dorea¹ sf [At: MAT. FOLK. 682 / Pl: ? / E: pvb durea] (Rar) Durere fizică.

dorea² v vz durea

dura³ vi [At: EMINESCU, N. 75 / Pzi: ~rez / E: fr durer, lat durare] 1 (D. acțiuni în desfășurare) A se desfășura într-o anumită perioadă de timp. 2 A persista. 3 (D. lucruri) A fi trainic. 4 (Fig; d. oameni) A trăi.

dura⁴ vi [At: PAMFILE, VĂZD. 81 / Pzi: 3 durează / E: ns cf durăi] (Reg) A tuna.^[1] modificată

dura² [At: COD. VOR. 156/22 / Pzi: ~rez / E: ml dolare] (Îvp) 1 vt A ciopli o bucată de lemn Si: a dulgheri. 2 vr (Fig; d. oameni) A se forma. 3 vt A fabrica (un obiect). 4-5 vtrp A construi (o casă, o corabie, un pod etc.). 6 vt A constitui (1). 7 vt A așeza un stog, o claie etc. 8 vt A confecționa o haină. 9-10 vtrp A găti o mâncare. 11 vt (Fig) A crea. 12 vt (Gmi; c.i. cântec, concert) A executa. 13 vt (C.i. un drum, o călătorie etc.) A întreprinde. 14 vt A inventa minciuni. 15 A aprinde focul.

durea vt(a) [At: PSALT. 324/13 / V: dor~ / Pzi: 3 doare / E: ml dolere] 1 (Înv; d. persoane) A avea dureri. 2 (Înv; pex; d. persoane) A suferi. 3 (Înv; d. persoane) A face să simtă o durere fizică. 4 (Înv; d. persoane) A fi supărat de (sau din cauza). 5 (În poezie; adesea complinit de „cu”) A mâhni pe cineva cu ceva. 6-7 A face să resimtă o durere fizică sau morală. 8 (Îe) A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-l ~ A spune cuiva intenționat ceva neplăcut. 9 (Îae) A aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. 10-11 A resimți o durere fizică (sau morală). 12 (D. părți ale corpului, răni, lovituri etc.) A produce cuiva o suferință fizică. 13 (Îe) Nu-l doare nici capul (sau Nici capul nu-l doare) A nu-i păsa de ceva. 14 (Complinit cu în inimă, în suflet) A compătimi pe cineva. 15 A-i părea rău de ceva. 16 A se interesa (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 17 (Îe) A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fi mâhnit.

* DURA³ (durez) vb. intr. 1 A ținea (vreme îndelungată), a dăinui: epoca fanariotă a durat peste o sută de ani ¶ 2 A fi trainic, a o duce mult: stofa aceasta durează mult [fr.].

DURAT I. adj. p. DURA¹. II. sbst. Faptul de a dura: ești tocmit cu luna ca să-i ajuți la ~ul casei (ALECS.).

DUREA (întrebuințat numai la a 3-a pers. sg. doare, pl. dor; impf. durea; pf. duru; part. durut) vb. tr. 1 A simți durere într’o parte a trupului: a-l ~ capul, măselele, picioarele; îl dor șalele; Dănilă crăpa de durere, dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții (CRG.); (P): fie-care știe (sau se leagă) unde-l doare; fie-care știe unde-l doare măseaua, fie-care și dă mai bine seama decît altul de propriile sale suferințe sau nevoi; 👉 ATINGE I. 8 ¶ 2 Ⓕ: A-l ~ inima, a fi mîhnit, a-i părea rău, a-i fi jale, a i se rupe inima: îl durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură (I.-GH.); pe toți îi durea inima după fetișoara de împărat (MERA) [lat. dolēre].

DURA³, durez, vb. I. Intranz.. 1. (Despre acțiuni în desfășurare; folosit la pers. 3) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. Pînă seara durase această muncă grea și înfrigurată. DUMITRIU, N. 103. Unde-ai stat ascuns cît a durat cumpăna? CAMILAR, N. I 290. Procesul n-a durat mult. SAHIA, N. 83. ♦ A continua în timp, a persista, a dăinui, a se menține. De cînd dura amintirea copiilor, Constantin Lipan nu întîrziase niciodată la masă. C. PETRESCU, C. V. 89. [Conflictul] dura surd și se înăsprea de doi ani. id. ib. 99. 2. (Despre persoane) A se menține în viață, a trăi. Dacă am răbdare, zice el, apoi mai durez un timp. SADOVEANU, P. M. 191. Prin ele [cărți] am putut dura într-o lume rău întocmită, am putut suporta nefericirile, nădăjduind. id. C. 11. ♦ (Despre obiecte) A se menține în stare bună, a fi trainic. Geamantanele de piele durează mult.

