INDISPONIBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu stă la dispoziția cuiva, de care nu se poate folosi cineva după voie, care nu e liber, nu e disponibil. Bunuri indisponibile.

diapazon sn [At: HELIADE, GR. P. 16/16 / S și: (rar) ~son / Pl: ~oane / E: fr diapason] 1 Totalitate a sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt Si: întindere, registru. 2 (Fig) Mod de comportare în vorbire. 3 (Îe) A fi (sau a se pune) la același ~ cu cineva A se afla în aceeași dispoziție, stare sufletească cu cineva. 4-5 (Îae) A fi sau a se pune de acord cu cineva. 6 Mic instrument acustic folosit în muzică, format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând nota muzicală „la” și care servește la acordarea instrumentelor muzicale și la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. 7 (Înv) Nume dat octavei la greci și latini. 8 (Med) Instrument utilizat pentru determinarea câmpului auditiv și a sediului unei surdități. 9 Model tip de hașuri la standardizarea trasării grosimii hașurilor. 10 (Îs) ~ de dimensiuni Interval între valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. modificată

vistavoi sm [At: VLAHUȚĂ, S. A. I, 104 / V: ri~ / Pl: ~ / E: rs вестовой] 1 (Mil; iuz) Ordonanță. 2 (Mun; îe; îf ristavoi) A sta ri~ A sta în permanență la dispoziția cuiva. 3 (Mol; îe) A veni fără ~ A veni pe neașteptate. 4 (Dep) Subofițer de poliție (care lucrează la circulație) Si: sticlete, tablagiu. 5 (Mun; iuz) Vătășel la primărie. 6 (Mun; iuz; irn) Om de serviciu (la o curte boierească). 7 (Dep) Om lingușitor, slugalnic.

ORDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

DIAPAZON s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-o vergea metalică în formă de U, care, vibrînd, produce un sunet pur (de obicei „la”). ◊ A fi la același diapazon cu cineva = a fi în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva. 2. Întindere a sunetelor pe care le produce o voce sau un instrument de la sunetul cel mai grav pînă la cel mai înalt; registru. 3. Model-tip de hașuri folosit la standardizarea trasării grosimii hașurilor. 4. (Tehn.) Diapazon de dimensiuni = interval dintre valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. [< fr. diapason, cf. lat., gr. diapason – gamă].

DIAPAZON s. n. 1. mic instrument de oțel în formă de U, care, vibrând, produce un singur sunet pur (la), etalon pentru acordare sau pentru a se „da tonul”. ♦ a fi la același ~ cu cineva = a fi la aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva. 2. ambitus. 3. model-tip de hașuri la standardizarea trasării grosimii hașurilor. 4. (tehn.) ~ de dimensiuni = interval dintre valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. (< fr. diapason)

ORDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

haz sn [At: BELDIMAN O. 50/14 / Pl: (rar) ~uri / E: ngr χαξι tc hazz] 1 (Înv) Plăcere pe care o simte cineva. 2 (Înv) Plăcere pe care o face cineva cuiva. 3 Calitate a cuiva de a plăcea (prin veselie, farmec, grație etc.). 4 (Înv; îe) A avea ~ A simți plăcere și bucurie. 5 (Îae) A avea farmec. 6 (Înv; îe) A fi cu ~ A avea farmec. 7 (Îae) A avea umor. 8-9 (Înv; îe) A nu face ~ de cineva (sau de ceva) A nu da importanță cuiva (sau la ceva). 10-11 (Înv; îae) A-i plăcea de cineva sau de ceva. 12-13 (Înv; îae) A iubi pe cineva sau ceva. 14 Stare de bună dispoziție Si: veselie. 15 Calitate a cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă. 16 Calitate a cuiva de a înveseli pe alții prin glume. 17 Umor. 18 (Îs) Vorbe cu ~ Vorbe spirituale. 19 (Îe) A face ~ A fi vesel. 20-21 (Îae) A face glume pe seama cuiva sau a ceva. 22 (Îe) A face ~ de necaz A-și ascunde supărarea glumind. 23-24 (Îljv) Cu ~ Nostim. 25-26 (Irn; îe) Știi că ai (sau are) ~ ? Știi că-mi placi (sau că-mi place?)

ordin sn [At: (a. 1771) URICARIUL, XXI, 211 / V: (înv) ord^[1], ~den / Pl: ~e și (iuz) ~uri (nob) ~i / E: lat ordo, -inis, it ordine, fr ordre] 1 Dispoziție dată subalternilor de o autoritate sau de un reprezentant al unei autorități Si: (înv) poruncă. 2 (Îe) La ~ele cuiva La dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini cererile sau dorințele. 3 (Îe) Sub ~ele cuiva Sub comanda cuiva. 4 (Îe) La ~! Vă stau la dispoziție. 5 (Ccr) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoiu. 6 (Îs) ~ de front Dispoziție dată de comandantul unei unități militare, referitoare la organizarea serviciului de zi și la bunul mers al activității în unitatea respectivă. 7 (Înv; îs) ~ de zi Act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii (sărbători, victorii, evidențieri etc.) 8 (Îs) ~ de chemare Dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. 9 (Îs) ~ de serviciu Act prin care cineva primește o însărcinare oficială. 10 (Îs) ~ de plată Dispoziție dată către o bancă de a plăti o sumă în numerar sau în cont de virament unei persoane fizice sau juridice. 11 Decorație superioară medaliei. 12 Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 13 Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 14 Comunitate monahală în diverse religii, mai ales în cea catolică. 15 Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 16 (Iuz) Clasă socială. 17 Rang. 18 (Îla) De prim (sau de primul) ~ Superior într-o ierarhie valorică Si: excelent. 19 Domeniu. 20 (Îe) De ~ să... De natură să. 21 (Înv) Bună rânduială Si: ordine, regulă. corectat(ă)

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

DIAPAZON, diapazoane, s. n. 1. Instrument format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, cel mai obișnuit tip fiind cel care emite sunetul «la» și care folosește la acordarea instrumentelor muzicale cu coarde sau pentru a da tonul într-un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon (cu cineva) = a fi în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească (cu altcineva). 2. Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai de jos pînă la cel mai înalt; întindere, registru. 3. (Cartografie) Model-tip de hașuri imprimate pe carton, pe hîrtie sau pe celuloid, întocmit pentru fiecare scară de hartă și categorie de pantă și folosit pentru standardizarea trasării grosimii hașurilor. 4. (Tehn.; în expr.) Diapazon de dimensiuni = intervalul dintre valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese de aceeași formă, standardizate. – Pronunțat: di-a-.

ÎNCĂLCARE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca. 1. Intrare samavolnică pe un teritoriu străin; invadare, cotropire. Era vorba de o încălcare de șase mii de fălci. SADOVEANU, O. VII 107. 2. Fig. Nerespectare a unor obligații, nesocotire a drepturilor cuiva; abatere de la o dispoziție legală. Încălcarea disciplinei de stat de către un comunist este în același timp și o încălcare a disciplinei de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 47.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere (de stat sau particulară) și care este remunerată cu o sumă dinainte fixată; serviciu, funcție, post. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. Desigur, îmi ziceam, trebuie să aibă o slujbă foarte bine plătită, căci îl vedeam întotdeauna elegant. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Tot aici ești, Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. Dar unde gîndeai să fiu, cînd asta mi-e slujba? CREANGĂ, P. 314. D-nu Răzvrătescu îi dat afară din slujbă. ALECSANDRI, T. 269. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ (Urmat de determinări în genitiv arătînd unde sau la cine se servește) Domnul Bazgu, om vechi în slujba portului, fost sergent în marină, era știut că are inimă bună. BART, E. 290. Pînă acum ț-a fost mai greu, dar de-acum înainte tot așa are să-ți fie, pînă ce-i ieși din slujba spînului. CREANGĂ, P. 222. ◊ Loc. adj. De slujbă = în legătură cu slujba. Am o chestie de slujbă cu tine. DUMITRIU, N. 116. ◊ Expr. A fi, a se pune (sau a pune pe cineva) în slujba cuiva (sau a ceva) = a sta, a se pune (sau a pune pe cineva) la dispoziția, în serviciul unei persoane sau al unei idei, a servi (sau a pune să servească) interesele cuiva. Capitalismul se folosește de intelectuali pentru a pune știința și cultura în slujba sa. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2041. Vorbea... de eforturile oamenilor sovietici, puse în slujba patriei și a păcii. STANCU, U.R.S.S. 48. (Învechit) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. [Zîna] îi dete un săpun, un pieptene și o perie, ca să-i fie de slujbă. ISPIRESCU, L. 128. ♦ (Rar) Serviciu militar. Feciorul dascălului Andrei... face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. 2. (Astăzi rar) Însărcinare, sarcină, atribuție, misiune. Preamărite împărate! m-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvîrșit-o, fiindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 26. Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef. CARAGIALE, O. III 162. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă; deși este foarte cu anevoie de mers pînă acolo. CREANGĂ, P. 93. [Domnul] îl luă pe lîngă sine și îl întrebuință în multe slujbe însemnate. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Serviciu făcut cuiva, îndatorire, favoare. Doresc mult de vei putea a le găsi și îmi vei face o mare slujbă. GHICA, A. 569. Dragă madam Franț, am să te rog să-mi faci o slujbă. ALECSANDRI, T. 299. ♦ Treabă, muncă, lucru. Neavînd altă slujbă, lucra neîncetat. DRĂGHICI, R. 154. 3. Serviciu religios. [Preotul] voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I 232. Copiii se întoarseră de la biserică, deși nu se isprăvise slujba, căci li se făcuse foame. ISPIRESCU, L. 271. ◊ (Însoțit de diverse precizări sau calificative) Era clopotul schitului, care vestea... ceasul slujbei de sară. HOGAȘ, M. N. 133. Să stea în genunchi la slujba sfințirii. CARAGIALE, O. III 90. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. De moarte să mă gătesc Și s-ascult slujba cea mare. ALECSANDRI, P. P. 90.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

AUTORITATE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.

PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

moral², ~ă [At: IORGOVICI, O. 23/23 / Pl: ~i, ~e / E: lat moralis, -e, fr moral] 1 a Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1) Si: (înv) moralnic (1). 2 a Care aparține moralei (1) Si: (înv) moralnic (2). 3 a Care se referă la morală (1) Si: (înv) moralnic (3). 4 a Care provine de la morală (1) Si: (înv) moralnic (4). 5 a (Pex) Care moralizează (1) Si: moralizator (3), (înv) moralnic (5). 6 a Care aparține psihicului, spiritului, intelectului sau caracterului Si: (înv) moralic (1), moralicesc (1), moralnic (6). 7 a Care se referă la psihic, la spirit, la intelect sau la caracter Si: (înv) moralic (2), moralicesc (2), moralnic (7). 8 sn Calitate de a fi moral² (1). 9 sn Ansamblu al facultăților sufletești. 10 sn Stare, dispoziție sufletească. 11 sn Curaj, tărie sufletească. 12 sn (Îlv) A ridica (cuiva) ~ul A încuraja. 13 sn (Îlv) A (-i) scădea (cuiva) ~ul A descuraja.

DISPOZIȚIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte într-o anumită ordine. 2) Precept obligatoriu (conținut într-un act normativ), emis de o persoană oficială sau de o instanță. ◊ La ~ la îndemână. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a aștepta ordinele cuiva, fiind gata să le îndeplinească. 3) Stare sufletească (bună sau rea). [Art. dispoziția; G.-D. dispoziției; Sil. -ți-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis

ORDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decorație; distincție conferită de stat. 4. Dispoziție de plată (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar între clasă și familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, încît să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ◊ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a pune», «a avea») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. – Variantă: dispozițiune (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f.

STARE, stări, s. f. 1. Situație în care se află ceva sau cineva la un moment dat; mod, fel, chip în care se prezintă un lucru sau o persoană. Suferea foarte mult și se îngrijea de starea amicului său. Doctorul școlii i s-a părut prea nepăsător. VLAHUȚĂ, O. AL. 105. Pare-mi-se că-i trimis... ca să cerceteze starea isprăvniciilor. ALECSANDRI, T. I 198. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Stare de fapt = situație dată, reală. Stare de asediu v. asediu. Stare materială = situația cuiva din punctul de vedere al bunurilor personale, al averii. ◊ Expr. A fi în stare (să)... = a avea forța, capacitatea, energia de a săvîrși un lucru greu, neobișnuit, ciudat; a fi capabil să... Dar cu toate cele petrecute Sînt în stare iarăși să încep. BENIUC, P. 49. Mama însă era în stare să toarcă-n furcă și să învăț mai departe. CREANGĂ, O. A. 38. Nimeni nu dormea, dar puțini din pasageri erau în stare să se mai țină pe picioare. BOLINTINEANU, O. 270. E în stare a se bolnăvi dacă ar vedea că un fir de păr dintr-un favorit e mai lung decît celălalt. NEGRUZZI, S. I 64. ♦ Stare civilă v. civil. 2. Dispoziție (bună sau rea) în care se află cineva. 3. Situație materială bună, avere, avuție. Avusese starea ei personală și-i mai rămăsese și de la bărbat. PAS, Z. I 92. Avea ceva stare, cîștigată cu munca lui ori primită drept zestre. CĂLINESCU, I. C. 19. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit, avut, cu avere. Tatăl său, om cu oarecare stare, l-a ținut pe lîngă sine. GALACTION, O. I 85. Dînsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vîlfa mare. COȘBUC, P. II 143. Singura lui rudă e un nepot cu stare. NEGRUZZI, S. II 200. ◊ Expr. A-și îndrepta starea = a-și îmbunătăți situația materială. Toți au rămas cu ideea că Toderică și-a îndreptat starea în țări străine, unde, cum se vede, găsise niscaiva jucători [de cărți] mai proști. NEGRUZZI, S. I 85. 4. (Învechit) Categorie, clasă socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă a unei clase sociale. Un boier de starea-ntîi trebuie să-mi deie cel puțin o păreche de straie și vro zece galbini. ALECSANDRI, T. 1328. 5. Faptul de a sta (în picioare, rezemat, pe loc etc.); poziție a corpului; postură. Se învîrtea în pat... își așeza picioarele și trupul în stările cele mai slobode. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A nu avea (sau a nu-l mai prinde) starea = a nu avea astîmpăr, a fi fără odihnă. Deși abia apucase să intre în curte, nu mai avu stare. Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26.

VOIE, (rar) voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv., în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. [Pr.: vo-ie] – Din sl. volja.

AUTORITATE, (2, 4) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cîrmuire; instituție, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vază, considerație. 4. Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorité (lat. lit. au[c]toritas, -atis).

VOIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja.

AUTORITATE, (2) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; stăpînire, cîrmuire. ♦ Instituție, organ (central sau local) al puterii de stat. La ora trei, convoiul mortuar trebuie să pornească. Autoritățile portului s-au opus, interzicind întreruperea muncii. SAHIA, N. 41. ♦ (Concretizat) Reprezentant al puterii de stat. Autoritățile au ocupat loc în tribună. 3. Puterea de a se impune cuiva prin capacitatea, meritele sau calitățile sale; prestigiu, trecere, vază, considerație. A avea (sau a se bucura de) autoritate = a se bucura de prestigiu sau considerație. Creat și crescut de Lenin și Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice se bucură de cea mai mare autoritate și influență în mișcarea revoluționară și muncitorească internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2647. ♦ (Concretizat) Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. – Pronunțat: a-u-.

posomorâre sf [At: (a. 1773) GCR II, 90/35 / V: (înv) ~rire / Pl: ~ri / E: posomorî] 1 Modificare a dispoziției cuiva, devenind încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei stări sufletești apăsătoare. 2 Stare a omului trist, întunecat, încruntat ca urmare a unei stări sufletești apăsătoare Si: încruntare, întristare, întunecare, posomoreală (1). 3 Aspect fizionomic al unui om încruntat, trist, întunecat Si: posomoreală (2). 4 Înnorare. 5 Stricare a vremii.

situație sf [At: CANTEMIR, HR. 63 / P: ~tu-a~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat situatio, fr situation] 1 (Asr) Situare (1). 2 Ansamblu de elemente care formează cadrul general în care se află cineva sau ceva la un moment dat Si: caz (6), circumstanță (1), ipostază, împrejurare, poziție, stare, (înv) înconjurare, peristas, prilejire, stat Vz condiție, conjunctură, context, ocazie, postură. 3 (Îe) A fi la înălțimea ~i (sau, rar, ~iilor) A avea o comportare adecvată în anumite condiții date. 4 (Îae) A corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. 5 Stare de fapt care decurge dintr-o anumită situație (2). 6 Moment semnificativ în desfășurarea acțiunii unei opere literare sau a unui spectacol. 7 (Îs) Comic de ~ (sau, rar, de ~ii) Efect comic rezultat din întâmplările (neașteptate și hazlii) prin care trec eroii unei piese de teatru, ai unui film etc. 8 (De obicei cu determinări care arată felul) Complex de factori și relații care caracterizează, la un moment dat, viața economică, socială, politică etc. a unui stat sau a mai multora Si: stare, (înv) stepenă (2). 9 (Spt) Raport de forțe existent, la un moment dat, între două echipe, în timpul jocului. 10 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Ansamblul elementelor specifice unui aspect, unui domeniu etc. de viață sau de activitate (socială). 11 Ansamblul condițiilor (materiale, sociale, morale etc.) care definesc, la un moment dat, specificul existenței unui individ, a unui grup social etc. 12 Stare care decurge pentru cineva dintr-o anumită situație (11). 13 (Îe) A fi (sau a se găsi, a se afla, a se vedea) în ~ia cuiva A se afla în condiții identice sau similare cu cele ale altcuiva. 14 (Îae) A fi comparabil cu cineva. 15 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) în ~ia (sar, rar, ~) de a … A avea posibilitatea de a face, de a reuși ceva. 16 (Îae) A fi în măsură (să …). 17-18 (Îe) A fi (pus) (sau a pune pe cineva) în ~ia de a … (sau să …) A fi constrâns (sau a obliga pe cineva) să … 19 (Îe) A se pune în ~ia cuiva A încerca să înțeleagă împrejurările în care se află altul, pentru a-și da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. 20 (Îe) A se pune în ~ia de a … A se comporta în așa fel încât… 21 (Îe) A fi (sau a rămâne) stăpân (sau călare) pe ~ A domina o situație în momente critice. 22 (Îae) A fi sigur pe reușita unei acțiuni. 23 (Îae) A ști să se descurce în împrejurări dificile. 24 (Îs) ~ limită Situație (2) excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. 25 (Rar) Stare (a cuiva sau a ceva) Vz aspect. 26-27 (Rar) Stare fizică sau psihică momentană Si: dispoziție (13). 28 (De obicei urmat de determinări care arată felul) Existență materială (bună) a cuiva Si: stare, (îvr) prilej. 29 Loc (de frunte) pe care îl are cineva în ierarhia și viața socială Si: condiție (9), poziție, stare Vz rang¹, treaptă¹. 30 (Îla) Cu ~ Care are o stare materială sau socială bună. 31 (Îe) A-i face cuiva o ~ A înlesni cuiva să ajungă într-o poziție materială sau socială bună. 32 (Ccr) Avere (4). 33 Totalitatea datelor care privesc evoluția unui fenomen la un moment dat. 34 Stadiu dintr-un anumit moment al unei probleme, al unei activități, al unui proces în desfășurare etc. Vz etapă, fază, punct. 35 Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu datele planificate) Si: inventar, (rar) raport Vz bilanț. 36 Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 37 Rezultat obținut de elevi, studenți etc. la încheierea unui ciclu de învățământ. 38 (Rar) Poziție a unui teren, a unei localități etc.

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile de existență și de dezvoltare ale unei persoane, ale unei colectivitați, ale unei activitați; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gîndi sau de a acționa. A fi călare (sau stăpîn) pe situație = a fi stăpîn pe împrejurări în momente grele, critice. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Dare de seamă, raport, inventar. ◊ Situația casei = stare de fapt, constatată zilnic sau ocazional, a numerarului și a gestiunii bănești a unei întreprinderi; raport² asupra rezultatului constatărilor făcute cu acest prilej. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități. [Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Fr. situation.

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Din fr. situation.

ACREDITIV s.n. 1. Faptul sau efectul unui credit sau al unei creditări. 2. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său la o unitate bancară ce servește un furnizor pentru ca acestuia să i se poată face plata în momentul în care dovedește expedierea (predarea) mărfurilor. ♦ Sumă de bani depusă de cineva la o unitate a Casei de economii și consemnațiuni pentru a-i sta la dispoziție (la cerere) la o altă unitate; documentul prin care se certifică o asemenea depunere. [< fr. accréditif].

SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Din fr. situation.

supărare sf [At: N. TEST (1648) / Pl: ~rări / E: supăra] 1 (Mai ales în legătură cu verbele „a face” „a aduce”) Faptul de a împiedica (sau starea celui împiedicat) să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: deranj (3), deranjament (1), deranjare (4), incomodare, încurcare, jenă, jenare, necaz, necăjire, stinghereală, stingherire, stânjenire, tracasare, tulburare, (liv) conturbare, importunare, (rar) sinchiseală, sinchisire, (îvp) sminteală, (îrg) zăticneală, (înv) smintire, zăticnire, (reg) zăhăială. 2 (Îlav) Fără ~ Nestingherit. 3 Impresionare a cuiva (sau starea celui impresionat) în mod neplăcut, pierzându-și buna dispoziție. 4-5 (Pex) (Aducere într-o) stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: agasare (1), enervare (2), furie (1), indispoziție, indispunere, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, scârbă¹, zgândărire, (liv) surescibilitate, surescitare, surescitație, tracasare, (rar) scârbire, (pop) ciudeală, ciudire (4), supărat¹ (4), (pfm) năduf, (îrg) zăhăială, (înv) scârbie, supărăciune, (reg) bănuială, bănuire, cârcotire, cârcotit¹ (1), chihăială, chihăire, zădăreală, (îvr) scârbit¹, (arg) șucăreală, șucărire, șucărit¹. 6 (Îvp) Durere (1) (fizică). 7 (Pex) Boală (1). 8 (Îvr; îe) A da în ~ A vătăma. 9 Ceartă (1). 10-11 (Pex) (Stare de) rupere a relațiilor bune cu cineva Si: ceartă, certare, învrăjbeală, învrăjbire, înfuriere, mânie¹, mâniere, necaz,(liv) ofuscare, (rar) necăjire, (pfm) burzuluială, burzuluire, (pop) bălăbănire, ciudă, ciudare, înciudare, sfadă, sfădire, (îrg) scârbă¹, (înv) pâră, pricinuire, pricire, prigonire, (reg), cârteală, cârtire, (fam) îmbufnare, stricare, zbârlire, (arg) șucăreală, șucărit¹. 12 (Îe) Fără ~ Formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră (ori prin care cere cuiva să nu se considere) jignit sau dezamăgit când i se spune un adevăr. 13 (Mol; Olt; pex) Ură. 14 (Înv) Scârbă. 15 Suferință morală Si: amărăciune (3), cătrăneală (4), cătrănire (4), încurcătură, întristare, mâhnire, năpastă, nejuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, tristețe, suspin, supărat¹, (înv) supărăciune (1), (îvp) obidire, păs, poznă¹ răutate, (pop) alagea, obidă, păcat², ponos¹, potcă¹, poticală¹, satana, supărat¹, zăduf, (îrg; fam) parapon, (îrg) nacofa, nagodă, scârbă¹, (înv) mâhneală, mâhniciune, nesocotință, nevoință, patimă, pricinuire, săblașnă, scădere, scârbie, siclet, stenahorie, (îrg) supărătură, (reg) bănat¹ (1), cotoarbă, dabilă (4), dănănaie (7), încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, supăreală, șugă, șugubină, toroapă, (îvr) supărătură. 16 (Pex; ccr) Ceea ce produce cuiva (o stare de) (mare) neplăcere, suferință sufletească Si: belea (1), bucluc (7), dandana (4), daraveră (8), ghinion (1), (reg) bacală (1), bai¹ (1), bănat (4), bedă (2), chichion (1). 17 (Asr) Povară. 18 (Pop) Pagubă. 19 (Trs) Epilepsie. 20 (Bot; reg) Silnică (26) (Glechoma hederaceum). corectat(ă)

AUTORITATE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

SITUAȚIE ~i f. 1) Ansamblu de împrejurări în care se află o persoană, o colectivitate, un popor sau o țară la un moment dat; stare de fapt. ~ economică. ~ familială. ◊ A te pune în ~a cuiva a căuta să înțelegi comportarea cuiva, închipuindu-te în locul lui. A fi la înălțimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate; a fi la nivel. Ieșire din ~ modalitate de a ieși dintr-o încurcătură; soluție. ~a obligă poziția ocupată implică responsabilitate. 2) Poziție socială sau materială. * Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva să avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le posedă o persoană sau o colectivitate; avere. 4) Dispoziție spirituală; stare sufletească. 5) Document prin care se prezintă o stare de lucruri; scurtă dare de seamă. [G.-D. situației; Sil. -tu-a-ți-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

PUBLIC², -Ă, publici, -e, adj. 1. Care aparține colectivității sau provine de la o colectivitate de oameni; care se referă la public¹, care privește pe toți, la care participă toți. Omul, făcînd bine, nu atîrnă decît de sine și poate brava judecata publică. NEGRUZZI, S. I 289. În principate, sistemele în luptă cu lumina, cu mișcarea publică... s-au desfăcut și se desfac din zi în zi. RUSSO, S. 47. Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public¹. Aș fi expus ministerul la o sută de articole fulgerătoare în toate foile romîne și opinia publică ar fi fost contra mea. BOLINTINEANU, O. 440. Viață publică = viață politico-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. ♦ (În opoziție cu privat) Care este pus la dispoziția tuturor, de care poate dispune oricine, la care au toți acces (gratuit sau cu plată). Telefon public. ▭ În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I 11. Am intrat în grădina publică, o grădină mică și gătită ca de sărbătoare. BASSARABESCU, S. N. 24. Lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133. ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni; în public. Nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. ♦ (Adverbial, rar) în fața publicului¹, în public¹. Ne vom constitua public într-o societate cu un guvern sau cap al emigrației. BĂLCESCU, la GHICA, A. 551. 2. De stat, al statului. Venituri publice. Drept public = (spre deosebire de drept privat) sub împărțire mai veche a dreptului, care se ocupă de relațiile persoanelor cu statul. Minister public = instituție judiciară care reprezenta, în regimul trecut, interesele statului și ale societății în cauzele penale; p. ext. magistratul care reprezenta această instituție. V. procuror. Forță publică = organ polițienesc al statului burghez, însărcinat cu menținerea ordinii. Datorie publică = datorie a statului rezultată din împrumuturi interne sau externe. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție de stat. Neputînd fi învățător public, fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică. EMINESCU, N. 52. Acest impiegat public îi plătește foarte rău chiria. NEGRUZZI, S. I 301. Învățămînt public (sau instrucție, școală publică ) = învățămînt, instrucție, școală organizate, îndrumate și controlate de organele administrației de stat. Sînteți chemat a opera salutare reforme în instrucția publică! ALECSANDRI, S. 5. La școala publică se învăța numai grecește. NEGRUZZI, S. I 3.

MORAL, -Ă, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

MORAL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

TOANĂ¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦ Fig. Mișcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf. tuna.

TOANĂ¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit). Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦ Fig. Mișcare repede, violentă. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. – Cf. tuna.

MORAL¹ s. n. Stare morală, dispoziție sufletească. Deznădăjduirea... de care pătimește moralul său. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ Curaj, tărie sufletească, l-a crescut moralul. Expr. A ridica moralul cuiva = a-l îmbărbăta, a-l încuraja. A avea moralul ridicat = a suporta cu curaj, cu tărie o situație grea, a nu se lăsa copleșit de o nenorocire.

servire sf [At: PETROVICI, P. 73/10 / V: (înv) ~rbire / Pl: ~ri / E: servi] 1 Instrument, mijloc, argument etc. în realizarea unei acțiuni. 2 Depunere de efort pentru a susține, a ajuta în vederea realizării unui scop, a unei cerințe etc. 3 Sprijinire cu devotament Si: slujire, slujit¹. 4 Oferire a unei mâncări, a unei băuturi etc. Si: (rar) servit¹ (1), (reg) serveală (1). 5 Aducere la masă a mâncărurilor, băuturilor etc. Si: (rar) servit¹ (2). 6-7 Punere în farfurie a mâncării (sau turnare în pahar a băuturii) pentru a fi consumate Si: (rar) servit¹ (3-4). 8 Îndeplinire a anumitor însărcinări, îndatoriri, funcții etc. în folosul cuiva sau a ceva ori pe lângă cineva sau față de cineva sau ceva. 9 (Pex) Muncă într-un serviciu (1). 10 (Spc) Activare într-un serviciu (public) la stat Si: slujire, slujit¹. 11 Punere a unor mărfuri la dispoziția cumpărătorilor. 12-13 (Îvr) Dominare (1, 4).

voie s.f. 1 Voință, hotărîre. Iar tu sărac ai voie și nu poți a voi (BOL.). ◊ (cu referire la Dumnezeu sau, rar, la sfinții creștini ori la alte divinități) Unde este voia lui Dumnedzeu se biruescu toate firile omenești (NEC.). ◊ Loc.adv. Cu voie sau (înv., pop.) de (bună) voie, cu (de-a) voia (cuiva) = intenționat; dinadins. Ca un părinte pedepsești pre cei ce țe-au greșit ție cu voia (MIN.). Peste voia cuiva sau peste voie = împotriva voinței cuiva. Peste voia ardelenilor era aceasta tocmală (COSTIN). Cu voie fără voie sau cu voie (sau ori) fără (de) voia cuiva, de voie, de nevoie = vrînd-nevrînd, mai mult de silă decît de bunăvoie. Căpeteniile franțuzești luară oarecum cu asalt hotărîrea consiliului de război și regele, de voie, de nevoie, se supuse și el (EMIN.). ◊ Loc.adj., adv. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori a ta, a sa etc.) = involuntar, neintenționat, din greșeală. Fără voia mea am călcat coprinsul tău (ISP.). Loc.adv. De (sau cu) (bună) voie sau de (ori cu) (bună) voia cuiva, (înv.) de (sau cu) a mea (ori a ta, a sa etc.) (bună) voie, cu voie bună = din proprie voință, fără constrîngere; din proprie inițiativă; prin liberă alegere, de bunăvoie. Nici un hoț nu mărturisește de bună voie cînd n-a fost prins asupra faptului. (REBR.). ◊ Expr. (bis.) Fie voia Ta sau facă-se voia Ta = să se împlinească voința, hotărîrea Ta (a lui Dumnezeu). Vie împărăția ta, fie voia ta (BIBLIA 1688). (înv., pop.) A(-i) fi (cuiva) voie ori voia (să...) = a vrea, a hotărî. Are o coastă de drac într-însa, care trebuie scoasă numaidecît, dacă ți-i voia să ai femeie cum trebuie (CR.). A face (pe sau, rar, în) voie (ori voia cuiva) sau a sluji voia cuiva = a îndeplini voința, hotărîrea, ext. porunca cuiva. Să ne năpustim în pădure... așteptînd să se facă pe urmă voia lui Dumnezeu (SADOV.). A lăsa în voia Domnului (ori lui Dumnezeu, Celui de Sus, Tatălui, Sfîntului) v. lăsa. 2 Dorință; plăcere, poftă, plac, chef. Orice la voile tale Cu răul nu-l scoți la cale (PANN). ◊ Expr. După (ori pe) voie sau după (ori pe) voia (cuiva) = care este conform cu dorința cuiva, care este pe placul sau pe gustul cuiva, fară nici o obligație sau constrîngere. S-ar putea să mor și acolo să nupot trece; asta e după voia lui Dumnezeu (SADOV.). În (sau la) voie sau în toată voia, în voie bună, în voia cea bună, de (sau la) voie = a) în largul lui, nestingherit. Dar de pe la Grumăzești, moș Nichifor... a început a lăsa iepele mai la voie (CR.); b) fără nici o grijă, fără teama de a greși. Crezi în fine că putem să lăsăm lucrurile să se desfășoare în voia lor? (CĂL.). A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva; a fi la discreția cuiva. Harap Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă (CR.). Voia la dumneata (ca la banul Ghica) = ești liber să faci ce vrei. Voia la d-voastră, domnișorule, răspunse moșneagul (HOG.). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie (sau voile) = a satisface dorința, plăcerea cuiva. Fu nevoit a mai aștepta încă un an, ca să facă și voia fiului său celui mijlociu (ISP.). A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a fi pe placul, pe gustul cuiva; a fi așa cum dorește cineva. La început făcu sforțări uriașe să fie pe voia tatălui său, dar simți îndată că-i cu neputință (AGÂR.). A-i intra cuiva în voie sau a intra în voile cuiva = a-i face cuiva (toate) gusturile, a face pe plac cuiva; a mulțumi, a satisface dorințele cuiva. Își îndrăgește învățătorul și-i intră în voie (EMIN.). A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. Pe toți cîți nu-mi împlinesc voile în casă îi împung cu ghionti (STANCU). (înv., pop.) A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). Trebui să rabde, să tacă și să se-ntoarcă la oi, dacă îi era cu voia să nu mai capete o scărmănătură (POP.). 3 (înv.) Bunăvoință. Am așteptat porunca și voia bună a măriei tale (SADOV.). 4 Poftă, chef, dispoziție. Vedea că n-are nici o voie de petrecere, că chiar vinul îl bea cu mînie (AGÂR.). ◊ Expr. A-i (sau a-și) strica (cuiva) voia = a (sau a se) indispune. Vădzîndu-l mazîlimea că-i din neam prostu, li să strîcară tuturor voia (NEC.). Voie bună (sau rea) = dispoziție, stare sufletească bună (sau rea). Era o glumă a lor, unul din scurtele minute de descleștare a voiei bune, în încordarea meseriei aspre (PAPAD.). Toată ziua aceea nu putea să se astîmpere de voia rea (DRĂGHICI). Δ Loc.adv., adj. Cu (sau, rar, în) voie bună = vesel, bucuros; bine dispus. Te-aș însoți cu voie bună, Dar stau mai bine lîngă vatră (ARGH.). 5 (mai ales pe lîngă vb. ca „a avea”, „a cere”, „a da”, „a lua”) Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. Dați-mi voie să mă explic (KOGĂL.). ◊ Bilet (sau, înv., răvaș) de voie = adeverință prin care se acordă soldaților, elevilor interni etc. permisiunea de a ieși din cazarmă, din școală etc. Sergentul socoti că nu-i mai trebuie Bucică și-i dădu răvaș de voie (GAL.). ◊ Loc.adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Cum nu-și pot da ei seama că o revoluție cu voie de la gealații Galatei a încetat de a mai fi revoluție (CA. PETR.). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. Cum ai îndrăznit să făgăduiești fără voia mea? (CAR.). ◊ Expr. Nu-i voie sau nu e voie = e interzis, e oprit. - Unde vrei să te duci? – La Dumnezeu, Ivane... – Nu-i voie, zise Ivan (CR.). • pl. voi. /<sl. veche волꙗ.

slugări [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc / E: slugă + -ări] 1 vi A sluji (2). 2 vt A se folosi de cineva sau de ceva ca slugă (1) Si: (rar) a slugărnici (2). 3 vi (Pop) A se folosi de ceva. 4 vr (Înv; d. oameni; udp „cu”) A se sluji (4). 5 vt (D. bani) A câștiga slugărind (1). 6 vi (Fig) A se înjosi. 7 vt (Pfm; c. i. persoane) A sta mereu după cineva (executându-i cu supunere ordinele, îndeplinindu-i toate dorințele etc.) Si: (rar) a slugărnici (7). 8 vt (Pfm; c. i. persoane) A fi (mereu) la dispoziția cuiva Si: (rar) a slugărnici (8). 9 vi (Îvr) A sluji (6).

