2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

întrerupere sf [At: NEGRUZZI, S. I, 18 / V: (îrg) ~ump~ / Pl: ~ri / E: întrerupe] 1 Suspendare temporară a desfășurării unei acțiuni, a unui lucru. 2 Oprire în cursul desfășurării unei activități. 3 Oprire a unei persoane în timp ce vorbește. 4 Intervenție care împiedică pe cineva a-și urma cursul vorbirii. 5 Oprire bruscă a curentului electric. 6 (Îlav) Fără ~ Fără oprire. 7 (Imp) Nepotrivire.

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. Urgența lucrării nu îngăduia nici o întrerupere a lucrului.Loc. adv. Fără întrerupere = neîntrerupt, necurmat, necontenit, continuu. Ară fără întrerupere din noapte pînă-n noapte; întoarse astfel nouă hectare. MIHALE, O. 191. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. ♦ Intervenție (replică, exclamație etc.) care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [Iuga] în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță... Întreruperea nu-l tulbură de loc. REBREANU, R. I 296. – Variantă: (învechit) întrerúmpere (NEGRUZZI, S. I 18) s. f.

ÎNTRERÚPERE s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. ◊ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamație etc. care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe].

ÎNTRERÚPERE s. f. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare. ♦ fără ~ = neîntrerupt, continuu. ◊ intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. ◊ (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program. (< întrerupe)

ÎNTRERÚPERE ~i f. v. A ÎNTRERUPE și A SE ÎNTRERUPE.Fără ~ în mod continuu; fără încetare. /v. a (se) întrerupe

întrerupere f. 1. acțiunea de a întrerupe; 2. încetarea unei lucrări.

*întrerúpere f. Acțiunea de a saŭ de a se întrerupe: întreruperea unuĭ curent electric. Tăĭerea vorbeĭ: întreruperile publiculuĭ nu-l lăsaŭ pe orator să vorbească. Ret. Suspensiune, tăcere momentană p. a face publicu curios. V. retorică.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚMPERE s. f. v. întrerupere.

ÎNTRERÚMPERE s. f. v. întrerupere.

ÎNTRERÚMPERE s. f. v. întrerupere.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întreruptVar.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întreruptVar.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).

întrerumpere sf vz întrerupere

întrerupe [At: NEGRUZZI, S. I, 99 / V: (reg) ~umpe / Pzi: întrerup / E: între + rupe cf fr interrompre] 1-2 vtr A (se) suspenda temporar desfășurarea unei acțiuni. 3-4 vtr (Pgn) (A opri pe cineva sau) a se opri în cursul desfășurării unei activități. 5 vt A opri pe cineva în timp ce vorbește. 6 vr (D. curentul electric) A se opri brusc. 7 vt A stingheri pe cineva de la ceva.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. A opri temporar, printr-o intervenție, cursul, desfășurarea unui lucru, a unei acțiuni, a unei mișcări etc.; a opri, a stingheri pe cineva de la ceva. Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394. Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360. Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Refl. Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43. Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110. ♦ A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88. Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156. Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! id. ib. II 126. ◊ Absol. Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14. Uite, vezi! ăsta e cusurul tăuîntrerupi! CARAGIALE, O. II 126. – Forme gramaticale: perf. s. întrerupsei, part. întrerupt. – Variantă: (învechit) întrerúmpe (NEGRUZZI, S. I 99) vb. III.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre].

ÎNTRERÚPE vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.) II. tr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. (după fr. interrompre)

A SE ÎNTRERÚPE mă întrerúp intranz. A se opri în cursul unei activități, unei acțiuni. M-am întrerupt din lucru. /între- + a rupe[1]

