) grumaz, (pop.) junghetură, (reg. și fam.) gușă, (reg.) gîtlan. 2. dușcă, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (Trage un ~ de vin.) 3. (reg.) bucea, burlui. (~ la pîlnie.)

gît s. v. MĂSEA.

nodul gîtului s. v. MĂRUL-LUI-ADAM.

A se găti ≠ a se despodobi, a se dezgăti

GĂTA vb. (Mold., Trans.) A pregăti. A: Abătu de-și gătă mormîntul de-ngropăciune. DVS, 23^r. S-au gătat și ei cu oaste împotriva turcilor. PSEUDO-COSTIN, 15^r. Se gătează de nuntă. NECULCE; cf. VARLAAM; PRAV.: AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR. C: Unde vei să gătezi ție cina? MISC. SEC. XVII, 14^r. Și vor găta scaunul de județ. POGREB., 110^r. Și porunci Alexandru să se gate toți de războiu. A 1776, 117^v; cf. MISC. SEC. XVII, 2^v; PP, 2^r; IB, 29^r; OG, 383, 391, 392; MCCR, 79. Etimologie: gata + suf. -a.

gâț, gâți, s.m. (reg.) Miel; ied.

gătí, v.r. v. găta.

gâț, gâțuri, (gâță), s.n. (reg.) 1. Grup de 2-3 oi: „La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri” (Papahagi, 1925). ■ Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână. 2. Copil: „Oare de ce o adus pă gâța asta la nuntă, că doară nu-i de ea” (Faiciuc, 2008). ■ (onom.) Gâț, nume de familie în jud. Maram. – Et. nec. (MDA).

găta, (găti), vb. refl. – 1. A (se) pregăti, a (se) aranja, a (se) împodobi: „Să mă gat, să siu frumoasă / Ca să pot striga la masă” (Calendar, 1980: 30). „Că-i vreme de să gătat, / Curțile de măturat, / Mesele de încărcat” (Calendar, 1980). 2. A termina, a isprăvi, a sfârși: „Corinduța de-o gătăm / Sus la gazde o-nchinăm”. 3. A omorî, a ucide, a nimici: „Legea lui că i-o gătat”. – Din adj. gata „terminat, isprăvit”, cf. alb. gatit (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); din sl. gatiti (DER).

gâț, gâțuri, (gâță), s.n. – (reg.) 1. Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: „La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri” (Papahagi, 1925; Vad). 2. Copil: „Oare de ce o adus pă gâța asta la nuntă, că doară nu-i de ea” (Faiciuc, 2008). 3. Miel, ied (DAR). ♦ (onom.) Gâț, Găț, nume de familie (44 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA).

găta, (găti), vb. refl. – 1. A (se) pregăti, a (se) aranja, a (se) împodobi: „Să mă gat, să siu frumoasă / Ca să pot striga la masă” (Calendar 1980: 30). „Că-i vreme de să gătat, / Curțile de măturat, / Mesele de încărcat” (Calendar 1980). 2. A termina, a isprăvi, a sfârși: „Corinduța de-o gătăm / Sus la gazde o-nchinăm”. 3. A omorî, a ucide, a nimici: „Legea lui că i-o gătat”. – Din gata, cf. alb. gatit (DEX); Din sl. gatiti (DER).

gâț, -uri, (gâță), s.n. – Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: „La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri” (Papahagi 1925; Vad). – Et. nec. (MDA)