HAZ ~uri n. Stare de bună dispoziție; voie bună; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, făcând glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz

OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.

loc sn [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml locus] 1 Punct sau porțiune determinată în spațiu. 2 (Gmt; îs) ~ geometric Linie plană ale cărei puncte au aceeași proprietate. 3 (Gmt; îas) Totalitate a punctelor dintr-un spațiu definite printr-o singură proprietate geometrică. 4-5 (Grm; îs) Adverb de ~ sau (complement) circumstanțial de ~ (Adverb sau) complement circumstanțial care arată locul (1) unde se petrece o acțiune, punctul de plecare, direcția și limita în spațiu a unei acțiuni. 6 (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată locul (1) în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 7 (Reg; îlav) De ~ Imediat. 8 (Reg; îal) Din timp. 9 (Îlav) De pe (sau din) ~ De acolo de unde se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. 10 (Îe) A o lua (sau a o rupe, ori a porni) din ~ A pleca de undeva. 11 (Reg; îae) A începe o activitate. 12-13 (Îe) A(-i) sări inima din ~ A simți brusc (o mare frică sau) o emoție intensă. 14 (Îlav) Din ~ în ~ (sau dintr-un ~ într-altul) Încoace și încolo. 15 (Îal) La anumite intervale în spațiu. 16 (Îlav) În (sau pe) ~ Pe aceeași bucată de pământ unde se află cineva sau ceva. 17 (Îal) Neclintit. 18 (Îal) Imediat. 19 (Reg; îe) Minte de se opresc apele (sau de stă soarele) în ~ Se zice despre cineva care spune minciuni foarte mari. 20 (Rar; îe) A nu-l prinde vremea în ~ A fi foarte ocupat. 21 (Reg; îe) A sta în ~ (de cineva) A fi împiedicat de la o acțiune. 22-23 (Fam; îe) A-i sta mintea în ~ A nu mai înțelege nimic. 24 (Îae) A rămâne foarte mirat. 25 (Îe) A bate (pasul) sau (a sta) pe ~ A nu progresa. 26 (Îe) A sta pe ~ A se opri. 27 (Reg; îe) A sta pe ~ ca turta-n foc A sta nemișcat. 28 (Pex; reg; îae) A nu acționa. 29 (Îe) A ține (ceva) pe ~ A împiedica să se dezvolte. 30 (Îe) Pe ~ repaus Comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere, fără a se deplasa din loc. 31 (Îlav) La ~ Acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. 32 (Îvp; îe) A nu avea capul la ~ A fi zăpăcit. 33 (Fam; îe) A face la ~ A reface. 34 (Fam; îe) A-i veni inima (sau sufletul) la ~ A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. Si: a se liniști. 35 (Fam; îe) A-i veni mintea (sau mințile) la ~ A se cuminți. 36 (Pex; îae) A se maturiza. 37 (Rar; îe) A-i veni fața la ~ A-și recăpăta expresia sau înfățișarea firească după o emoție puternică, o boală etc. 38 (Mil; îe) La ~ comanda Comandă prin care se revine asupra unui ordin dat anterior. 39-40 (Fam; îae; șîe la loc mișcarea) Comandă prin care se revine (asupra unei dispoziții sau) asupra unei mișcări greșite. 41 (Fam; îe) A pune (pe cineva) la ~ul lui A da cuiva o lecție de bună-cuviință. 42 (Îlav) La un ~ Împreună. 43 (Înv; îe) A sta la un ~ cu cineva A conviețui. 44 (Îvp; îe) A sta grămadă (sau roi) (la un ~) A se îngrămădi. 45 (Îrg; îe) A ține la un ~ A fi uniți. 46-47 (Îlav) Până într-un (sau la un) ~ (Până la un punct sau) până la un moment. 48 (Îal) Într-o măsură oarecare. 49 (Îlav) În (sau peste) tot ~ul Pretutindeni. 50 (Înv; îlav) Pe unele (sau une) ~uri Pe alocuri. 51 (Îlav) La fața (sau, înv, starea) ~ului Acolo unde s-a întâmplat sau se află ceva. 52 (Îrg; îlav) In uibul ~ului Pretutindeni. 53 (Îrg; îal) La întâmplare. 54 (Îrg; îe) A fi în uibul ~ului (sau al cuiva) A se comporta după firea și obiceiurile locului sau ale cuiva. 55 (Îrg; îae) A fi pe placul cuiva. 56 (Îrg; îae) A se acomoda. 57 (Pop; îe) A-și afla ~ul A se stabili undeva. 58 (Pfm; îe) A nu-și (mai) afla (sau găsi) ~ul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) (pe cineva) ~ul A nu mai avea astâmpăr sau odihnă. 59 (Îae) A fi neliniștit. 60 (Îae) A fi nerăbdător. 61 (Pfm; îe) A nu (mai) avea ~ de cineva A fi incomodat de cineva. 62 (Îae) A se lega mereu de cineva, provocându-i necazuri, neajunsuri. 63 (Pfm; îe) A se învârti ~ul (cu cineva) A avea amețeli. 64 (Îvp; îe) A nu-l prinde ~ul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr. 65 (Îe) A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit ~ului A sta neclintit. 66 (Pfm; îe) A sta la un ~ A sta cuminte, liniștit. 67 (Fam; îe) A nu (putea) sta ~ului (sau la un ~, pe ~) A alerga încoace și încolo. 68 (Îe) A pune (pe cineva sau ceva) la ~ sigur A pune într-un loc ferit de orice pericol Si: a ascunde. 69 (Pop; îe) Cum îl rabdă ~ul? Se spune despre un om rău. 70 (Îe) A muta din ~ A duce în altă parte. 71 (Îe) A merge (a se deplasa, a se duce etc.) la fața ~ului A se deplasa acolo unde s-a întâmplat ceva, pentru a face cercetări. 72 (Îlav) La fața ~ului Acolo unde s-a petrecut un eveniment, o întâmplare etc. 73 (Pop) Bucată de pământ cultivabil. 74 (Îrg) Proprietate agrară. 75 Regiune. 76 (Pex) Țară. 77 (Îs) ~urile sfinte Ținuturi menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit și a fost îngropat Iisus Hristos. 78 Așezare omenească Si: localitate. 79 Regiune, localitate, țară etc. unde s-a născut cineva. 80-81 (Îla) Din (sau de prin) partea ~ului sau (înv) despre ~ Care este (din sau) de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 82-83 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 84 (Îlav) În (sau prin) partea ~ului În regiunea despre care se vorbește. 85 (Îe) A fi de ~ (sau de ~ul lui ori ei) din... A fi originar din... 86 Distanță. 87 (Îs) O palmă de ~ Se folosește pentru a indica o distanță mică. 88 (Rar) Perioadă de timp Si: interval. 89-90 Spațiu (care poate fi) ocupat de cineva sau de ceva. 91 (Îs) ~ de muncă (sau de producție) Parte din suprafața unei unități economice în care se execută operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. 92 (Îs) ~ de muncă Întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea. 93 (Îas) Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat Si: serviciu. 94 (Îs) ~ de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. 95 (Prc; îas) Mormânt. 96 (Pop; îas) Cimitir. 97 (Îs) ~ de casă Teren destinat pentru construcția unei locuințe. 98 (Îe) A-și face ~ A da la o parte pe cineva sau ceva spre a putea trece înainte. 99 (Îe) A face ~ A se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. 100-101 (Îe) A (nu) fi la ~ul lui (sau ei) A (nu) fi așa cum se cuvine. 102 (D. oameni; îla) La ~ul lui Așa cum se cuvine. 103 (Fig; îe) A(-și) încălzi ~ul A sta mult într-un loc. 104 (Îe) A încurca ~ul (sau lumea, zilele etc.) A stânjeni activitatea celor prezenți. 105 (Îae) A nu fi de nici un folos. 106 (Îe) A lua ~ A se așeza. 107 (Îe) Ia ~! Șezi! 108 (Pfm; îe) A puți ~ul (sub cineva) (de lene) Se spune despre cineva foarte leneș. 109 (Fam; îe) A sta pe (sau la, în) ~ul său A se găsi la locul (1) obișnuit, stabilit sau destinat. 110 (Îae) A păstra măsura. 111 (Îe) A ține ~ de... A înlocui. 112 (Reg) Placentă. 113 Scriere sau pasaj într-o scriere unde a apărut o anumită informație sau relatare. 114 Pasaj dintr-o scrisoare. 115 (Îs) ~ comun Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate. 116 (Îs) ~uri albe Blanc tipografic sau spațiu între rândurile culese. 117 Funcție. 118 Poziție ocupată de cineva sau ceva într-o ierarhie Si: clasament, rang¹, treaptă¹. 119 (Pgn) Situație. 120 (Fam; îe) A prinde -~ A fi luat în considerație. 121 (Îvr; îae) A trece drept... 122 (Îe) A se pune în ~ul cuiva A se închipui în situația cuiva, pentru a-l putea înțelege. 123 (Îlav) În ~ul cuiva în situația cuiva. 124 Moment potrivit Si: ocazie, prilej. 125 (Îlv) A avea ~ A se întâmpla. 126 (Îal) A se produce. 127 (Îal) A se desfășura. 128 (Îe) A da ~ la ... A avea drept urmare. 129 (Îae) A determina. 130 (Îae) A provoca. 131-132 (Îe) A (nu) fi ~ul A (nu) fi cazul. 133-134 (Îae) A (nu) fi potrivit. 135 (Înv; îlav) La ~ de nevoie Într-un moment dificil. 136 (Îlav) Din capul ~ului De la început. 137 (Îlpp) În ~ de (sau în ~ul) În schimbul. 138 (Îlpp) La un ~ cu... Împreună cu... 139 (Îlc) În ~ să (sau ca ... să) Se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. 140 (Înv; îlc) În ~ ce În timp ce.

URÂT² n. 1) Stare a omului care se plictisește; depresiune sufletească ușoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ◊ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ține cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziția cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseții și a armoniei. /v. a (se) urî

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

PITAC², pitace, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. (Uneori determinat prin «de boierie») Diplomă de boierie, decret de ridicare în rangul boieresc. Îmbulzeala la ranguri era atît de mare, că se umpluse din scoarță în scoarță condica pitacului domnesc. GHICA, S. 37. Taci, băiete, nu te-ntrista, că doar inimile n-au pitace, n-au ranguri... singura lor boierie-i iubirea. ALECSANDRI, T. 1370. Un pitac de boierie era destul cuiva pentru ca să fie alegători sub regimul Regulamentului Organic. I. IONESCU, M. 190. 2. Poruncă scrisă; decret, ordonanță, dispoziție. A ieșit vreun pitac domnesc, cu popreliști pentru portul straielor de șiac? C. PETRESCU, A. R. 13. Sta așezată, printre felurite pitace domnești, pecetia cu care doamna, neștiind... să scrie, însemna numele său. ODOBESCU, S. A. 134. Scoase... pitacul de orînduire, învestit cu scrierea și sigiliul domnesc. FILIMON, C. 139. 3. (Rar) Scrisoare, răvaș. După ce-au citit pitacul, Onofrei ieși pe zid. COȘBUC, P. I 329.

oficial, ~ă [At: DUMITRACHE 91 / V: (înv) ~ițial, ~ichial sm / P: ~ci-al / Pl: ~i, ~e / E: lat officialis, ngr ὀφφικιάλης, rs официальный, ger offiziell, offizial, fr officiel] 1 a Care reprezintă o autoritate un guvern, un stat etc. 2 a Care emană de la o autoritate. 3 a Stabilit prin lege. 4 a (D. limbă) Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat. 5 a Folosit în documentele administrației de stat. 6 a Care ține de funcția pe care o îndeplinește cineva. 7 a Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor unui stat. 8 a Convenit între autorități. 9 a (Pex) Fățiș. 10 a (Fig) De o politețe rece, calculată. 11 a Formal. 12 a Stereotip. 13 sm (Înv) Funcționar. 14 av Conform dispozițiilor date de o autoritate.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (Înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba.

CONSUMAȚIE, consumații, s. f. 1. (Ec. pol.) Faptul de a consuma (1); consumare, consum. O dată ajunsă la locul în care servește ca valoare de întrebuințare, marfa cade din sfera schimbului de mărfuri în sfera consumației. MARX, C. I 125. Statul socialist poate lua ființă numai ca o rețea de comune de producție și de consum, care să țină o evidență riguroasă a producției și consumului lor, să economisească munca și să sporească necontenit productivitatea ei, dobîndind astfel posibilitatea de a reduce ziua de lucru la șapte, șase ore și chiar la mai puțin. LENIN, S. P. 28. ◊ Consumație productivă = întrebuințare a unor bunuri în scopul producerii altor bunuri. Prin transformarea capitalului bănesc în capital productiv, valoarea-capital a obținut o formă naturală în care ea nu poate continua circulația, ci trebuie să intre în consumație, anume în consumația productivă. MARX, C. II 33. Creșterea pieței interne pentru capitalism este «independentă» pînă la un anumit grad de creșterea consumului individual, făcîndu-se mai mult prin creșterea consumației productive. LENIN, O. III 36. Consumație individuală = întrebuințare a unor produse pentru necesitățile proprii ale persoanelor. Consumația productivă rămîne întotdeauna legată de consumația individuală. LENIN, O. III 36. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului consumator. 2. Totalitatea alimentelor pe care le consumă cineva într-un local public. Plăti... și consumația lui Radu Comșa. C. PETRESCU, Î. II 200. ◊ Local de consumație = local public unde se consumă mîncări și băuturi. Eu stau într-un local ieftin de consumație, într-o berărie populară, pierdut în mulțime, și mă gîndesc. CARAGIALE, O. II 191. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) consmațiune (CARAGIALE, M. 94) s. f.

