boldă³ sf vz boltă

boldă² sf vz bold²

boldă¹ sf vz bold¹

BOLD¹, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din sl. bodlĭ „ghimpe”.

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Zidărie sau construcție cu partea superioară arcuită în formă de semicerc sau numai bombată în sus. ♦ Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Arc de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Boltă cerească sau bolta cerului = cer² (1). 2. (În sintagmele) Boltă craniană = partea superioară a cutiei osoase craniene. Boltă palatină = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Prăvălie, dugheană. [Var.: (reg.) boaltă s. f.] – Din sb. bolta, magh. bolt.

boaltă sf vz boltă

bold¹ sn [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: -ă sf / Pl: ~uri / E: vsl болдъ „ghimpe”] 1 Băț ascuțit pentru îndemnarea vitelor Si: (înv) strămurare. 2 (Îe) A da cuiva ~(uri) A îndemna. 3 (Îae) A înțepa. 4 (Îae) A face aluzie la cineva. 5 (Îcs) De-a -u’ Joc de copii Cf de-a boalda, de-a-n boulea. 6 (Fig) Imbold. 7 (Înv) Țepușă folosită ca instrument de tortură. 8 (Înv; la albine) Ac. 9 (Înv) Ghimpe. 10 (Înv) Vârful suliței. 11 (Înv) Cuiul pintenilor. 12 (Reg) Bobic. 13 Obiect ascuțit care se înfige sau se bate în ceva. 14 Ac cu gămălie. 15 (Înv) Bijuterie în formă de bold (14), pentru cap sau corsaj. 16 Caia. 17 (Reg) Cuiul bătut în capul căpățânii de la roată. 18 (Pop) Cui de metal care împodobește plăselele cuțitelor. 19 (Pop) Fierul ce se pune în capul grindeiului. 20 (Reg) Element de construcție în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit Cf țeapă, țepușă, săgeată, istum, sulinar, măgar, siston, brâncă. 21 Capătul ascuțit, de jos, al fusului. 22 (Ggf; îvp; îs) -ul cerului Pol. 23 (Tip; îs) ~ de sulă Instrument ascuțit la vârf, cu care se ridică litera spre a corecta greșelile. 24 Gămălie.

bold² sn [At: VAIDA / V: -ă sf / Pl: ~e / E: mg bolt] (Trs) 1 Prăvălie. 2 Boltă. 3 Cocoașă.

bolt sn vz boltă

boltă sf [At: (a. 1643) IORGA, D. B. 75 / V: (îvp) boal~, (reg) ~ldă, (îvr) bolt sn, bold sn / Pl: ~lți, ~e / E: srb bolta, mg bolt] 1 Construcție cu partea superioară în formă de semicerc sau numai bombată. 2 Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. 3 Construcție de lemn sau metalică în formă de arc, pe care se sprijină plante agățătoare. 4 (Fig) Arc de verdeață format de ramurile copacilor. 5 Ghirlandă de flori în formă de arc. 6 (Înv) Înfoiere. 7 (Îs) ~ta cerului sau ~ cerească Cer². 8 (Îs) Cheie de ~ Piatra din mijlocul unei bolți (1) zidite, care le susține pe celelalte. 9 (Fig; îas) Partea cea mai importantă a unui lucru. 10 (Reg) Salbă de monede, pe care o poartă fetele pe cap. 11 (Înv) Beci. 12 (Reg) Prăvălie. 13 (Reg; îf boaltă, bolt) Tavanul pivniței. 14 (Reg; îf boaltă) Căruță cu coviltir. 15 (Atm; îs) ~ craniană Partea superioară a cutiei craniene. 16 (Atm; îs) ~ palatină Cerul-gurii.

bold¹ s.n. 1 Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vîrf ascuțit. Veneau oamenii... cu pari subțiri, ușori și lungi, ca să le puie bolduri de fier la vîrf (SADOV.). ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. Paftale cu bolduri (POP.). 2 Ac la unele insecte. 3 Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. Aoleu! mă doare șoldul, C-a dat în mine cu boldul! (ALECS.). ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). Dete bolduri boilor... pînă ce ajunse acasă (POP.). ◊ expr. A da cu boldul în cineva sau a da cuiva bolduri = a necăji, a tachina, a înțepa prin aluzii răutăcioase. 4 Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stîlp sculptat, cu vîrful ascuțit. Boldul înalt al locuințelor... de unde luna își făcuse obiceiul să răsară (HOG.). 5 (tipogr.) Bold de sulă = instrument ascuțit la vîrf cu care se ridică litera pentru a corecta greșelile. 6 (înv.) Imbold. Sub boldul unui dor (ALECS.). 7 (reg.) Fier care se pune în capătul fusului morii. • pl. -uri. /<sl. veche бодль „ghimpe”.

