îndoit², ~ă a [At: CORESI, EV. 386/36 / P: ~do-it / V: ~iat / Pl: ~iți, ~e / E: îndoi] 1 Strâns prin îndoire (4) Si: împăturit. 2 Care păstrează urma unei împăturiri. 3 Curbat. 4 Dublat. 5 (Pex) Înmulțit. 6 (D. lichide) Amestecat în părți egale cu un alt lichid. 7 Nesigur de părerea sa. 8 (Fig; d. oameni) Care are o înclinație spre ceva. 9 (Înv) Care este de două feluri. 10 (Înv) Alcătuit din două părți. 11 Mărit. 12 Întărit. 13 Cu îndoituri. 14 Gârbovit. 15 Înclinat. 16 (Fig; d. oameni) Convins să-și schimbe părerea. 17 Neîncrezător. 18 Care se teme. 19 (Îls) Inimă ~ă Nehotărâre. 20 (Îal) Nesiguranță. 21 (Reg; îlav) Cu inima ~ă Cu inima îndurerată. 22 (Înv) Lipsit de credință. 23 (Înv) Bănuitor.

îndoit¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 59/2 / V: ~iat / Pl: (rar) ~uri / E: îndoi] 1 Dublare. 2-5 Îndoire (2-5). 6 Gârbovire. 7-9 Îndoire (7-9). 10 Aplecare. 11 Teamă. 12 Dublare. 13 (Pex) Mărire. 14 Întărire. 15 (Înv) Opoziție. 16 (Înv; îlav) Fără ~ Cu certitudine. 17 (Înv; îla) De ~ Care se poate îndoi (5) ușor. 18 (Înv; îla) De ne ~ Cert. 19 (Reg; lpl) Cuplu alcătuit din două persoane văduve.

ÎNDOIT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. Care este de două ori mai mare sau mai mult decît altceva, dublat; p. ext. înmulțit, mărit, sporit. Schimbase rîsul... pe un plîns cu rînduri îndoite de lacrimi. MIRONESCU, S. A. 51. C-o putere îndoită... o smunci pe babă de mijloc. EMINESCU, N. 10. ◊ (Adverbial, rar) Nicicum nu ne-am fi stînjinit a face acest schimb în care am fi fost îndoit cîștigați. NEGRUZZI, S. I 244. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. II. 1. Amestecat (în părți egale) cu altceva. Vin îndoit cu apă. ▭ Tocană de carne de berbece îndoită cu ceapă. RETEGANUL, P. III 83. 2. Care este pus în două, împăturit; cu capetele, cu marginile adunate. Hîrtie îndoită. ♦ Care păstrează urma (dunga, cuta) unei îndoituri. Hîrtie cu colțurile îndoite. 3. Încovoiat, curbat. Piciorul stîng, bandajat voluminos la labă, stă îndoit între picioarele de lemn pornite din subsuoară. ARGHEZI, P. T. 148. În lumina difuză a unui bec, văd un bătrîn uscat și îndoit. BART, S. M. 33. III. Care este nesigur în convingerea, în credința sa; care n-are încredere, care stă la îndoială; șovăitor. Mergeam încet pe cărare cu capul fierbinte, cu inima îndoită. SADOVEANU, O. VIII 12. ♦ (Neobișnuit) Plin de îndoială, greu (III 2). E bărbat cu scaun la cap și pe deasupra are curaj în ceasurile cele mai îndoite. VORNIC, P. 224. ♦ (Învechit) Îndoielnic. Lupta ținu cîtva îndoită, căci cînd unii, cînd alții dovedeau, și din nou se întorceau la luptă. BĂLCESCU, O. II 322.

îndoit a. 1. dublu; 2. strâns, încovoiat; 3. fig. îndoelnic: acum ți-e inima îndoită.

îndoít, -ă adj. Duplu. Încovoĭat. Cu inima îndoită, stînd la îndoĭală, pregetînd, șovăind. Adv. Duplu, de doŭă orĭ maĭ: am cîștigat îndoit maĭ mult.

îndoi [At: COD. VOR. 97/7 / V: (înv; cscj) ~ia, ~duia / Pzi: ~esc, îndoi / E: în- + doi] 1 vt A dubla. 2 vt (Pex) A înmulți de un anumit număr de ori. 3 vt A împături în două o stofa, o hârtie, un material etc. Si: (reg) a îndoriga (1). 4 vt (Pex) A strânge ceva de mai multe ori punând marginile una peste alta. 5-6 vtr (A face să devină sau) a deveni curb Si: a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) încovoia. 7 vr (D. oameni) A se gârbovi. 8 vr A nu avea încredere în cineva sau în ceva. 9 vt (Pgn) A se dubla. 10-11 vtr (Pex) A (se) mări. 12 vt (Udp „cu”) A amesteca în părți egale un lichid cu altul Si: a subția. 13-14 vtr A (se) întări. 15 vr A fi nesigur de opiniile sale. 16 vr (Înv) A se teme. 17 vr (Înv) A se opune.

