ÎMPĂMÎNTENI, împămîntenesc, vb. IV. Refl. A se stabili temeinic într-un loc (devenind stăpîn pe o bucată de pămînt), a se integra în viața localnicilor, a nu mai fi considerat ca străin. Viața lui Gheorghe Dima și-a aflat rost pentru o vreme în înfruntarea nestăvilitei vieți a apelor Siretului. Pe urmă, prinzînd drag de oameni și de locuri, omul s-a împămîntenit cu totul. GALAN, Z. R. 45. ◊ Fig. Atîte litere prisoselnice ce, încetul cu încetul, începuseră a se împămînteni în limba noastră. NEGRUZZI, S. I 261.