boltă s.f. 1 (arhit.) (Element de) construcție (din piatră, metal, lemn etc.) avînd partea superioară în formă de arc. ♦ ext. Tavan concav, bombat situat deasupra unei încăperi, cupolă. Pridvorul cu boltă a unei mari case albe (CĂL.). ♦ Arcadă. Prin bolțile ferestrelor (EMIN.). ♦ poet. (adesea cu determ. „cerească”) Cer. S-a înălțat o ceață răsfirată peste bolta senină (AGÂR.). 2 analog. Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arcade de care se agață plantele. Boltă de viță. ♦ Construcție, în formă de chioșc, îmbrăcată în verdeață. ♦ Arcul de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. Clopotele se auzeau sub bolta de frunze (AGÂR.). 3 ext. (constr.) Galerie subterană boltită, beci. De trei ani e ținut bine Într-o boltă întunecată Subt pămînt (ALECS.). 4 (anat.) Bolta craniană = partea superioară a cutiei craniene. Boltă plantară = formă anatomofuncțională a plantei piciorului. Bolta palatină v. palatin. 5 (reg.) Local (cu încăperi boltite) în care se vînd diferite mărfuri; prăvălie, dugheană. Poliția... l-ar fi surprins spărgînd o boltă de lipscănie (ALECS.). ◊ Fecior de boltă v. fecior. 6 (reg.) Podoabă sub formă de salbă purtată de fete pe cap. ♦ poet. Cunună de flori în formă de arc. Și fruntea și-o împletește c-o boltă de lungi flori (ALEX.). • pl. bolți, -te. și (reg.) boaltă s.f. /<srb. bolta, magh. bolt.

❍BOLD² (pl. -duri) sn. Maram. Prăvălie, dugheană [ung. bolt].

BOLD¹ (pl. -duri) sn. 1 Nuia lungă sau băț ascuțit cu care se împung vitele ca să le îndemne la mers, strămurare ¶ 2 fig. Îndemn, îmbold: suferința este un ~ mai mult către perfecționare (BĂLC.) ¶ 3 🐙 Acul insectelor (albinei, viespii, țînțarului) cu care împung ¶ 4 Ghimpe, vîrf ascuțit: ~ul unui pinten (NEGR.); familiar: ~ul Satanei se vede că-i înghimpase (CRG.); fig.: avea la inimă un ~ (MERA) ¶ 5 Mold. Ac cu gămălie ¶ 6 Par ascuțit ce se pune în vîrful caselor țărănești, al corturiIor, etc.: ~ul de la cortul împăratului l-au sfărmat (NEC.) ¶ 7 🐟 Prăjină lungă, cu un petec de piele la capătul de jos, cu care se scormonesc peștii din ascunzători și se mînă către sac sau mreajă ¶ 8 Mold. Cuiu bătut ca podoabă în prăselele cuțitelor: Cu paloșe’n ~uri, Lăsate pe șolduri (TEOD.) [vsl. bodlĭ].

BOLTĂ (pl. -ți) sf. 1 💒 Zidărie sau construcțiune de piatră ori de fier în formă de arc (🖼 534): Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici (EMIN.) ¶ 2 Pr. anal. Ceea ce seamănă cu o boltă: bolta cerului, bolta cerească, toată partea cerului pe care o vedem de-asupra noastră: bolțile pădurilor parcă vorbesc și ele (VLAH.); ~ de verdeață (🖼 535): cîntau privighetorile prin bolțile de verdeață ale grădinii (GRL.): ~ de viță, construcție de lemn sau de fier, în formă de arc, pentru sprijinirea viței ¶ 3 Trans. Prăvălie (la început așezată într’o încăpere boltită), dugheană: va veni vremea cînd va fi în tot satul ~ (RET.) ¶ 4 Olten. Prăvălie de ocazie instalată într’un bîlciu sub un acoperemînt de pînză sau într’un cort [srb. blg. bolta < it.; comp. și ung. bolt].

BOLTIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. BOLTĂ.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Zidărie sau construcție cu partea superioară arcuită în formă de semicerc sau numai bombată în sus. ♦ Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Fig. Arc de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Boltă cerească sau bolta cerului = cer² (1). 2. (În sintagmele) Boltă craniană = partea superioară a cutiei craniene. Boltă palatină = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Prăvălie, dugheană. [Var.: (reg.) boaltă s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

BOLD, bolduri, s. n. 1. (Mold.) Ac de mărime variabilă, cu o măciulie la un capăt, avînd diferite întrebuințări; (în special) ac cu gămălie. Bold de cravată. Bold de pălărie. ▭ Ne-am împuns fiecare... cu un bold. SADOVEANU, N. P. 36. [Nevăstuica] se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. SADOVEANU, O. II 525. Profirițăi i-am scris în mai multe rînduri să-mi trimată un bold și niște brice. KOGĂLNICEANU, S. 208. ♦ (Har) Măciulie, gămălie. Berbeci... Cu coarnele răsucite, La gîturi cu pietre scumpe, Și-n vîrful cornițelor, în chipul boldurilor, Cîte-o piatră nestemată. TEODORESCU, P. P. 480. 2. Vîrf ascuțit. Veneau oamenii... cu pari subțiri, ușori și lungi, ca să le puie bolduri de fier la vîrf. SADOVEANU, O. A. II 116. 3. Cui de metal, ca o măciulie, servind ca podoabă la diverse obiecte. Paftale cu bolduri. TEODORESCU, P. P. 80. Cu paloșe-n bolduri, Lăsate pe șolduri. TEODORESCU, P. P. 497.3. Băț ascuțit cu care se împung vitele spre a le îndemna la mers. Aoleu! mă doare șoldul, C-a dat în mine cu boldul! ALECSANDRI, P. P. 354. ◊ Expr. A da cu boldul în cineva sau a da cuiva bolduri = a necăji, a tachina, a înțepa (prin aluzii răutăcioase). N-a fost zi să nu deie cu boldul în cinstiții caimacami, ca să-i facă harnici. SADOVEANU, Z. C. 325. Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri. PANN, P. V. I 8. ♦ Împunsătură, înțepătură. Dete bolduri boilor... pînă ce ajunse acasă cu noaptea în cap. POPESCU, B. IV 34. ◊ Fig. Necontenit simțeam în pleoape boldurile stelelor. SADOVEANU, N. F. 57. Poate că boldul egoismului ne îndeamnă la acest proiect. NEGRUZZI, S. I 304. 5. (Regional) Par ascuțit care se pune în vîrful caselor țărănești, al corturilor, al steagurilor etc. Boldul înalt al locuințelor... de unde luna își făcuse obiceiul să răsară. HOGAȘ, DR. II 55.

