3 intrări

27 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Afumați pl. numele unui sat în județul Ilfov: 2600 loc. Aci se dete în 1593 o bătălie în care Turcii fură bătuți de Radu dela Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab.

afuma [At: PSALT. SCH. 464/19 / Pzi: afum / E: lat affumare (= adfumare)] 1-2 vt A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă. 3-4 vt A da cu fum pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special, insectele. 5 vt (Îvp) A umple cu fum o încăpere, pentru a înlătura un miros urât. 6 vt (Îcp) A descânta cu fum. 7 vt A scoate fum. 8-9 vtr A (se) acoperi cu un strat de fum. 10-11 vtr A (se) înnegri de fum. 12 vr (D. mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 13 vt (Teh) A da sticlei o culoare fumurie (în procesul de fabricație). 14-15 vtr (Înv; d. trupuri) A parfuma cu fum de mirodenii. 16-17 vtr (Fig; fam) A (se) ameți (ușor) de băutură. 18 vr (Îvr) A fuma. 19 vt (Fig) A minți. 20-21 vtr (Pfm) A (se) îmbăta.

afumat2, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 140/9 / Pl: ~ați, ~e / E: afuma] 1-2 a (D. alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării sau al obținerii unei arome. 3 a Înnegrit de fum. 4 a (Pex) Îngălbenit de vechime. 5 a (D. mâncăruri) Cu gust neplăcut de arsură. 6 a (Fig; fam) Beat. 7 sf (Bot; reg) Strugure alb-gălbui-roșietic, cu pigment negru.

afumat1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: afuma] 1-11 Afumare (1-11).

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUMÁT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam.) Amețit, turmentat; beat. – V. afuma.

AFUMÁT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam.) Amețit, turmentat; beat. – V. afuma.

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca. 2. Tranz. (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul.Intranz. (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. ◊ Absol. Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. 4. Tranz. A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. ◊ Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Refl. Cratița s-a afumat. 5. Refl. (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele.Intranz. (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149. 6. Refl. Fig. (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.

AFUMÁT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre carne, pește etc.) Care a fost expus la fum în scopul conservării. Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. 2. Acoperit de fum, înnegrit. Erau, în circiuma joasă și afumată, mușterii mulți. PAS, L. I 90. Privea în păretele afumat, la umbra sa proprie. EMINESCU, N. 58. ♦ Îngălbenit de vechime. Dintr-un smoc de tărfăloage de moșie... scoase o hîrtie afumată pe care mi-a dat-o NEGRUZZI, S. I 186. 3. (Despre mîncări) Cu gust neplăcut de fum. Bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292. 4. Fig. (Familiar, despre persoane) Amețit de băutură; cherchelit. Era slobod de serviciu în ziua aceea și venea de la cîrciumă puțintel afumat. PAS, Z. I 50. Era afumat rău de tot în seara aceea. CARAGIALE, O. I 16.

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum (de mirodenii); a parfuma. 4. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri cu fum. 5. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum. 6. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta; a se chercheli. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUMÁT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam., despre oameni) Amețit de băutură, cherchelit. – V. afuma.

A SE AFUMÁ mă afúm intranz. 1) (despre pereți, vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mâncăruri) A căpăta gust și miros neplăcut de fum (în timpul preparării la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se îmbăta ușor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui. /< lat. affumare

A AFUMÁ afúm 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum în vederea conservării. 2) (încăperi, spații închise) A umple cu fum pentru a distruge sau pentru a alunga anumite vietăți. 3) A face să se afume. 2. intranz. (despre sobe, plite etc.) A scoate fum. /<lat. affumare

afumà v. 1. a pune la fum; 2. a strica prin fum (bucatele); 3. a fumega: soba afumă; 4. a tămâia: hârtie de afumat. [Lat. AFFUMARE].

afumat a. 1. pus sau ars la fum; 2. parfumat: odaie afumată cu smirnă; 3. acoperit cu fum, îngălbenit prin vechime: icoane afumate; 4. fumuriu: caprele sunt negre, roșcate, afumate; 5. pop. afumat (cu luleaua), beat: era afumat rău nenea Ghiță CAR.

afúm, a v. tr. (lat. affúmo, -áre, d. fumus, fum). Pun la fum: afum pește. Stric bucatele pin fum: aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor: am afumat camera cu smirnă. Murdăresc cu fum: ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Mă cam îmbăt.

afumát, -ă adj. Pus la fum. Stricat de fum (relativ la gust). Parfumat. Murdărit de fum: icoane afumate. Fig. Cam beat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afumá (a ~) vb., ind. prez. 3 afúmă

afumá vb., ind. prez. 1 sg. afúm, 3 sg. și pl. afúmă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AFUMÁ vb. v. ameți, chercheli, fumega, îmbăta, turmenta.