  1. Var. întrerumpe LauraGellner

arată toate definițiile

Intrare: întrerupere
întrerupere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrerupere
  • ‑ntrerupere
  • întreruperea
  • ‑ntreruperea
plural
  • întreruperi
  • ‑ntreruperi
  • întreruperile
  • ‑ntreruperile
genitiv-dativ singular
  • întreruperi
  • ‑ntreruperi
  • întreruperii
  • ‑ntreruperii
plural
  • întreruperi
  • ‑ntreruperi
  • întreruperilor
  • ‑ntreruperilor
vocativ singular
plural
întrerumpere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrerumpere
  • ‑ntrerumpere
  • întrerumperea
  • ‑ntrerumperea
plural
  • întrerumperi
  • ‑ntrerumperi
  • întrerumperile
  • ‑ntrerumperile
genitiv-dativ singular
  • întrerumperi
  • ‑ntrerumperi
  • întrerumperii
  • ‑ntrerumperii
plural
  • întrerumperi
  • ‑ntrerumperi
  • întrerumperilor
  • ‑ntrerumperilor
vocativ singular
plural
Intrare: întrerupe
verb (VT657)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrerupe
  • ‑ntrerupe
  • întrerupere
  • ‑ntrerupere
  • întrerupt
  • ‑ntrerupt
  • întreruptu‑
  • ‑ntreruptu‑
  • întrerupând
  • ‑ntrerupând
  • întrerupându‑
  • ‑ntrerupându‑
singular plural
  • întrerupe
  • ‑ntrerupe
  • întrerupeți
  • ‑ntrerupeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrerup
  • ‑ntrerup
(să)
  • întrerup
  • ‑ntrerup
  • întrerupeam
  • ‑ntrerupeam
  • întrerupsei
  • ‑ntrerupsei
  • întrerupsesem
  • ‑ntrerupsesem
a II-a (tu)
  • întrerupi
  • ‑ntrerupi
(să)
  • întrerupi
  • ‑ntrerupi
  • întrerupeai
  • ‑ntrerupeai
  • întrerupseși
  • ‑ntrerupseși
  • întrerupseseși
  • ‑ntrerupseseși
a III-a (el, ea)
  • întrerupe
  • ‑ntrerupe
(să)
  • întreru
  • ‑ntreru
  • întrerupea
  • ‑ntrerupea
  • întrerupse
  • ‑ntrerupse
  • întrerupsese
  • ‑ntrerupsese
plural I (noi)
  • întrerupem
  • ‑ntrerupem
(să)
  • întrerupem
  • ‑ntrerupem
  • întrerupeam
  • ‑ntrerupeam
  • întrerupserăm
  • ‑ntrerupserăm
  • întrerupseserăm
  • ‑ntrerupseserăm
  • întrerupsesem
  • ‑ntrerupsesem
a II-a (voi)
  • întrerupeți
  • ‑ntrerupeți
(să)
  • întrerupeți
  • ‑ntrerupeți
  • întrerupeați
  • ‑ntrerupeați
  • întrerupserăți
  • ‑ntrerupserăți
  • întrerupseserăți
  • ‑ntrerupseserăți
  • întrerupseseți
  • ‑ntrerupseseți
a III-a (ei, ele)
  • întrerup
  • ‑ntrerup
(să)
  • întreru
  • ‑ntreru
  • întrerupeau
  • ‑ntrerupeau
  • întrerupseră
  • ‑ntrerupseră
  • întrerupseseră
  • ‑ntrerupseseră
verb (VT657.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrerumpe
  • ‑ntrerumpe
  • întrerumpere
  • ‑ntrerumpere
  • întrerumpt
  • ‑ntrerumpt
  • întrerumt
  • ‑ntrerumt
  • întrerumptu‑
  • ‑ntrerumptu‑
  • întrerumtu‑
  • ‑ntrerumtu‑
  • întrerumpând
  • ‑ntrerumpând
  • întrerumpându‑
  • ‑ntrerumpându‑
singular plural
  • întrerumpe
  • ‑ntrerumpe
  • întrerumpeți
  • ‑ntrerumpeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrerump
  • ‑ntrerump
(să)
  • întrerump
  • ‑ntrerump
  • întrerumpeam
  • ‑ntrerumpeam
  • întrerumpsei
  • ‑ntrerumpsei
  • întrerumsei
  • ‑ntrerumsei
  • întrerumpsesem
  • ‑ntrerumpsesem
  • întrerumsesem
  • ‑ntrerumsesem
a II-a (tu)
  • întrerumpi
  • ‑ntrerumpi
(să)
  • întrerumpi
  • ‑ntrerumpi
  • întrerumpeai
  • ‑ntrerumpeai
  • întrerumpseși
  • ‑ntrerumpseși
  • întrerumseși
  • ‑ntrerumseși
  • întrerumpseseși
  • ‑ntrerumpseseși
  • întrerumseseși
  • ‑ntrerumseseși
a III-a (el, ea)
  • întrerumpe
  • ‑ntrerumpe
(să)
  • întrerumpă
  • ‑ntrerumpă
  • întrerumpea
  • ‑ntrerumpea
  • întrerumpse
  • ‑ntrerumpse
  • întrerumse
  • ‑ntrerumse
  • întrerumpsese
  • ‑ntrerumpsese
  • întrerumsese
  • ‑ntrerumsese
plural I (noi)
  • întrerumpem
  • ‑ntrerumpem
(să)
  • întrerumpem
  • ‑ntrerumpem
  • întrerumpeam
  • ‑ntrerumpeam
  • întrerumpserăm
  • ‑ntrerumpserăm
  • întrerumserăm
  • ‑ntrerumserăm
  • întrerumpseserăm
  • ‑ntrerumpseserăm
  • întrerumpsesem
  • ‑ntrerumpsesem
  • întrerumseserăm
  • ‑ntrerumseserăm
  • întrerumsesem
  • ‑ntrerumsesem
a II-a (voi)
  • întrerumpeți
  • ‑ntrerumpeți
(să)
  • întrerumpeți
  • ‑ntrerumpeți
  • întrerumpeați
  • ‑ntrerumpeați
  • întrerumpserăți
  • ‑ntrerumpserăți
  • întrerumserăți
  • ‑ntrerumserăți
  • întrerumpseserăți
  • ‑ntrerumpseserăți
  • întrerumpseseți
  • ‑ntrerumpseseți
  • întrerumseserăți
  • ‑ntrerumseserăți
  • întrerumseseți
  • ‑ntrerumseseți
a III-a (ei, ele)
  • întrerump
  • ‑ntrerump
(să)
  • întrerumpă
  • ‑ntrerumpă
  • întrerumpeau
  • ‑ntrerumpeau
  • întrerumpseră
  • ‑ntrerumpseră
  • întrerumseră
  • ‑ntrerumseră
  • întrerumpseseră
  • ‑ntrerumpseseră
  • întrerumseseră
  • ‑ntrerumseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrerupere întrerumpere

