ÎMPĂMÂNTENI, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.

împământeni [At: NEGRUZZI, S. I, 422 / Pzi: ~nesc / E: în- + pământean] 1-2 vtr A (se) stabili într-un loc. 3-4 vtr A (se) integra în viata localnicilor Si: a (se) naturaliza. 5-6 vtr (Fig; d. obiceiuri, idei etc.) (A face să prindă sau) a prinde rădăcini. 7-8 vtr A (se) introduce. 9-10 vtr A (se) generaliza. 11 vt A îngropa. 12 vt (în Evul Mediu, în țările române) A acorda cuiva printr-un act domnesc calitatea și drepturile de pământean.

ÎMPĂMÂNTENI, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.

A ÎMPĂMÂNTENI ~esc tranz. 1) A face să se împământenească. 2) A confirma (printr-un act) în calitate de pământean cu drepturi corespunzătoare. /în + pământean

A SE ÎMPĂMÂNTENI mă ~esc intranz. 1) A se stabili, integrându-se în viața localnicilor; a prinde rădăcini. 2) fig. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se înrădăcina; a se statornici; a se încetățeni. /în + pământean

împământenì v. a face pământean.

ÎMPĂMÎNTENI, împămîntenesc, vb. IV. Refl. A se stabili temeinic într-un loc (devenind stăpîn pe o bucată de pămînt), a se integra în viața localnicilor, a nu mai fi considerat ca străin. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. Pe urmă, prinzînd drag de oameni și de locuri, omul s-a împămîntenit cu totul. GALAN, Z. R. 45. ◊ Fig. Atîte litere prisoselnice ce, încetul cu încetul, începuseră a se împămînteni în limba noastră. NEGRUZZI, S. I 261.

împămîntenésc v. tr. Fac pămîntean, acord aceleașĭ drepturĭ ca și pămîntenilor (indigenilor), naturalizez. V. refl. Mă așez definitiv undeva. – Rar și pămîntenesc.

!împământeni (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împământenesc, 3 sg. împământenește, imperf. 1 împământeneam; conj. prez. 1 sg. să împământenesc, 3 să împământenească

împământeni (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenește, imperf. 3 sg. împământenea; conj. prez. 3 să împământenească

împământeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împământenesc, imperf. 3 sg. împământenea; conj. prez. 3 sg. și pl. împământenească

împământenesc.

ÎMPĂMÂNTENI vb. v. statornici.

ÎMPĂMÂNTENI vb. 1. v. naturaliza. 2. a adapta, a transplanta. (~ o instituție, un obicei.)

ÎMPĂMÎNTENI vb. 1. a (se) naturaliza, (înv.) a (se) indigena, a (se) naționaliza. (S-a ~ în țara noastră.) 2. a adapta, a transplanta. (~ o instituție, un obicei.)

împămînteni vb. v. STATORNICI.