11 definiții pentru fumega


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fumega vi [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pzi: 3 fumegă / E: ml fumigare] 1 A arde înăbușit, fără flacără și cu fum Si: (reg) a fumui (1). 2 (D. lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 3 (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) nasul A fi furios. 4 A scoate aburi. 5 (Pop; d. alimente) A scoate aburi în timpul preparării termice.

FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare.

FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare.

FUMEGÁ, fúmeg, vb. I. Intranz. (Mai ales la pers. 3) 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. Pata roșie pe cer era mai sîngeroasă și pe ea se zugrăveau contururile conacului Iuga, ca niște ruine arse și încă fumegînd. REBREANU, R. II 159. Tăciunii... fumegau în vatră. NEGRUZZI, S. I 92. ◊ (Rar, în forma de gerunziu feminin) Cînd s-a-ntors cu arma fumegîndă Bătu-n pămînt. COȘBUC, P. I 141. ◊ Fig. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gîndiri să le tot rumegi? EMINESCU, O. IV 385. ♦ (Despre lămpi, lumînări, sobe etc.) A arde defectuos, făcînd fum. Lampa de pe masă fumegase și-și pîlpîia, obosită, flacăra. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. Aprinse o lampă... lumina ei fumega, pîlpîind. EMINESCU, N. 58. 2. A scoate aburi. Apa pîrîului fumega în această zi de întîlnire între iarnă și primăvară, exact ca toamna cînd dau brumele. CĂLUGĂRU, O. P. 55. Fumegau depărtările pretutindeni, pămîntul își descuiase inima, slobozindu-și șipotele gureșe. CAMILAR, N. II 353. [Telegarilor] le fumegau șoldurile lucioase. STANCU, D. 5.

A FUMEGÁ pers. 3 fúmegă intranz. 1) A arde înăbușit, fără flacără, scoțând fum. 2) A scoate aburi. /<lat. fumigare

fumegà v. 1. a face fum: soba fumegă; 2. (poetic) a arde: să fumege ’nainte-mi orașele ’n ruine EM. [Lat. FUMIGARE].

fúmeg, a v. intr. (lat. fúmigo, -áre, d. fumus, fum, și agere, a face. V. purg). Fac fum: lampa fumegă, ruinele fumegă după incendiŭ. – Vechĭ -ăgá.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă

fumegá vb., ind. prez. 3 sg. fúmegă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUMEGÁ vb. (înv.) a afuma. (Soba ~.)

FUMEGA vb. (înv.) a afuma. (Soba ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fumegá (-g, fumegát), vb.1. A scoate fum. – 2. A face aburi. Lat. fŭmĭgāre (Pușcariu 670; Candrea-Dens., 678; REW 3570; DAR), cf. fum.Der. fumegător, adj. (care fumegă); fumegos (var. fumegăios), adj. (care fumegă); fumegai (var. fumigai), s. n. (fumăraie). – Der. neol. fumiga, vb. (a fumiga); fumigați(un)e, s. f., din fr.

Intrare: fumega
verb (V15)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fumega
  • fumegare
  • fumegat
  • fumegatu‑
  • fumegând
  • fumegându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • fumegă
(să)
  • fumege
  • fumega
  • fumegă
  • fumegase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • fumegă
(să)
  • fumege
  • fumegau
  • fumega
  • fumegaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)