ORDIN², ordine, s. n. 1. Dispoziție orală sau scrisă, dată de o autoritate sau de o persoană (oficială) unei autorități sau persoane (subalterne) și care trebuie executată întocmai; poruncă. Ordinul e să cercetăm tot ce întîlnim în cale. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Într-o dimineață Gogu a primit ordinul să se prezinte la un regiment de pe țărmul Dunării. C. PETRESCU, S. 119. Trupa totdeauna execută ordinele, răspunse generalul. REBREANU, R. II 227. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini dorințele. Ori pe care scenă, domnul meu; eu sînt la ordinele d-voastre. ALECSANDRI, T. I 286. Sub ordinele cuiva = la comanda cuiva, sub conducerea cuiva. Graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. La ordin! = sînt gata a vă executa porunca, vă ascult, vă stau la dispoziție. Am o rugăminte, domnule Ispas. [Șeful:] La ordin! SEBASTIAN, T. 222. A da ordin = a ordona. ♦ (Concretizat) Act, hîrtie care conține o asemenea dispoziție. Ordin de plată. ▭ Locotenentul Vieru îl dădu dezertor, trimițînd în satul lui, la postul de jandarmi, ordin de urmărire. CAMILAR, N. I 203. Și nu da banii, decît cînd ai ordinul la mînă. CAMIL PETRESCU, P. V. 124. Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare importante se adresează întregii unități în anumite ocazii extraordinare (sărbătoriri, victorii, evidențieri deosebite etc.). Mareșalul... a citit ordinul de zi. STANCU, U.R.S.S. 49. (Ieșit din uz) Ordin de chemare = dispoziție scrisă (a unei autorități militare) prin care o persoană făcînd parte din cadrele de rezervă ale armatei era chemată la unitate. 2. Decorație. Uzina a fost decorată cu trei ordine. Zp (în denumirea unor decorații) «Ordinul Muncii» clasa I. 3. Termen folosit în clasificarea plantelor și a animalelor, care indică o unitate cuprinzînd una sau mai multe familii. Clasa arahnidelor cuprinde zece ordine. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sînt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. Ordinul doric v. doric. Ordinul ionic v. ionic. Ordinul corintic v. corintic. 5. Comunitate monahală catolică. V. congregație. Ordinul iezuiților. Ordinul carmelitelor. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni militare. Ordinul templierilor. Ordinul cruciaților. 6. (Însoțit de determinări adjectivale indicînd caracterul, natura, felul) Rang, categorie (după importanță). Creanță de prim ordin. ◊ Expr. De ordin... = cu caracter... Considerente de ordin economic. De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang, excelent. ♦ (Învechit) Ordine, categorie, domeniu. Zici iară că suma binelui în lume covîrșește suma răului, atît în ordinul moral cît și în cel fizic. BOLINTINEANU, O. 361. ♦ (Rar) Lucru obișnuit, comun. Conferă fericiților proprietari o situație cu totul în afară de ordin. ARGHEZI, P. T. 102.

ROSTI, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. Sunetul vorbelor lui, rostite tare și fără voie, îl înfiorau. VLAHUȚĂ, O. A. 118. Nu poți rosti pe î, ă, s, c și alte vro cîteva. NEGRUZZI, S. I 9. Papagalul lui... rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. 2. Tranz. A zice, a spune, a vorbi, a glăsui. Bună rînduială! Atîta a rostit Dima cu glas tare. GALAN, Z. R. 280. [Tudor] cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. VII 107. A rostit vorbele acestea cu glasul așa de cald. CARAGIALE, O. III 79. ◊ Fig. San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de sibile, Rostește lin în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202. ♦ A povesti. Focul pîlpîia în întunericul ogrăzii, și unul rostea domol o istorie din vechime. SADOVEANU, O. II 239. ♦ A exprima prin vorbe. Cine ar putea să rostească tot ce spun ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești... ODOBESCU, S. III 53. Inima mea simțăște mai mult decît nu mi-i cu putință a rosti. KOGĂLNICEANU, S. 55. ♦ A expune. Am auzit pe Delavrancea rostindu-și conferința lui despre «Poezia populară». SADOVEANU, E. 159. ◊ Refl. pas. Autoritățile superioare s-au supărat foarte mult pentru discursurile ce s-au fost rostit. SADOVEANU, P. M. 111. 3. Refl. (Astăzi rar) A se pronunța, a-și spune părerea (autorizată). Să-mi fie cu iertare că mă rostesc. MIRONESCU, S. A. 141. De-un veac și jumătate nu se mai rostise glasul țării pentru alegerea domnitorului ei. VLAHUȚĂ, R. P. 63. În mod provizoriu, pînă cînd se vor putea rosti și emigrații. GHICA, A. 645. Adunarea din Iași a făcut un program despre deosebitele chestiuni asupra cărora înțelegem a ne rosti. KOGĂLNICEANU, S. A. 204. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. Emilian s-a înălțat pe cataligele lui și a rostit o poruncă. SADOVEANU, A. L. 205. 4. Tranz. A fixa locul sau atribuțiile care îi revin cuiva într-un cadru mai larg; a rostui. Sta mai mult la izvorul Iablanicioarei... rostind pe ciobani. GALACTION, O. I 157. Toate... își aveau vătaful lor și nimic nu era nerostit. ISPIRESCU, L. 354. ♦ (Neobișnuit) A face rost de ceva; a procura. Acum deocamdată trebuie să-i rostim o odaie. STĂNOIU, C. I. 63. ♦ A se îngriji de..., a aranja totul pentru...; a pregăti. Acum vezi de rostește de masă, să mîncăm și să ne veselim. ISPIRESCU, L. 268. 5. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului porțiunea de pînză țesută, desfășurînd în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul cînd rostul se micșorează. Cu cît bătătura crește, cu atît rostul se face mai scurt; atuncea țăsătoarea «rostește», adică trage vergelele aceste înapoi. ȘEZ. VIII 150.

voie sf [At: PSALT. HUR. 15^v/25 / P: vo-ie / V: (îvr) voaie / S și: (înv) voe / Pl: (rar) voi / E: vsl воліа] 1 Voință (4). 2 Intenție. 3 (Pex) Decizie (1). 4 (Îvr; îls) Voia-voilor Dumnezeu (1). 5 (Îvr; îs) ~ plecată Smerenie. 6 (Îlav) Peste ~ia cuiva sau peste ~ Împotriva voinței (cuiva). 7 (Îlav) Cu ~ sau cu ~ia (cuiva), (reg) cu de-a ~ia sau de ~ Intenționat. 8 (Îal) Din proprie inițiativă. 9 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără ~ia mea (sau ta, sa etc.) Involuntar. 10 (Rar; îal) Inconștient. 11 (Îvr; îlv) A-i fi cu ~ A vrea (1). 12 (Bis; îe) Fie ~ia ta sau facă-se ~ia ta Să se îndeplinească hotărârea ta. 13 (Reg; îe) A fi pe o ~ cu cineva A fi de acord cu cineva. 14 (Înv) Dispoziție a unei autorități Si: decizie (4), hotărâre (19). 15 (Înv) Ordin ( al unei autorități). 16 (Îvr) Predispoziție pentru ceva. 17 (Înv; îs) ~ vegheată, (îvr) ~ de om, ~ vicleană Protecție acordată cuiva. 18 (Înv; îas) Favoare (1). 19 (Îvr; îs) Carte de ~ vegheată Bilet de liberă trecere. 20 (Înv; îlv) A veghea ~ia (cuiva) A favoriza (1) (pe cineva). 21 (Înv; îal) A proteja (pe cineva). 22 (Înv) Voință (1). 23 (Îvr) Voință (2). 24 (Mpp; Trs; îs) ~ia mărinii Epilepsie (1). 25 Dispoziție de a acționa într-o anumită manieră Si: chef (4), plac, poftă, voință (12), vrere (13), (înv) ogod, voire (6), (îvr) ogodință. 26 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a se lăsa”, „a fi”, „a umbla”) În (sau la) ~ia cuiva (ori a ceva) sau (rar) la buna-voia cuiva, (îvr) în ~ile cuiva (ori a ceva) La la dispoziția cuiva (a ceva). 27 (Îal) Supus puterii abuzive, capriciilor cuiva (a ceva). 28 (Îlav) La (sau în) ~ia întâmplării (sau a soartei) După cum este predestinat. 29 (Îal) În mod hazardat. 30 (Îlav) În (sau, rar, la) ~, în toată ~ia, în ~ bună, în bună ~, (pop) în ~ia cea (mai) bună, (Trs) în dragă ~ După bunul plac. 31 (Îal) Fără nici un impediment. 32 (Îlav) De (bună) ~, de (bună) ~ia cuiva, (înv) cu (bună) ~, cu ~ bună, (rar) din bună ~ia cuiva, (Trs) de-a ~-și Fără contrângere. 33 (Îal) Din proprie inițiativă. 34 (Mun; îlav) De ~ Cu ușurință. 35 (Îal) Nesilit. 36 (Îal) Fără ajutorul cuiva. 37 (Îrg; îlav) Cu toată ~ia Insistent. 38 (Îal) Cu toată bunăvoința. 39 (Îvr; îlav) Până la ~ După dorință. 40 (Îvr; îlav) Din ~ia inimii Cu mare și sinceră plăcere Si: din toată inima. 41-42 (Îljv) De ~ Foarte mult. 43 (Îlv) A-i fi (cuiva) ~ia (să …) A-i plăcea (să…). 44 (Reg; îlv) A avea ~ A dori (1). 45 (Îlav) De ~, de nevoie, cu ~, (ori) fără ~, cu sau fără (de) ~ia cuiva, (îvr) ori (sau, cam) de ~, ori (sau, cam) de nevoie, (ori) cu ~ (sau, ori) fără (de) ~, de ~, fără de ~, cu ~ia ori fără ~ia cuiva, de ~ ori de silă Mai mult silit decât de bunăvoie Si: vrând-nevrând. 46 (Pex; îal) Neapărat. 47 (Îlav) După ~, după ~ia cuiva, pe ~, pe ~ia cuiva, pe ~ia inimii, (îvr) după plac și ~, după pofta ~ii Conform cu dorința cuiva. 48 (Îal) Fără nici o constrângere. 49 (Îlv) A face (pe sau în) ~ia (sau ~ile) cuiva sau a-i face cuiva ~ile (sau pe ~) A satisface dorința, plăcerea cuiva. 50 (Înv; îal) A îndeplini hotărârea, porunca cuiva. 51 (Îe) A-i fi cuiva pe ~ sau a fi pe ~ia cuiva A fi pe placul, pe gustul cuiva. 52 (Îal) A fi așa cum dorește cineva. 53 (Îe) A împlini ~ia (sau ~ile) cuiva A îndeplini dorințele, poruncile cuiva. 54 (Îe) ~ia la mine (la dumneata etc.) ca la banul Ghica Se spune când se acordă cuiva libertatea de a acționa conform voinței sale. 55 (Îe) A(-i) intra cuiva în ~, (rar) a intra în ~ile cuiva, (îvr) a umbla cuiva în ~ A-i satisface cuiva (toate) gusturile. 56 (Îe) A nu(-i) ieși cuiva din ~ A îndeplini dorința, gustul cuiva. 57 (Îae) A nu se abate de la cuvântul cuiva. 58 (Pop; îe) A-i fi cu ~ia să … A dori să … 59 (Pop; îlav) În ~ia cea bună Fără teama de a greși. 60 (Pop; îal) Cu certitudine. 61 (Pop; îe) A-și face (sau, înv, a-și umple) ~ia A-și satisface dorințele, capriciile. 62 (Reg; îe) A-și face ~ia (pe cineva) A se răzbuna (1) (pe cineva). 63 (Reg; îe) A-i fi ~ia de cineva A se îndura de cineva. 64 (Reg; îae) A fi binevoitor cu cineva. 65 (Reg; îe) A-și alege (sau a-și afla) ~ia ochilor A-și alege ce preferă. 66 (Îvr; îe) A nu-i fi cu ~ (sau în ~) A nu-i conveni. 67 (Îvr; îe) A duce (pe cineva) la ~ile cuiva A supune (pe cineva) dorinței, plăcerii cuiva. 68 (Îs) ~ bună, (rar) bună ~ sau ~ia cea bună Bună dispoziție. 69 (Îas) Veselie (19). 70 (Îas) Satisfacție. 71 (Îs) Nu-i știi (sau nu-i înțelegi) nici ~ia, nici nevoia Se spune despre cel care nu are o conduită fermă. 72 (Îs) A nu-i ști nici ~ia, nici nevoia cuiva A nu cunoaște gândurile, sentimentele, intențiile etc. cuiva, pentru că acesta nu le comunică. 73 (Pop; îe) ~ bună! Formulă de urare și de salut. 74 (Îvr; îs) Dulce ~ Mulțumire (sufletească). 75 (Îae) Bunăvoință (1). 76 (Îvr; îs) Voi și nevoi Bunăstare, belșug, acalmie alternând cu lipsuri, sărăcie și tulburare. 77 (Îla) Cu ~ (bună) Bine dispus. 78 (Îe) A(-și) face ~ bună A (se) înveseli. 79 (Îae) A (se) distra (2-3). 80 (Îe) A face ~ de nevoie și haz de necaz A manifesta bună dispoziție, deși este silit să facă (să suporte) ceva neplăcut. 81 (Îe) A-i strica cuiva ~ia, (îvr) a i (se) strica (cuiva) ~ia, a-și strica ~ia A (se) indispune. 82 (Îae) A (se) întrista. 83 (Rar; îe) A sta în ~ bună A fi bucuros. 84 (Ccr) Petrecere veselă (cu mâncare, băutură multă) Si: chef (13). 85 (Îvp; îs) ~ rea Indispoziție. 86 (Îas) Tristețe. 87 (Îas) Suferință morală. 88 (Îvr; îla) Cu ~ (sau cu ~ia) rea Indispus. 89 (Îas) Trist. 90 (Îal) Îndurerat. 91 (Îvp; îe) A(-și) face ~ (sau, înv, ~ia) rea ori (îvr) a face rea ~ A (se) întrista. 92 (Îae) A (se) enerva (5-6). 93 (Îvr; îe) A-i fi ~ia rea (sau amară) A fi trist. 94 (Îae) A fi îndurerat. 95 Permisiune de a face ceva. 96 (Pex; ccr) Împuternicire. 97 Libertate de a alege, de a opta sau de a acționa (într-un anumit fel). 98 (Înv; îs) Bună ~ Înțelegere (între părți). 99 (Îs) Bilet (sau, îvr, răvaș) de ~ Hârtie prin care se acordă soldaților, elevilor interni etc. permisiunea de a ieși din cazarmă, din școală etc. 100 (Îlav) Cu ~ia cuiva Cu permisiunea cuiva. 101 (Înv; îal) Cu ajutorul cuiva. 102 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără (de) ~ia cuiva Fără permisiunea cuiva. 103 (Îal) Împotriva voinței cuiva. 104 (Îal) Prin constrângere. 105 (Îe) (A lăsa) în ~ia lui (A lăsa) liber. 106 (Îal) (A lăsa) nesupravegheat. 107 (Îe) Nu-i ~ sau nu e ~ E interzis. 108 (Îvr; îe) A-i sta cuiva în ~ A-i fi permis. 109 (Îvr; îe) A încăpea în ~ia cuiva A-i fi îngăduit cuiva ceva. 110 (Îvr; îe) A avea ~ bună cu cineva A fi în relații bune cu cineva. 111 (Înv; șîs bună ~ sau ~ bună) Bunăvoință (1). 112 (Îas) Îngăduință. 113 (Îvr; îe) A intra în ~ia cuiva sau a afla ~ la cineva A obține bunăvoința cuiva. 114 (Îvr; îae) A obține îngăduința, indulgența cuiva. 115 (Îvr) Recunoștere publică a meritelor cuiva sau a ceva Si: considerație (1), respect, (îvp) cinste (17).

voință s.f. 1 Facultatea de a determina, de a orienta conștient activitatea proprie spre anumite scopuri; capacitatea de a decide, de a hotărî asupra propriilor acțiuni; voire, vrere. De aici..., greutatea de a descoperi legi pe terenul psihic printr-o libertate oarecare a voinții (PHIL.). ♦ Puterea de a hotărî a divinității, manifestată în legile universului, în determinarea acțiunii oamenilor etc. E vesel și sănătos – un om pe care-l vezi pătruns de cea mai sinceră și mai adîncă încredere în dreptatea și voința lui Dumnezeu (CAR.), ♦ fig. Era o voință crîncenă în cîntecul acesta, altfel prea domol, care-l făcea să aibă tărie de fanfară (CA. PETR.). 2 (Trăsătură de caracter manifestată prin) hotărîre și perseverență în acțiuni, în realizarea scopului propus. Puterea nu-i stă în talent, ci în voință (CAR.). 3 Ceea ce vrea, ceea ce hotărăște cineva; hotărîre, decizie, voie, vrere. Voința jucătorului nu trebuie să se amestece întru nimic: numai de caprițiul oarbei întîmplîri să atîrne cîștigul (CAR.). 4 Intenție, dispoziție de a face, de a întreprinde ceva; scop, țintă; predispoziție. Îți sărut mîna pentru voința ce ai de-a mă face fericit (EMIN.). ♦ Voință politică = disponibilitatea de a pune în practică anumite proiecte pentru a respecta angajamentele politice (electorale), ♦ loc. adv. Cu voință sau după voința ta (sau a sa etc.) = din proprie inițiativă; intenționat, voit. Înaltă, elegantă, cu mersul ușor unduit, oprit parcă cu voință de la mișcări precise (PAPAD.). Fără voință = involuntar, neintenționat; inconștient. Tatăl își lăsă palma în părul bălan al coconului, ca din întîmplare și fără voință (SADOV.). 5 Dorință, poftă, chef de a face sau de a obține ceva. Mi se-mplinea orice dorință, Era o lege-a mea voință (MACED.). ♦ Voința (cea) (mai) de pe (sau din) urmă ori cea de pe urmă voință, ultima voință a cuiva, ultimele voințe ale cuiva = ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. Are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru (CR.). ♦ Loc.adv. După voință sau după voința cuiva = conform cu dorințele, cu trebuințele sau cu necesitățile cuiva; pe placul sau pe gustul cuiva; la libera alegere a cuiva. Femeia nu-și poate retrage, după voință, partea de suflet pe care a adus-o în contopirea iubirii (VIANU). 6 (mai ales precedat de prep. „împotriva”, „fără”, „cu”) Consimțămînt, permisiune, acord. Regret numai că atunci n-am rămas acasă, chiar împotriva voinței tatii (REBR.). • pl. -e. / voi³ + -ință.

sancțiune sf [At: NEGULICI / P: ~ți-u~ / V: (înv) sancție, ~nț~ / Pl: ~ni / E: fr sanction, lat sanctio, -onis] 1 Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie. 2 Confirmare a unui act, a unei decizii etc. de către o autoritate sau o instanță superioară celei care le-a emis, pentru a le da valabilitate. 3 (Pgn) Recunoaștere a valabilității, justeții etc. a ceva. 4 Conferire a unui caracter durabil. 5 Consacrare (4). 6 Măsură represivă aplicată cuiva ca o consecință a nerespectării unei legi, unei dispoziții etc. 7 Pedeapsă atrasă de nerespectarea unei legi, a unei dispoziții etc. 8 (Pgn) Pedeapsă. 9 (În dreptul internațional) Ansamblu de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat. 10 Represalii contra părții care nu respectă obligațiile luate printr-o convenție.

VENIN ~uri n. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; otravă; toxină. 2) fig. Atitudine răutăcioasă plină de dușmănie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid gălbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristețe adâncă; otravă; mâhnire; necaz. ◊ A avea ~ la (sau pe) inimă a fi foarte necăjit, mâhnit. A-și face ~ a se amărî foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inimă a-i produce cuiva mari neplăceri; a strica rău dispoziția. A-și vărsa ~ul (asupra cuiva) a-și manifesta ura, dușmănia (față de cineva). /<lat. venenum

SUPĂRARE. Subst. Supărare, necaz, necăjire, mîhnire, mîhniciune (înv.), amărăciune, amărîre, durere, îndurerare, tristețe, întristare; nemulțumire, insatisfacție; contrarietate, contrariere; indispoziție, bosumflare (fam.); îmbufnare (fam.); oftat, suspin, suferință. Ofensă, ofensare (rar), insultă, insultare, jignire, vexațiune (livr.). Întărîtare, iritare, surescitare, incitare. Indignare, indignațiune (înv.), revoltare, scandalizare. Mînie, burzuluială, furie; năbădăi (pop. și fam.). Adj. Supărat, necăjit, mîhnit, mîhnicios (înv.), amărît, îndurerat, trist, întristat; nemulțumit, nesatisfăcut; contrariat; indispus, prost dispus; bosumflat (fam.), îmbufnat (fam.), abătut, deprimat. Ofensat, insultat, jignit, vexat (livr.), rănit (fig.). Întărîtat, iritat, surescitat, incitat. Indignat, scandalizat, revoltat. Mînios, burzuluit, furios, furibund; năbădăios (pop. și fam.), cu năbădăi. Supărător, insultător, jignitor, ofensator, ofensant (rar). Vb. A (se) supăra, a (se) necăji, a (se) mîhni, a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista; a (se) bosumfla (fam.), a (se) îmbufna (fam.), a se indispune, a-și strica buna dispoziție, a i se îneca corăbiile, îi tot ninge și-i tot plouă, a nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă. A fi supărat (foc) pe cineva, a fi supărat cu cineva; a se supăra ca văcarul pe sat; a fi (a sta) ca o curcă (ca o găină) plouată (ca un cîine plouat). A ofensa, a insulta, a jigni, a vexa (livr.). A întărîta, a irita, a surescita, a incita, a contraria, a scandaliza. A (se) mînia, a (se) înfuria, a se face (a fi) foc și pară, a se burzului, a turba de mînie, a-l apuca (a-l găsi) pe cineva năbădăile; a scoate (pe cineva) din sărite. Adv. Cu supărare; cu necaz; la necaz. V. iritare, lamentare, mînie, necaz, neplăcere, pesimism, temperament, tristețe.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

supărat², ~ă [At: LEX. MARS. 247 / Pl: ~ați, ~e / E: supăra] 1 a (Îvr; d. armate dușmane, adversari politici, d. idei etc.) Învins (în luptă). 2 a (D. oameni) Care a fost adus într-o stare de pierdere a bunei dispoziții, a calmului sau a stăpânirii de sine Si: agasat, enervat (2), indispus, iritat, mâniat, necăjit, nervos, plictisit, sâcâit, (liv) tracasat, surescitat, (pop) ardeiat (3), ciudat, (îrg) zădărât, (reg) chihăit, răzghios, zăhăit, (arg) șucărit². 3 a (Pex) Care a ajuns la o stare de tensiune cu cineva, manifestându-și nemulțumirea, dezaprobarea etc. Si: ciondănit (1), ciorovăit (1) (pfm) burzuluit (2), (reg) bănuit (5) . 4 a (Pex) Care a rupt relațiile bune (de prietenie) cu cineva, devenind rece, distant etc. Si: certat (2), înfuriat, învrăjbit, mâniat, necăjit, (liv) ofuscat, (pop) bălăbănit, ciudit, gâlcevit, sfădit, (reg) bănuit (5), cârcotit (1), cârtit¹ (2), (fam) stricat², zbârlit, zborșit, (arg) șucărit², înciudat, mânios, (îrg) scârbit². 5 sm (Îe) A face pe ~ul A lăsa impresia sau a se preface că este iritat, mânios, nemulțumit. 6 a (Îe) A fi ~ foc (pe cineva sau pe ceva). 7 a (Îae) A fi revoltat împotriva cuiva. 8 a (Rar; d. vorbe) Răstit². 9 a (Rar; d. vorbe) Mustrător. 10 a (D. oameni) Care a suferit o mare neplăcere, lăsându-se pradă durerii, tristeții Si: abătut (2), amărât (2), cătrănit (5), deprimat (2), descurajat (2), indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, mofluz, necăjit, nemulțumit, trist, (îvp) obidit, supărăcios (4), (îrg) scârbit², supăralnic, supăros (4), (îfm) paraponisit, (înv) dosădit⁶ (4), ponosit, pricăjit, (reg) supăros (3), tristuit, (fam) pleoștit, plouat². 11 a (Pan; d. răchită) Cu ramuri lungi, foarte flexibile, lăsate în jos.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

