însemnare sf [At: SCR. II, 163/5 / V: (reg) ~săm~ / Pl: ~nări / E: însemna] 1 Semnalare. 2 Purtare a unei semnificații Si: însemnat¹ (2). 3 Aplicare a unui semn caracteristic pe ceva Si: însemnat¹ (3), însemnătură (1). 4 Înfierare. 5 Delimitare. 6 (Rar) Exprimare a unui anumit sens de către un cuvânt Si: însemnat¹ (6). 7 Menționare în scris a unui fapt Si: însemnat¹ (7), însemnătură (5). 8 Notare. 9 (Înv) Aducere la cunoștință Si: însemnat¹ (9), însemnătură (7). 10 Concentrare a atenției la ceva Si: însemnat¹ (10). 11 Deținere a unei anumite importanțe Si: însemnat¹ (11). 12 (Înv) Stabilire.

ÎNSEMNARE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. 1. Notare, înregistrare în scris. Cîte orașe am văzut și într-însele orice vrednic de însemnare lucru-am văzut. GOLESCU, Î. 17. 2. Marcare printr-un semn distinctiv. Însemnarea oilor. 3. Notă scrisă cu privire la un fapt, la un eveniment. Eminescu căpătase de la Pumnul însemnările de lecțiuni și le împrumuta și la colegi. CĂLINESCU, E. 71. [În 1852] Turgheniev își isprăvește însemnările vînătorești. SADOVEANU, E. 235. Însemnare a călătoriei ce am făcut eu, Constandin Golescu, coprinzătoare de cîte orașe am văzut. GOLESCU, Î. 17. 4. (Rar) Înțeles, semnificație, accepțiune, sens. Sunetul cuvintelor pronunțate îi deșteaptă în conștiință însemnarea lor. GHEREA, ST. CR. I 355.

ÎNSEMNARE ~ări f. 1) v. A ÎNSEMNA. 2) Ceea ce este însemnat undeva. /v. a însemna

însemnare f. 1. acțiunea de a însemna; 2. rezultatul ei: notă, observațiune, semnificațiune.

însemnáre f. Acțiunea de a însemna, notă. Înțeles, sens, semnificațiune: însemnarea unuĭ cuvînt.

ÎNSEMNA, (I) însemn, (II) însemnez, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaștere. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepția de..., a exprima un anumit înțeles. ♦ A avea o anumită importanță, o anumită valoare. – Lat. insignare sau în + semn.

însemna [At: URECHE, ap. LET. I, 102/1 / V: (reg) ~săm~ / Pzi: însemn, (înv) ~nez / E: în- + semn] 1 vt A semnala. 2 viu A avea o anumită semnificație. 3 vt (Îe) A nu ~ nimic A nu avea nici o valoare. 4 vi A aplica un semn caracteristic de recunoaștere. 5 vt (Îe) A ~ cu fIerul roșu A înfiera. 6 vi A delimita. 7 viu (D. cuvinte) A exprima un anumit sens. 8 vr (înv) A se remarca. 9-10 vtr (Înv) A (se) arăta. 11-12 vti (Îrg) A îndrepta o armă spre... Si: a ochi, a ținti. 13 vi A înregistra ceva în scris. 14 vt A nota. 15 vt A face cunoscut. 16 vt (Rar) A lua aminte de ceva. 17 vt (Înv) A stabili. 18 viu A avea o anumită importanță.

ÎNSEMNA, însemn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaștere. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepția de..., a exprima un anumit înțeles. ♦ A avea o anumită importanță, o anumită valoare. [Prez. ind. și: însemnez] – Lat. insignare sau în + semn.