AFUMÁT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

afuma vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FUMEGA. ÎMBĂTA. TURMENTA.

afumat adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

afumá (afúm, afumát), vb.1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameți, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (amețit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, și can. ajumado; afumată, s. f. (varietate de struguri); afumător, s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine); afumătoare, s. f.; afumătură, s. f. (carne afumată).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AFUMAȚI 1. Com. în jud. Dolj; 3,720 loc. (1991); Stație de c. f. 2. Com. în sectorul Agricol Ilfov; 6.411 loc. (1991). Biserică (1696), ctitoria lui Constantin Cantacuzino.

RADU DE LA AFUMAȚI, domn al Țării Românești (1522, 1522-1523, 1524, 1524-1525, 1525-1529). Fiul lui Radu cel Mare și ginere al lui Neagoe Basarab. A fost ales domn de către boieri. A dus o politică antiotomană și a luptat împotriva lui Mehmed beg, Vladislav III și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă, ca0e i-au întrerupt domnia. La îndemnul boierilor Craiovești, s-a supus Porții. Încercând să reia politica antiotomană, a fost ucis de boieri la Râmnicu Vâlcea, domnia fiind încredințată de către complotiști unui oarecare Basarab, pretins fiu al lui Neagoe Basarab.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

afuma, afum v. r. a se îmbăta ușor; a se ameți

afumat, -ă, afumați, -te adj. beat; amețit

Intrare: Afumați
Afumați
substantiv propriu (SPM074SP)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Afumați
  • Afumațiul
plural
  • Afumații
genitiv-dativ singular
  • Afumați
  • Afumațiului
plural
  • Afumaților
vocativ singular
plural
Intrare: afuma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afuma
  • afumare
  • afumat
  • afumatu‑
  • afumând
  • afumându‑
singular plural
  • afu
  • afumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afum
(să)
  • afum
  • afumam
  • afumai
  • afumasem
a II-a (tu)
  • afumi
(să)
  • afumi
  • afumai
  • afumași
  • afumaseși
a III-a (el, ea)
  • afu
(să)
  • afume
  • afuma
  • afumă
  • afumase
plural I (noi)
  • afumăm
(să)
  • afumăm
  • afumam
  • afumarăm
  • afumaserăm
  • afumasem
a II-a (voi)
  • afumați
(să)
  • afumați
  • afumați
  • afumarăți
  • afumaserăți
  • afumaseți
a III-a (ei, ele)
  • afu
(să)
  • afume
  • afumau
  • afuma
  • afumaseră
Intrare: afumat
afumat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afumat
  • afumatul
  • afumatu‑
  • afuma
  • afumata
plural
  • afumați
  • afumații
  • afumate
  • afumatele
genitiv-dativ singular
  • afumat
  • afumatului
  • afumate
  • afumatei
plural
  • afumați
  • afumaților
  • afumate
  • afumatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afuma

  • 1. tranzitiv A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Am afumat șunca.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Am afumat pivnița cu pucioasă.
      surse: DLRLC
    • (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A învălui în fum special (de mirodenii).
    surse: DLRLC sinonime: parfuma 2 exemple
    exemple
    • Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504.
      surse: DLRLC
    • absolut Am afumat în casă ca să dispară mirosul.
      surse: DLRLC
    • 3.1. (În descântece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33.
        surse: DLRLC
      • neobișnuit Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66.
        surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv reflexiv A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: înnegri 3 exemple
    exemple
    • Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa.
      surse: DLRLC
    • Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289.
      surse: DLRLC
    • Cratița s-a afumat.
      surse: DLRLC
    • 4.1. tranzitiv tehnică A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație.
      surse: DEX '09
  • 5. reflexiv (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă).
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • S-a afumat laptele.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv rar Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149.
      surse: DLRLC
  • 6. reflexiv figurat familiar A se îmbăta ușor; a se ameți.
    exemple
    • Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.
      surse: DLRLC

etimologie:

afumat

  • 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. A. II 89.
      surse: DLRLC
  • 2. Înnegrit de fum.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înnegrit 2 exemple
    exemple
    • Erau, în cîrciuma joasă și afumată, mușterii mulți. PAS, L. I 90.
      surse: DLRLC
    • Privea în păretele afumat, la umbra sa proprie. EMINESCU, N. 58.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Îngălbenit de vechime.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Dintr-un smoc de tărfăloage de moșie... scoase o hîrtie afumată pe care mi-a dat-o. NEGRUZZI, S. I 186.
        surse: DLRLC
  • 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Era slobod de serviciu în ziua aceea și venea de la cîrciumă puțintel afumat. PAS, Z. I 50.
      surse: DLRLC
    • Era afumat rău de tot în seara aceea. CARAGIALE, O. I 16.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi afuma
    surse: DEX '98 DEX '09