îndemână [At: VARLAAM, C. II, 84 / V: ande~, ~dăm~ / E: în + de + mână] 1 av Alături. 2 av (Îlav) La ~ Accesibil. 3-4 av (Îal) Ușor (de folosit sau) de obținut. 5 av (Îal) În imediata apropiere. 6 av (Îlpp) La ~na cuiva La dispoziția cuiva. 7 av Comod. 8 av Ușor. 9 av (Înv; îe) A-i face cuiva ~ A-i ușura munca. 10 av Favorabil. 11 av Potrivit. 12 av Bine. 13 av (Îe) A nu-i fi cuiva ~ A nu se simți în largul său. 14 av (înv; îe) A da (sau a sta) ~ A se ivi o ocazie favorabilă. 15 a (Mol) Prielnic. 16 sf (Înv) Favoare. 17 sf (Înv) Prilej favorabil. 18 sf (Înv) Ajutor. 19 sf (Înv) Îndemânare (8). 20 sf (Înv) Nepotrivire. 21 sf (Înv) Indispoziție. 22 sf (Înv) Slăbiciune.

veni [At: PSALT. HUR. 64^r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg) vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă / Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vină / E: ml venire] 1 vi (D. ființe) A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva. 2 vi (D. ființe) A se apropia de un anumit loc, de o așezare etc. 3 vi (Îe) A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a ~t A se întoarce fără a-și fi realizat țelul pentru care a făcut deplasarea. 4 vi (D. bani obținuți fără efort; îe) A se duce cum (sau precum) a (sau au) ~t A fi cheltuiți cu ușurință, fără a realiza ceva. 5 vi (Pfm; adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.; îc) Vino-ncoace (sau vino-ncoa) Farmec senzual pe care îl emană o persoană (mai ales o femeie) Si: sex-appeal. 6 vi (Rar; îac) Ispită. 7 vi (Pex; d. ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de ceva sau de cineva). 8 vi (Pan; d. păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). 9 vt (Pan; d. obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvârlit). 10 vi (Cu determinări introduse prin pp „pe la”, „prin”, „peste”) A merge străbătând un loc, o întindere de pământ Si: a trece (prin...). 11 vi (Cu determinări locale în care, de obicei, alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. 12 vi (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”, care indică punctul de plecare) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva. 13 vt (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”) A proveni¹ din ... 14 vi (Pfm; îe) Așa (sau acum) mai vii de-acasă Se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărâri sau care adoptă o atitudine mai înțeleaptă, mai conciliantă. 15 vi (Îae) Se spune, aprobativ, cuiva care reușește să-și precizeze punctul de vedere. 16 vi (Pop) A(-și) ~ de-acasă A se lămuri asupra unui lucru. 17 vi (Îe) Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) ~t Pleacă (sau plecați etc.) de aici! 18 vi (Îae) Lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! 19 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i ~ (cuiva) înainte (ori, înv, în față, reg, în cale), a ~ în (sau întru) întâmpinarea (cuiva), a ~ înaintea (cuiva) A întâmpina (pe cineva). 20 vi (Îe) A ~ în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc. 21 vi A apărea ca o consecință, un efect a ceva Si: a decurge (4), a deriva (3), a rezulta, a se trage din... 22 vi (Îe) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... Datorită acestui fapt. 23 vi (Îe) Din această cauză. 24 vi A-și avea originea din ceva sau de undeva Si: a proveni. 25 vi (D. limbi sau d. elemente ale unei limbi) A-și avea originea și a evolua istoric din... Si: a deriva (4). 26 vi (Înv; d. dispoziții, hotărâri etc. oficiale) A emite. 27 vi A avea ca sursă, ca punct de plecare. 28 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „la”, „până la”, „în”, „până în” etc., care indică punctul de sosire) A ajunge într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării) Si: a descinde (5). 29 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) iapa la hăț A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 30 (D. ființe; îe) A ~ pe (sau în) lume, (îvr) a ~ la viață A se naște. 31 vt (Bis; d. Fiul lui Dumnezeu; îe) A ~ pe (sau în, înv, pre) lume sau a ~ cu trup A se întrupa. 32 vi (Pop) A ~ alba în sat A se lumina de ziuă. 33 vi (Îe) A(-i) ~ la țanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun. 34 vi (Înv; îe) A ~ la mijloc A interveni. 35 vi (Înv; îe) A ~ fără vistavoi A sosi (undeva) pe neașteptate. 36 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (cuiva) drăguș la căuș (sau, reg, roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan, sura la măsură) Exprimă o amenințare. 37 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (Moș) Ene pe la gene A i se face somn. 38 vi A-i ~ (cuiva) mucul la deget (sau cuțitul la gât) A ajunge într-o situație grea. 39 vi (Îae) A fi în primejdie. 40 vi (Îae) A ajunge la limita răbdării. 41-42 vi, vrim A(-i) ~ (cuiva) în (sau, înv, întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg, ajutorare) sau a ~ în (înv, întru) ajutorul (sau sprijinul) (cuiva), a se ~ în ajutorul (cuiva), (înv) a(-i) ~ (cuiva) ajutor, (îvr) a ~ (cuiva) cu mână de ajutor A interveni (prompt) pentru a ajuta pe cineva. 43 vi (Îae) A fi de folos cuiva. 44 vi (Îe) A ~ în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori a cuiva) A aduce argumente în favoarea (susținătorului) unui anumit punct de vedere. 45 vi (Îe) A(-i) ~ de hac (sau, înv, a ~ la hac) A pedepsi pe cineva. 46 vi (Îae) A găsi modalitatea de a face inofensiv pe cineva care provoacă nemulțumiri, supărări, necazuri. 47 vi (Îe) A(-i) ~ de hac A depăși o dificultate, un ostacol etc. 48 vi (Îvr) A ~ deasupra A deveni învingător. 49 vi (Îvp; îe ) A(-i) ~ (cuiva) la (ori în) mână sau a ~ pe (ori în, la) mâna (ori mâinile) cuiva A ajunge la dispoziția cuiva. 50 vi (Îvr; îe) A ~ la bani A câștiga bani. 51 vi (Îae) A obține bani. 52 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A ajunge la destinație. 53 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A fi adus undeva. 54vi (Înv; îe) A ~ la (sau în) mâna (sau mâinile) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la (sau în, sub, a) mână A ajunge în posesiunea cuiva. 55 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) cărțile A trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a câștiga la jocul de cărți). 56 vi (D. înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A ajunge la destinatar. 57 vi (D. înștiințări, ordine etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A deveni cunoscut celui căruia îi este adresat, destinat. 58 vi (Înv; îe) A-i ~ mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie. 59 vi (D. publicații periodice) A fi difuzat (3). 60 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A se propaga prin spațiu până într-un anumit loc. 61 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A deveni perceptibil. 62 vi (D. știri, zvonuri etc. sau, pex, d. fapte, întâmplări etc.; îe) A ~ la (sau în, înv, prin) urechile (sau cunoștința, înv, auz, auzul) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la urechi A ajunge la cunoștința cuiva. 63 vi (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin pp „cu”) A însoți (pe cineva) sau a fi însoțit (de cineva). 64 vi A aduce cu sine. 65 vi (La unele jocuri de cărți; îe) A juca pe ~ (sau pe venite) A juca în contul banilor care vor fi aduși ulterior. 66 vi (Pan; cu determinări nume de abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul a ceva. 67 vi (Cu determinări care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A propune¹. 68 vi (Îvp ; d. ființe, de obicei cu determinări introduse prin pp „asupra”, „peste”, „împotriva” etc.) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase, agresive. 69 vi (Pop; pex; d. vehicule sau d. conducători de vehicule) A izbi (intrând în coliziune cu ...). 70 vi A se năpusti, printr-o acțiune militară, asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc. 71 vi A pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l jefui, de a-l cotropi. 72 vi (Îe) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii Se spune pentru a calma pe cineva prea grăbit sau înfricoșat fără motiv. 73 vi (Mai ales d. animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a răpi, a ucide (pe cineva) sau a devora (ceva). 74 vi (Determinat prin „înăuntru” sau prin alte determinări locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin pp „în”)A intra în ... 75 vi (Pex; udp „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. 76 vi (Determinat prin „afară” sau prin alte determinări locale introduse de obicei prin pp „din”) A ieși. 77 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la” sau în dativ) A vizita (1). 78 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la”, care indică întruniri, manifestări publice) A lua parte (la ...). 79 vi (Pop) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 80 vi (De obicei însoțit de propoziții circumstanțiale finale) A se prezenta la cineva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). 81 vi (Îe) A ~ pe capul cuiva A cauza cuiva suferințe, necazuri etc. 82 vi (Îe) Bine ai (sau ați) ~t (sănătos, sănătoși) Formulă de salut cu care este întâmpinat un oaspete. 83 vi (Îe) Bine că ai (sau ați etc.) ~t Formulă prin care se evidențiază satisfacția față de oportunitatea sosirii cuiva. 84 vi (Trs; Mol) A ~ la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i ~ (cuiva) la ușă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. 85 vi (Mol; îe) A ~ ca la borș A se prezenta undeva și a pleca de acolo în grabă. 86 vi (Pop; îe) A ~ (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, se ascunde etc. 87 vi (Îe) A ~ în numele (sau din partea) cuiva A se prezenta (undeva) ca mesager, ca reprezentant al cuiva. 88 vi (Înv; îe) A ~ în numele cuiva A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva și uzând, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. 89 vi (Înv; îe) A ~ înainte A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 90 vi (Înv; d. fapte, întâmplări; îae) A se petrece. 91 vi A se adresa cuiva. 92 vi A solicita cuiva ceva. 93 vi (D. bolnavi) A consulta un medic. 94 vi (Pop) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. 95 vi (Jur; de obicei cu determinări ca „înaintea”, „spre înfățișare”, „de față”, „la judecată” etc.) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție Si: a compărea. 96 vi A trece de partea cuiva. 97 vi A se alătura cuiva într-o acțiune Si: a se alia (2). 98 vi A deveni adeptul cuiva. 99 vi (De obicei determinat prin „jos”) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață) Si: a coborî (3), a scoborî. 100 vi A cădea (cu viteză) de la o înălțime oarecare. 101 vi (Reg; d. porțiuni de teren; îe) A ~ în vale A se prăbuși. 102 vi (Tlg; d. divinități) A coborî (din cer) în lumea pământească. 103 vi (D. necazuri, suferințe etc.) A se abate asupra cuiva sau a ceva. 104 vi (Îe) A ~ de sus A proveni de la o autoritate superioară. 105 vi (Pop; d. ființe; urmat de determinări indicând partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pământ. 106 vi (Trs; d. piele; îe) A-i ~ jos A i se desprinde de pe corp. 107 vi (Pop; d. ființe; cu determinări ca „sus”, „în sus” etc.) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat) Si: a (se) urca, a (se) sui. 108 vi (D. corpuri) A se ridica deasupra (apei). 109 vi (Îvp; îe ) A ~ la iveală (sau la aieve, la arătare) A fi dezvăluit. 110 vi (D. ființe; de obicei cu determinări modale ca „mai”, „iar”, „înapoi” etc.) A se întoarce în locul de unde a plecat Si: a reveni¹. 111 vi (Reg; irn; îe) A ~ de la biserică A se întoarce beat acasă. 112 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) numai numele A muri undeva, departe de locul de unde a plecat. 113 vi (D. obiecte) A fi returnat cuiva. 114 vi (D. obiecte, părți ale lor etc.; îe) A ~ la loc A recăpăta poziția inițială. 115 vi (D. animale, mai ales d. păsări) A se întoarce din migrație. 116 vi A redobândi stare, o situație anterioară. 117 vi (Îe) A-și ~ în chef A-și recăpăta buna dispoziție. 118 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sineși, reg, în ori, în puteri, înv, la firea sa) A-și recăpăta forțele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresiune etc.) Si: a se restabili. 119-121 vir, vim A-și ~ în fire (sau în simțire, în simțiri, în sine, îrg, la fire, reg, în ori, în oară, în minte, în firi, în horatic, la ori, la oară, la minte, la rând), sau, reg, a ~ în fire (sau în ori, în minte, la cale), a se ~ în fire (sau în oară, în minte, la fire), a-i ~ în fire (sau în ori, în oară, în formă, în putere, la fire) A-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc. 122-124 vir, vim (Îae) A se desmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc. 125 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sine, reg, în ori, înv, la fire) sau, reg, a ~ în ori A-și recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.). 126-127 viim (Îe) A-și ~ în fire (sau în cunoștință, înv, în minte, în cunoștinți, în socoteală, întru sine-și, la socoteală, reg, în ori, la minte, fam, în minți) sau, înv, a ~ întru sine (sau în sine-și, în mintea sa), înv, a-i ~ în socotință A-și redobândi capacitatea de judecată, de discernământ (renunțând la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, condamnabile). 128-129 viim (Îae) A se lămuri (în legătură cu o situație). 130 vi (D. simțuri, forță, putere etc., ale oamenilor) A se reface. 131 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-și recăpăta calmul, buna dispoziție, curajul după un moment de emoție, de spaimă, de descurajare etc. 132 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fața (la loc) A-și recăpăta expresia, înfățișarea firească, revenindu-și după o emoție puternică, o boală etc. 133 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj. 134 vi (Mar; Trs; îe) A-i ~ (cuiva) fire (sau oară, putere, răsuflu) A-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. 135 vi (Îvr; îe) A ~ în viață A învia. 136 vi (Îvp ; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). 137 vi (Îvp; pex; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A (se) revărsa. 138 vi (Îvp; d. ape; îe) A ~ mare A-și spori debitul (revărsându-se). 139 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a ~ apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 140 vi (Îvp; d. ape curgătoare; cu determinări introduse mai ales prin pp „din”) A izvorî. 141-142 vi (Îvp; de obicei cu determinări introduse prin pp „în”) A se vărsa (25-26). 143 vi (Pop; îe) A ~ la matcă (sau la vad¹) A reintra în albie după revărsare. 144 vi (Îvp; d. ape curgătoare; udp „alăturea cu”, „prin”, „pe lângă” etc.) A curge pe lângă sau prin ... 145 vi (Pop; adesea cu valoare incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). 146 vi (Pop; d. lichide organice) A se scurge. 147 vi (Udp „până la”, „la”) A ajunge până la nivelul ... 148 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorității în care se află). 149 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) apa la gură (sau la gât) sau (îvr) a ~ apa la gură A se afla într-o situație foarte dificilă. 150 vi (Îae) A fi în mare pericol. 151 vi (Îae) A ajunge la limita suportabilului. 152 vi (Îe) A ~ la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală. 153 vi (Îe) A ~ cotul la măsură sau a veni tafta la cot A se potrivi. 154 vi (Îvp ; d. obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat, ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). 155 vi (Îvp; d. mărfuri) A fi evaluat ca preț. 156 vi (Îvp; d. mărfuri) A costa (1). 157 vi (Înv; d. oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de ... 158 vi (Îvp) A rezulta în urma unui calcul. 159 vi (Înv; îe) A ~ la (sau pe) sută A fi în procent de ... 160 vi (Înv) A se cuprinde în alt număr Si: (înv) a merge. 161 vi (D. forme de relief, repere geografice etc.) A fi situat undeva (prin raportare la ...). 162 vi (D. drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția ..., cu începere din ..., până la ...). 163 vi (D. construcții sau d. părți ale unei construcții) A fi amplasat pe un anumit loc. 164 vi (D. obiecte sau d. componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. 165 vi (Îe) A(-i) ~ cuiva (ceva) la (sau, pop, de, înv, pre,îvr, cu) îndemână sau (îvp) a(-i) ~ cuiva (ceva) îndemână (sau, pop, dindămână, dândămână) A fi suficient de aproape (de cineva) pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit. 166 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva ușor, comod (de făcut). 167 vi (Îe) A-i ~ cuiva peste mână (ceva) A fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 168 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva. 169 vi (De obicei construit cu dativul; adesea cu determinări modale ca „bine”, „frumos”, „de minune” etc.) A i se potrivi. 170 vi (De obicei însoțit de determinări introduse prin prepoziții sau de elemente predicative suplimentare care indică rangul, instituția, domeniul etc.) A prelua funcția, împuternicirea de ... 171 vi (Îe) A ~ în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat. 172 vi (D. formațiuni politice, guverne etc.; îe) A ~ la putere (sau la guvern) A prelua puterea (politică) într-o țară. 173 vi (D. oameni; udp „la” sau „în”) A lua în primire o slujbă, un post (de conducere). 174 vi (Îe) A ~ în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva. 175 vi (Reg; la unele jocuri cu mingea; îe) A ~ la păscare A prelua însărcinarea de a prinde mingea. 176-177 vr, (rar) vi (Îvp; construit cu dativul și, adesea, precizat prin „parte”) A i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. 178 vi A dobândi (1). 179 vi (D. ființe; adesea cu determinări introduse prin pp „după”, înv, „dinpoia” sau lpp „în urma”, „pe urmele”, care indică elementul precedent față de care se face raportarea) A merge după cineva sau ceva. 180 vi (Pan) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp) Si: a succeda. 181 vi A urma în grad sau în rang după ... 182 vi A fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie, după ... 183 vi (Pop; îe) A ~ după cineva A se însoți cu cineva (căsătorindu-se). 184 vi (Pop; îae) A urma pe cineva în vederea căsătoriei. 185 vi A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.). 186 vi A se călăuzi după un indiciu, după o urmă. 187 vi A urma învățăturile cuiva. 188 vi A proceda conform cu ... 189 vi (Pex) A fi alături de cineva (într-o acțiune). 190 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A avea loc. 191 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A surveni. 192 vi (Îe) Nu ști cum vine păcatul Se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul. 193 vi (Îae) Se spune pentru a exprima îndemnul la prudență. 194 vi (Îe) A ~ vorba (sau vorbă, înv, cuvântul) de ... (sau despre ..., că..., îvr, pentru ...) A fi adus în discuție. 195 vi (Îae) A se vorbi (printre altele și) despre ... 196 vi (Îe) Așa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg, vine vorba ceea Așa se spune. 197 vi (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza nuanța, aluzia din spusele cuiva. 198 vi (D. personalități; îe) A apărea (în timp). 199 vi (Înv) A fi conform cu dorințele cuiva. 200 vi (Înv) A se cuveni. 201 vi (D. unități de timp) A sosi (în succesiune normală). 202 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil așteptat. 203 vi (Îe) Vine (sau, pop, a ~) (ea) și vremea aceea Se spune pentru a exprima convingerea că, în timp, se vor satisface anumite așteptări. 204 vi (Înv; îe) A ~ împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit. 205 vi (Îe) Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau ~) vremea ori așa vine vremea Se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întâmplări. 206 vi (Îe) A ~ (și) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva. 207 vi (Îae) A sosi momentul pedepsirii cuiva. 208 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) ceasul (sau vremea) A ajunge la capătul zilelor. 209 vi (Îae) A-i sosi timpul să se căsătorească. 210 vi (Rar; îae) A-i sosi timpul să nască. 211 vi (Pop; d. o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii; îe) A(-i) ~ vremea, dar nu a nu(-i) ~ ceasul A aștepta declanșarea nașterii. 212 vi (Pop; d. o față de măritat; îae) A nu-și fi găsit încă pretendent. 213 vi (D. unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rând (în conformitate cu periodicitatea specifică). 214 vi A ajunge până la data (de...). 215 vi (Îvp; d. zile, evenimente, sărbători etc.; cu determinări introduse prin pp „în”, „la”) A cădea la o anumită dată Si: a pica¹. 216 vi (Îvp ; d. unități de timp) A se încheia. 217 vi (Cu determinări introduse prin pp „până la”, „la”) A se perpetua (până la ...). 218 vu (D. sentimente, senzații etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a apuca (14), a cuprinde (20). 219-220 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge. 221 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva. 222 vu (Îe) A spune (sau a zice, îvp, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fără a alege cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). 223 vu (Îe) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-și exprima în termeni duri, ireverențioși, furia, disprețul față de cineva. 224 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) acru A nu mai suporta ceva. 225 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să ... A i se năzări să ... 226 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) nebunie (sau pandaliile) A se înfuria. 227 vu (Îe) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) A fi pe punctul de a-și pierde rațiunea (din cauza durerii, a furiei, a suprinderii extreme). 228 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) (toți) dracii A deveni îndărătnic, nereceptiv. 229 vu (Îae) A se înfuria. 230 vu (Îe) A-i ~ cuiva pe cineva A se mânia pe cineva. 231 vu (Precedat de „cum”, „când”, „unde” etc.; construit cu dativul pronumelui personal) A găsi de cuviință. 232 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine (sau la socoteală) (să ..., ca să ..., de ..., de a ..., a ...) A-i fi bine (să ...). 233 vu (Îae) A-i fi convenabil (să ...). 234 vu (Îae) A găsi momentul favorabil (să ...). 235 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine cu ... (sau că ...) A-i produce mulțumire (că ...). 236 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) ușor (sau lesne, pop, neted, înv, cu ușurare, cu înlesnire, cu lesnire) (să ..., a ..., de a ...) A-i fi ușor (să ...). 237 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (cu) greu (să ..., a ..., de ...) sau a nu-i ~ (cuiva) să ... A-i fi greu (să ...). 238 vu (Îae) A i se părea dezagreabil (să ...). 239 vu (Îae) A-i fi imposibil (să...). 240 vu (Îae) A nu-i conveni. 241 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A-i trece cuiva prin minte. 242 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A găsi de cuviință (să ...). 243 vim (Îe) A-i ~ (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-o dată la ceva. 244 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop, în gând, reg, în ori, înv, aminte) A-și aminti (de ceva). 245 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, înv, aminte) sau, pop, a-i ~ minte A-și da seama de ... 246 vim (Îe) Cum îi vine în (sau la) minte (ori{{În original, fără accent/212} în gând) După bunul plac. 247 vim (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) sau, înv, a nu-i ~ (cuiva) aminte A considera ceva de neconceput, irealizabil. 248 vim (Adesea cu valoare exclamativă; îe) (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau ~, a ~t) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, reg, ispita) (de ...) Se spune pentru a atrage atenția asupra caracterului surprinzător, neobișnuit al faptelor sau al situațiilor relatate. 249 vim (Îe) Ce-ți (sau ce-i etc.) ~? ori ce ți-a (sau i-a etc.) ~t? Se spune, cu o nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite ale cuiva. 250 vi (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”, înv, „întru”, „spre”) A ajunge într-o anumită stare, situație. 251 vi (Îe) A ~ în contact (sau în atingere, rar, în raport) (cu...) A se atinge (cu...). 252 vi (Îae) A ajunge în imediată vecinătate (cu...). 253 vi (Îae) A ajunge să aibă relații datorită vecinătății cu... 254 vi (Îae) A stabili o legătură (cu...). 255 vi (Îae) A ajunge să cunoască. 256 vi (Îe) A ~ în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu ... A fi în dezacord cu ... 257 vi (Îae) A fi contar cu ... 258 vi (Pop; d. plante) A rodi¹ (1). 259 vi (Pop; d. plante) A se coace. 260 vi (Reg; d. vie; îe) A ~ pe rod A începe să rodească. 261 vi (Îvp; cu precizări ca „în vârstă”, „la anii” etc., urmate de determinări genitivale sau introduse prin pp „de”) A împlini o anumită vârstă. 262 vi (Îvp; îe ) A(-și) ~ la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major. 263 vi (Îvp ; îe) A ~ în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrânețe sau (îvr) a ~ mai la vârstă A îmbătrâni (foarte tare). 264 vi (Înv; îe) A ~ la sfârșitul vieții (sau anilor) A muri¹. 265 vi (Olt; urmat de determinări numerice; îe) A ~ pe ... A fi pe punctul de a împlini vârsta de ... 266 vi (Îvr) A se transforma. 267 vi (Înv) A cădea de acord. 268 vi (Înv; d. decizii, măsuri) A adopta (4). 269vi (Îrg; îe) A ~ în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac. 270 vi (Înv; îe) A ~ la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu ...) A cădea de acord (cu ...). 271 vi (Îvp; construit cu dativul pronumelui personal) A-i părea¹. 272 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A avea pornirea de a ... Îmi venea să-i spun totul. 273 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A se simți în măsură să ... Nu-mi vine să cred că a plecat. 274 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul, în situația de a ... În acest ansamblu vin a se reuni toate elementele. 275 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A ajunge până la punctul (de) unde ... Aici râul vine de se varsă în Dunăre. 276 vc (Îvp ) A fi (25). 277 vc (Îlv) A ~ rudă (cu ...) sau a-i ~ (cuiva) rudă A se înrudi (cu ...). 278 vc (Îe) Cum ~ (și) (vorba sau treaba) asta? Se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întâmplare, pentru o faptă sau pentru o afirmația cuiva. 279 vc (Pop) A deveni (2). 280 va (Îvp) Realizează o formă a diatezei pasive Unele haine veneau încheiate cu nasturi, altele cu ceaprazuri.