ÎNSEMNA, însemn și însemnez, vb. I. I. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a fi, a marca, a arăta, a reprezenta. L-am întrebat ce însemna acele stane de piatră. ISPIRESCU, L. 302. Arald, ce însemnează pe tine negrul port.? EMINESCU, O. I 97. ◊ Expr. A nu însemna nimic = a nu avea nici o însemnătate, nici o importanță, nici o valoare. O lacrimă în ochii ei Nimic nu-nseamnă. COȘBUC, P. I 79. Ce înseamnă asta? se spune pentru a arăta dezaprobarea față de purtarea cuiva. Ce înseamnă asta? Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. ♦ (Despre cuvinte) A avea sensul de..., a exprima o anumită noțiune. ♦ A reprezenta..., a corespunde, a fi egal cu... A vorbi corect înseamnă a o face așa cum cere uzul lingvistic. VIANU, S. 6. Un han lîngă un șleah însemnează lucru mare. SADOVEANU, O. VII 28. II. Tranz. 1. A nota (prin scris sau prin alte semne), a face o însemnare, a scrie (a desena, a grava), a înregistra. Înregistrează vești ce vin din tot universul, înseamnă vești triste și vești bune. ANGHEL, PR. 103. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Însemnă, pe grozavele acele porți de aramă, o mare cruce. NEGRUZZI, S. I 89. ◊ Intranz. Am dus-o cam anevoie numai cu răbușul. Ce folos că citesc orice carte bisericească; dacă nu știi a însemna măcar cîtuși de cît, e greu. CREANGĂ, A. 18. 2. A marca, a delimita, a determina. Cu cofa de brad, Măriuca trecea prin iarbă spre casă și intra pe ușa care însemna în lumină o pată neagră. SADOVEANU, O. V 179. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii. REBREANU, R. I 70. Piața se întinde ovală... însemnată cu stîlpușori de lemn. NEGRUZZI, S. I 36. 3. A aplica unui lucru un semn caracteristic (după care să se poată recunoaște sau găsi ușor); a marca. Ciobanul înseamnă oile. ◊ Refl. pas. Cu omor și pustiire drumul lor se însemna. NEGRUZZI, S. I 118. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 4. (Învechit) A indica, a nota. S-apropie de scrinul ce i-l însemnase bolnavul. EMINESCU, N. 79. Cred în sincerul și lealul ajutor ce mi se dă astăzi de imperiul rusesc și-mi însemnez de îndată mie și lumii întregi la ce anume scop are să-mi serve acest ajutor. ODOBESCU, S. III 452. 5. (Rar) A lua act, a remarca, a observa, a afla. Acest onorabil sărdar e director la Agie și am însemnat că el ne urmărește ca umbra peste tot locul. ALECSANDRI, T. 429.

ÎNSEMNA vb. I. tr. 1. a face un semn distinctiv. 2. a scrie. 3. a delimita. II. intr. a avea un anumit înțeles; a marca. ◊ (despre cuvinte) a avea accepția de... ◊ a avea o anumită importanță, valoare. (< lat. insignare)

A ÎNSEMNA însemn 1. tranz. 1) A evidenția printr-un semn distinctiv; a marca. 2) (informații, imagini) A fixa (pentru sine) cu ajutorul unor semne grafice. 2. intranz. (despre obiecte, semne) A avea o anumită semnificație; a fi dotat cu o semnificație; a semnifica. [Și însemnez] /în + a semna

însemnà v. 1. a face un semn: pe omul rău îl însemnează D-zeu PANN; 2. a nota: a însemna în catalog; 3. a avea cutare înțeles: vorba însemnează multe; 4. a se distinge: s’aînsemnat prin fapte mărețe.

însémn, -éz, a -á v. tr. (din maĭ vechĭu semnez, d. lat. signare, a însemna; it. segnare, pv. senhar; fr. enseigner, a instrui, sp. enseñar, pg. ensinar. – Înseamnă; să însemne). Fac un semn, marchez: însemn copaciĭ în pădure ca să găsesc drumu la înturnare. Observ semnele distinctive, aleg din mulțime, notez: gardistu șĭ-a însemnat cîțĭ-va pungașĭ. Scriŭ, notez: profesoru a însemnat un elev în catalog. Am înțelesu de: cuvîntu latin aqua însemnează „apă”. Am însemnătate, importanță: acest om însemnează mult în știință.