îndoia v vz îndoi

îndoiat¹ sn vz îndoit¹

înduia v vz îndoi

ÎNDOI, (I) îndoi, (II,III) îndoiesc, vb. IV. I. Tranz. 1. (Cu privire la materii textile, stofe, hîrtie etc.) A curba pentru a forma o muchie cu un unghi foarte mic; a împături. Îndoaie scrisoarea. ▭ Sfoara-n nouă că-ndoia. TEODORESCU, P. P. 540. 2. (Cu privire la obiecte elastice) A încovoia, a înclina, a apleca. V. mlădia. Teiul vechi un ram întins-a Ea să poată să-l îndoaie. EMINESCU, O. I 122. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mîinile. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. Se îndoiau scîndurile de atîta greutate. GALAN, Z. R. 58. Surd vuia prin codri vîntul, brazii Se-ndoiau de vînt. COȘBUC, P. I 121. Bîta... nu să-ndoaie. ȘEZ. IV 130. ◊ Fig. Prahova... se îndoaie și șuieră ca un șarpe formidabil, sub roțile vagoanelor. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ♦ Refl. (Despre persoane, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «din») A se apleca, a se gîrbovi. Caii porniră atît de brusc că băiețandrul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I 69. Ce-o fi avut în glas de s-a îndoit trupul Rusandei? Și ce era dincolo de glas, de s-a pomenit fata cu ochii umeziți? POPA, V. 51. Se îndoaie de șele cam cu greu. CREANGĂ, P. 24. ◊ Tranz. (Rar) Înalt odată, greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor. HOGAȘ, DR. II 113. II. Tranz. 1. A mări de două ori cantitatea unor lucruri sau intensitatea unei forțe; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări. Iubeam pe unchiul meu care-mi îndoise averea? DELAVRANCEA, H. T. 56. De ți-e frică c-oi scăpa, zovoraște-ți porțile Și-ndoiește-ți strejile. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Refl. Simt îndoindu-se suferința mea. NEGRUZZI, S. I 208. 2. (Cu privire la lichide) A amesteca (pe jumătate) cu alt lichid, a adăuga încă pe atîta, a subția. A îndoit vinul cu apă. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a avea îndoială, a sta la îndoială, a nu-i veni să creadă, a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). Să știi că s-au înțeles... se îndoia în sine băiatul. SADOVEANU, M. C. 24. O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! COȘBUC, P. I 192. Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă. CREANGĂ, A. 56. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? – Să nu te îndoiești, măria-ta! NEGRUZZI, S. I 138.

A SE ÎNDOI¹ mă ~iesc intranz. A fi cuprins de un sentiment de neîncredere; a manifesta nehotărâre; a fi nesigur. /în + doi

A SE ÎNDOI² mă îndoi intranz. 1) (mai ales despre obiecte maleabile sau mlădioase) A căpăta formă de arc; a deveni curb; a se încovoia; a se curba; a se mlădia; a se arcui; a se coroia. 2) fig. A se face gârbov (de bătrânețe sau de muncă grea); a se gârbovi; a se gheboșa; a se cocoșa; a se cocârja. ~ de spate. /în + doi

A ÎNDOI² îndoi tranz. 1) (obiecte maleabile sau mlădioase) A face să se îndoaie; a încovoia; a curba; a arcui; a cambra; a coroia. Vântul îndoaie copacii. 2) A strânge în două (sau în mai multe) părți, punându-le una peste alta; a împături. /în + doi

A ÎNDOI¹ ~iesc tranz. 1) A mări de două ori; a face să fie de două ori mai mare; a dubla. 2) (lichide) A amesteca în două (cu altceva). /în + doi

îndoì v. 1. a face de două ori mai mare: a îndoi veniturile; 2. a strânge înfășurând: a îndoi rufele; 3. a apleca, a încovoia: a îndoi o cracă; 4. fig. a sta la îndoeală, a nu fi sigur: de ce te îndoești?

îndóĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. doĭ. V. dez-doĭ. – Eŭ îndoĭ, tu îndoĭ, el îndoaĭe; să îndoaĭe). Fac curb, încovoĭ: a îndoi o vargă. Aplec punînd foaĭe peste foaĭe (fr. pler și corner): a îndoi o coală în patru, a îndoi o cartă de vizită. Amestec în jumătate: a îndoi vinu cu apă. Fac de doŭă orĭ maĭ mare (duplu): a îndoi veniturile. V. refl. Ramurile se îndoaĭe de vînt, hîrtia se îndoaĭe ușor. Fig. (numaĭ mă îndoĭesc). Staŭ la îndoĭală (în dubiŭ), nu-s sigur: mă îndoĭesc de adevăru vorbelor luĭ.