DURA², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a clădi, a zidi (construcții trainice). Am găsit stuh nalt și voinic. Am durat perdele ca pe trei ierni. SADOVEANU, B. 59. În smîrcuri, își durau castorii zăgazuri de lemn și lacuri ciudate, cu un meșteșug și o iscusință la care încă oamenii timpului nu ajunseseră. C. PETRESCU, R. DR. 48. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case. CREANGĂ, P. 3. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Poetic) Forfota popasului nu mai avea alean; soarele, luminînd toată slava, dura punți de foc peste vaduri, înălbăstrea întunecimile codrilor. CAMILAR, T. 173. Venea din cer pe cîmp amurgul... De pe înaltul unui munte Dura, din umbră și lumină, în drum o minunată punte. GOGA, C. P. 10. Luna... din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Din sărmana noastră viață am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. (Refl.) S-a durat între mine și bătrîn o prietinie la cataramă. SADOVEANU, O. VII 295. 2. (Cu privire la stoguri, clăi etc.) A face, a așeza, a clădi. Legau snopii, durau clăile. CAMILAR, N. II 394. Alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. 3. (Cu privire la obiecte) A făuri, a face. Hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cîrjă nouă de alun. ALECSANDRI, T. I 393. Bădiță la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos, Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vîsle din ele. id. P. P. 51. 4. (Cu privire la foc) A face, a aprinde. În mijlocul poienii, feciorii lui Fedeleș durară un foc de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 127.

DUREA, pers. 3 doare, vb. II. Tranz. (Complementul indică omul sau altă ființă și este, în același timp, subiect logic) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «în», «la», «după», indicînd locul bolnav) A simți durere. Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Dănilă crăpa de durere! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare (= fiecare își cunoaște, mai bine decît altul, nevoile). ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut, jenant pentru interlocutor. (Familiar) Mă doare în cot (sau în spate) v. cot, spate. ♦ (Subiectul gramatical este o parte a corpului, o rană, o lovitură etc.) A produce (cuiva) durere. Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. ◊ (Poetic) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ◊ Fig. Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mîhnit, a-i fi jale, a i se rupe inima. Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani! GALACTION, O. I 78. Dar ce plîng romînii oare? Sufletul de ce îi doare? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. Nici capul nu mă (sau te etc.) doare = puțin îmi (sau îți etc.) pasă. 2. Fig. (Subiectul gramatical este un fapt, o întîmplare etc.) A produce (cuiva) o suferință morală; a mîhni, a întrista. Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. Înnorat degînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. ◊ (Despre persoane; întrebuințat, rar, și la pers. 1 și 2) Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMINESCU, O. I 155. – Forme gramaticale: pers. 2 (rar) dori, pers. 3 pl. dor.

DURA vb. I. tr. 1. A ține, a se desfășura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menține. 3. A se menține în viață, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare].

DURA vb. tr. 1. a ține, a se desfășura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare)

A DURA² ~ez intranz. 1) (despre acțiuni) A se desfășura în timp; a ține; a continua; a se prelungi. 2) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare

A DURA¹ ~ez tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a ridica; a clădi; a zidi; a înălța; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin așezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare

A DUREA pers. 3 doare tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul. ◊ A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere

durà v. Mold. 1. a clădi, a construi: aici să-mi durați o mânăstire ’naltă POP.; 2. a strânge grămadă: a dura girezi; 3. a fabrica, a face: să-mi durezi o cârjă de alun AL.; 4. fig. a născoci: ce minciună să-i durez? AL. [Lat. DOLARE, a ciopli lemnul: durà se zicea în vechime de casele făcute din bârne lungi: tălpile clădirii erau alcătuite din patru copaci descojiți, pe cari se ridicau pereții din despicături sau bârne de lemn].

durà v. a trage: am durat un somn năstrușnic AL. [V. îndurà].

durà v. 1. a continua, a exista: viața cea mai lungă durează puțin; 2. a zăbovi: piesa durează cam mult.

dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)].

doáre, durút, a te durea v. impers. (lat. dǒlére, it. dolére, vfr. douloir, sp. doler. V. dor 1, duroare. Cp. cu mă furnică). Simt durere: mă doare capu, mă dor mînile. A lovi pe cineva unde-l doare, a-l ataca unde e vulnerabil.

1) duréz v. tr. (d. dura. Cp. și cu lat. dǒláre, a cĭocăni, a forma; it. dolare, sp. dolar). Rar azĭ. Construiesc, clădesc (din grinzĭ): a dura o casă, (fig.) o mincĭună. Durez un somn, trag un somn.

2) *duréz v. intr. (fr. durer, d. lat. durare, d. durus, dur). Trăĭesc, țin, rezist, persist: piramidele Egiptuluĭ durează de miĭ de anĭ, această modă va dura mult, acest bolnav nu va dura mult.

dura² (a ~) (a construi) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. durez, 3 durează; conj. prez. 1 sg. să durez, 3 să dureze

dura¹ (a ~) (a avea o anumită durată) vb., ind. prez. 3 durează, imperf. 3 pl. durau; conj. prez. 3 să dureze

durea (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doară; ger. durând; part. durut

dura² (a ~) vb., ind. prez. 3 durează

durea (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doară; ger. durând; part. durut

dura (a construi, a face, a se desfășura în timp) vb., ind. prez. 1 sg. durez, 3 sg. și pl. durează

durea vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doară; part. durut

dura (durez, durat), vb. – 1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Pușcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s. f. (surcele de cioplitură, așchii).

durea (-dor, durere), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).

PAETE NON DOLET (lat.) Paete, nu doare – Pliniu cel Tânăr, „Epistulae”, III, 16. Cuvinte adresate de Arria soțului ei, consulul Paetus Caecina, condamnat la sinucidere pentru participarea la o conspirație împotriva împăratului Claudiu, în timp ce-i întindea pumnalul cu care ea însăși se străpunsese.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile.

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.

a-l durea la bascheți / la patină expr. (adol.) v. a-l durea în bigă.

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă!

DURA vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. a ține. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.)

DURA vb. v. construi.

DUREA vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.

DURA vb. a clădi, a construi, a face, a înălța, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.)

DURA vb. 1. a dăinui, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pâmîntul; vechi obiceiuri care ~ și azi.) 2. a dăinui, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.) 3. a ține. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.)

DUREA vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. a îndurera, a întrista, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.)

A dura ≠ a strica, a demola

Durante causa, durat effectus – Adagiu latin care, prin simpla traducere, ne dispensează de orice explicație: „Atîta timp cît durează cauza, durează și efectul”.

Non dolet, Paete! (lat. „Nu doare, Paetus!”) – Pliniu-cel-Tînăr povestește în Scrisorile sale (III, 16) că pe vremea împăratului roman Claudiu, care a domnit între anii 41-54 e.n., s-a descoperit un complot împotriva acestuia. Demnitarul Caecina Paetus, implicat în conspirație, a fost condamnat la moarte prin sinucidere. Arria, soția lui, văzînd cum el șovăie să execute sentința, și-a împlîntat un pumnal în piept, l-a scos apoi plin de sînge și l-a întins bărbatului ei, spunîndu-i: „Non dolet, Paete”. Aceste cuvinte au rămas ca un exemplu suprem de fermitate, de curaj. Honoré de Balzac a folosit această expresie în povestirea Femeia părăsită: „Nu avea acolo, la îndemînă, vreunul din bunii prieteni de la Paris, care se pricep așa de bine să-ți spună: Poete, non dolet! – întinzîndu-ți o sticlă de șampanie sau tîrîndu-te la un chef, ca să-ți îndulcească chinurile îndoielii”. IST.

Pourvu que ça dure! (fr. „Numai să dureze!”) – cuvinte rostite de Letiția Bonaparte, mama lui Napoleon, care a intuit că gloria și puterea fiului ei nu vor fi de lungă durată, datorită temperamentului său năvalnic și dorinței nepotolite de cuceriri, ceea ce i-a coalizat pe toți dușmanii interni și dinafară. Expresia e cunoscută și sub forma: pourvu que ça douré, adică așa cum a pronunțat-o „Madame mère” (Doamna mamă) care, fiind din Ajaccio, vorbea limba franceză cu accent corsican. Se citează, ca îndoială sau ca avertisment, spre a semnala că o anumită stare de lucruri pare nesigură, trecătoare. IST.

durá, durez, v.t. A șlefui marginile dranițelor cu cuțâtoiul, pentru a se putea intercala unele cu altele; a rindelui. – Moștenit din lat. dolare (MDA).