însemnare s. f., g.-d. art. însemnării; pl. însemnări

însemnare s. f., g.-d. art. însemnării; pl. însemnări

însemnare s. f., g.-d. art. însemnării; pl. însemnări

însemna² (a ~) (a reprezenta) vb., ind. prez. 3 înseamnă, imperf. 3 pl. însemnau; conj. prez. 3 să însemne

însemna¹ (a ~) (a nota; a marca) vb., ind. prez. 1 sg. însemnez, 3 însemnează; conj. prez. 1 sg. să însemnez, 3 să însemneze

!însemna² (a reprezenta) vb., ind. prez. 3 înseamnă

!însemna¹ (a ~) (a nota) vb., ind. prez. 3 însemnează

însemna vb., ind. prez. 1 sg. însemn/însemnez, 3 sg. și pl. înseamnă/însemnează

însemna (ind. prez. 3 sg. și pl. înseamnă)

însemnez.

ÎNSEMNARE s. 1. marcare, marcat. (~ vitelor de tăiere.) 2. v. înregistrare. 3. (concr.) consemnare, mențiune, notație, notă, (înv.) izvod, semn. (O ~ răzleață pe marginea unui manuscris.) 4. v. indicație. 5. v. sens.

ÎNSEMNARE s. 1. marcare, marcat. (~ vitelor de tăiere.) 2. consemnare, înregistrare, înscriere, notare, notație, (înv.) notificare. (~ cheltuielilor zilnice.) 3. (concr.) consemnare, mențiune, notație, notă, (înv.) izvod, semn. (O ~ răzleață pe marginea unui manuscris.) 4. (concr.) indicație, mențiune, notă, notificare, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...) 5. accepție, conținut, înțeles, semnificație, sens, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simț, tîlc. (~ unui cuvînt.)

ÎNSEMNA vb. 1. (înv.) a semna. (A ~ un obiect pentru a-l identifica.) 2. a marca. (~ un animal de tăiere.) 3. v. înregistra. 4. v. marca. 5. v. constitui. 6. v. semnifica. 7. a semnifica, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 8. a fi, a semnifica. (Ce ~ când visezi un porumbel?) 9. v. rezulta.

ÎNSEMNA vb. v. deosebi, determina, distinge, evidenția, fixa, hotărî, ilustra, ochi, preciza, remarca, singulariza, stabili, statornici, ținti, viza.

însemna vb. v. DEOSEBI. DETERMINA. DISTINGE. EVIDENȚIA. FIXA. HOTĂRÎ. ILUSTRA. OCHI. PRECIZA. REMARCA. SINGULARIZA. STABILI. STATORNICI. ȚINTI. VIZA.

ÎNSEMNA vb. 1. (înv.) a semna. (A ~ un obiect pentru a-l identifica.) 2. a marca. (~ un animal de tăiere.) 3. a consemna, a înregistra, a înscrie, a nota, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 4. a arăta, a indica, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 5. a constitui, a fi, a forma, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esențială a lucrării.) 6. a ilustra, a marca, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată în literatură.) 7. a semnifica, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 8. a fi, a semnifica. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 9. a reieși, a rezulta, a urma, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că...)

ALBO LAPILLO NOTARE DIEM (lat.) a însemna o zi cu o pietricică albă – A avea o zi bună. La romani era simbolul fericirii. V. și Nigro notanda lapillo.

ALL PROGRESS MEANS WAR WITH SOCIETY (engl.) orice progres înseamnă război cu societatea – G.B. Shaw, „Getting married”, 559.

Ich weiss nicht, was soll das bedeuten (germ. „Nu știu ce poate să însemne”) – unul dintre cele mai cunoscute versuri ale lui Heinrich Heine. E stihul cu care începe poezia Loreley, vestita legendă a pescarului îndrăgostit, care, fermecat de cîntecul zînei Loreley, se repede în vîltoare cu luntrea lui mică și, izbit de stînci, moare înecat în apele Rinului. Iată întîia strofă în tălmăcirea lui Șt.O. Iosif: „Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi.” Primul vers a ajuns o expresie care exprimă uimirea, surprinderea. LIT.

a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare.

însemna, însemn v. t. a bate rău de tot (pe cineva).