  • 1. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: oprire suspendare attach_file un exemplu
    exemple
    • Urgența lucrării nu îngăduia nici o întrerupere a lucrului.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Ară fără întrerupere din noapte pînă-n noapte; întoarse astfel nouă hectare. MIHALE, O. 191.
        surse: DLRLC
      • Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Intervenție (replică, exclamație etc.) care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.
      surse: DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • [Iuga] în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță... Întreruperea nu-l tulbură de loc. REBREANU, R. I 296.
        surse: DLRLC
    • 1.3. informatică Oprire temporară sau definitivă a unui program.
      surse: MDN '00

etimologie:

  • vezi întrerupe
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

întrerupe întrerupere întrerupt întrerumpe întrerumpere

  • 1. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 5 exemple
    exemple
    • Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394.
      surse: DLRLC
    • Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360.
      surse: DLRLC
    • Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42.
      surse: DLRLC
    • Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43.
      surse: DLRLC
    • Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare A (se) opri, a (se) suspenda.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: opri suspenda
    • 1.2. tranzitiv A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 5 exemple
      exemple
      • Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88.
        surse: DLRLC
      • Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156.
        surse: DLRLC
      • Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! CARAGIALE, O. II 126.
        surse: DLRLC
      • absolut Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14.
        surse: DLRLC
      • absolut Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi! CARAGIALE, O. II 126.
        surse: DLRLC

etimologie: