Definiția cu ID-ul 900009:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOLD, bolduri, s. n. 1. (Mold.) Ac de mărime variabilă, cu o măciulie la un capăt, avînd diferite întrebuințări; (în special) ac cu gămălie. Bold de cravată. Bold de pălărie.Ne-am împuns fiecare... cu un bold. SADOVEANU, N. P. 36. [Nevăstuica] se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. SADOVEANU, O. II 525. Profirițăi i-am scris în mai multe rînduri să-mi trimată un bold și niște brice. KOGĂLNICEANU, S. 208. ♦ (Har) Măciulie, gămălie. Berbeci... Cu coarnele răsucite, La gîturi cu pietre scumpe, Și-n vîrful cornițelor, în chipul boldurilor, Cîte-o piatră nestemată. TEODORESCU, P. P. 480. 2. Vîrf ascuțit. Veneau oamenii... cu pari subțiri, ușori și lungi, ca să le puie bolduri de fier la vîrf. SADOVEANU, O. A. II 116. 3. Cui de metal, ca o măciulie, servind ca podoabă la diverse obiecte. Paftale cu bolduri. TEODORESCU, P. P. 80. Cu paloșe-n bolduri, Lăsate pe șolduri. TEODORESCU, P. P. 497.3. Băț ascuțit cu care se împung vitele spre a le îndemna la mers. Aoleu! mă doare șoldul, C-a dat în mine cu boldul! ALECSANDRI, P. P. 354. ◊ Expr. A da cu boldul în cineva sau a da cuiva bolduri = a necăji, a tachina, a înțepa (prin aluzii răutăcioase). N-a fost zi să nu deie cu boldul în cinstiții caimacami, ca să-i facă harnici. SADOVEANU, Z. C. 325. Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri. PANN, P. V. I 8. ♦ Împunsătură, înțepătură. Dete bolduri boilor... pînă ce ajunse acasă cu noaptea în cap. POPESCU, B. IV 34. ◊ Fig. Necontenit simțeam în pleoape boldurile stelelor. SADOVEANU, N. F. 57. Poate că boldul egoismului ne îndeamnă la acest proiect. NEGRUZZI, S. I 304. 5. (Regional) Par ascuțit care se pune în vîrful caselor țărănești, al corturilor, al steagurilor etc. Boldul înalt al locuințelor... de unde luna își făcuse obiceiul să răsară. HOGAȘ, DR. II 55.