2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împământenire sf [At: HAMANGIU, C. C. X, ap. DA / Pl: ~ri / E: împământeni] 1 Stabilire într-un loc. 2 Integrare în viața localnicilor Si: naturalizare. 3 (Fig) Introducere a unor noi idei, obiceiuri. 4 Înrădăcinare a unor noi idei, obiceiuri. 5 (Fig) Generalizare. 5 Îngropare. 6 (Înv) Acordare a calității și a drepturilor de pământean, în Evul Mediu, în țările române.

ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni.

ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni.

împământenire f. indigenat, naturalizare: împământenirea se dă de puterea legislativă.

împământeni [At: NEGRUZZI, S. I, 422 / Pzi: ~nesc / E: în- + pământean] 1-2 vtr A (se) stabili într-un loc. 3-4 vtr A (se) integra în viata localnicilor Si: a (se) naturaliza. 5-6 vtr (Fig; d. obiceiuri, idei etc.) (A face să prindă sau) a prinde rădăcini. 7-8 vtr A (se) introduce. 9-10 vtr A (se) generaliza. 11 vt A îngropa. 12 vt (în Evul Mediu, în țările române) A acorda cuiva printr-un act domnesc calitatea și drepturile de pământean.

ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.

ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.

ÎMPĂMÎNTENÍ, împămîntenesc, vb. IV. Refl. A se stabili temeinic într-un loc (devenind stăpîn pe o bucată de pămînt), a se integra în viața localnicilor, a nu mai fi considerat ca străin. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. Pe urmă, prinzînd drag de oameni și de locuri, omul s-a împămîntenit cu totul. GALAN, Z. R. 45. ◊ Fig. Atîte litere prisoselnice ce, încetul cu încetul, începuseră a se împămînteni în limba noastră. NEGRUZZI, S. I 261.

ÎMPĂMÎNTENÍRE, împămînteniri, s. f. Acțiunea de a se împămînteni și rezultatul ei. Pedantismul... au produs o literatură fără viață, espusă criticei și care niciodată nu va cîștiga dreptul de împămîntenire în sînul unui neam ce au improvizat minunatele balade. RUSSO, S. 43.

A SE ÎMPĂMÂNTENÍ mă ~ésc intranz. 1) A se stabili, integrându-se în viața localnicilor; a prinde rădăcini. 2) fig. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se înrădăcina; a se statornici; a se încetățeni. /în + pământean

A ÎMPĂMÂNTENÍ ~ésc tranz. 1) A face să se împământenească. 2) A confirma (printr-un act) în calitate de pământean cu drepturi corespunzătoare. /în + pământean

împământenì v. a face pământean.

împămîntenésc v. tr. Fac pămîntean, acord aceleașĭ drepturĭ ca și pămîntenilor (indigenilor), naturalizez. V. refl. Mă așez definitiv undeva. – Rar și pămîntenesc.

împămînteníre f. Indigenat, naturalizare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri

împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri

împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 împământeneáscă

împământení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împământenésc, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împământeneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂMÂNTENÍRE s. naturalizare, (înv.) indigenat.

ÎMPĂMÂNTENÍRE s. v. statornicire.

arată toate definițiile

Intrare: împământenire
împământenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împământenire
  • ‑mpământenire
  • împământenirea
  • ‑mpământenirea
plural
  • împământeniri
  • ‑mpământeniri
  • împământenirile
  • ‑mpământenirile
genitiv-dativ singular
  • împământeniri
  • ‑mpământeniri
  • împământenirii
  • ‑mpământenirii
plural
  • împământeniri
  • ‑mpământeniri
  • împământenirilor
  • ‑mpământenirilor
vocativ singular
plural
Intrare: împământeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împământeni
  • ‑mpământeni
  • împământenire
  • ‑mpământenire
  • împământenit
  • ‑mpământenit
  • împământenitu‑
  • ‑mpământenitu‑
  • împământenind
  • ‑mpământenind
  • împământenindu‑
  • ‑mpământenindu‑
singular plural
  • împământenește
  • ‑mpământenește
  • împământeniți
  • ‑mpământeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împământenesc
  • ‑mpământenesc
(să)
  • împământenesc
  • ‑mpământenesc
  • împământeneam
  • ‑mpământeneam
  • împământenii
  • ‑mpământenii
  • împământenisem
  • ‑mpământenisem
a II-a (tu)
  • împământenești
  • ‑mpământenești
(să)
  • împământenești
  • ‑mpământenești
  • împământeneai
  • ‑mpământeneai
  • împământeniși
  • ‑mpământeniși
  • împământeniseși
  • ‑mpământeniseși
a III-a (el, ea)
  • împământenește
  • ‑mpământenește
(să)
  • împământenească
  • ‑mpământenească
  • împământenea
  • ‑mpământenea
  • împământeni
  • ‑mpământeni
  • împământenise
  • ‑mpământenise
plural I (noi)
  • împământenim
  • ‑mpământenim
(să)
  • împământenim
  • ‑mpământenim
  • împământeneam
  • ‑mpământeneam
  • împământenirăm
  • ‑mpământenirăm
  • împământeniserăm
  • ‑mpământeniserăm
  • împământenisem
  • ‑mpământenisem
a II-a (voi)
  • împământeniți
  • ‑mpământeniți
(să)
  • împământeniți
  • ‑mpământeniți
  • împământeneați
  • ‑mpământeneați
  • împământenirăți
  • ‑mpământenirăți
  • împământeniserăți
  • ‑mpământeniserăți
  • împământeniseți
  • ‑mpământeniseți
a III-a (ei, ele)
  • împământenesc
  • ‑mpământenesc
(să)
  • împământenească
  • ‑mpământenească
  • împământeneau
  • ‑mpământeneau
  • împământeni
  • ‑mpământeni
  • împământeniseră
  • ‑mpământeniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împământenire

  • 1. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei.
    exemple
    • Pedantismul... au produs o literatură fără viață, espusă criticei și care niciodată nu va cîștiga dreptul de împămîntenire în sînul unui neam ce au improvizat minunatele balade. RUSSO, S. 43.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împământeni
    surse: DEX '98 DEX '09

împământeni împământenire împământenit

  • 1. tranzitiv în Evul Mediu Țările Române A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean.
    surse: DEX '09
  • 2. reflexiv A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: stabili 2 exemple
    exemple
    • Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. Pe urmă, prinzînd drag de oameni și de locuri, omul s-a împămîntenit cu totul. GALAN, Z. R. 45.
      surse: DLRLC
    • figurat Atîte litere prisoselnice ce, încetul cu încetul, începuseră a se împămînteni în limba noastră. NEGRUZZI, S. I 261.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv figurat (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza.

etimologie:

  • În + pământean
    surse: DEX '98 DEX '09