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Construcție (de piatră, de zidărie, de metal etc.) în formă de arc, alcătuind de cele mai multe ori un tavan concav deasupra unei încăperi; boltitură. V. cupolă. Și-n voi, tîrnăcopari sub bolți de mină, Sînt mohorîte zăcăminte de lumină. TOMA, C. V. 269. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe cu fața spre altar Logodnica lui Arald. EMINESCU, O. I 88. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lîngă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. Cheie de boltă v. cheie. ◊ (Metaforic) Deasupra o boltă de nouri plumburii se întărea, părea neclintită, sprijinită pe zările nevăzute. SADOVEANU, O. III 286. Era parcă un glas care ieșea din bolta veacurilor. GALACTION, O. I 220. ♦ Fig. (Adesea determinat prin «a cerului» sau «cerească») Cerul. Decît stelele toate ale bolții albastre, Mai puternică-i steaua strălucind pe Kremlin! DEȘLIU, G. 48. Deodată pe boltă steag roșu s-arată! BENIUC, V. 124. Cînd chiuie o dată... oleacă numai de nu s-a risipit bolta ceriului. CREANGĂ, P. 54.. ♦ (Arhit., rar) Arcadă. Prin bolțile ferestrelor, la lumina lunei, văzură două dealuri lungi. EMINESCU, N. 8. [Un arc de triumf] cu o boltă mare căscată la mijloc și cu alte două arcade mai mici în laturi. ODOBESCU, S. III 71. 2. Construcție ușoară (de lemn sau de fier) în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. Vița se agață pe araci sau pe boltă. ♦ Construcție, în formă de chioșc, îmbrăcată în verdeață. Vroiau să se mei cinstească încă o dată, aci sub bolta lui Covrig. GALACTION, O. I 263. ♦ Fig. Acoperiș în formă de arc, format din ramurile dese ale copacilor. Trecură prin pilcuri de flori tinere, pe sub bolți de sălcii îmbrățișate, și dintr-o dată ieșiră pe malul Siretului. SADOVEANU, O. IV 77. Cîte un strop de cer albastru sau cîte un fulg de lumină mai picurau răzlețe din înălțimile încîlcite ale bolților de crengi, peste umerii și capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 206. Pe cărare-n bolți de frunze... Ne-om da sărutări pe cale. EMINESCU, O.I 55. ♦ (Neobișnuit) Ghirlandă, cunună de flori în formă de arc. Și fruntea și-o-mpletește c-o boltă de lungi flori. ALEXANDRESCU, M. 158. 3. Încăpere sau galerie subterană cu tavanul arcuit. De trei ani e ținut bine, Într-o boltă-ntunecată, Sub pămînt, în grajd de piatră. ALECSANDRI, P. P. 106. 4. Gang larg (cu tavanul arcuit) care dă acces în unele case.(Mai ales în Transilv.) Prăvălie, dugheană (la origine așezată într-o încăpere boltită). O boltă cu negoț de tot felul. RETEGANUL, P. III 20. Poliția... l-ar fi surprins spărgînd o boltă de lipscănie. ALECSANDRI, T. 1652. 5. (În forma boaltă) Căruță cu coviltir. Toată luna lui august, pe drumurile colbuite, au trecut boaitele înalte și încărcate pînă sub coviltir. GALACTION, O. I 260. – Pl. și: (învechit) boite (TOMA, C. V. 16, NEGRUZZI, S. I 263). – Variantă: (6) boaltă, boaite, s. f.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac de mărime variabilă, cu o măciulie la unul din capete; (în special) ac cu gămălie. ♦ Vîrf ascuțit. ♦ Cui de metal, ca o măciulie, servind ca podoabă. Paftale cu bolduri (TEODORESCU). 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă la mers vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură. Dete bolduri boilor (POPESCU). 3. (Înv.) Îndemn, imbold. – Slav (v. sl. bodlı „ghimpe”).

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Element de construcție cu suprafețe curbe și cu suprafața inferioară bombată în sus, care acoperă în întregime un spațiu, o încăpere, o clădire etc. sau constituie elementul principal de rezistență al unei construcții. ♦ Fig. Cer². ♦ (Arh.; rar) Arcadă. ♦ Construcție ușoară în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Fig. Acoperiș în formă de arc, format din ramurile dese ale copacilor. ♦ Încăpere sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Gang (cu tavan arcuit). 2. (Reg.) Prăvălie, dugheană. 3. (Reg.) Căruță cu coviltir. [Var.: (reg.) boaltă s. f.] – (1) Sb. bolta (<it.), (2) magh. bolt (<it.).

BOLD ~uri n. pop. 1) Ac scurt cu gămălie la capăt. 2) Obiect de metal în formă de agrafă, cu vârf ascuțit, folosit pentru a fixa ceva. 3) Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele la mers. 4) Împunsătură cu un asemenea băț. /<sl. bodli

BOLTĂ bolți f. 1) Parte interioară, boltită cu baza circulară a acoperișului unui edificiu; cupolă. 2) Încăpere cu tavanul concav. * bolta cerească (sau bolta cerului) cerul. bolta palatină palatul, cerul gurii. 3) Construcție specială din vergele de lemn sau de metal, îndoite în formă de arc, care servește drept sprijin pentru plantele agățătoare. [G.-D. bolții] /<sb. bolta, ung. bolt

bold n. 1. acul unor insecte; 2. Mold. ac cu gămălie; 3. furcă de împuns vitele; 4. fig. îndemn, stimulent: sub boldul unui dor AL.; 5. fierul ce se pune în capul fusului morii; 6. pl. țăpuși la o casă țărănească. [Slav. BODLĬ].

boltă f. 1. zidărie în formă de arc; 2. tot ce are formă de boltă: bolta cerului, boltă de viță; 3. prăvălie boltită, magazin. [Slav. BOLTA, din it. volta].

bold n., pl. urĭ (vsl. bodlĭ. V. beldie, îmboldesc, ghĭold). Băț, vargă, strămutare, nuĭa de îmboldit vitele la mers. Ghiont, semn făcut cuĭva pe ascuns. Fig. Îmboldire, îndemn, stimul. Ac cu gămălie de prins o haĭnă (est). Pinten fără duriță. Cuĭ bătut într’o plăsea. Paru care susține un cort. V. fibulă.

bóltă f., pl. e (ca și it. volta, d. lat. *vólvita, îld. volúta, învîrtită [de aci și bg. sîrb. bolta, și ung. bolt]; fr. voûte. P. o îld. oa, cp. cu merlă. V. volută, voltă, revoltă, holbez, volbură, vuitoare, vultur, dezinvoltură, involucru, volum). Zidărie’n formă de arc. Tot ce are formă de arc: bolta cerească. Vechĭ. Prăvălie, dugheană, magazin (maĭ ales de manufactură). V. crivitar, sclip.

bold¹ (ac cu gămălie) s. n., pl. bolduri

boltă s. f., g.-d. art. bolții; pl. bolți

bold¹ s. n., pl. bolduri

boltă s. f., g.-d. art. bolții; pl. bolți

bold s. n., pl. bolduri

boltă s. f., g.-d. art. bolții; pl. bolți

boltă, pl. bolți

boltă, -ți.

bold (bolduri), s. n. – 1. Strămurare, strămurariță. – 2. (La albină și alte insecte) Ac. – 3. Vîrf ascuțit. – 4. Ac cu gămălie, ac, cui. – 5. Imbold. Sl. bodli „spin” (Miklosich, Lexicon, 35; Cihac, II, 21), cf. bg. bodilo „ac, vîrf ascuțit”. Der. boldan, s. n (vîrf, culme; tibia); boldi, vb. (a împunge; a îmboldi; a căsca ochii); boldiș, adv. (oblic, pieziș); boldișcă, s. f. (secară); boldui, vb. (a incrusta); imbold, s. n. (stimulent, îndemn); îmboldi, vb. (a înțepa; a îmboldi, a incita); îmbolditor, adj. (care înțeapă). Imbold este der. postverbal de la îmboldi, introdus artificial de literatură (cf. fonetismul cu i în loc de î) și fără circulație populară. Din aceeași familie trebuie să facă parte beldie, s. f. (prăjină subțire, par lung; tulpină), chiar dacă vocalismul prezintă vreo dificultate; der. beldios, adj. (ațos); beldete, s. m. (Olt, băț); beldiță, s. f. (pește, Alburnus bipunctatus).

boltă (-te), s. f. – 1. Construcție cu partea superioară arcuită în semicerc, arc, cupolă. – 2. (Trans.) Prăvălie, magazin. – Mr. voltă „turn”, „prăvălie”. It. volta, prin intermediul sb., bg. bolta „prăvălie” și în parte al mag. bolt „boltă” (Miklosich, Fremdw., 78; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Berneker 70; DAR; Gáldi, Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 și Koerting 10290 îl puneau greșit în legătură cu lat. Cu toate acestea, istoria cuvîntului nu este clară, căci prezența lui b- impune un intermediar sl., și în sl. nu apare sensul de „boltă”; astfel încît Berneker presupune că b- era deja romanic. Der. boltaș, s. m. (negustor); bolti, vb. (a da formă de boltă); boltiță, s. f. (pod de casă); boltitură, s. f. (boltă, arcadă); bol(t)niță, s. f. (subsol, criptă, cavou), cuvînt care se confundă în general cu bolniță „spital”, cu care nu are nici o legătură semantică.

BOLTĂ manevră de reglare a vitezei de zbor, având o traiectorie curbată. Bolta urmează după resursă (v.).

BOLTĂ (< bg., scr.) s. f. 1. Element de construcție cu intradosul concav, realizat din cărămidă, blocuri de piatră, beton, beton armat, destinat să acopere un spațiu sau să preia sarcina unui pod transmițînd-o unui zid continuu sau unor puncte de reazem izolate. Pot fi simple (semicilindrice, în leagăn, în sfert de cilindru, semicupolă, á vela, în dublă curbă) și compuse (în cruce, în muchii, în cruce pe ogive, pe nervuri, mănăstirească, cu penetrații, moldovenească). ♦ Cheie de b. = denumire dată bolțarului aflat în centrul unei b; fig. element de bază al unei probleme. 2. Încăpere sau galerie (subterană) cu tavanul arcuit. 3. Construcție ușoară, arcuită în partea superioară, care servește drept sprijin plantelor agățătoare. 4. Plafon natural, arcuit, format din ramuri dese și apropiate ale unor copaci. 5. B. cerească = emisferă aparentă pe care par a se afla corpurile cerești; cer, firmament. 6. B. craniană = partea superioară a cutiei osoase craniene. ♦ B. palatină = perete osos acoperit de o membrană mucoasă, constituind plafonul cavității bucale, pe care o separă de fosele nazale; palat¹ dur; (pop.) cerul-gurii. 7. (GEOL.) Formă structurală tectonică reprezentată de partea dintr-o cută anticlinală care racordează cele două flancuri ale acesteia. Este generată de mișcările orogenice.

boltă, bolte s. f. (friz.) breton.

BOLD s. v. ac, ac cu gămălie, cep, imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent, strămurare.

BOLTĂ s. v. dugheană, magazin, prăvălie.

BOLTĂ s. 1. v. arcadă. 2. v. cupolă. 3. v. cer. 4. (ANAT.) boltă palatină v. cerul-gurii.

bold s. v. AC. AC CU GĂMĂLIE. CEP. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT. STRĂMURARE.

boltă s. v. DUGHEANĂ. MAGAZIN. PRĂVĂLIE.

BOLTĂ s. 1. arc, arcadă, boltitură, (înv.) sclip. (~ la o construcție.) 2. cupolă, (înv.) culă, sclip, (turcism înv.) cubea. (~ la o turlă.) 3. cer, firmament, (rar) arc, boltire, (înv.) crug, crîngul cerului, (fig.) tărie. (O ~ plină de stele.) 4. (ANAT.) boltă palatină = palat, cerul-gurii, (înv.) păraț.

Cheia de boltă – În arhitectură se numește cheia de boltă piatra din creștetul unei bolți sau al unei arcade, care susține poziția întregii construcții. De aici, la figurat, expresia „cheia de boltă” înseamnă piatră de temelie, punctul capital, nodul unei probleme sau afaceri, pe care se sprijină tot restul. Poetul și dramaturgul german Friedrich Schiller considera că dreptatea e cheia de boltă a edificiului universal. Mihail Kogălniceanu, în Dorințele partidei naționale în Moldova, arăta că unirea Moldovei cu Țara Românească constituie „cheia boltei, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național”. ȘT.

BOLTĂ s. f. (Criș., Trans. SE) Prăvălie, dugheană. Au cumpărat case și bolte și moșii (…), și pînă a direage robul acela casele și boltele și moșiile au trecut trei-patru luni și mai mult. C 1737, 348^r. Boltele, casele ceale slobode și cîrcimile au fost închise, pentru ca să nu să facă vreo gîlceavă sau rebelie. ÎMP, 69^v; cf. TI (gl.); TEMPEA, apud TEW. Etimologie: magh. bolt. Cf. budă, dugheană, prăvălie.

bold, bolduri, s.n. (reg.; înv.) Prăvălie, dugheană, magazin rural: „Și-om mere în boldurele / Și ne-om cumpăra curele” (Memoria, 2001: 104). – Din magh. bolt „prăvălie” (MDA).

bold¹, bolduri, s.n. – 1. Ac. 2. Vârf ascuțit. 3. Ac cu gămălie. – Din sl. bodlĭ „ghimpe, spin” (Miklosich, Cihac, Scriban, Șăineanu, DEX).

bold², bolduri, s.n. – (reg.; înv.) Prăvălie, dugheană, magazin rural: „Și-om mere în boldurele / Și ne-om cumpăra curele” (Memoria, 2001: 104). – Din magh. bolt „prăvălie” (MDA).

bold¹, -uri, s.n. – 1. Ac. 2. Vârf ascuțit. 3. Ac cu gămălie. – Din sl. boldĭ „ghimpe, spin”.

bold², -uri, s.n. – Prăvălie, dugheană: „Și-om mere în boldurele / Și ne-om cumpăra curele” (Memoria 2001: 104). – Din magh. bolt „prăvălie”.