6 intrări

school Articole pe această temă:

62 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DÚRA MÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.

DÚRĂ, dure, s. f. (Pop.) Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1.

TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.

TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.

dur1, ~ă [At: TEODOREANU, M. II, 16 / Pl: ~i, ~e / E: fr dur, lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare. 2 a (D. lumină) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (În mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (În mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton, interval, acord, îoc minor) Major.

dúra-vúra i [At: CREANGĂ, P. 266 / V: dur-vur, dúrai-vúrai, túra-vúra / E: fo] Cuvânt care arată îndeplinirea cu greu a unei acțiuni (cu sau după vorbă și alergătură multă).[1] modificată

  1. Lipsește trimiterea de la var. dur-vur LauraGellner

duramater sfs [At: PROT-POP. / E: fr dure-mére, lat dura + mater] Meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent Si: pahimeninge.[1] corectată

  1. pshimeningepahimeninge LauraGellner

dúră2 sf [At: CHEST. II, 217/223 / Pl: ~re / E: dura2] (Reg) Parte a podului casei care se face pe capetele ieșite afară ale grinzilor Si: duramă.

dúră1 sf [At: ȘEZ. VIII, 147 / Pl: ~re, ~ri (9) / E: cf dura1] (Pop) 1 (Mun) Roată (metalică masivă). 2 (Mol; spc) Rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut Si: bucșă, gălie, gărigă, gârlig, rotelie, rotilă, roturea, tărcoală. 3 Parte a sucalei. 4 Fiecare dintre cele șase sau opt rotițe ale carului joagărului. 5 Roată plină, fără spițe și butuc, având numai gaura, eventual buceaua pentru ax. 6 (Atm) Rotulă. 7 (Fig) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fig; îs) ~-n bătaie Un dans popular însoțit de lăutari. 9 (Fig; îs) În ~ri Nume al unui joc de copii.

tura-vura [At: CARAGIALE, O. VI, 96 / E: fo] (Pfm) 1-2 sn, i (Cuvânt care) redă o discuție prelungită și inutilă. 3 sn (Îe) Ce mai ~? Ce mai atâta vorbă degeaba?

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DURAMÁTER s. f. (Anat.) Membrana externă a meningelui. – Din lat. dura mater.

DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1.

DUR2, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. V. vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul. ◊ (Fon.; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă vreun element palatal (deci urmată de vocalele a, o, u). ♦ Fig. Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. 2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare. 3. Fig. Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7. ♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.

DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță; (în special) rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. ♦ (Tehn.) Roată plină (fără spițe și butuc), avînd numai gaura, eventual și buceaua pentru ax.

TURA-VÚRA interj. Cuvînt care exprimă vorbăria lungă și fără rost într-o discuție sau trecerea de la un subiect la altul. Cît de mare-i ziulica, Nici că le mai tace gura: Tura-vura, tura-vura, De nu mai auzi nimica. D. BOTEZ, F. S. 82. Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică. CARAGIALE, O. I 119. ◊ Expr. Ce mai tura-vura = ce mai încoace-încolo, ce mai atîta vorbă degeaba? Ce mai tura-vura. Popa se zvîrcolea de parcă ar fi fost tras pe frigare. STANCU, D. 441.

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].

DURAMÁTER s.f. Meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge. [< fr. dure-mère < lat. dura – tare, mater – mamă].

DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur)

arată toate definițiile

Intrare: Dure
nume propriu (I3)
  • Dure
Intrare: dure
dure
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dur (adj.)
dur1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dur
  • durul
  • duru‑
  • du
  • dura
plural
  • duri
  • durii
  • dure
  • durele
genitiv-dativ singular
  • dur
  • durului
  • dure
  • durei
plural
  • duri
  • durilor
  • dure
  • durelor
vocativ singular
plural
Intrare: dura mater
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dura mater
  • dura mater
plural
genitiv-dativ singular
  • dure mater
  • durei mater
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duramater
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: dură
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • du
  • dura
plural
  • dure
  • durele
genitiv-dativ singular
  • dure
  • durei
plural
  • dure
  • durelor
vocativ singular
plural
Intrare: tura-vura
tura-vura interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • tura-vura
dura-vura interjecție
compus
  • dura-vura
durai-vurai interjecție
interjecție (I10)
  • durai-vurai
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dur (adj.)

  • 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: solid (adj.) tare (adj.) antonime: maleabil moale attach_file un exemplu
    exemple
    • Fierul este mai dur decât aurul.
      surse: DLRLC
  • 2. Care este greu de suportat.
    exemple
    • Climă dură. Pedeapsă dură.
      surse: NODEX
  • 3. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. (în) sintagmă Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • exemple
    • Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110.
      surse: DLRLC
    • Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341.
      surse: DLRLC
    • Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335.
      surse: DLRLC
    • Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7.
      surse: DLRLC
    • 5.1. (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie.
      exemple
      • Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.
        surse: DLRLC
  • surse: MDN '00

etimologie:

dura mater duramater

etimologie:

dură

  • 1. Roată, rotiță (metalică masivă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: roată (cerc) rotiță diminutive: duriță
    • 1.1. prin specializare Rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. tehnică Roată plină (fără spițe și butuc), având numai gaura, eventual și buceaua pentru ax.
      surse: DLRLC

etimologie:

tura-vura dura-vura durai-vurai

  • 1. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cît de mare-i ziulica, Nici că le mai tace gura: Tura-vura, tura-vura, De nu mai auzi nimica. D. BOTEZ, F. S. 82.
      surse: DLRLC
    • Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică. CARAGIALE, O. I 119.
      surse: DLRLC

etimologie: