CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare, soluție. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu (sau de) cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal anume făcut pentru a încuia și a descuia o broască sau un lacăt. În fund, din gaura unei chei izvora o ață de lumină. SADOVEANU, O. I 434. Aruncau cu uncrop pe la țîțînile ușii și în borta cheii. CREANGĂ, P. 250. Bate, doamne, pe lelea De ce ș-a pierdut cheia, C-a rămas lada-ncuiată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține încuiat. Cheia și lacătul = totul; alfa și omega, începutul și sfîrșitul. 2. Fig. Cale de urmat. Cheia creării bazei economice a socialismului este industrializarea socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 94. ◊ Expr. Întreprindere-cheie = întreprindere de importanță deosebită în economia națională. Poziție-cheie = poziție strategică, industrială, economică etc. de importanță deosebită., Procedeu prin care se poate explica, înțelege sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. Tovarășe care... zîmbești... dînd faptelor tîlcuri și tîlcului chei... voi toți tovarășii mei, Să ne-nfrățim voinicește puterile. DEȘLIU,34. Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întîmplărilor lui în lucrurile care-l înconjurau. EMINESCU, N. Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje și fapte adevărate, dar camuflate cu ajutorul ficțiunii. ♦ Sistem convențional de cifrare și descifrare a corespondenței secrete. Statutele, scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine. GHICA, S. 689. 4. Unealtă de metal cu care se strîng sau se desfac șuruburile și piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins șurubul sau piulița pe care trebuie să le răsucească. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau diferite alte mecanisme (jucării,metronoame etc.). ♦ Mic instrument de metal sau de lemn cu care se întind coardele, unor instrumente muzicale. 5. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor reprezentate prin acele note. Cele mai cunoscute chei sînt cheia sol și cheia fa. 6. (De obicei la pl.) Vale strîmtă între doi pereți înalți de stîncă. Cheile Bicazului. Cheile Turzii. 7. (Termen de construcție, în expr.) Cheie de boltă sau (rar) cheia bolților = piatra din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element pe care se bazează înțelegerea sau dezlegarea unei probleme. A apărut oare în plastica noastră ca temă esențială omul – omul nou? Acesta este miezul problemei, aci stă cheia de boltă a înțelegerii problemei și deci și a felului în care ea trebuie rezolvată de artiștii noștri plastici. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 6/1. Numeroase ciubuce sau nervure... formau în jurul cheii bolților niște largi rozete în formă de stele. ODOBESCU, S. I 443.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal servind la deschiderea sau închiderea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfîrșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje sau fapte reale, camuflate cu ajutorul ficțiunii, a simbolurilor. Poziție cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. ♦ Sistem convențional de cifrare și de descifrare a corespondenței secrete. 3. Unealtă de metal cu care se strîng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor corespunzătoare. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale strîmtă între doi pereți înalți de stîncă. Cheile Turzii. 6. (În expr.) Cheie de boltă = piatră din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă. – Lat. clavis.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

cheie f. 1. unealtă de fier spre a încuia și descuia un lacăt; 2. fig. punctul strategic cel mai însemnat dela graniță: Strasburgul era cheia Franței; 2. lucru prin a cărui cunoaștere se pot înțelege altele: cheia științelor; 4. ce servă a deschide, a monta și demonta mașinile, instrumentele; 5. Muz. semn care determină numele și gradul de înălțime al notelor pe o linie: cheia de sol. [Vechiu rom. chiae = lat. CLAVEM]. ║ pl. Chei, 1. trecătoare strâmtă, curmătură de munte: Cheile Argeșului; 2. pereți de stânci negri in Bistrița.

chéĭe f., pl. cheĭ (lat. clavis; it. chiave, pv. cat. clau, fr. clef, sp. llave, pg. chave. V. claviculă, clavir). Instrument de deschis și închis un lacăt orĭ o broască. Un fel de șurubelniță care înșurubează apucînd șurubu: cheĭe de ceasornic, de bicicletă. Semn muzical care determină numele și înălțimea notelor: cheĭa sol, cheĭa fa. La trompete (cornurĭ, goarne), mecanizmu care, împins cu mîna, modifică sunetu: corn cu cheĭ (saŭ cornet cu pistoane saŭ fligorn). Fig. Carte care te face să pricepĭ altă carte, cum ar fi o traducere. Punct foarte important: Strassburgu e cheĭa Franciiĭ. Cheĭe de boltă, peatra din mijlocu bolteĭ și pe care se reazămă toate petrele, fiind pusă cea din urmă. Fig. Principiŭ, bază: religiunea e cheĭa de boltă a ordiniĭ sociale.

chei² sn vz cheie

chei¹ sn [At: GHICA, S. 536 / V: cheu / E: fr quai] 1 Țărm al unui râu (întărit cu zid de piatră sau apărat prin parapet), având scopul de a opri inundațiile. 2 (Pex) Stradă de-a lungul unui râu (între țărmurile râului și case) Si: splai. 3 Țărm al unui port unde se încarcă și se descarcă mărfurile. 4 Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselei vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor.

chie sf vz cheie

Turda f. 1. numit de Maghiari Torda și de Sași Thorenburg, numele unui județ ardelean (161.000 loc.) cu cap. Turda; 2. oraș ardelenesc în valea Arieșului, cap. județului Turda: 13.500 loc., mine de sare; 3. (Câmpia), șes pe malul stâng al Arieșului unde fu omorît Mihaiu Viteazul (1601); 4. (Cheia) spre apus de Turda, în Munții Apuseni, tăietură curmezișă a unei coaste de deal cu o priveliște minunată.

cheie s. f., art. cheia, g.-d. art. cheii; pl. chei

cheie s. f., art. cheia, g.-d. art. cheii; pl. chei

cheie s. f., art. cheia, g.-d. art. cheii; pl. chei

cheie

cheie, chei.

CHEIE s. v. acordor.

CHEIE s. v. clarificare, cordar, deslușire, elucidare, explicare, explicație, întinzător, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, strună.

cheie s. v. CLARIFICARE. CORDAR. DESLUȘIRE. ELUCIDARE. EXPLICARE. EXPLICAȚIE. ÎNTINZĂTOR. LĂMURIRE. LIMPEZIRE. PRECIZARE. REZOLVARE. SOLUȚIE. SOLUȚIONARE. STRUNĂ.

CHEIE s. (MUZ.) acordor. (~ pentru pian.)

CHEI s. pl. (GEOGR.) defileu, strâmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strâmtură. (~le Bicazului.)

CHEI s. pl. (GEOGR.) defileu, strîmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strîmtură.

cheie (chei), s. f. – 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau deschiderea unei broaște. – 2. Robinet. – 3. Cuvînt șablon. – 4. Deschizător de conserve. – 5. Croșetă (pentru încheiat nasturii). – 6. Acordor, persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale. – 7. La instrumentele muzicale de vînt, valvulă. – 8. Piatră situată în punctul cel mai înalt al unei bolți. – 9. Explicație, dezlegare. – 10. Bază, piatră unghiulară. – 11. Dantelă. – 12. (Pl.) Defileu, vale îngustă între doi pereți înalți, trecătoare. – Mr. cl’aie, megl. cl’eili. Lat. clavem (Pușcariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981; DAR); cf. it. chiave (lec. chié), prov., cat. clau, fr. clé, sp. llave, port. chave. Pentru accepția „defileu”, cf. sard. keia, care pare totuși de origine preromană (cf. Wagner 294) pe lîngă faptul că există o anomalie în fonetismul său (lat. cl ar fi dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusă de Atzori 95, nu pare posibilă pentru rom. – Der. cheiță, s. f. (cheie mică; dantelă; obiect care prinde); cheier, s. m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325, îl derivă de la alt. clavārius, și Pascu, Beiträge, 15, de la *claviarius. Cf. cheotoare, încheia, descheia.

cheie (it. chiave; fr. clef sau clé; germ. Schlüssel; engl. key), semn convențional plasat la începutul portativului*, care determină numirea sunetelor de diferite înălțimi (2). C. au apărut din necesitatea fixării precise a sunetelor pe portativ. La început s-au folosit linii de culori diferite (Guido d’Arezzo), apoi literele g*, c*, f*, din care s-a dedus semnul grafic c. Acest semn se așează întotdeauna pe o linie a portativului, conferind sunetului de pe acea linie numele respectivei c. Cele trei chei cunoscute; c. sol pentru registrul (1) acut; c. do pentru registrul mediu; c. fa – pentru registrul grav. V. chiavetta; mărturie.

cheie, chei, s. f. – Vale îngustă, defileu, strâmtoare. ♦ (top.) Cheile Tătarului, rezervație geologică în Valea Brazilor, pe Platoul Vulcanic Maramureșean (Munții Igniș), la altitudine de 850 m, având o suprafață de 15 ha și o lungime de 0,7 km. Reprezintă un defileu săpat în roci vulcanice dure (Timur, 2007: 65); Cheia, mlaștină situată la o altitudine de 980 m, pe un afluent de stânga al Văii Cheia, în hotarul loc. Sat Șugatag (Timur, 2007: 51; Ardelean, Bereș, 200: 35). – Lat. clavis „cheie, zăvor” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

CHEILE BICAZULUI v. Bicaz (2).

CHEILE TURZII v. Turda (1).

SEMENIC-CHEILE CARAȘULUI, parc național (36.665 ha) din jud. Caraș-Severin, care cuprinde partea centrală a m-ților Semenic și o mare parte din m-ții Aninei, întinzându-se în E până la cumpăna de ape dintre Nera și Timiș iar în V până la limita cu localitățile Anina, Gârliște, Carașova și Doman. Include și rezervațiile naturale Izvoarele Nerei, Izvoarele Carașului, Cheile Carașului și Cheile Gârliștei, ca și o serie de peșteri, dintre care sunt declarate rezervații speologice peșterile Comarnic (prin care trece pârâul Ponicova), Buhui, Popovăț și Peștera Răsuflătoarei. Vegetație abundentă, îndeosebi frumoase păduri de fag sau de fag cu brad iar în chei și pe micile masive calcaroase din m-ții Aninei tufărișuri de cărpiniță, liliac, mojdrean și scumpie și vegetație, de stâncărie cuprinzând și o serie de rarități floristice.

(A face) capul calendar (sau călindar). Expresia e veche și trebuie să fi pornit de la faptul că un calendar e o „mică enciclopedie”, conținind numeroase cifre și date astronomice, istorice, biografice etc., care nu poi fi lesne memorate. De aici, vorba populară: „a face cuiva capul călindar”, care înseamnă „a zăpăci”. Astfel e folosită expresia de Coșbuc, în versurile: „Tu-mi faci capul călindar! Nu te cred și nu se poate!”, sau de Mihail Sadoveanu, în romanul Mitrea Cocor: „Cu prostiile voastre îmi faceți capul călindar”. FOL.

Cheia de boltă – În arhitectură se numește cheia de boltă piatra din creștetul unei bolți sau al unei arcade, care susține poziția întregii construcții. De aici, la figurat, expresia „cheia de boltă” înseamnă piatră de temelie, punctul capital, nodul unei probleme sau afaceri, pe care se sprijină tot restul. Poetul și dramaturgul german Friedrich Schiller considera că dreptatea e cheia de boltă a edificiului universal. Mihail Kogălniceanu, în Dorințele partidei naționale în Moldova, arăta că unirea Moldovei cu Țara Românească constituie „cheia boltei, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național”. ȘT.

a face (cuiva) cheie expr. (intl.) a întinde o cursă (cuiva).

a ține (ceva) sub cheie expr. a păzi (ceva); a păstra (ceva) cu mare grijă.

cheia și lacătul expr. începutul și sfârșitul.

cheie cu barbă expr. (intl.) adevăr.

o cheie, două chei expr. (glum.) O.K., în regulă.