îndoit² (desp. -do-it) s. n. corectat(ă)

îndoit¹ (curbat; dublu) adj. m., pl. îndoiți; f. îndoită, pl. îndoite

*îndoit¹ adj. m., pl. îndoiți; f. îndoită, pl. îndoite

*îndoit² s. n.

îndoi² (a ~) (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 îndoaie, imperf. 1 îndoiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să îndoi, 3 să îndoaie; imper. 2 sg. afirm. îndoaie(-l, îndoai-o) corectat(ă)

îndoi¹ (a ~) (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, 3 sg. îndoiește, imperf. 1 îndoiam; conj. prez. 1 sg. să îndoiesc, 3 să îndoiască

îndoi³ (a se ~) (a avea dubii) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndoiesc, 3 sg. se îndoiește, imperf. 1 sg. mă îndoiam; conj. prez. 1 sg. să mă îndoiesc, 3 să se îndoiască; imper. 2 sg. afirm. îndoiește-te; ger. îndoindu-mă

!îndoi² (a ~) (a dubla) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 să îndoiască

!îndoi³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiește, imperf. 3 sg. se îndoia; conj. prez. 3 să se îndoiască

îndoi¹ (a ~) (a împături, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 îndoaie, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 să îndoaie

îndoi (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 sg. și pl. îndoiască

îndoi (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 sg. și pl. îndoaie, imperf. 3 sg. îndoia, perf. s. 1 sg. îndoii

îndoi («a avea îndoială») (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, conj. îndoiască)

îndoi («încovoia») (ind. prez. 1 sg. îndoi, 3 sg. și pl. îndoaie)

îndoiesc, -iască 3 conj., -iam 1 imp.

ÎNDOIT adj. 1. v. împăturit. 2. v. încovoiat. 3. curbat, încovoiat, întors, răsucit, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 4. curbat, încovoiat, răsucit, strâmb. (Fiare ~.) 5. adus, încovoiat, rotilat. (Paloș ~.) 6. strâmb, (pop.) cârn. (Cuțit ~.) 7. v. aplecat. 8. v. adus. 9. v. încovrigat. 10. v. suflecat. 11. v. revolut. 12. v. dublu. 13. v. diluat.

ÎNDOIT adj. 1. împăturit, pliat, strîns, (pop.) păturit. (O coală de hîrtie ~.) 2. arcuit, curb, curbat, încovoiat, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scovîrdat, (înv.) arcos. (Bară metalică ~.) 3. curbat, încovoiat, întors, răsucit, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 4. curbat, încovoiat, răsucit, strîmb. (Fiare ~.) 5. adus, încovoiat, rotilat. (Paloș ~.) 6. strîmb, (pop.) cîrn. (Cuțit ~.) 7. aplecat, curbat, înclinat, încovoiat, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 8. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 9. încîrligat, încolăcit, încovoiat, încovrigat. (Coadă ~.) 10. întors, răsfrînt, ridicat, suflecat, sumes, tras, (reg.) sumecat. (Cămașă cu mînecile ~.) 11. (BOT.) întors, răsfrînt, revolut, (înv.) reflex. (Frunză ~.) 12. dublu. (A plătit un preț ~.) 13. diluat, slab, subțiat, subțire, (reg.) rărit. (Lapte ~.)

ÎNDOI vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

ÎNDOI vb. 1. v. împături. 2. v. încovoia. 3. v. apleca. 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frânge. (S-a ~ de mijloc.) 6. v. gârbovi. 7. v. încovriga. 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. v. sufleca. 10. v. dubla. 11. v. dilua. 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

îndoi vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.

ÎNDOI vb. 1. a împături, a plia, a strînge, (pop.) a pături. (A ~ o coală de hîrtie.) 2. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) încovoia, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (A ~ o bară metalică.) 3. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și reg.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strîmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frînge. (S-a ~ de mijloc.) 6. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi, a se încovoia. (S-a ~ de bătrînețe.) 7. a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovoia, a (se) încovriga, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele își ~ coada.) 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. a răsfrînge, a ridica, a sufleca, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mînecile cămășii.) 10. a dubla, (rar) a duplica, a reduplica, (înv.) a îndupleca. (A ~ o sumă de bani.) 11. a dilua, a lungi, a subția. (A ~ laptele.) 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

A se îndoi ≠ a se dezdoi, a se îndrepta

A îndoi ≠ a dezdoi

BIS DAT, QUI CITO DAT (lat.) cine dă repede dă îndoit – Publius Syrus, „Sententiae”, 8. V. și La façon de donner vaut mieux que ce qu’on donne.

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.

a îndoi (cuiva) caroseria / speteaza expr. a lovi (pe cineva) cu putere, a bate tare (pe cineva).

a regula (pe cineva) cu sula îndoită expr. (vulg.) a agasa, a sâcâi, a tracasa.

îndoi, îndoiesc v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală. 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe.

îndoi, îndoi v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe

se îndoaie fraierul expr. (deț.) gardianul își schimbă impresia inițială / părerea negativă despre un deținut.