VULNERABIL ~ă (~i, ~e) 1) Care poate fi vătămat cu ușurință; lezabil. 2) fig. Care poate fi ușor atacat; criticabil; atacabil. ◊ Punct ~ parte slabă (a cuiva sau a ceva). /<lat. vulnerabilis, it. vulnerabile, fr. vulnerable

vulnerabil, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: fr vulnerable, lat vulnerabilis] 1 Care poate fi rănit cu ușurință fizic sau moral. 2 (Fig) Care are părți slabe, defectuoase, criticabile. 3 (Fig) Care poate fi atacat ușor. 4 (Îs) Punct ~ Punct sensibil.

PUNCT s. n. 1. element fundamental în geometrie, reprezentat de intersecția a două linii. ◊ punct de incidență = locul în care raza incidentă întâlnește raza reflectată. ◊ semn mic și rotund ca o împunsătură de ac. ◊ a pune punctul pe i = a ataca esențialul într-o problemă, a spune ce era mai important. 2. loc determinat în spațiu, în care se află sau se întâmplă ceva. ◊ punct medical = serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă (uzină, șantier etc.). ◊ loc pe un aerodrom unde stă echipa de elevi repartizați pentru zbor aceluiași instructor. ◊ punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, considerate în raport cu axa polilor; punct de aplicație = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra căruia se exercită o forță. 3. loc, regiune, parte. 4. valoare a unei mărimi la care se produce un fenomen specific. ◊ punct critic = stare critică; punct mort = a) moment în care o piesă a unui mecanism își încetează mișcarea; b) momentul când organismul sportivului, în timpul unei competiții, din cauza suprasolicitării, nu mai răspunde cu promptitudine cerințelor. 5. unitate numerică luată ca bază de clasificare, în special în sport, în jocuri de societate etc. 6. semn de punctuație mic și rotund (.) care se pune la sfârșitul unui enunț pentru a marca o pauză, o abreviere sau, în matematică, după o cifră, însemnând efectuarea unei înmulțiri etc. ◊ punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește linia de ochire; punct tipografic = unitate de măsură a lungimii folosită pentru materialul tipografic, egală cu 0,376 mm. ◊ pată mică rotundă pe un fond alb de culoare. 7. model al unei broderii, dantele, cusături etc. 8. parte, diviziune, fragment dintr-un întreg; capitol; paragraf. 9. chestiune, problemă. ◊ punct de vedere = aspectul sub care este privită o problemă, mod de gândire, părere; punct de onoare = ceea ce constituie mândria cuiva, angajează onoarea acestuia; a fi pe punctul de a... = a fi gata să... 10. aspect, ipoteză, situație; fază, treaptă, perioadă. ◊ a pune ceva la punct = a) a regla, a repara ceva; b) a aranja lucrurile cum trebuie; a pune pe cineva la punct = a-i da cuiva o lecție de bună cuviință, a admonesta. (< lat. punctum, după fr. point)

a îngropa mingea-n terenul adversarului expr. (la volei) a obține un punct la capătul unui atac executat în forță.

BLOC¹ s.n. 1. Bucată, masă mare dintr-o materie grea și tare; corp, obiect dintr-o bucată. ♦ Bloc continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adîncime. ♦ (Poligr.) Caracter de literă, înrudit cu caracterul grotesc. 2. Grămadă de obiecte, de lucruri etc. care formează o masă unică. ◊ În bloc = împreună, laolaltă, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de mărci poștale, neseparate între ele, desprinse împreună dintr-o coală. 3. Pachet, mapă de foi de hîrtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc. 4. Piesă metalică turnată, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din stație. ◊ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire între trenuri care circulă sau manevrează pe aceeași linie. 6. Grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].

BLOC¹ s. n. 1. bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată. ◊ masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică. ♦ ~ continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime. 2. (poligr.) caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc. 3. grămadă de obiecte, lucruri etc. care formează o masă unică. ♦ în ~ = împreună, laolaltă; ~ alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor; ~ operator = parte a unui serviciu de chirurgie rezervat operațiilor. 4. mapă de foi de hârtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc. ◊ ansamblu de mărci poștale detașate dintr-o coală. 5. piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuire. 6. mecanism care permite manevrarea macazului de cale ferată din cabina acarului sau din stație. 7. grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. 8. (în S.U.A.) porțiune de stradă delimitată de două intersecții. 9. unitatea dintre (supra)structura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele. 10. alianță, înțelegere (între state, partide etc.). 11. (med.) obturare a unei căi vasculare sau întrerupere a circulației printr-un vas. ◊ întrerupere a unei conductibilități neuromusculare. 12. (inform.) ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție. (< fr. bloc, blocus)

obiectiv a. ce are raport cu obiectul (în opozițiune cu subiectiv): realitate obiectivă. ║ adv. într’un mod obiectiv: a judeca obiectiv. ║ n. 1. tot ce e în afară de subiectul cugetător și observator; 2. lentilă convexă la o lunetă, care e îndreptată asupra obiectului de văzut, în opozițiune cu ocularul; 3. punct spre care se îndreaptă atacul.

bloc¹ s.n. 1 Bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată. Bloc de marmură. ♦ Masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică. ◊ (geogr.) Bloc continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adîncime. Bloc de gheață = aisberg. 2 Ansamblu de elemente care alcătuiesc o unitate funcțională, grupate într-un spațiu restrîns. ◊ Bloc de desen = grup de foi de hîrtie de desenat, lipite între ele la una din margini și păstrate între două cartoane protectoare. ◊ (med.) Bloc operator = complex într-o secție de chirurgie care cuprinde sala de operație, sala de anestezie și sălile aferente. Bloc alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor. ◊ Loc.adv. În bloc = împreună, laolaltă. ♦ Ansamblu de mărci poștale, neseparate între ele, desprinse împreună dintr-o coală. 3 Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. Blocul Național Sindical. 4 (tipogr.) Caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc, folosit la culegerea afișelor, reclamelor etc. 5 (tehn.) Bloc motor = piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuție. Bloc silențios v. silențios. 6 Mecanism care permite manevrarea macazului (de cale ferată) din cabină sau din stație. ◊ Bloc-sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita ciocnirea între trenuri care circulă sau manevrează pe aceeași linie. 7 (sport) Grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari să înscrie un punct dintr-o lovitură de atac. 8 (în SUA) Porțiune de stradă delimitată de două intersecții și cuprinzînd de regulă 50 de numere pe o parte și 50 pe cealaltă. 9 Unitatea dintre structura și suprastructura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele. 10 (inform.) Ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție. • pl. -uri. /<fr. bloc, blocus.

DIVERSIUNE s.f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate intențiile sau preocupările cuiva. 2. Acțiune politică întreprinsă de un guvern reacționar cu scopul de a îndepărta atenția opiniei publice într-o direcție nepericuloasă pentru el. 3. Operație militară care urmărește abaterea atenției forțelor inamicului dintr-un anumit punct (în care urmează să fie atacat). [Pron. -si-u-. / cf. fr. diversion, it. diversione, lat. diversio].

electrocardiograf s. n. (med.) Aparat cu ajutorul căruia se reprezină grafic, pe hârtie, tensiunea și curenții electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii ◊ „Un aparat electronic portativ putând indica, cu mai multe ore avans, iminența unui atac cardiac, a fost pus la punct de către o firmă din Tel Aviv. Acest aparat, de mărimea unui mic radio cu tranzistori poate fi transportat într-un buzunar, este constituit dintr-un electrocardiograf, un ordinator și o memorie electronică, fiind legat de corpul pacientului prin electrozi.” R.l. 13 IV 85 p. 6; v. și magnetocardiograf (din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph; PR 1948; DEX, DN3)

VULNERABIL, -Ă, vulnerabili, -e, adj. Care poate fi rănit; fig. care poate fi atacat ușor, care are părți slabe, defectuoase. ◊ Punct vulnerabil = parte slabă a cuiva, punct sensibil, punct nevralgic.

PORTBELO (PORTO BELLO, PUERTO BELLO), localitate în N statului Panamá, port. la M. Caraibilor, la 32 km NE de Colón, într-o zonă producătoare de banane; 3,1 mil. loc. (1990). Așezarea a fost vizitată și denumită de către C. Columb (1502). Orașul a fost fundat în 1597, devenind curând al treilea port al comerțului colonial spaniol și punctul terminus nordic al drumului spaniol peste istmul Panamá. Atacat de Fr. Drake (1596). Alezarea veche spaniolă și fortificațiile militare de la San Lorenzo, exemplu de arhitectură militară (sec. 17-18), ale puternicului sistem de apărare pentru protejarea comerțului transatlantic, au fost incluse (din 1980) în patrimoniul cultural universal.

ESEU s.n. 1. Studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc., expunînd un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul. 2. Încercare; probă. ♦ (Filat.) Probă preliminară de mărci poștale pe hîrtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămîne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (La rugbi) Așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].

minibombă s. f. Bombă de dimensiuni și oputere reduse ◊ „Ca urmare a înmulțirii atacurilor împotriva pietonilor pașnici, în Franța a fost pusă la punct o umbrelă prevăzută cu o minibombă defensivă. Minibomba, umplută cu gaz lacrimogen, este încorporată în mânerul umbrelei.” Sc. 30 X 72 p. 4. ◊ „Un tip unic de mini-bombe cu neutroni.” R.l. 21 X 95 p. 8 (din mini- + bombă, probabil după model fr.; L. Seche în SMFC V p. 72, 79, atestare din 1968)

centru [At: CANTEMIR, IST. 13 / V: chen~, chendru / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: fr centre, lat centrum] 1 sn (Mat) Punct în raport cu care toate punctele unui cerc sau unei sfere sunt la aceeași distanță. 2 sn (Mat; șîs ~ de simetrie) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. 3 sn (Șîs ~ optic) Punct interior situat pe axa principală a unei lentile astfel încât orice rază refractată care trece prin el nu suferă nici o deviere. 4 sn (Fig) Miez. 5 sn (Fig) Fund. 6 sn (Fig) Adânc. 7 sn (Fig; îlav) În ~l atenției, preocupărilor etc. Pe primul plan. 8-9 sn (Pex) Ceea ce este în mijlocul unei întinderi, unui spațiu. 10 sn (Spc) Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, rugbi etc.) de unde începe partida sau de unde se repune mingea în joc. 11-14 sm (Jucător aflat în) mijlocul liniei (de atac sau) de apărare la anumite jocuri sportive. 15 sn (Îs) ~ de rotație Punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 16 sn (Mec) Punct în care acționează rezultanta mai multor forțe. 17 sn (Șîs ~ de greutate sau al gravitației) Punct prin care trece constant rezultanta forțelor de gravitație care acționează asupra fiecăreia dintre moleculele unui corp. 18 sn (Îs) ~ de oscilație Punct central al mișcării unui pendul. 19 sm (Atm; pan) Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. 20 sm (Atm; îs) ~ nervos Grup de celule nervoase din encefal, bulb sau măduvă, la care vin excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. 21-22 sn (Pan) Loc (în care e concentrată sau) de unde e condusă o anumită activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). 23 sn (Îs) ~ administrativ Instituție conducătoare. 24 sn (Îs) ~ universitar Localitate în care există instituții de învățământ superior. 25 sn (Îs) ~ de documentare Serviciu în cadrul unei biblioteci sau instituții care are ca sarcină procurarea de material documentar. 26 sn (Fig) Partide cu opțiuni moderate între partidele cu opinii de dreapta sau de stânga. 27 sn (Îlav) De ~ Situat pe o poziție intermediară, între două opinii divergente. 28 sm (Îs) ~ dreapta Poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. 29 sm (Îs) ~ stânga Poziție politică de centru cu tendințe de stânga. 30 sm (Îlpp) În ~l În toiul. corectat(ă)

lovitură sf [At: EUSTRATIE, PRAV. 3 / Pl: ~ri / E: lovi + -tură] 1 Aruncare într-o țintă cu un proiectil, cu o săgeată Si: lovire (1), lovit¹ (1). 2 Izbire a țintei Si: lovire (2), lovit¹ (2). 3 Distanță până la care poate ajunge un proiectil Si: lovit¹ (3). 4 Traiectorie a unui proiectil Si: lovit¹ (4). 5 Descărcare a unei arme de foc Si: lovit¹ (5). 6 Efect produs de descărcarea unei arme Si: lovit¹ (6). 7 Sunet care se propagă din descărcarea unei arme. 8 (Îs) ~ra glonțului Sunet înăbușit al glonțului, care se aude după ce s-a tras focul. 9 (Îas) Loc în care glonțul atinge ținta. 10 Lovire (4). 11 (Ccr) Zgomot puternic cauzat de o lovitură (10). 12 (Fig; îs) ~ de grație sau ~ra din (sau de pe) urmă ori ~ra cea (mai) din urmă Acțiune care distruge pe cineva. 13 (Îs) Ultima ~ ori ~ra decisivă Lovitură (10) care definitivează o acțiune distrugătoare. 14 (Îs) ~ de moarte Lovitură (10) care răpune definitiv pe cineva sau distruge ceva. 15 (Îlav) Dintr-o (singură) ~ Deodată. 16 (Fig) Acțiune fermă, întreprinsă asupra cuiva pentru atingerea unui scop. 17 (Mpl) Bătaie. 18 (Ccr) Loc unde a fost lovit cineva sau ceva Si: contuzie, rană, (îvp) pălitură. 19 (Îs) ~ de topor Scobitură pe care unii cai o au la marginea de sus a gâtului, înainte de a se uni cu greabănul, considerată un defect care micșorează valoarea animalului respectiv. 20 (Fig) Prejudiciu adus intereselor unei persoane. 21 (Fig; pex) Știrbire a onoarei cuiva. 22 (Fig) Mijloc de a scădea valoarea unei păreri, a unei teorii etc. 23 (Îe) A da (cuiva) o ~ A acționa în detrimentul cuiva, producându-i o pagubă, o vătămare. 24 (Îe) A primi o ~ A fi supus unei acțiuni care aduce o pagubă, o vătămare. 25 (Rar) Pedeapsă de la Dumnezeu. 26 Șoc provocat de o nenorocire. 27 Izbire puternică de un obstacol. 28 (Mpl) Izbire repetată a unui obiect de un altul, pentru a-l prelucra sau a-l repara. 29 (Mpl) Bătaie repetată într-un corp tare. 30 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (29). 31 (Mpl) Bătaie repetată a vâslelor în apă. 32 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (31). 33 (Mpl) Bătaie repetată a aripilor în aer. 34 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (33). 35 (Mpl) Bătaie repetată într-un gong. 36 (Mpl) Mișcare de oscilație a unui pendul. 37 (Mpl) Atingere a limbii clopotului de pereții acestuia. 38 (Pex) Sunet ritmic produs de gong, de ceasul cu pendul, de clopot. 39 (Mpl) Bătaie ritmică cu ciocănelul în toacă. 40 (Pex) Sunet produs de bătaia toacei. 41 (Mpl) Lovire (18). 42 (Rar) Ieșire bruscă a aerului inspirat, în momentul expirației. 43 (Fig) Fiecare dintre bătăile inimii sau ale pulsului. 44 Lovire (21). 45 (Înv) Încăierare. 46 (Mil; șîs) ~ militară Atac puternic asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. 47 Atac îndrăzneț venit prin surprindere. 48 (Îs) ~ de stat Act de violare a constituției prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat. 49-50 (Îs) ~ de bursă (Speculație îndrăzneață sau) schimbare bruscă a cursurilor bursei. 51-52 (Îs) ~ de teatru (Acțiune sau) întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează sau impresionează profund. 53 (Îe) A da ~ra sau a da (rar, a face) o ~ A obține un succes important și neașteptat. 54 (Fig) Faptă a unui răufăcător Si: crimă, furt, tâlhărie. 55 (Pop) Acces al unei boli. 56 (Pop; șlp) Epilepsie. 57 (Pop) Paralizie. 58 (în credințele populare; îs) ~ de iele Paralizie a unei jumătăți a corpului, atribuită ielelor Si: hemiplegie, (reg) dambla, pocitură. 59 (Fig) Supărare. 60 (Fig) Nenorocire. 61 (Pop) Dezlănțuire a unor fenomene atmosferice Si: (înv) lovire (28). 62 (Fig; îs) ~ de trăsnet Întâmplare neprevăzută. 63 (Fig; îas) Vorbă neașteptată. 64 (La unele jocuri de cărți) Figură la care fiecare jucător dintr-o partidă contribuie cu o carte, una dintre cărțile jucate bătând pe celelalte. 65 (La unele jocuri de cărți; ccr) Carte care asigură jucătomlui ei succesul într-o lovitură (64). 66 (Spt) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. 67 (Spt; îs) ~ de pedeapsă Sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură (66) executată de adversar în condiții avantajoase. 68 (Spt; îs) ~ de colț Lovitură (67) executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei de apărare, de către un jucător al echipei de atac Si: corner. 69 (Spt; îs) ~ la poartă Încercare de a înscrie un punct. 70 (Spt; îs) ~ de picior căzută Dropgol. 71 (Thl; îs) ~ de berbec Creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape.

definitiv, ~ă a [At: AR (1829), 151 ¹/9 / Pl: ~i, ~e / E: fr définitif, ~ive, lat definitivus] 1-2 a Care este fixat pentru totdeauna (sau pentru multă vreme) Si: (înv) definițiu (1-2). 3 a Asupra căruia nu se va mai reveni. 4 a (Îe) Profesor (sau învățător) ~ Cadru didactic devenit, în urma unui concurs, titularul unui post, angajat permanent. 5 av (Îlav) În ~ Pentru a trage concluziile. 6 av (Îal) Pentru a spune ceea ce este esențial, spre a nu lungi discuția sau expunerea. 7 av (Îal) În cele din urmă. 8 av (Îal) În sfârșit. 9-10 av (Pentru totdeauna sau) pentru multă vreme. 11-12 av, a (În mod) irevocabil. 13 a (Rar; d. oameni) Neînduplecat. 14 a (Rar; d. oameni) Inflexibil în hotărârile sale. 15 a (Rar; d. oameni) Care nu admite replică. 16 a (Jur; d. sentințe, judecăți) Care nu mai admite nici o cale ordinară de atac (apel, recurs etc.). 17 a (Spc; d. moarte, îoc aparent, clinic) Confirmat din punct de vedere medical. 18 a (Grm; înv; d. adjective și articole) Hotărât.

vulnerabil, -ă adj. 1 Care poate fi (ușor) rănit. ◊ Fig. Credinciosul e fericit, așadar apărat, însă e și vulnerabil, expus ca un convalescent (STEINH.). 2 Fig. Care prezintă anumite inconveniente, deficiențe; care are părți slabe, defectuoase, criticabile; care, datorită propriilor defecte, imperfecțiuni, insuficiențe etc., poate fi atacat ușor; slab. Sistemul său de gîndire e vulnerabil pe planul ideilor (PRED.). ◊ Punct vulnerabil = punct sensibil, slab al cuiva sau a ceva; punct nevralgic; lipsă, deficiență. Nu e adevărat! strigă Ioanide în gînd, atins într-un punct vulnerabil (CĂL.). • pl. -i, -e. /<fr. vulnérable, lat. vulnerabĭlis, -e <vulnus, -eris „rană”.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Partea inferioară (mai largă) a unui corp, a unei clădiri sau a unui element de construcție, care susține întreaga construcție. ♦ Una dintre laturile unui triunghi sau ale unui poligon, ori una dintre fețele unui poliedru, care are o poziție specială față de celelalte laturi sau fețe. ♦ Linie dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri în ridicările topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A sta (sau a fi) la baza a ceva = a forma temelia, fundamentul a ceva. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva sigur. A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. ♦ Nota fundamentală sau tonica unui acord; (într-un ansamblu vocal sau instrumental) extrema inferioară a armoniei. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Orînduirea economică a societății într-o etapă dată a dezvoltării ei. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., cuprinzînd și instalațiile necesare spre a servi ca temei, ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În expr.) Bază de articulație = mod de articulație a sunetelor, caracteristic pentru o anumită limbă sau un anumit dialect; sistemul pozițiilor și mișcărilor organelor fonatoare. 6. (În expr.) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili; are gust leșietic, albăstrește hîrtia de turnesol și, în combinație cu un acid, formează o sare. – Fr. base, (I 3) rus [ekonomiceskaia] baza.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ 4 Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ 4 Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Substanță chimică alcătuită dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găsesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

eseu sn [At: ENC. ROM. / S și: esseu, essai, essay / Pl: ~ri / E: fr essai] 1 Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2 (Spt; la rugby) Acțiunea de atac prin care mingea este așezată în terenul de țintă al echipei adverse, iar echipa realizatoare obține patru puncte Si: încercare. 3 Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. corectat(ă)

direcție sf [At: HELIADE, O. II, 62 / V: (asr) ~iune, (îvr) ~epțiune, ~csie / Pl: ~ii / E: fr direction, lat directio, -onis] 1 Orientare în spațiu a unui corp față de un punct de referință Si: (îvr) directriță (3), (nob) directivă (4). 2 Sens al unei mișcări Si: (îvr) directriță (4), (nob) directivă (5). 3 (Mil; îs) ~ de atac Linie care marchează orientarea atacului până la obiectivul de cucerit. 4 (Îlav) În toate ~iile Pretutindeni. 5 (Mat) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. 6 Conducere a unei instituții, a unei întreprinderi etc. 7 Organ de conducere al unei instituții, al unei întreprinderi, organizații etc. Si: (înv) directorat (1), (îvr) directorie (1). 8 (Îs) ~ de scenă Regie. 9 (Îs) ~ generală Organ superior de conducere care cuprinde mai multe direcții (7) în subordine. 10 Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 11 Funcție de director² (1). 12 (Pex) Perioada în care cineva deține funcția de director² (1). 13 Biroul directorului² (1) Si: (iuz) directorat (4). 14 Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul. 15 (Șîs bară de ~) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție.

împúng, -púns, a -púnge v. tr. (lat. púngere, punctum, a împunge; it. púngere și púgnere, pv. ponher, fr. poindre, sp. pg. pungir. V. străpung, punct). Fac să intre vîrfu: a împunge pînza cu acu, pînea cu cuțitu, un dușman cu lancea, cu sabia. Fig. Pișc, atac cu vorba: a o împunge la fugă, a împunge fuga, a o împăna la fugă, a porni în fuga mare. V. înțep, înghimp.

ÎNAINTAȘ¹, înaintași, s. m. 1. Persoană care prin activitatea sa sau prin lucrările sale a pregătit activitatea altora; precursor. Într-unul din rarele momente, cînd acest scriitor vorbește despre el însuși, l-am auzit spunînd că înaintașii săi literari sînt Ion Neculce și Creangă. IBRĂILEANU, S. 27. Urmează și tu pe frumoasa cale ce înaintașii tăi ți-au deschis. CARAGIALE, S. U. 96. 2. (Sport) Jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, handbal etc., al cărui rol este în special să înainteze spre poarta adversă și să înscrie puncte.

UNGHI figură geometrică alcătuită de două drepte care au un punct comun. Unghiul este utilizat în aviație pentru a denumi elemente importante în navigație, construcția de aeronave, tragerea cu armamentul de bord etc. Unghi de atac, unghi la care se atacă ținta de către un avion sau o formație. Unghi de incidență, unghi format de axa longitudinală a unei aeronave cu viteza fluidului din zona neperturbată a acestuia, de valoarea sa depinzând forțele aerodinamice care acționează asupra aparatului de zbor. Unghi de drum, unghi format în plan orizontal de direcția de origine și direcția de zbor a aeronavei, măsurată în sensul de mișcare al acelor de ceasornic, având valori cuprinse între 0° și 360°. Unghi de cabraj, unghi format de orizontală cu direcția de zbor a aeronavei care s-a angajat brusc pe un plan înclinat, mărindu-și altitudinea de zbor și poate avea valori negative cuprinse 0° și 90°. Unghi de picaj, unghi format de orizontală cu direcția de zbor a aeronavei care s-a angajat pe un plan înclinat, micșorându-și brusc altitudinea de zbor și poate avea valori negative cuprinse între 0° și 90°. Unghi de planare, unghi cuprins între orizontală și traiectoria de zbor. Unghi de calaj, unghi care asigură o funcționare optimă în regim de zbor a elicelor cu pas variabil. Unghi la vârf (bot), unghi cuprins între tuburile laterale ale deltaplanului, putând avea valori de 105°-130°. Unghi de acoperire, diferența dintre unghiul voalurii desfășurate în plan și unghiul la vârf al scheletului metalic al deltaplanului, putând avea valori cuprinse între 0°-7°. Unghi de tangaj, unghi format de axa longitudinală cu orizontala, definind viteza verticală de urcare sau coborâre. Unghi de lansare, unghi format de verticala punctului de lansare cu direcția țintei, putând fi determinat din raportul dintre abaterea calculată și înălțimea lansării. Unghi de portanță maximă, unghiul maxim de incidență care asigură susținerea aeronavei în aer, depășirea sa ducând la pierderea portanței, la angajare și chiar la prăbușirea aparatului de zbor.

GETO-DÁCI (< geți + daci) s. m. pl. Denumire dată de istoricii moderni ramurii nordice a neamurilor trace care populau în Antichitate spațiul carpato-dunărean. Ramură distinctă a tracilor, delimitată etnic și lingvistic de tracii sudici, creatoare a unei culturi materiale și spirituale originale și unitare, populația autohtonă carpato-dunăreană a fost desemnată începând cu sec. 6 î. Hr., de izvoarele grecești cu numele de geți, iar în sec. 1 î. Hr. de cele romane cu numele de daci. Întrucât geții și dacii sunt purtătorii uneia și aceleiași civilizații și, așa cum arată Strabon, vorbeau aceeași limbă, reprezentând, deci, ramuri ale aceluiași popor, istoriografia modernă a desemnat populația autohtonă din milen. 1 î. Hr. – din această zonă geografică – cu numele de g.-d. Potrivit informațiilor lui Herodot, se poate afirma că separarea g.-d. din masa triburilor trace s-a desăvârșit în decursul primei epoci a fierului (Hallstatt). Aflați din punct de vedere al organizării sociale în faza democrației militare, g.-d. erau împărțiți în triburi (apulii, burii, ratacensii, tirageții, carpii), fiecare dintre acestea era condus de un șef militar cu reședința într-un centru întărit (dava) (Argedava, Piroboridava, Tamasidava, Pelendava). În anumite împrejurări istorice, mai multe triburi înrudite și învecinate s-au organizat în mari uniuni de triburi, cum a fost aceea condusă de „regele” Dromichaites. Treptat, în cadrul societății geto-dace s-au accentuat diferențele dintre clasa nobililor (tarabostes, pilleati) și oamenii liberi de rând (comati). Sclavia la g.-d. a avut mai mult un caracter patriarhal. Ocupațiile de căpetenie a g.-d. erau agricultura și creșterea vitelor. O anumită importanță în asigurarea bazei economice a societății geto-dacice o aveau albinăritul, pomicultura, viticultura, precum și felurite meșteșuguri ca prelucrarea lemnului, olăritul, extragerea și prelucrarea metalelor. G.-d. făceau comerț intens cu lumea greco-elenistică și mai târziu cu cea romană, importând vin, untdelemn, obiecte de sticlă și bronz, ceramică superioară. Ofereau în schimb produse vegetale, animale, lemn, sare, pește, miere de albine etc. Începând din a doua jumătate a sec. 3 î. Hr. au emis monedă proprie, inspirată din cea grecească și macedoneană. Emisiunile monetare ale g.-d. au încetat în primele decenii ale sec. 1 î. Hr., când denarul roman a devenit moneda de schimb. La Tilișca (jud. Sibiu), Ludești (jud. Hunedoara), Grădiștea Muscelului (Sarmizegetusa Regia) au fost descoperite tipare monetare care copiau fidel o serie de denari romani. În același timp, în Dacia a pătruns o mare cantitate de monede romane originale, care ilustrează intensitatea schimbului practicat cu negustorii romani încă din sec. 1 î. Hr. În funcție de factorii geoclimatici, își construiau atât case de suprafață, din lemn și lut, sau bordeie (în regiunile de câmpie), cât și locuințe mai impunătoare, având mai multe încăperi cu temelii lucrate din blocuri de piatră (la Sarmizegetusa Regia) sau acoperite cu țigle și olane (Popești), acestea din urmă aparținând desigur fruntașilor politici și religioși. Civilizația materială a g.-d. a îmbrăcat de-a lungul secolelor diferite aspecte: în epoca hallstattiană complexele culturale Basarabi și Ferigile poartă deja amprenta lor, iar mai târziu, din sec. 5-4 î. Hr., sunt creatorii unei civilizații de tip La Tène, care atinge apogeul în sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr. G.-d. practicau cu precădere ritul funerar al incinerației. Religia lor politeistă era asemănătoare religiei celorlalte populații indo-europene. De mare popularitate se bucurau zeități ca: Zalmoxis, Gebeleizis, Bendis, Cavalerul trac. Descoperirile arheologice din Munții Orăștiei sau de la Ocnița-Buridava, au demonstrat că pătura superioară a societății g.-d., în special preoțimea, cunoștea scrierea cu litere grecești și latinești. Izvoarele scrise vorbesc de existența la g.-d. și a unor cunoștințe de astronomie, medicină empirică și botanică. În cadrul ariei largi locuite de g.-d. începând cu sec. 1 î. Hr., în condițiile dezvoltării lor economice, politice și spirituale, puternicele uniuni de triburi au fost unificate de către Burebista, cel mai de seamă dintre toți regii traci, făuritorul unei „mari stăpâniri” (megali arhé, la Strabon), ale cărei hotare se întindeau din Carpații Păduroși, până la Dunărea mijlocie și M-ții Slovaciei. După moartea lui Burebista, regatul geto-dac se destramă. Perioada 44 î. Hr.-106 d. Hr. se caracterizează prin încercările urmașilor săi de a realiza reunificarea uniunilor de triburi. Astfel, în fruntea g.-d. s-au perindat o serie de regi, dintre care cei mai cunoscuți sunt: Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras-Diurpaneus. Perioada care a premers cuceririi unei noi părți a Daciei de către romani a însemnat, sub conducerea lui Decebal, și epoca de maximă dezvoltare a civilizației geto-dacice. Meșteșugurile, comerțul, arta s-au îmbogățit și au cunoscut forme superioare de manifestare. Acum se confecționează puternicul complex defensiv alcătuit din cetățile dacice din M-ții Orăștiei, având drept centru politic, militar și religios Sarmizegetusa Regia – capitala Daciei. Populație războinică, g.-d., aliați cu alte popoare vecine, organizau numeroase atacuri asupra teritoriilor sud-dunărene, aflate sub stăpânirea romană. La început victorioși, în cele din urmă g.-d. au fost copleșiți de forța armatei romane, superioară din punct de vedere numeric și al tehnicii de luptă. Împăratul Traian a reușit, după două campanii grele, în anii 101-102 și 105-106, să cucerească Dacia și să o transforme în provincie romană. O parte a triburilor g.-d. (carpii din Moldova și dacii liberi din Muntenia, Crișana și Maramureș) au rămas în afara provinciei Dacia, organizând dese atacuri în interiorul acesteia. Populația autohtonă, dăinuind alături de romani, a fost supusă unui puternic proces de romanizare în urma căruia a rezultat o nouă populație, daco-romanii, ce aveau să constituie elementul hotărâtor în procesul formării limbii și poporului român. V. Dacia; Războaiele daco-romane; români.

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spațiu, al unei suprafețe. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activități (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală. ◊ instituție care concentrează o activitate științifică. 4. (fiz.) punct de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. 5. poziție politică de mijloc, între concepțiile de dreapta și de stânga. II. s. m. 1. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcții. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. 2. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

JAGUAR, jaguari, s. m. Animal carnivor din familia felinelor, cu părul galben-roșcat și cu pete negre așezate circular în jurul unui punct mai întunecat; trăiește în America de Sud (Felis felide). [Adusese] o rasă grozavă de cîini mari ciobănești, ca să se lupte cu jaguarii, un fel de tigri roșii, care atacau oamenii și vitele de pe la ferme. BART, E. 271. – Pronunțat: -gu-ar.

MATÉRIE s. f. 1. Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui. V. s u b s t a n ț ă. Cruce făcută den materie, adecă care iaste făcută de aur. CHEIA ÎN. 50^v/9. Izvoarăle Nilului prin grosime atîția munți trecînd și atîtea pietri strimte pâtrunzînd, materiia cea groasă, amară și sărată, ca printr-un limbic se lămurește și ea dintr-un vas într-alt vas pritocindu-se, se curățește și se îndulcește. CANTEMIR, IST. 140. Iară trăsnetul, adică săgeata ce de piatră, care trăsnești din materie norilor (cca 1750). GCR II, 64/27. Vin și unt și lemn și alt feali de materie. MINEIUL (1 776), 126^v1/30. Dragostea nu mă slăbeaște, ce mai mult să lățeaște, ca o materie, fiind aprinsă foarte greu. AETHIOPICA, 37^v/9. Lava este o materie de foc, carea curge din munții care varsă foc afară, ca o vale. BĂRAC, ap. GCR II, 237/37. Soarele e găzos în totul și e compus din aceleași feliuri de materie ca și pămîntul. CONTEMPORANUL, I, 45. Alege aurul din cealaltă materie și îl lucrează. MARCOVICI, C. 39/9. În pămînt [sînt] și multe materii arzătoare precum: pucioasă, catran, rășină. DRĂGHICI, R. 113/8. Cînd un meșter are subt mîna sa aur și altul fier, poate fieștecare să dea materiei sale deosebite forme. HELIADE, O. II, 100. Nebuloasele propriu-zise, pe care telescoapele nu le-a putut separa, ar fi, după opiniunile mai multor astronomi, materii fosforescente respîndite în univers și care, fiind condensate, produc stelele. DRĂGHICEANU, C. 19, cf. ANTiPA, P. 125. Se opri o clipă și văzu fumul întunecat și gros, care se înălța în columne lungi din multele urloaie ale fabricelor, care topeau materii minerale. AGÎRBICEANU, A. 46. Sînt bidoane cu materii inflamabile. V. ROM. septembrie 1 954, 16. ◊ (În context figurat) Iubirea este! Materie ea arde In focul d-Adevăr, I. VĂCĂRESCUL, P. 42/16. ◊ Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier, minte, inteligență. Ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenușie, într-un avînt comun, ar porni la asaltul porților închise? REBREANU, P. S. 40. Materii fecale v. f e c a l. ♦ (Popular) Puroi. Supt piiale se veade materie sau puroi. CALENDARIU (1814), 178/27, cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF. ♦ (Neobișnuit) Ceea ce se expectorează. Cf. POLIZU. 2. Substanța concepută ca bază a tot ce există; (filoz.) realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința oamenilor și este reflectată de ea. Din patru aceastea stihii se-au făcut văzută această lume: den foc, den aer, den apă, den pămînt; den patru iar(ă)și materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1683). GCR I, 260/13. Mulți dintre dînșii credea un întîi mișcătoriu a materiei, căruie îi da nume. IST. AM. 43^r/21. Sufletul nu e materie, ci duh. ANTROP. 279/3. Cine a dat neînsuflețitei materii puterea de a se mișca. MARCOVICI, C. 12/21. Toate au ieșit de sine din materie. id. D. 200/2. La cea întâi lovitură ce materia luară, Lumina cum se aprinse, ca din sine o comoară! Tot atomul cum se mișcă, alergînd spre-nbrățoșare! CONACHI, P . 289. În chiar virtutea proprietăților legilor ei, materia este într-o mișcare neîntreruptă și veșnică. CONTA, O.C. 26. Părticelele de materie nu stau în repaus, ci în o neîncetată mișcare. CONTEMPORANUL, I, 47. Totalitatea acestor lucruri, despre a căror ființă ne dăm samă prin simțurile noastre, se numește materie. PONI, F. 1, cf. 2. Teoria energetică și dinamică a materiei, concepută ca unități și curente de forță. IBRĂILEANU, S. L. 57. Materia e un imens rezervor de energie, MARINESCU, P. A. 37. Scrisul înseamnă muncă, luptă încăpățînată cu materia. C. PETRESCU, C. V. 149. În opoziție cu dialectica hegeliană, care ia drept bază a existenței autodezvoltarea ideilor, dialectica marxistă pune la bază autodezvoltarea materiei. CONTEMP. 1 949, nr. 129, 13/3. Celula se poate forma și din materie fără structură celulară, așa numita materie vie acelulară. ib. 1 952, nr. 290, 5/2. Materia cu viață s-a născut din materia fără viață, pe o anumită treaptă de dezvoltare a acesteia. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 7, 55. Nu există materie fără mișcare și nici mișcare fără materie. CONTEMP. 1953, nr. 360, 2/6. Materia. . . se oglindește în conștiința noastră cu ajutorul simțurilor. CIȘMAN, FIZ. I, 6. Oare n-am fost și eu un arbore mai demult? Și astăzi nu-s tot materie? ISANOȘ, Ț. L. 64. În știință noțiunea de microcosm a început să fie prea largă, pentru analiza din ce în ce mai profundă a materiei. V. ROM. august 1961, 125. L o c. a d j. și a d v. (Învechit) Fără (de) materie = spiritual, imaterial. Focul duhului cel fără de materie. MINEIUL (1 776), 58^v1/15. Stai înaintea luminii, luminîndu-te după împărtășire, fără materie. ib. 118^r1/21. Viețuiești pre pămînt fără de materie. ib. 177^v1/26. [După Platon] omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. GHEREA, ST. CR. II, 19. 3. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Material (II 2). Dentru acea materie [pietre și cărămizi] socotisă să-ș zidească turnul. N. COSTIN, L. 68. Materia e aceaia din carea să face lucrul. MOLNAR, RET. 82/9. Cărătură de materii la zidiri (a. 1813). URICARIUL, I, 198. Vei tocmi meșter cu plată ca să facă din materiia ta cevași. CARAGEA, L. 27/7. Hotărîm, ca materiia trebuincioasă la aceste [case] să se deie de cătră însuș rușfeturile ocnilor (a. 1828). URICARIUL, II, 181/28. M-am tocmit cu toată materia ce va trebui la facerea și săvîrșirea acestor odăi. . . cărămidă, var, nisip (a. 1829). DOC. EC. 442, cf. CHEST. II 80/345. Materie primă v. p r i m. ◊ F i g. Noimile toate să zidesc și să alcătuiesc din materiia vieții. MINEIUL (1 776), [prefață] 5/11.Bun, produs; obiect. Sudiții. . . ce să vor neguțători cu materii de ale țării aici în țară să plătească vamă după catalog (a. 1823). DOC. EC. 277. Aceste produse ar fi putut constitui materia unui comerț activ, OȚETEA, T. V. 42. ♦ S p e c. Material textil, țesătură, stofă. Ele torcea bumbac din care făcea pînzuri și materii pentru straie. IST. AM. 56^r/11. Să iei materie de o giubea de care știi că mi-ai mai luat (a. 1780). IORGA, S. D. VIII, 4. Cu lucrarea meșteșugului său urmează a-și văpsi materiile dă lînă ce le va lucra (a. 1 826). DOC. EC. 373. Portu oamenilor îi tot postav. . . iar a fimeilor rochie de materie neagră. KOGĂLNICEANU, S. 8. Fusta are croiala flanelei, fiind de cit sau de „materie” de tîrg. PAMFILE, I. C. 361. Gospodinele cari fac [pantaloni] pentru copii, cumpără materie din tîrg pe care o croiesc și o coasă ele. id. ib. 355. E îmbrăcat în papuci, pantaloni rupți de materie închisă. PETICĂ, O. 227. Rochița se face de cit, ciut sau matirie, pînză văpsită cu puchițăi ori cu flori. ȘEZ. IX, 43, cf. CV 1 949, nr. 7, 33. După gustul altora să nu-ți alegi materie, nici nevastă. ZANNE, P. III, 225. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. Astrologhii (carii de aceaste almanace fac) avînd materie mai multă și den destul, prognostice mai multe și mai alease să scrie (a. 1 701). FN 89. O aseminea istorie. . . numai atunce se va pute urzi, cînd să vor aduna materiile din documentele înstreinate. AR (1829), 140²/11. Cînd sus arătatele materii nu vor fi de agiuns pentru a să umple coloanile jurnalului, redacția să fie îndatorită de a îndeplini cu știință folositoare lăcuitorilor de prin sate. GT (1839), 67²/27. Ai primit desigur plicul cu materia pentru broșura mea. CARAGIALE, O. VII, 456. Lipsa de materie și mai ales de proză era una din marile suferințe a publicațiilor timpului. SADOVEANU, O. XVI, 441. ♦ (Tipogr.) Cantitate de literă culeasă și așezată în coloane sau în pagini. Cf. MOLiN, V. T. 46. 4. (Învechit, rar) Obiect, lucru (material). [Focul] arsă tot. . . pre unde au agiuns: copaci, pomi și altă materie. DOSOFTEI, V. S. februarie 57^v/22. Unii cerea cai buni. . . alții bani. . . și alte materii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 117/28. Mărie sa domnul. . . au împodobit curtea și tîrgul cu tot felul de materii (începutul sec. XVIII), ib. 140/13. 5. Conținut, fond, esență. Razele minunilor tale au ars materia patimilor. MINEIUL (1 776), 178^v1/3. Ai ars toată materia eresurilor înțeleapte. ib. 60^v2/6. [Lacomul nu caută] materia și forma filosofascâ, nici cunoaște deosebirea și alcătuirea loghicească. CANTEMIR, IST. 45. Poetizarea trecutului, întrebuințarea lui ca materie pentru creațiile poetice, e veche. GHEREA, ST. CR. I, 98. Pe vechiul fond medieval, care constituie materia Decameronului. . ., Boccacio zugrăvește, din punctul de vedere laic, moravurile din timpul său. OȚETEA, R. 205. ◊ E x p r. A intra în materie = a începe (după o introduceré) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis, a ataca fondul problemei. Intrînd în materie, voi desfășura trei date mari din istoria contemporană. KOGĂLNICEANU, S. A. 192. Cucoana Marieta, nerăbdătoare, intră de-a dreptul în materie. HOGAȘ, DR. II, 76. ♦ (Învechit, rar) Cauză, motiv. Am aflat încă și mai multă materie de a mă zăbovi. CRITIL, 14/26. ♦ Problemă care constituie mobilul unei discuții, al unei cugetări etc.; subiect. Și măcar că iute la zburat și bine într-aripat este. . . [vulturul], însă și alte multe a multe jigănii hirisii are, carile nu puțină materie de gîlceavă și de scandal înainte pune. CANTEMIR, IST. 147. Cît bișiug? și cîtă abondanție? și cită materie de a gîndi și a cugeta vericine ce va vrea. VĂCĂRESCUL, IST. 288. Pe drum avură destulă materie d-a vorbi. PANN, E. II, 159/9. Răspunsul lui lord Ponsonbi cătră neguțătorii din Smirna încă dă materie de vorbit, GT (1 839), 15²/32. Întîmplarea aceasta poate să dea materie de cugetat doctorilor. ib. 22754. Ce materie dureroasă de gîndire. BĂLCESCU, M. V.610. Spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte. . ., iaca materie de vorbă cel puțin pentru două luni. NEGRUZZI, S. I, 240. 6. Problemă, chestiune ; p. e x t. domeniu (de cercetare, de cunoaștere). Clujianii. . . în materia aceasta au năzuit la curtea împărătească. ȘINCAI, HR. III, 212/31. E de obște obiceaiul oamenilor ca să vorbească de multe materii. ȚICHINDEAL, F. 282/8, cf. 349/2. El s-a îngrijit a face o clasificație regulată a sistemii judecătorești și a materiilor de aceste atărnătoare (a. 1831). URICARIUL, II, 215/19. Coribut, care cunoștea limba latină, dezbătea cu învățații moldoveni feliurite materii. ASACHI, S. L. II, 13. Nici regele, nici Seimul, nu voiau a întărîtă un principe puternic în o materie atît de delicată. id. ib. Nefiind competenți în asemenea materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I, 325. Trage în cercul activității sale o materie ce pînă acum a fost neglijată într-un mod neesplicabil. ap. GHICA, A. 149, cf. MAIORESCU, CR. II, 77. Fiindcă știu că o sumă de scriitori au tratat această materie, mi-e teamă să nu m-arăt prea îndrăzneț dacă, studiind-o și eu, o împart altfel. CARAGIALE, O. III, 288. Dacă cumva te simți obosit de lunga digresiune zoologico-filologică. . ., apoi tot mai iartă-mă să adaog vreo două-trei cuvinte, în materii analoage. ODOBESCU, S. III, 32. Materialul legislativ. . . a fost grupat în cele douăsprezece materii. LEG. EC. PL. 6. ◊ în materie = în problema respectivă. Dați-ne voie să spunem părerea noastră în materie. MAIORESCU, D. II, 138. Cel care a fost creator de artă poate să-și ia dreptul de a fi judecător în materie, de a lumina cu inteligența și iubirea sinceră a artei pe contemporanii săi. SADOVEANU, E. 40. În materie de. . . = în ceea ce privește. . ., cu privire la. . . În materie de filozofie platonică, mă declar necompetent de a urma discuțiunea. MAIORESCU, D. I, 199. Te știu competent în materie de aiurări literare. GANE, N. III, 143. Cine scapă de răspundere în materie de presă nu poate avea multă trecere în fața cititorului. CARAGIALE, O. V, 186. Ai știut, chiar și în materie de vînâtoare, să urmezi părinteștile. . . povețe. ODOBESCU, S. III, 11. În materie de pictură, am revăzut cu plăcerea de totdeauna tablourile de pe păreții părintelui Palamon. IBRĂILEANU, S. 129. În trei chestii să te lași pilotat de mine. În materie de teatru, de crăvăți și de București. C. PETRESCU, C. V. 52. Rezolvă plîngerile. . . în materie de așezare și percepere a impozitelor. LEG. EC. PL. 73. 7. Obiect de studiu în școală. S-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 59. Desenul era o materie reglementată de program. KLOPȘTOCK, F. 205. ♦ Conținutul unui obiect de învățămînt. Ședințele cercurilor pentru restructurarea materiei la limba română s-au ținut regulat. CV 1 949, nr. 9, 48. – Pl.: materii. – Și: (regional) matírie (accentuat și matiríe) s. f. – Din lat. materia, materies, fr. matière, rus. материя, germ. Materie, it. materia.

lovitură s.f. I 1 lovire. 2 izbitură, trântitură¹, <pop.> bușeală, <reg.> izbai. Tresări, speriată, la o lovitură de ușă. 3 izbitură, <înv. și pop.> lovire, <pop.> pălitură, picnitură, <reg.> izbai, izbă, izbeală, ștos, <înv.> loveală, lovită. Lovitura mașinii de parapet a avut consecințe grave. 4 izbitură, plesnitură, <rar> plesneală. Nu a reușit să se ferească la timp de lovitură. 5 contuzie, lovire, <rar> strivitură, <pop.> pălitură. 6 aruncătură, azvârlitură, izbitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Lovitura calului a fost puternică. 7 (adesea cu determ. „de pușcă”, „de pistol”, „de tun”⁷) <înv.> lovire. Loviturile de tun nu au încetat toată ziua. 8 (înv.) v. Atingere. Lovire. Ochire. Ochit¹. 9 (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureș. Năvală. Năvălire. Ofensivă. 10 (milit.; înv.) v. Bătălie. Înfruntare. Luptă. 11 (la pl.; înv.) lovituri de palme v. Aplauze. II 1 lovitură decisivă = ultima lovitură (v. ultim). Boxerul i-a aplicat adversarului lovitura decisivă; lovitură de grație = <înv.> lovitura cea din urmă, lovitura cea mai din urmă, lovitura de pe urmă, lovitura din urmă. Prizonierul condamnat la moartea prin ghilotină își așteaptă lovitura de grație; lovitură de moarte = lovitură mortală = <înv.> lovitura morții. Refuzul ei a fost echivalent cu o lovitură de moarte; (art.; înv.) lovitura cea din urmă = lovitura cea mai din urmă = lovitura de pe urmă = lovitura din urmă v. Lovitura de grație; lovitura morții v. Lovitură de moarte. Lovitură mortală. 2 (polit.) lovitură de stat = puci, <înv.> lovire de stat. Guvernul a căzut în urma unei lovituri de stat. 3 (sport; la fotbal) lovitură de colț = corner. Fotbalistul execută o lovitură de colț; 3 (la rugbi) lovitură de picior căzută = dropgol. Lovitura de picior căzută este lovitura care reprezintă înscrierea a trei puncte. III (concr.) 1 (med., med. vet.) rană, <înv.> vătămătură. Are o lovitură ușoară la genunchi în urma căzăturii. 2 (med.; înv. și reg.) v. Epilepsie. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. IV fig. 1 daună, lezare, prejudiciu, <fig.; înv. și pop.> pagubă, <fig.; pop.> vătămare, <fig.; înv.> lovire. Publicarea acestui articol calomnios i-a provocat mari lovituri morale. 2 furat¹, furt, hoție, pungășie, rapt, tâlhărie, <fig.> piraterie, <fig.; reg.> coșire. A fost închis de mai multe ori pentru lovituri în cartiere rezidențiale. 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, <fig.; înv. și pop.> suspin, val, <fig.; pop. și fam.> pedeapsă, <fig.; reg.> crâșcare, <fig.; înv.> lovire, undă. Multe lovituri a avut în ultimul timp!

DIRECT², -Ă, direcți, -te, adj. 1. Care duce de-a dreptul la țintă, fără ocol, drept. Trebuia să treacă rîul ca să apuce o cale mai directă către casă. BOLINTINEANU, O. 427. ◊ Fig. Dacă Ghindăoanu simte atacul direct, iese de la stînă și se ferește în rîpă. SADOVEANU, P. M. 123. Discuția... era chiar prea directă. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ◊ Tren direct = tren care parcurge cu aceeași formație distanța între două puncte (de obicei depărtate). Vagon direct = vagon care se atașează succesiv la garnitura a două sau mai multe trenuri, astfel ca pasagerii să ajungă la destinație fără transbordare. ◊ Loc. adj. (Despre descendență) În linie directă = (în opoziție cu în linie colaterală) din tată în fiu, în linie dreaptă. ♦ Fără ascunzișuri, pe față, fățiș. Pe urmă a trecut la amenințări directe. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. 2. Care se face sau are loc fără intermediar; nemijlocit. Va trebui să ia contact direct cu țăranii. REBREANU, R. II 11. ◊ Vot direct = vot exprimat în chip nemijlocit prin participarea fiecărui cetățean la urnă. La alegerile pentru Marea Adunare Națională și pentru toate sfaturile populare, oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Romîne, participă în mod nemijlocit, prin vot direct. CONST. R.P.R. 44. Impozit direct = impozit asupra veniturilor și proprietăților, perceput nemijlocit pe baza unor roluri nominale. (Gram.) Complement direct = parte de propoziție care determină un verb tranzitiv, indicînd asupra cui (ființă, lucru, proces etc.) trece nemijlocit acțiunea verbului respectiv sau indicînd rezultatul unei acțiuni. Vorbire directă sau stil direct = reproducere întocmai a spuselor cuiva în așa fel, încît fraza care conține această reproducere nu este subordonată gramatical față de un verb de declarație. ♦ (La box; substantivat, f.) Lovitură dată cu mîna întinsă, drept înainte.

PIVOT I. s. n. 1. piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și îl ajută să se rotească; capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ◊ cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. 2. (fig.) centru, punct de sprijin esențial. ◊ întoarcere pe un picior la baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 3. rădăcină în formă de fus fără ramificații. II. s. m. jucător (înalt) care acționează ca vârf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. (< fr. pivot)

PIVOT s.n. 1. Piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și care îl ajută să se întoarcă, să se poată roti; (spec.) capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ♦ Cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esențial. ♦ Întoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Rădăcină în formă de fus fără ramificații. // s.m. Jucător, de obicei înalt, care acționează ca vîrf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oți. / < fr. pivot].

poziție sf [At: AR (1829), 140¹/4 / S și: posiție / V: (înv) ~țiune (S și: posițiune) / Pl: ~ii / E: lat positio, frposition, ger Position] 1 Mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva în spațiu, în raport cu altceva sau cu altcineva Si: așezare. 2 (Pex; ccr) Loc, punct, regiune în care este situat ceva sau cineva Si: (înv) pusătură, pusăciune, pusoare. 3 (Muz) Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ. 4 (Muz) Loc în care sunt atinse cu degetele coardele unui instrument muzical, când se cântă la instrumentul respectiv. 5 (Spc) Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 6 (Pex) Loc pe care îl ocupă fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil. 7 (Lin) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. 8 (Spc) Loc, punct din care ceva sau cineva este sau poate fi privit Si: unghi. 9 Raport, relație existentă între două obiecte, ființe, fenomene. 10 (Mil) Loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau ca linie de apărare. 11 (Mil; îs) ~ de tragere Loc special amenajat de unde o subunitate de infanterie sau de artilerie, de aruncătoare de mine, de mitraliere navale etc. execută tragerile. 12 (Îe) A lua ~ A se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic. 13 Loc desemnat fiecărui participant la vânătoarea cu hăitași. 14 Mod în care se stă cu corpul sau cu o parte a lui Si: ținută. 15 (Îs) ~ de tragere Fel în care stă trăgătorul în timpul sau în vederea tragerii. 16 (Îas) Fel în care trăgătorul își orientează gura de foc în vederea tragerii eficiente. 17 (Spc; îe) A lua ~ A sta într-o atitudine dreaptă și nemișcată a corpului, cu mâinile lipite de trunchi, reglementară în armată sau în anumite sporturi. 18 Fiecare dintre atitudinile principale ale corpului, prevăzute de regulamentele militare de instrucție. 19-20 (Pop; d. femei; îe; îla) (A fi) în ~ (A fi) însărcinată. 21 (Fig) Mod în care cineva reacționează, se comportă, își exprimă opinia etc. într-o împrejurare dată Si: atitudine. 22 (D. oameni; îe) A lua ~ A manifesta o atitudine fermă, hotărâtă într-o problemă. 23 (D. oameni; îae) A-și exprima punctul de vedere în legătură cu o problemă. 24 (Îe) A sta (sau a rămâne, a se menține etc.) pe ~ A-și menține cu fermitate părerile, opinia formulată. 25 (Îe) A se situa, a fi etc. pe ~ii opuse A fi de păreri contrare. 26 (Îe) A se situa (sau a fi) pe aceeași poziție A fi de aceeași părere. 27 (D. oameni; îlav) Pe ~ii opuse De păreri diferite. 28 (D. oameni; îlav) Pe aceeași ~ De aceeși părere. 29 Mod în care cineva se comportă într-o împrejurare dată. 30 Stare, situație, împrejurare în care se găsește cineva sau ceva Si: (înv) pusăciune. 31 (Spc) Situație înaltă pe care o deține cineva în ierarhia socială Si: condiție, rang, treaptă. 32 (Mun) Centrul satului Si: vatră. 33 (Mun) Linie. corectat(ă)

fortăreață sf [At: HAMANGIU, C. C. 121 / V: (înv) fortăreț sn / Pl: ~ețe / E: fr forteresse] 1 Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu Si: cetate, cetățuie, (înv) forteță Cf baștă. 2 (Îs) ~ zburătoare Denumire dată în timpul celui de-al doilea război mondial unor avioane de bombardament foarte mari. 3 (Fig) Ceea ce rezistă atacurilor sau influențelor exterioare.

GĂINUȘĂ¹ ~e f. (diminutiv de la găină) 1) Pasăre sălbatică semiacvatică, migratoare, de talia unei prepelițe, cu cioc scurt și cu penaj cafeniu-verzui. * ~ de alun pasăre sedentară de talia unui porumbel, având penaj cenușiu cu puncte negre, apreciată pentru carnea ei gustoasă; ieruncă. ~ de baltă pasăre acvatică de talie medie, cu cioc scurt, roșu la bază, având picioare lungi, verzui, și penaj divers colorat; corlă. 2) Insectă de talie medie, cu elitre tari, de culoare brună-cafenie, care apare la începutul lunii mai și atacă culturile agricole; cărăbuș; gândac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui; Pleiada. /găină + suf. ~ușă

ÎNNEGRÍRE (< înnegri) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înnegri și rezultatul ei. 2. (FITOPAT.) Înnegrirea bazei tulpinilor = boală a cartofului provocată de bacteria Erwinia phytophthora; porțiunea înnegrită este mai subțire și treptat putrezește. Înnegrirea lemnului = colorarea în brun-negricios a lemnului atacat de unele ciuperci. Înnegrirea nervurilor = denumire dată unor boli ale plantelor, caracterizate în special prin înnegrirea nervurilor (ex. î.n. de varză). Înnegrirea spicului = boală a cerealelor provocată de ciupercile Dilophia graminis (spicul este prins într-o masă neagră, cărbunoasă) și Mycosphaerella tulasnei (spicul se acoperă de puncte negre). 3. (FIZ.) Mărime care caracterizează gradul de opacitate a unei plăci sau a unui film fotografic după developare, proporțională cu energia radiației incidente și cu timpul de expunere.

pasiv, ~ă [At: TEMPEA, GRAM. 150/2 / Pl: ~i, ~e / E: lat passivus, fr passif, ger Passiv] (Îoc activ) 1-2 sf, a (Diateză, conjugare, formă verbală) care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. 3 a (D. oameni) Care nu reacționează în nici un fel la o excitare sau la o acțiune din afară. 4 a (Spc; d. oameni) Care nu participă direct la acțiune. 5 a (Spc; d. oameni) Care este lipsit de inițiativă. 6 a (Pex; d. oameni) Care manifestă o stare de indiferență. 7-9 a (D. manifestările oamenilor) Care exprimă, indică, trădează etc. (inactivitate) (lipsă de inițiativă sau) indiferență Vz imobil, inactiv, indiferent, inert, neutru, resemnat. 10 a (Îs) Vocabular (sau, lexic, fond) ~ (al limbii) Parte a vocabularului care nu este folosită în mod frecvent în vorbire, deși este cunoscută de vorbitor. 11 a (Îs) Drept electoral ~ Drept de a fi ales în diverse organe legislative. 12 a (Îs) Apărare ~ Formă de apărare a populației civile de atacurile aeriene inamice. 13 a (Îas) Totalitate a măsurilor necesare pentru realizarea acestei acțiuni. 14 a (Chm; rar) Care nu intră într-o reacție. 15 a (D. metale, aliaje) Care are pasivitate. 16 sn (Fin) Totalitate a mijloacelor economice ale unei interpretări, ale unei instituții sau ale unei organizații economice, privite din punctul de vedere al surselor de constituire și al destinației lor. 17 sn (Fin) Parte din dreapta a bilanțului, în care sunt înscrise, în expresie valorică, sursele de constituire a pasivului (16) și rezultatele financiare ale activității unei întreprinderi, ale unei instituții sau ale unei organizații economice la un moment dat. 18 sn (Fin; jur) Parte a patrimoniului unei persoane fizice sau juridice, alcătuită din datorii și din obligații evaluabile în bani care depășește bilanțul activ al unei întreprinderi, al unei instituții sau al unei organizații economice.

UNGHIE, unghii, s. f. 1, (La om) Substanță cornoasă, avînd forma unei plăci, care acoperă partea de deasupra a ultimei falange de la degetele mîinilor și picioarelor. Gîngu își ascunde capul în pămînt, cu unghiile înfipte în iarbă. C. PETRESCU, S. 43. Nevasta... zgîria cu unghia florile de gheață și bruma groasă de pe ochiul ferestruicei. BUJOR, S. 56. Cu o mișcare mlădioasă... își lipi repede de buzele mele unghia degetului celui mic de la mîna dreaptă. HOGAȘ, M. N. 23. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie v. negru¹ (3). A lua (sau a apuca) pe cineva în unghii = a se lua cu cineva la luptă, a rupe, a sfîșia pe cineva; fig. a ataca pe cineva în mod violent. Și unde se repeziră [zmeii] la dînsul, de pare că să-l ia în unghii. ISPIRESCU, L. 122. A-și mînca de sub unghie v. mînca. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrîna obrăznicia, îndrăzneala cuiva, a pune pe cineva la punct. Numai s-o cam ții din frîu și să-i rătezi unghiile din cînd în cînd, ca nu cumva să-ți pună coarne. CREANGĂ, P. 178. A fi prieten cu cineva unghie și carne v. carne (1). A-și arăta unghiile = a deveni agresiv; a-și arăta colții. A-și mînca unghiile v. mînca. ♦ (La păsări) Substanță cornoasă la vîrful degetelor de la picioare (v. gheară); (la mamifere) copită. Corbule, ia seu în unghiile tale și pune peste mine. ISPIRESCU, L. 87. Veverițile... suflau în unghii și plîngeau în pumni, blăstămîndu-și ceasul în care s-au născut. CREANGĂ, P. 240. Rămîneare-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dînsele! ALECSANDRI, P. P. 141. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă din familia leguminoaselor, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine (Astragalus glycyphyllos). Unghia-găii cu flori pintenate și păișul țesut în orbotă sură împrejurau p-alocurea ciulini, scai și vrejuri de mure. DELAVRANCEA, S. 60; unghia-păsării = plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pămînt, cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în pinten cu o pată galbenă la bază (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente în formă de pîrghie pentru ridicat și lăsat coșul lesei de pescuit.

SANTA CRUZ DE TENERIFE [sánta kruθ], oraș în Spania insulară, centrul ad-tiv al Comunității autonome Canare, situat pe țărmul de NE al ins. Tenerife; 188,4 mii loc. (2001). Aeroport. Port comercial. la Oc. Atlantic, prin care se exportă banane, fructe tropicale, tutun, roșii ș.a. și punct de escală pe rutele transatlantice. Rafinărie de petrol. Ind. de prelucr. a tutunului și alim. (conserve de legume și fructe, vin). Centru de ceramică. Pescuit. Stațiune balneoclimaterică. Turism. Muzeu de artă; Muzeu de antropologie. Teatru. Biserică din sec. 16-17; mănăstirea San Francisco (sec. 17-18), în stil baroc. Castelul San Cristobal (sec. 17-18). Fundat în 1494. Atacat de către englezi (în 1657 și 1797), la cel din urmă asalt aici și-a pierdut brațul drept căpitanul (viitorul amiral) englez Horatio Nelson, în încercarea (nereușită) de a cuceri orașul.

bioceramic, -ă adj. (med.) ◊ „Specialiștii din R.F.G. au pus la punct un material care dă rezultate deosebit de bune ca substituent al materialului osos. Este vorba de un tip de argilă pe bază de oxid de aluminiu pur, care se deosebește de masele plastice și metalele folosite până în prezent în protezele de os prin faptul că este suportat mai bine de țesuturi, nefiind descompus sau atacat prin coroziune. Proteza bioceramică poate fi grefată fără a se recurge la cimentul de os, care dă deseori naștere la complicații.” Sc. 5 X 74 p. 6. ◊ „Un material bioceramic făcut din pulbere de aluminiu extrem de pură se modelează în forma dorită și apoi se calcinează.” Fl. 2 III 84 p. 23 (germ. Biokeramik)

proces sn [At: (a. 1762) IORGA, S. D. XII, 75 / V: (pop) ~cest, (îrg) proțes, (reg) proțăsc, proțest / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat processus, ger Prozess, fr procès] 1 (Jur) Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea încălcării legilor statului Si: acțiune judecătorească, judecată, pricină, (îrg) provlimă, pâră, (înv) pârâre, pricinuire, prigonire, (reg) petrectare. 2 (Rar; ccr) Totalitate a actelor, hârtiilor adunate în vederea procesului (1). 3 (Jur; îe) A face (sau a intenta) cuiva (sau, înv, asupra cuiva) ~ A chema pe cineva în fața instanțelor de judecată. 4 (Îe) A face ~ul (cuiva sau a ceva) A ataca în cuvinte pe cineva sau ceva Si: a critica. 5 (Îe) A-i face cuiva ~ de intenții (sau intenție) A învinui pe cineva pentru intenții reprobabile pe care nu poți dovedi că le-a avut. 6 (Îe) A-și face ~(e) de conștiință A-și reproșa anumite atitudini sau acțiuni Si: a regreta. 7 (Mol; Mun; înv) Sentință judiciară. 8 (Rar) Punct de vedere. 9 (Pex) Cauză. 10 (Rar) Discuție în contradictoriu Si: ceartă, dispută, neînțelegere. 11 (Îc) ~-verbal înscris, act cu caracter oficial, în care se consemnează un fapt de natură juridică. 12 (Îac) Act cu caracter oficial, în care se consemnează pe scurt discuțiile și hotărârile unei adunări constituite Si: (înv) jurnal, tacrir. 13 (Cu determinări care arată domeniul, scopul, caracterul etc.) Succesiune de stări prin care trec, în desfășurarea lor temporală, diverse ființe, lucruri, fenomene etc. 14 Șir de operații, de fenomene etc. prin intermediul cărora se efectuează o lucrare, o transformare, se obține un produs etc. 15 (Ecp; îs) ~ de producție Activitate socială în cadrul căreia oamenii acționează, cu ajutorul uneltelor de producție, asupra obiectului muncii, pentru a crea bunuri materiale. 16 (Teh; îas) Totalitate a procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime și a semifabricatelor în produse finite. 17 (Med; spc) Boală considerată din punctul de vedere al felului cum evoluează.

avans sn [At: I. IONESCU, D. 324/ Pl: ~uri / E: fr avance] 1 Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă datorată ca retribuție sau salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate, în contul unor zile-muncă, la încheierea unui contract etc. 2 Plată a unei părți dintr-o sumă a cărei scadență e mai târziu. 3 Parte (mică) din prețul unui obiect cumpărat în rate, care trebuie plătită în momentul achiziționării. 4 (Fig) Primele demersuri făcute de cineva pentru a încheia o afacere, înțelegere, alianță. 5 (Îe) A face cuiva -uri A încerca să obțină prietenia sau dragostea cuiva făcând primul pas. 6 (Îae) A face cuiva concesii (de ordin etic), a face compromisuri spre a-i câștiga dragostea sau prietenia. 7 Interval de timp sau spațiu cu care cineva sau ceva se află înaintea altcuiva sau a altceva. 8 (Teh; la mașini-unelte) înaintare a uneltei sau piesei de lucrat, perpendicular pe direcția de tăiere, pentru a se ataca o nouă așchie, a cărei lățime depinde de spațiul parcurs de piesă prin acea înaintare. 9 (Teh; la mașini cu mișcare rotativă) înaintare a piesei de prelucrat sau a sculei în timpul unei rotații. 10 (Teh; la mașini-motoare) Admisiune și evacuare a amestecului motor. 11 (Teh; la mașini termice) Injecție și evacuare a combustibilului în cilindru înainte ca pistonul să fi ajuns la punctul mort. 12 (Teh; ccr; la motoare cu explozie) Manetă cu care se reglează momentul aprinderii combustibilului în camera de explozie.

săritură sf [At: AR (1830), 7¹/25 / Pl: ~ri / E: sări² + -tură] 1 Mișcare prin care ființele se desprind brusc de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) avântându-se în sus și revenind în același loc sau deplasându-se Si: salt² (1), (îrg) săltătură (1), (înv) săltare (1), (reg) saitoc (1), săltat¹ (1). 2 Mișcare de deplasare bruscă în zbor Si: salt² (2), (reg) saitoc (2). 3 (Reg; îs) ~ri de inimă Palpitații. 4 (Rar; îe) A da o ~ A merge undeva în grabă. 5 (Spc; adesea cu determinări care arată felul sau instrumentul ajutător) Desprindere temporară a unui sportiv de pe sol, de pe un punct de sprijin, de pe o instalație etc., în înălțime, în jos sau în lungime ca urmare a unei mișcări bruște, de pe loc sau cu elan. 6 (Spc; lpl) Ramură a atletismului, a natației, a schiului etc. în care are loc o asemenea săritură (5). 7 (Fig; rar) Schimbare, oscilație bruscă. 8 (Îs) ~ de vânt Schimbare bruscă a direcției vântului, întâlnită de obicei în timpul cicloanelor. 9 (Fig) Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, o fază etc. la alta. 10 (Fig; înv) Promovare rapidă, considerabilă într-o funcție. 11 (Reg) Spațiu străbătut printr-o săritură (1). 12 (Reg; pex) Distanță mică (între două puncte în spațiu). 13 Deplasare prin salt² (1) sau prin escaladare peste un obstacol sau peste ceva care se întrepune Si: (reg) sărire (4). 14 (Reg; șîcs de-a ~ra, ~ra caprei) (De-a) capra (23). 15 (Fig) Trecere cu vederea (involuntară sau conștientă) a unor elemente într-un ansamblu Vz omisiune. 16 Ridicare bruscă în picioare. 17 Schimbare rapidă a poziției corpului din poziția orizontală în cea verticală. 18 (Înv) Atac rapid împotriva cuiva sau a ceva. 19 (Trs; Ban) Cascadă (1). 20 (Trs; Mar; spc) Cădere a apei la moară (din scoc pe cupele roții).

melodie (< gr. μελῳδία, de la μελῳδός, v. melod), succesiune coerentă de sunete al cărei sens muzical poate fi perceput ca un întreg: sie-și suficientă, independentă, în principiu, față de alte elemente (cu excepția ritmului*), m. poate fi concepută ca element primordial și în același timp definitoriu al muzicii* (punct până la care noțiunea de m. se suprapune pe aceea de monodie*). În desfășurarea sa considerată, în chip mai mult metaforic, drept orizontală (dacă se ține seama de structura ei intervalică) m. întrunește – la nivelul unor legi spontane ori consacrate de arta profesionistă – o seamă de raporturi intervalice (cu deosebire pe acelea accesibile în cântare), structură modală*, ambitus (1), durată (I, 1), dinamică (1), timbru, atac (1). ♦ Acoperind sub forma sa monodică o arie de timp considerabilă și conviețuind cu formele de multivocalitate* (de ex. în folclor*), fiind sin. deci cântecul (I, 1), m. are în muzica greacă*, în muzicile tradiționale ale Orientului și în etapele de dinaintea apariției polifoniei* europ. caracterul unei desfășurări logice, bazată pe fluxul articulat al intervalelor*, prin salturi sau printr-un profil treptat preponderent descendent în muzica gr. sau în folc. rom., „pe un fond de liniște” (André Souris), fond pe care apariția isonului* sau a burdonului (1) nu-i afectează încă esența. Acest „fond” de liniște dispare practic în momentul afirmării polif., fie sub formele sale spontane (la unele popoare polineziene, la cele slave, la gruzini sau la aromâni) fie organizate ca în muzica Europei occid. Chiar dacă în polif. primitivă occid., impunea condiția asocierii vocilor (2) (pe baza intervalelor primare, pornind deci de la ideea consonanței*) această polif. era, în fond, o poli-m., liniile melodice concurente respectând o anumită autonomie modală (v. polimodalism). Modificările survenite în sânul polif.: precizarea unor raporturi vertical-acordice (viitoarele funcții*) centrate în jurul treptelor* de T, D și Sd, tipizarea cadențelor (1) și, o dată cu aceasta, restrângerea modurilor la tonalitatea (1) major-minoră prin generalizarea sensibilei* au dus la apariția armoniei (III). Fenomenul a avut consecințe directe asupra m., aceasta însumând în chiar structura sa noile relații. Pentru prima dată, m. era subordonată unui alt element: armonia – și aceasta în ciuda situației paradoxale a situării superioare a m. în eșafodul multivocal, ceea ce l-a determinat pe Rameau să afirme că „m. se naște din armonie”. Într-adevăr, muzica clasică ilustrează această dependență de armonic, m. fiind construită nu numai în strânsă legătură cu cele trei funcții pilon (T, D și Sd) ci și ca o proiectare în orizontal a acordului. Contunua accentuare a cromatismului* în armonie și generalizarea funcției dominantice au drept consecință „sensibilizarea” corespunzătoare a duetului melodic. Acele curente care, începând cu impresionismul*, au readus în actualitate m. de tip modal, reacționând tocmai la hipertrofierea funcției dominantice, au repus în drepturi desfășurarea liniară, prin intervale „melodice”, precum și profilul pentatonic* al acestor m. La rândul ei, dodecafonia*, care se situa istoric la finele unui proces de cromatizare, anihilând, prin chiar acest proces, ideea de funcție, imagina m. ca o „ritmizare” a elementelor seriei*. Ceea ce trebuie însă accentuat, este apariția, o dată cu muzica lui Webern, a unui tip de m. care, prin salturile intervalice mari, tot mai îndepărtate de idealul vocalității, prin spațierea de ordin ritmic – un fel de discontinuizare a „figurativului” melodic – a fost comparată cu imaginea plastică punctualistă*. ♦ În ciuda imponderabilului ce o guvernează (ca fiind supusă cea dintâi „inspirației”, unui simț special al melodicului), m. a constituit obiectul unor disociații de ordin muzical sau științific pozitiv, concordante cu gândirea predominantă a momentului istoric. Pentru teoreticienii greci, ideea de melos – în condițiile unei muzici ce se presupune a fi fost exclusiv monodică (v. greacă, muzică – a se remarca și extinderea noțiunii de melos la cântecul pop. – Breazul) se referea, în sensul ei cel mai larg, la știința complexă a muzicii, cuprinzând, după Aristoxenos, armonica, ritmica, metrica; spre deosebire de pitagoreici, care puneau accentul pe raporturile (intervalice) în sine din interiorul m., Aristoxenos relevă raporturile ei concrete, premisa constituind-o nu atât entitățile numerice cât mai ales stabilirea și înțelegerea lor (într-o viziune ce precede psihologia* muzicală) pe baza muzicalității. Mai toate explicațiile ce au avut în obiectiv m., într-o epocă în care viziunea armonioasă era în declin și cercetătorii luau din nou legătura, mai ales prin folc., cu monodicul, au fost, la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, de nuanță psihologică. Astfel, reprezentanții Școlii muzicologice din Berlin (Stumpf, von Hornbostel, Lachmann, Sachs) ca și cei ai Școlii din Viena (Lach) au apelat la mai vechiul principiu al consonanței, considerat însă nu în sensul unui dat aprioric-ezoteric ci al unuia nativ, inconștient, stipulând totodată existența unui principiu distanțial* ce dirijează nașterea și evoluția m. Observarea melodiilor primitive (prepentatonice și pentatonice) a pus cel mai direct în evidență preponderența unor intervale, rolul lor generativ (Breazul), mecanismul asocierii lor, mecanism ce se menține, în general, și în m. mai dezvoltate: „Treptele alăturate ale unei scări sunt îndepărtate unele de celelalte fie prin mărimea saltului, fie prin aceea a pasului. Terțele dobândesc astfel un loc central: ele apar fie ca pași mari fie ca salturi mici” (Wiora). Gestaltismul a atras atenția asupra unității elementului melodic, element ce se percepe întotdeauna global, indiferent de contextul arm. sau polif. căruia i se integrează. Derivat din teoria funcționalistă riemanniană, dar opunându-i-se în aceeași măsură, ca și din psihologismul școlii berlineze, energetismul* (Mersmann, Kurth) acordă m. o accentuată autonomie, chiar și în contextul armoniei romantice „în criză” sau a polif. -armonice bachiene, considerând-o ca purtătoarea unei energii proprii („evoluția melodică este un joc al tensiunilor”, Kurth) sau ca expresie pură a mișcării („melodia este mișcare”, Kurth) în raport cu caracterul mai mult static al elementelor armonice. Muzicologia fr., prelungind ramismul dar resimțindu-se și ea de aceeași influență a teoriei funcționale, imaginează la rându-i o altă explicație a dinamismului interior a m. prin legea atractivității (Chailley, Costère), lege ce acționează preponderent orizontal (sunetele „slabe” și instabile sunt atrase de treptele mai „tari”, stabile), începând chiar cu melodiile bi-, tri-, tetra-, și pentatonice (-cordice). V. metabolă; pien. ♦ Din punct de vedere didactic, m. „era privită drept un element fie prea spontan fie prea particular pentru a putea fi sistematizat” (L. Comes), ceea ce a condus abia în anii din urmă la studierea m. în afara tratatelor de arm. sau c. punct, fără neglijarea, firește, a raporturilor ei cu aceste discipline.

purice sm [At: DOSOFTEI ap. GCR I, 264/27 / V: ~rece, (rar) ~rec, (reg) ~ric / Pl: ~ici / E: ml pulex, -icis] 1 (Șîc ~-comun, ~-de-casă) Insectă de circa 2 mm lungime, de culoare neagră-cafenie, cu corpul turtit lateral, cu aparatul bucal pentru înțepat și supt și cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care parazitează omul (Pulex irritans). 2 Specii de insecte mici, asemănătoare cu puricele (1), parazite hematofage pe diverse animale. 3 (Fam; îe) A nu (mai) face (mulți sau prea mulți) ~ici sau ~ici mulți A pleca repede de undeva sau de la cineva. 4 (Fam; îae) A nu rezolva nimic acolo unde se duce. 5 (Fam; îe) A i se face inima cât un ~ sau a fi cu inima cât un ~ A se speria foarte tare de o primejdie iminentă. 6 (Reg; îe) A avea ~ici pe limbă A avea mâncărime pe limbă. 7 (Pop; îe) A avea ~ici A nu avea astâmpăr. 8 (Reg; îe) A face ~ici A fi nerăbdător. 9 (Pop; îe) A scutura (pe cineva) de ~ici A bate. 10 (Reg; îe) A-și scutura ~icii A scăpa de sărăcie. 11 (Rar; îlav) Nici cât (ai chiorî) un ~ Deloc. 12 (Pop; îe) A fi plin de parale ca câinele de ~ici A avea mulți bani. 13 (Pop; îlav) De când (sau pe când) se potcoavea ~le De demult. 14 (Pop; îal) Niciodată. 15 (Reg; îe) A i se cerni (cuiva) ~icii A nu-i păsa. 16 (Gmț; îc) ~-bătrân Păduche (Pediculus vestimenti). 17 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-curechi, ~-de-grădină, ~-de-iarbă, ~-de-răsad, ~-de-varză, ~-verde) Insectă parazită mică, albastră sau verde, cu cap mic și antene subțiri, filiforme, care distruge legumele, mai ales varza (Haltica oleracea). 18 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-iarbă, ~-de-in, ~-de-pământ, ~le-pământului) Insectă parazită mică, neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). 19 (Îc) ~-le-cânepii Insectă mică, verzuie sau arămie, cu luciu metalic, care atacă cânepa (Psylliodes attenuata). 20 (Îc) ~le-ciupercilor Insectă care sapă galerii în țesuturile ciupercilor (Hypogastrura manubrialis). 21 (Îc) ~le-inului Insectă mică, neagră-verzuie sau neagră-albăstruie, cu luciu metalic, care atacă plantele tinere de in (Aphthona euphorbiae). 22 (Îc) ~le-sfeclei Insectă care atacă frunzele sfeclei (Chaetocnema tibialis). 23 (Îc) ~le-dracului Insectă castanie, lunguiață și subțire, cu corpul păros, cu antene și picioare cărămizii, care, mai ales în stare de larvă, atacă rădăcinile grâului și ale ierbii Si: (reg) faur (Elater segetum). 24 (Îc) ~-de-omăt Insectă mică, neagră-verzuie, care trăiește iarna sub lemnele putrezite Si: (reg) puricaș (2) (Podura nivalis). 25 (Șîc ~-de-apă, ~-de-baltă) Crustacee inferioare mici de apă dulce stătătoare, transparente, cu corpul acoperit cu o crustă membranoasă, care sunt hrana de bază a puietului de pește Si: (liv) dafnie (Daphnia). 26 (Lpl) Puncte negre de pe țesăturile crude de bumbac, rezultate din resturi de semințe care aderă la fibre, și care, prin albirea țesăturilor, nu se mai observă. 27 (Reg) Ornament la bondiță. 28 (Trs; lpl) Puricei (8). 29^[1] (art; îcs) De-a ~le, de-a ~le pe labe Joc de copii în care jucătorul trebuie să prindă o minge, o bilă etc., așezată pe unul din capetele unei pârghii, care sare spre el în momentul când atinge celălalt capăt al pârghiei. 30 (Pop; șîs în ~ici, la ~; îcs) De-a ~recile, de-a ~recile pă babe Popic¹. 31 (Trs) Titirez cu care se joacă copiii. 32 (Mpl) Bucăți mici de piatră, beton, oțel etc. care se așază pe fundul cofragului, sub armături, pentru a menține armăturile în poziția prescrisă în timpul turnării betonului. 33 (Mpl) Cui mic cu floare mare, folosit în cizmărie, în tapițerie etc. 34 (Reg; mpl) Cui de lemn. 35 (Reg; mpl) Lemn subțire bătut pe pereții de lemn ai unei case, pentru a ușura fixarea tencuielii, a lutului. 36 (Trs) Pârghie de lemn care servește la ridicarea sau la coborârea pietrei morii. 37 (Trs) Bucată de oțel sau de fier fixată în centrul piuliței de sub fusul crângului morii, pe care se învârtește capătul de jos al fusului. 38 (Îrg; îf purece) Bucată de lemn sau de fier pe care se sprijinea grindeiul morii Si: (înv) broască (27). 39 (Reg) Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape. 40 (Reg; îf purec) Plută². corectat(ă)

plasă¹ sf [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) pleasă / Pl: (1-14) ~se, (15) plăși / G-D: ~sei, (rar) plăsei / E: slv пласа] 1 Împletitură din fire textile naturale, sintetice sau metalice, lucrată cu ochiuri și cu aspectul de pânză rară, folosită ca atare sau servind la confecționarea unor obiecte. 2 (Șîs ~ de pescuit) Unealtă de pescuit confecționată dintr-o împletitură de fire de cânepă, iută, bumbac etc., lucrată cu ochiuri a căror dimensiune variază în funcție de mărimea peștelui care urmează a fi pescuit și, de obicei, fixată la ambele capete de câte un lemn gros, de care țin pescarii. 3 (Îlv) A prinde (pe cineva) în ~ A înșela. 4 (Îal) A ademeni. 5 (Îal) A seduce. 6 (Îe) A cădea în ~ A intra într-o încurcătură. 7 (Îae) A cădea în cursă. 8 (Îae; șîe a lua ~ sau o ~) A fi înșelat. 9 (La unele jocuri sportive; îe) A se afla în ~sa cuiva A se afla imediat în spatele unui adversar așteptând momentul prielnic pentru a ataca și a-l depăși. 10 Cursă de prins păsări, animale etc., alcătuită dintr-o împletitură de sfoară, sârmă etc. 11 Fileu de sfoară sau sârmă groasă, pe care se așază bagajele mai mici în tren, autobuz etc. 12 Rețea de frânghie groasă, sârmă etc., care îngrădește porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal, de handbal, polo, hochei etc. pentru a opri mingea, pucul etc. și a pune în evidență marcarea punctului. 13 Împletitură de frânghie, prinsă la partea inferioară a coșului de baschet, prin care mingea cade după marcarea încercării. 14 Împletitură de sfoară sau de alte materiale, de formă dreptunghiulară, bine întinsă și fixată între doi stâlpi, între două suporturi etc., care desparte în două terenul de joc la volei, tenis etc. Si: fileu. 15 Săculeț de mână, de obicei împletit, în care se cară diferite obiecte. 16 Împletitură cu ochiuri rare de sfoară, sârmă etc., din care se fac îngrădituri, cuști etc. 17 Cutie făcută din sfoară împletită, folosită pentru prinderea suveicilor la războiul de țesut Si: paravan. 18 (Îs) ~sa ițelor Element al războiului de țesut țărănesc, format din cocleți paraleli și verticali, prin ochiurile cărora trec, în general, unul sau două fire de urzeală. 19 (Pan) Ansamblu de fire cu aspect de pânză produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vâscos care se solidifică în prezența aerului Si: pânză. 20 (Pop) Împletitură de nuiele, scânduri etc. din care se fac garduri. 21 (Pop; pex) Gard făcut din plasă. 22 Porțiune dintr-un gard cuprinsă între doi stâlpi. 23 (Reg) Staul pentru oi. 24 (Reg) Loc dinaintea strungii, unde se odihnesc oile după muls. 25 (Reg) Colibă în care dorm ciobanii noaptea. 26 (Reg) Versant al acoperișului casei sau al unui adăpost. 27 (Reg) Șiță împreună cu leațurile și căpriorii acoperișului. 28 Streașină la acoperișul casei. 29 (Înv) Porțiune de teren arabil aflată în proprietatea unei singure persoane sau care se cuvenea unui proprietar. 30 (Reg) Porțiune de pădure pe care o taie o echipă de lucrători forestieri. 31 Subdiviziune a unui județ, în vechea organizare administrativă a țării, condusă de un pretor. 32 Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 33 (Reg) Porțiune din cursul unei ape de munte unde apa e domoală și pe care pot merge plutele. 34 (Îvr) Lamă de metal. 35 (Reg) Tăiș de cuțit. 36 (Îrg) Mâner al unui cuțit. 37 (Reg) Plaz¹ (1). 38 (Reg) Talpă la sanie.

atingere sf [At: (a. 1814) URICARIUL IV, 188 / Pl: ~ri / E: atinge] 1 Luare de contact direct cu ceva și: (îvr) atingătură (1), atins¹ (1), atinsătură (1), atinsură. 2 Apropiere și intrare în contact unul cu altul a două obiecte Si: (îvr) atingătură, atins¹ (2), atinsătură (2), atinsură (2). 3 Ajungere până la ceva sau cineva Si: (îvr) atingătură (3), atins¹ (3), atinsătură (3), atinsură (3). 4 (Mat; înv; îs) Punct de ~ Punct de tangență. 5 (Fig) Impresionare puternică a cuiva Si: (îvr) atingătură, atins¹ (4), atinsătură (4), atinsură (4). 6 Apucare a unui obiect spre a începe o activitate Si: (îvr) atingătură (5), atins¹ (5), atinsătură (5), atinsură (5). 7 Alipire de ceva Si: (îvr) atingătură (6), atins¹ (6), atinsătură (6), atinsură (6). 8 Aducere în discuție a unui subiect Si: (îvr) atingătură (7), atins¹ (7), atinsătură (7), atinsură (7). 9 Gustare a unui aliment Si: (îvr) atingătură (8), atins¹ (8), atinsătură (8), atinsură (8). 10 Intrare în posesia unui obiect Si: (îvr) atingătură (9), atins¹ (9), atinsătură (9), atinsură (9). 11 Atacare. 12 Agresare sexuală Si: (îvr) atingătură, atins¹ (11), atinsătură (11), atinsură (11). 13 Lovire. 14 Jignire. 15 Aluzie la un subiect sensibil Si: (îvr) atingătură (14), atins¹ (14), atinsătură (14), atinsură. 16 Relaționare cu... Si: (îvr) atingătură (15), atins¹ (15), atinsătură (15), atinsură (15). 17 Asemănare.

durată I. 1. Interval de timp afectat unei note* sau pauze*. D. se indică prin: forma notelor și pauzelor; punctul* pus după notă; semnele așezate deasupra notelor (legato*, coroană*, staccato*, louré* etc.); indicarea procedeului de execuție (pizzicato*, spiccato*); măsura* (o pătrime* în ¢ e mai scurtă decât în c). D. sunetelor este relativă, ea depinzând de tempo(2)-ul și caracterul lucrării. D. absolută poate fi indicată (în principiu) prin cifrele metronomice (v. metronom), dar și aici intervine punctul de vedere al interpretului* care le poate respecta sau nu. 2. Cronometrajul total al unei lucrări sau a unei mișcări dintr-o lucrare. Unii compozitori îl indică, ajutând astfel să-și fixeze mai precis tempoul și, în ultimă instanță, d. fiecărui sunet în parte. II. Unul dintre parametrii muzicali în concepția unora dintre compozitorii contemporani (mai ales a acelora de orientare post-serială), reprezentând ansamblul elemetelor d. (1) care, asemenea înălțimii*, intensității*, timbrului* și atacului (4), poate fi organizat pe baza seriei* la toate dimensiunile discursului. Prima compoziție în care s-a aplicat principiul organizării d. a fost Mode de valeur et d’intensité de Messiaen (1949-1950). V. valoare (II, 1).

*onoáre f., pl. onorĭ (lat. honor [și honos], honóris. V. onor). Glorie, cinste, stimă care urmează virtutea și talentu: a ajunge la mare onoare. Onestitate, probitate, virtute: om de mare onoare. Considerațiune, stimă, reputațiune, renume: a ataca onoarea cuĭva. Distincțiune, demonstrațiune de respect: a acorda cuĭva onoarea prezidențeĭ. Fig. Persoană, lucru de care eștĭ mîndru: a fi onoarea țăriĭ. A face onoare familiiĭ, țăriĭ, a te distinge pin talente p. onoarea familiiĭ, a țăriĭ. A face onoare unuĭ ospăț, a mînca și a bea mult la acest ospăț. A face onoare cuvîntuluĭ saŭ semnăturiĭ tăle, a-țĭ ținea angajamentele. Cuvînt de onoare, cuvânt pin care facĭ o promisiune (daĭ o asigurare) pe onoare. Cîmpu de onoare, cîmpu de bătălie. Punct de onoare, lucru care atinge onoarea. Afacere de onoare, duel; damă de onoare, alipită servicĭuluĭ uneĭ suverane. Cavaler, domnișoară de onoare, care-ĭ asistă pe mirĭ la nuntă. Loc de onoare, într’o adunare, loc rezervat uneĭ persoane pe care vreĭ s’o onorezĭ pintr’o distincțiune particulară (V. onorar, onorific). Legiunea de onoare, un ordin francez înființat de Napoleon I la 1802 pentru a recompensa serviciile militare și civile. Pentru pl. n. onorurĭ, V. onor.

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Partea de jos (mai largă, de obicei solidă) a unui corp, a unei clădiri sau a unui element de construcție, care susține întreaga construcție. V. temelie, fundament. Coloanele dorice nu au bază. ▭ Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. ◊ Fig. Afirmații fără bază. Pe ce bază afirmi acest lucru? ◊ Expr. A sta (sau a fi) la baza a ceva = a forma temelia, fundamentul a ceva. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva sigur, solid. Ce studii ar la bază? A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Latura unei figuri sau fața unui corp geometric opusă, vîrfului, care se ia drept punct de plecare spre a măsura, printr-o perpendiculară, înălțimea figurii sau a corpului, respectiv. Baza unui triunghi. Baza unei prisme. Baza unui cilindru. ♦ Linia dreaptă și măsurată pe teren cu. mare precizie, care servește ca linie de pornire pentru, construirea unei serii de triunghiuri în ridicările topografice. 2. Ceea ce constituie temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. Planul cincinal este un program de luptă al construirii bazelor socialismului în țara noastră, pentru asigurarea înfloririi patriei noastre și a bunăstării celor ce muncesc. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 471. Succesul în creșterea animalelor depinde, în mare măsură, de existența bazei furajere care să asigure animalelor nutrețuri suficiente și de bună calitate pe tot timpul anului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2678. ♦ Principiu pe care se clădește un sistem, o teorie, o știință. Sfaturile populare constituie baza politică a Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 10. Lenin, marele continuator al operei lui Marx, a elaborat bazele ideologice ale partidului marxist, a ridicat într-o măsură imensă însemnătatea teoriei revoluționare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 6. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial; pe care te poți bizui. Fără atîția oameni de bază, munca-n ateliere nu prea merge. GALAN, Z. R. 389. Organizație de bază v. organizație. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = a) în conformitate cu..., pe principiul... În baza decretului nr... se dispune ca... = [Statul romîn democrat-popular] asigură întărirea și dezvoltarea forțelor de producție ale țării prin industrializarea ei socialistă, prin lichidarea înapoierii economice, tehnice și culturale, prin transformarea socialistă treptată a agriculturii pe baza liberului consimțămînt al țăranilor muncitori. CONST. R.P.R. 14; b) avînd drept principal element component... Culorile sintetice sînt fabricate pe bază de anilină. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. Preparat cu bază de calciu. ♦ Nota fundamentală sau tonica unui acord; (într-un ansamblu vocal sau instrumental) extrema inferioară a armoniei (numită în general «bas»). 3. (Uneori determinat prin «economică») Orînduirea economică a societății într-o etapă dată a dezvoltării ei. În producția socială a vieții lor, oamenii intră în relații determinate, necesare, independente de voința lor, în relații de producție care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a forțelor lor materiale de producție. Totalitatea acestor relații de producție formează structura economică a societății, baza reală pe care se înalță o suprastructură juridică și politică și căreia îi corespund forme determinate ale conștiinței sociale. MARX, CR. EC. POL. 9. Suprastructura este generată de bază, dar aceasta mu înseamnă nicidecum, că suprastructura nu face decît să reflecte baza, că ea este pasivă, neutră, că are o atitudine indiferentă față de soarta bazei sale, față de soarta claselor, față de caracterul orînduirii. Dimpotrivă, o dată apărută, ea devine o forță activă din cele mai mari, ajută activ bazei sale să capete formă și să se consolideze, ia toate măsurile pentru a ajuta noii orînduiri să nimicească și să lichideze vechea bază și vechile clase. STALIN, PROBL. LINGV. 6. 4. (Urmat de diferite determinări) Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., cuprinzînd și instalațiile necesare spre a putea servi ca temei, ca punct de plecare pentru o anumită activitate: a) întreprindere auxiliară prevăzută cu depozite, ateliere etc., care deservește o anumită ramură a industriei sau o anumită regiune. Bază de materii prime. Bază de aprovizionare. În regiunea Rostov s-a înființat o bază de prelucrare a țițeiului; b) (adesea determinat prin «de recepție») clădire special amenajată pentru primirea și păstrarea produselor agricole colectate; depozit; c) (adesea determinat prin «militară») regiune puternic întărită, prezentînd avantaje strategice și tactice, unde sînt instalate rezerve militare de diferite arme, construcții speciale și depozite de muniții, combustibile, echipament, subzistență etc. Bază de atac. Bază aeriană (sau aviatică) = aeroport militar, înzestrat cu hangare și cu ateliere de reparații pentru un număr mai mare de avioane. Bază navală = port militar. Bază de operații sau bază operativă = zonă sau regiune în care se concentrează trupe de arme diferite, în vederea unor operații viitoare. Vreme îndelungată țara noastră a fost folosită de imperialiști drept parte integrantă a «cordonului sanitar» în jurul Uniunii Sovietice, apoi drept bază de operațiuni pentru atacul direct împotriva ei. Trecutul acesta nu se va mai întoarce niciodată. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 140; d) (În expr.) bază sportivă = complex de instalații servind sportivilor pentru antrenamente și competiții. 5. (În expr.) Bază de articulație = modul de articulare a sunetelor caracteristic pentru o anumită limbă sau un anumit dialect; sistemul pozițiilor și mișcărilor organelor fonatoare caracteristic vorbitorilor într-o anumită limbă sau într-un anumit dialect.6. (În expr.) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic compus dintr-un oxidril și un metal; are gust leșietic, albăstrește hîrtia roșie de turnesol și, în combinație cu un acid, formează o sare. Hidratul de sodiu, numit și sodă caustică, e o bază puternică.

zgomot (fr. bruit; it. rumore; germ. Geräusch; engl. noise) 1. În mod obiectiv, sunet* (vibrație*) sau suprapunere de sunete (vibrații) cu intensitate*, frecvență și spectru de armonice*, care creează o stare de nedeterminare, cu deosebire datorată variațiilor dezordonate în timp. 2. În mod subiectiv, sunet (vibrație) nedorit, care nu este util din punct de vedere psiho-fiziol. unui ascultător sau care produce o senzație supărătoare. În anumite cazuri sau situații, o emisie sonoră care pentru fiz. are caracter de z. (foșnetul frunzelor, z. unei cascade) etc. poate fi dorită, utilă sau plăcută unui ascultător. Invers, sunetele perfect muzicale pot fi nedorite și chiar supărătoare aceluiași ascultător, fiind apreciate ca z. ♦ În muzică, z., fie dorit, fie inevitabil, este mai mult prezent decât se crede îndeobște: a) nu este practic posibilă nici o emisie de sunete muzicale, principial cât de pură, care să nu conțină o anumită cantitate de z. (v. timbru); b) atacul (1) marcat al unui sunet la instr. cu arcuș și la altele începe cu un z.; c) destule instr. folosite în orch. de toate genurile și în fanfare emit z. încadrabile în definiția fizică (unele instr. de percuție* și pseudo-instr.); d) în ultimele trei decenii și-au făcut loc în muzică, mai ales în cea funcțională (radio, cinema, etc.), z. naturale și din viața cotidiană, manipulate după tehnici de înregistrare* moderne etc.; e) z. și efecte noi de același gen au fost create cu ajutorul aparatelor electronice (v. concretă, electronică, muzică). 3. Z. alb, v. alb, sunet.

staccato (cuv. it. „rupt, desprins, separat”), termen ce indică executarea detașată, separată, sacadată a sunetelor, ca și cum între fiecare ar exista o mică pauză*. Se notează fie abrev.: atacc., fie prin puncte* puse deasupra notelor*. S. poate fi executat de către vocea (1) umană și de către toate instr. În cânt s. se realizează prin închiderea glotei după fiecare sunet. Instr. de suflat realizează s. prin trei moduri de articulare*: simplă (pronunțarea consoanei t), dublă (pronunțarea alternativă a consoanelor t și k, în succesiuni rapide) și triplă (pronunțarea alternativă a consoanelor tkt, tkt,...). Fl. și trp. se pot folosi cu ușurință de toate cele trei articulații pentru s.: ob., cl., fag., sax. ș.a. folosesc în special prima articulație, iar cornul și trb., prima și a doua articulație. La pian*, s. se realizează prin atacul puternic al brațelor pe claviatură* și printr-o digitație* adecvată. Instr. de coarde* realizează s. prin viteza și intensitatea cu care arcușul* este purtat pe corzi* și oprit brusc.

MOMENTÁN, -Ă adj., adv. s. n. I. Adj. 1. De scurtă durată, de moment; temporar, trecător, vremelnic, provizoriu, (învechit) momentos (1), momental (1). Momentane (de clipală). FLECHTENMACHER, T. 27^r/12, cf. I. GOLESCU, C. Drept mîngîiere momentană recunosc însă că li s-a împuținat [țăranilor] cîtimea muncii, KOGĂLNICEANU, S. A. 121. O excepție momentană. CAIET, 65^v/20. Acest neastîmpăr nu este amorul, ci o furie, un delir momentaneu. FILIMON, O. I, 114, cf. 283. Darea aceasta există și în ziua de astăzi, prefăcută din extraordinară și momentană în ordinară și dăinuitoare. I. IONESCU, D. 218. Folosindu-se de momentana teroare a infanteriei moldovene. . . turcii ne atacară acum în ordine conică. HASDEU, I. V. 149. Poate. . . să ia și această măsură momentană. MAIORESCU, D. I, 177. Fu cuprins de o bucurie copilărească la gîndul acestei eliberări momentane. C. PETRESCU, A. 390. Prezentul arată obișnuit o acțiune continuă, în sensul că nu-i momentană, ci ține un timp oarecare. IORDAN, STIL. 145. La aspectul comun se folosesc verbele cu acțiune momentană. GRAUR, I. L. 155. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale, în opoziție cu durativ) Care exprimă acțiuni ; de durată scurtă. Spre deosebire de verbele durative, a căror acțiune ține un timp mai îndelungat, verbele momentane exprimă o acțiune care durează o singură clipă. SG II, 47. 0 temporală cu predicatul la un timp momentan nu poate determina din punct de vedere temporal acțiunea regentei cu predicatul la un timp durativ. SCL 1954, 324. „A muri”, care este verb momentan, nu poate fi în mod normal folosit la imperfect. LL I, 140. ♦ Instantaneu. Reacție momentană. ◊ (Învechit) Apoplexie momentană = catalepsie. Catalepsiă sau apoplessiă momentaneă. MAN. SĂNĂT. 298/27. Moarte momentană = moarte subită. În 4 febr. 1834 muri com. Adam Kendeffy de moarte momentană. BARIȚIU, P. A. I, 582. 2. (Rar) Care se referă la momentul de față, la prezent; actual. Prin acest plus de putere intelectuală . . . acest unul se deosebește de ceilalți și stă deasupra și în afară de orizontul lor momentan.. MAIORESCU, CR. II, 118. II. Adv. Foarte scurt timp, puțin de tot. Alcoholul (spirtul) acestor beuturi încoardă puterea beției numai momentan (într-o clipită) și de aceea lăsă după sine o descordare. . . mai mare. NEP. VIND. 28/28. ♦ În prezent, în clipa de față; acum. Momentan nu am timp. III. S. n. (Regional) Fitil care provoacă explozie imediată, folosit pentru aprinderea explozibilelor în mine, în cariere etc. Cf. GL. V. J., FD I, 170. – Pl.: momentani, -e. – Și: (învechit) momentanéu, -ée adj. – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.|

materie sf [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 57²/22 / V: (reg) ~tir~ (A și: ~tirie) / Pl: ~ii / E: lat materia, fr matière, rs материя, ger Materie, it materia] 1 Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui Vz substanță. 2 (Îs) ~ cenușie Parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos. 3 (Pex; îas) Creier. 4 (Pop) Puroi. 5 (Nob) Ceea ce se expectorează. 6 Substanță concepută ca bază a tot ce există. 7 (Fiz) Realitate obiectivă care există în afară și independent de conștiința oamenilor și este reflectată de aceasta. 8-9 (Înv; îljv) Fără (de) ~ (În mod) spiritual. 10 (Șlp) Material (12). 11 Produs. 12 (Spc) Material textil Si: stofă, țesătură. 13 Date, informații care stau la baza unei lucrări. 14 (Tip) Cantitate de literă culeasă și așezată în coloane sau în pagini. 15 (Îvr) Obiect. 16 Conținut. 17 (Îe) A intra în ~ A începe, după o introducere discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. 18 (Îae) A ataca fondul problemei. 19 (Îvr) Cauză. 20 Problemă care constituie mobilul unei discuții, al unei cugetări etc. Si: subiect. 21 Problemă. 22 (Pex) Domeniu de cercetare, de cunoaștere. 23 (Îs) În ~ În problema respectivă. 24 (Îlpp) În ~ de... În ceea ce privește... 25 Obiect de studiu în școală. 26 Conținut al unui obiect de învățământ. 27 (Îs) Tablă de ~ii Listă la începutul sau la sfârșitul unei cărți, în care sunt trecute capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginii Si: cuprins¹ (9).

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

suliță sf [At: (a. 1550-1600) GCR I, 9/1 / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: vsl соулица] 1 Armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută la unul din capete cu un vârf ascuțit de metal Si: lance, (înv) fuște (4), spicul. 2 (Îe) A pune (cuiva) ~ în coaste A sili. 3 (Îe) Cât ajungi cu ~ sau la o azvârlitură de ~ Foarte aproape. 4 (Fig) Durere foarte mare. 5 (Fig; de obicei la plural) Vorbă, aluzie, răutăcioasă, ironică sau critică Si: ironie, înțepătură, săgeată. 6 (Spt) Instrument folosit în probele de aruncări, de forma unei sulițe (1), de lemn sau metal, cu greutatea și dimensiunile prestabilite și cu un manșon în jurul centrului de greutate. 7 Probă sportivă la care se folosește sulița (6). 8 (Pop; pex) Unitate de măsură a timpului zilei sau al nopții, calculată empiric după spațiul parcurs de un astru (de obicei soarele sau luna) pe bolta cerească de la punctul de unde a răsărit ori spre acela unde va apune, egală cu aproximativ o oră și jumătate. 9 (Înv) Distanța egală aproximativ cu o aruncătură de suliță (1). 10 (Fig) Raza luminoasă a unui corp ceresc sau a unei surse de lumină Si: săgeată. 11 (Reg; pan) Sulinar (5). 12 (Reg; pan) Țeapă care se pune în vârful șurei ca să nu pătrundă ploaia prin paie. 13 (Olt; Trs; pan) Brad tânăr cu ramurile retezate până aproape de vârf, care se înfige pe mormânt la capul unui flăcău sau al unei femei tinere Si: săgeată. 14 (Reg; pan) Sulă (1). 15 (Olt; Buc; pan) „Tolbă pentru săgeți”. 16 (Pan; îvr) Acul albinei.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

frazare (fr. phrase; germ. Phrasierung; engl. phrasing) 1. În accepția generală, împărțire a structurii muzicale în membrii săi naturali – frazele* – sens în care noțiunea este raportată la formă* [v. analiză; sintaxă (1)]. 2. În interpretare, ca element legat indisolubil de comunicare, și anume, ca etapă esențială a acesteia, f. reprezintă baza logică a organizării discursului muzical. Ea implică, în primul rând, respectarea riguroasă a sintaxei* muzicale. Prin expunerea corectă a structurii frazei, a diviziunilor sale, a legăturilor și opozițiilor dintre fraze, a integrării frazelor în ansamblul lucrării muzicale, se ajunge la organizarea interpretării. Fluctuațiile dinamice, modificările agogice*, articularea*, modurile de atac (1) sudează și dau sens stilistic f., valorificând o concepție interpretativă, asigurând spontaneitatea comunicării. F. implică o înțelegere complexă a problemelor armoniei (III), a exigențelor polifoniei* pentru a întâmpina stiluri variate, cu mijloace adecvate. În primul ex. (tema* a II-a din prima parte a Concertului pentru vl. și orch. de Mendelssohn-Bartholdy), f. este dictată, cu o mare simplitate, de sensul unei melodii cu o sintaxă clară, asemănătoare organizării discursului vorbit. În ex. al doilea (tema Ciacconei din Partita în re minor pentru vl. solo de J.S. Bach) exigențele construcției impun o riguroasă analiză și adoptarea unor date tehnice adecvate. Tema este expusă împreună cu contrapunctul* ei capătă o mare importanță înșelând pe interpreți. Se uită că tema ciacconei* este expusă de bas (III, 1), ceea ce i-a făcut pe unii profesori să repete acordul* pătrimii cu punct și pe optimea aferentă. Tema capătă astfel alte valori*, alt ritm (Ed. Peters, revizuire Carl Flesch). În fară de această deformare a textului original, mulți interpreți nu pot păstra o mișcare constantă (din cauza unei tehnici acordice lipsite de promptitudine) și mai ales, nu respectă valorile și raportul dintre valori. Aceasta, de altfel, de-a lungul variațiilor* care, lipsite de permanența ritmică riguroasă nu pot vertebra și lega sublimul triptic minor*-major*-minor al monumentalei Ciaccona. ♦ În dirijat*, f. configurează raporturile, ierarhiile și sintezele cuprinse în structurile compoziției (1) pentru ansamblul (I, 2) orchestral, coral ori combinat. Existența unui solist* [în genul concertului (2)], a momentelor solistice (în simfonie*, poem simfonic* etc.) presupune evidențierea unui rol preponderent, dar în corelația părții cu întregul. Dacă în concertul clasic sau aria (1) din opera* tradițională, acomp. nu i se pune îndeobște decât problema secondării fidele a protagonistului, în compoziția corală polif. sau în lucrările cu scriitură complexă f. capătă trăsături profesional-muzicale în care abia se mai recunosc filiațiile literar-poetice, originare, ori similitudinile cu cântarea pe o singură voce. Nu rareori într-o fugă* corală perfecta inteligibilitate a cuvintelor, sincronizarea silabelor, sunt sacrificate din rațiuni de pură tehnică muzicală (dar exacerbarea a dus uneori la virtuozitate formală). În conducerea de ansamblu a unei lucrări dezvoltate, f. elementelor primordiale alcătuitoare se deduce din organicitatea întregului componistic. Astfel, de la găsirea și coordonarea modului de atac*, a subtilităților timbrale, dinamicii* și agogicii*, până la înțelegerea ciclului din Suita I pentru orch. de Enescu de ex., ce se deschide, prin excepție, cu un Preludiu la unison (monodie* de ansamblu), dirijorul trebuie să se ridice de la notația lapidară și de la intuiție, la o înțelegere superioară, conștientă, a întregului din care pe urmă poate decurge în fapt f. și articularea* potrivită a tuturor elementelor. Pregnanța accentelor (III), persistența și gradarea retorică a „motivului destinului” din prima parte a Simfoniei a V-a de Beethoven nu pot fi corect realizate în afara contextului conținutului formei*, planurilor armonice, amestecului și diferențierii timbrurilor*, dialogurilor și complementarităților grupelor. Indicațiile partiturii* sunt prețioase. Dar chiar în tema secundă a a primei părți din simfonia sus-menționată f. se cere ameliorată nu în litera ci în spiritul muzicii. Cu toate că indicațiile de f. au început să fie mai numeroase și mai precise (după Bach, până la romantismul* sec. 19 și școlile naționale), f. rămâne o chestiune de instinct muzical și cultură stilistică*, întemeiate pe un sistem clasic de secvențări (v. progresie), periodicități de accente, dezvoltări prin fragmentări motivice, repetări simetrice în cadrul formelor tradiționale. Prevalența afectivității, programatismul*, sistemul leitmotivelor* (din dramele muzicale wagneriene), cultivarea unor ingeniozități metro-ritmice, dezvoltarea armoniei și artei moderne a orchestrației* au exercitat, fiecare, influențe asupra f., rafinând-o continuu o dată cu primenirea formelor și genurilor (I, 1). „Melodia infinită” pe plan orizontal, stilul impresionismului*, urmărind pe plan vertical-armonic, continue osmoze, al expresionismului*, al serialismului*, vizând o nouă organizare totală (a intervalicii, ritmicii*, timbrurilor ș.a.m.d.) a universului sonor, o altă topologie, dau accepțiuni inedite sau înlocuiesc noțiunile clasico-romantice de frază*, perioadă*, secțiune de formă etc. în structură*, evenimente și forme sonore, mecanisme transformaționale, structuri temporale plurale (politempi), cicluri de coincidență etc.

SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles, semnificație, accepție. Sens propriu. Sens figurat. ▭ Iar din toată învălmășeala asta... ieșea ceva care dădea un sens pămîntesc iadului. POPA, V. 215. ♦ Conținut noțional sau logic. Ce să adaug? Îmi dictezi de un sfert de oră cuvinte fără nici un sens. BARANGA, I. 188. Nu înțeleg semnele chineze, dar ilustrațiile mă ajută să pricep sensul povestirii. STANCU, U.R.S.S. 153. 2. Temei rațional, logică, rațiune; noimă. Pe de altă parte, ce sens poate avea un atac de front cu un ploton. CAMIL PETRESCU, U. N. 320. La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu, chip zîmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? EMINESCU, O. I 40. ♦ Rost, scop, menire. Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soartă. EMINESCU, O. I 36. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întîmplare. Merg acum fără sens. Știu că trebuie să cobor la gară, însă n-o iau într-acolo. SAHIA, N. 24. 3. Direcție; orientare. În gara Mărășeștilor s-au aprins luminile și din ea au plecat două trenuri în sensuri opuse. SAHIA, N. 24. ◊ Sens unic = sistem de circulație (aplicat în special pe străzile cu mare afluență) potrivit căruia toate vehiculele trebuie să circule într-o singură direcție, pe toată lățimea părții carosabile. 4. (În expr.) Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. Într-un anumit sens, nu-ți trebuie prea mult curaj, ca să alergi înainte. CAMIL PETRESCU, U. N. 398. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. [Brîncoveanul] era destul de tare pentru a-și permite să trăgăneze executarea unei porunci... pînă-și va procura alta, în sensul său. IORGA, L. I 348.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

linie¹ sf [At: CONACHI, P. 294 / Pl: ~ii / E: lat linea, it linea, ger Linie, fr ligne] 1 sf (Gmt) Trăsătură simplă, grafică sau imaginară care nu are nici lățime nici grosime, care unește două puncte, indicând o limită sau o direcție. 2 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ de nivel Linie¹ (1) care unește pe un grafic punctele cu aceleași cote de pe un teren. 3 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isotere Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele ce au aceeași temperatură medie în timpul verii. 4 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isoterme Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele de pe pământ care au aceeași temperatură medie a anului. 5 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isochimene Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. 6 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ia de colmațiune Axă optică a ocheanului. 7 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ia echinocțiilor sau a punctelor echinocțiale Linie¹ (1) care marchează intersecția eclipticei cu ecuatorul. 8 sf Limită. 9 sf Graniță. 10 sf (Îs) ~ de demarcație Linie¹ (1) care desparte două țări sau provincii. 11 sf (Îas) Linie¹ (1) care desparte două ideologii. 12 sf (Mrn; îs) ~ de apă sau de cufundare a unei nave Nivel până la care se cufundă partea inferioară a navei în apă. 13 sf (Îe) A trece (sau a depăși) ~ia A exagera. 14 sf (D. cumpănă; îe) A sta (drept) la ~ A se echilibra. 15 sf (Mpl) Dungă. 16 sf (Mpl; spc) Fiecare dintre dungile din palmă. 17 sf (Mpl) Trăsătură a feței. 18 sf (Pex; mpl) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect sau al unei figuri Si: contur, profil. 19 sf Șir drept. 20 sf (Tip) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 21 av Formând un șir drept Si: aliniat. 22 sf (Mil) Sistem de fortificații, adăposturi și baraje militare, permanente sau trecătoare, destinate să apere trupele și să oprească înaintarea dușmanului. 23 sf (Îs) ~ de apărare Linie¹ (1) alcătuită din fortificații și trupe. 24 sf (Îs) ~ii de comunicații Trasee prin care se face legătura cu serviciile din spatele frontului. 25 sf (Îoc trupe neregulate; îs) Trupe de ~ Trupe destinate să lupte în primul rând. 26 sf (Înv; Buc; Trs) Infanterie. 27 sf Grup de soldați desfășurați în ordine de atac. 28 sf (Pop; șîs) ~ principală Stradă principală dintr-un oraș Cf șosea. 29 Drum despărțitor. 30 sf Cărare. 31 sf (Șîs) ~ ferată Cale ferată. 32 sf (Lpl) Instalație și rețea a șinelor pe care circulă trenurile, tramvaiele și metrourile. 33 sf Porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 34 sf Traseu al unui serviciu de transport. 35 sf (Rar) Sârmă care leagă stațiile telegrafice sau telefonice. 36 sf Direcție. 37 sf (Îs) ~ vizuală Linie¹ (1) între ochiul observatorului și obiectul privit. 38 sf (Îs) ~ de ochire Linie¹ (1) între ochitorul puștii vânătorești și țintă. 39 sf (Îs) ~ de conduită sau de purtare Mod de a se purta. 40 sf Nivel. 41 sf Succesiune de descendenți sau de ascendenți Si: filiație, (pop) spiță. 42 sf Unealtă de lemn sau de metal cu care se trag linii¹ (1) Si: riglă. 43 sf (Tip) Placă de metal cu care se tipăresc dungi colorate sau care se pune în picioare între rânduri pentru a le despărți sau a le rări. 44 sf (Îs) ~ de cules Unealtă tipografică, cu două urechi, ce se pune între rânduri când se culege zațul. 45 sf (Îs) ~ de perforat Linie¹ (1) de oțel ce se intercalează în zeț pentru a perfora hârtia cu tiparul în același timp. 46 sf (În Țările Române) Veche măsură de lungime egală cu a zecea parte dintr-un deget. 47 sf (Mat) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 48 sf (Îs) ~ de plutire Nivel al apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. 49 sf (Îlpp) La (sau în) ~ia... La nivelul... 50 sf Fiecare dintre subdiviziunile marcate pe un termometru, pe o riglă etc Si: liniuță (1). 51 sf (Îlav) În ~ În șir drept. 52 sf (Îs) ~ de bătaie (sau de luptă) Desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei. 53 sf (Îas) Întindere a frontului ocupată de trupele care luptă. 54 sf Ansamblu de fire, cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte Si: rețea. 55 sf (Îs) ~ electrică Ansamblu al conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice Si: rețea. 56 sf (Îs) ~ telefonică (sau de telefon) Ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice Si: rețea. 57 sf (Îs) ~ telegrafică Totalitate a conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. 58 sf (Îs) ~ de întârziere Dispozitv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. 59 sf (Îs) ~ tehnologică Organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii etapelor de fabricare. 60 sf (Îas) Ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. 61 sf (Îs) ~ia automată Complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 62 sf Trăsătură fundamentală a unei probleme. 63 sf (Îlav) În ~ii generale (sau mari) În ansamblu, fără a intra în detalii. 64 sf (Fig) Orientare principală a unui curent, a unei opinii etc. 65 sf (Udp „de”) Mod. 66 sf (Udp „de”) Criteriu. 67 (Mat; îs) ~ curbă Linie¹ (1) alcătuită din unul sau mai multe arcuri de cerc. 68 (Mat; îs) ~ frântă Linie¹ (1) care formează unghiuri pe traiectoria ei. 69 (Îe) A fi (a se menține sau a aduce) pe -ia de plutire A (se) situa la limita normalității, a aceptabilului etc.

NĂVĂLI, năvălesc, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva cu intenții dușmănoase, a tăbărî asupra cuiva, a ataca; (despre forțe armate) a invada, a năpădi. De-i vedea... că s-a trezit și năvălește la tine... fugi încoace spre mine. CREANGĂ, P. 215. De cîte ori un vrăjmaș puternic năvălea în țară, toți locuitorii cîmpiilor pustiau orașele și satele și se strîngeau cu turmele și bucatele lor la munți. BĂLCESCU, O. I 27. ◊ Tranz. În tinerețele noastre, dam război dușmanului cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Nu știi, maică, ciobanii Rătăcit-au cîrlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit? ALECSANDRI, P. P. 59. ◊ Refl. (Învechit, rar) Împărăția turcească asupra noastră se năvălește. ARHIVA R. I 47. 2. A se revărsa, a pătrunde tumultuos. Asupra singurătății în care vegheau uimiți cei doi camarazi năvăli o suflare rece, aripă depărtată a furtunii. SADOVEANU, M. C. 95. Noaptea luminoasă Ca o undă de parfum Năvălește-n casă. TOPÎRCEANU, P. O. 99. Un zgomot de trăsuri depărtate năvăli în odaie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 72. ♦ Tranz. A învălui, a copleși. Eu simț cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre. CARAGIALE, O. II 268. ♦ Tranz. Fig. A asalta. Dacă m-ai năvălit cu întrebările, cînd era să-ți spui? CARAGIALE, O. III 53. Este cam indiscret din parte-mi a vă năvăli astfel cu poezii. ALECSANDRI, S. 43. 3. A se repezi într-o anumită direcție sau spre un anumit punct, a da buzna; (despre o mulțime) a se îmbulzi, a se îngrămădi. Către patru după amiază, năvăli în odaie un gradat. CAMIL PETRESCU, U. N. 248. Vara năvălesc mulțime de bolnavi la cură. NEGRUZZI, S. I 317. ◊ Fig. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. SADOVEANU, O. I 330. 4. (Despre lichide) A se revărsa cu forță, în cantitate mare. Asupra lumii năvăli o ploaie cumplită. SADOVEANU, O. VI 513. Sîngele năvăli în obrajii tînărului. Indignarea se amesteca și cu temerea. CĂLINESCU, E. O. I 56. În zguduirea sufletească în care vibra, simțea cum îi năvălește sîngele la inimă. BART, E. 22.

dodecafonie, metodă de compoziție în muzica sec. 20, bazată pe utilizarea liberă a tuturor celor 12 semitonuri* ale gamei cromatice* temperate*. D. a rezultat din unele acumulări în plan tehnic ce s-au manifestat în muzica europ. (mai ales germ. și austriacă), la sfârșitul sec. trecut și începutul acestui sec., global integrate în fenomenul atonalismului*. Depășind cadrele stricte ale laboratorului de creație, d. a antrenat și o gândire structurală ce vizează viitoarea sistematizare a elementelor prin serie*, ajungând la o viziune nouă asupra substanței și discursului muzical. Pe de altă parte, d. își leagă destinul de acela al Școlii vieneze* moderne, șeful școlii, Schönberg, fiind considerat și inițiatorul acestei metode (chiar dacă J.M. Hauer a realizat mai înainte o serializare a elementelor cromatice* ale melodicii). O definitivă aplicare a seriei* Schönberg o obține în 1923, cu lucrarea Cinci piese pentru pian, după care elevii săi, Berg și Webern, o aplică cu consecvență. Această istoric determinată situare în timp și spațiu a făcut ca d. să fie considerată, dincolo de virtuțile ei tehnice, drept unul dintre principalele curente ale primei jumătăți a sec.; din punct de vedere estetic însă, ea a interferat, în special, expresionismul*, de la principiile căruia au pornit reprezentanții Școlii vieneze* atunci când doreau un „idiom muzical expresionist” [obsesia unor formule (IV), atematismul și fărâmițarea conturului melodic, complicația ritmică, cultivarea intensă a a disonanței* în armonie (III, 1), „melodia timbrală” (Klangfarbenmelodie*) etc.]. Opere ca Vozzek și Lulu de Berg, Moise și Aaron de Schönberg sau Cantatele lui Webern sunt producții de tip expresioniste. Pe de altă parte, influențe ale neoclasicismului* se manifestă în lucrări precum Concertul de cameră pentru vl., pian și 13 instr. de suflat de Berg, faptul putând fi considerat însă nu ca o aliniere la această tendință – căreia îi dăduse o replică și Stravinski – ci ca o necesitate interioară a d. de a-și „recupera” o anume fermitate a discursului, ritmica mai viguroasă și polif., unele elemente intonaționale (II, 2) perceptibile (așa se explică făurirea de către Berg, în Concertul pentru vl. și orch., a unei serii compatibile cu acordul* major* sau citirea în aceeași lucrare, a unui coral de Bach). Din rațiuni asemănătoare, o reclasicizare a formei se produce la Webern, care imaginează structuri* extrem de concise. Dintre cele două principii fundamentale ce au străjuit devenirea d.: utilizarea celor 12 semitonuri și serializarea lor, cel din urmă a câștigat treptat în importanță. Astfel, muzica urmașilor Școlii vieneze, Nono, Berio, Stockhausen, Boulez, influențată și de ideile lui Messiaen, se numește, printr-un consens unanim, serială. Deși principiul era conținut în metoda dodecafonică, prin serializarea efectuată atât orizontal (în melodie) cât și vertical (în armonie), serializarea devine ulterior integrală, extinzându-se în toți parametrii*: dinamică (1), timbru*, atac (3). Totodată, muzica neo-serialiștilor (numiți și post-serialiști) părăsește cantonarea dogmatică în cercul închis al celor 12 sunete, în favoarea unui contur mai suplu, „muzicalizat” prin formule de vârstă uneori milenară și cu o „semantică” familiară (fenomenul începuse deja la Webern). Serialismul*, care a păstrat ceva din ineditul discursului preconizat de d., a facilitat astfel calea sintezelor, prin determinarea mai puțin rigidă a facturii (mergând, prin reacție, până la situația contrară a indeterminării și a aleatorismului*), calea pătrunderii în substanța muzicală a vechilor moduri* sau a modurilor de esență folc., pe care o adoptă mai ales unii dintre compozitorii români postbelici. Echiv. germ. Zwölftonmusik.

APĂRA, apăr, vb. I. 1. Tranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «împotriva» și indicînd pe agresor) A interveni cu fapta în ajutorul cuiva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile; a proteja (pe cineva) printr-o intervenție promptă. Să fim cu băgare de seamă, să ne apărăm șantierul, hidrocentrala, ea este plinea și viața noastră. JIANU, C. 373. S-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de cîni nu mă tem! CREANGĂ, P. 188. ◊ (Complementul este un abstract) Alexandru cel Mare... apără vitejește independența. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la patrie, un oraș etc.) A păzi, respingînd atacul armat al inamicului; a menține, prin luptă, o poziție. Cînd țara s-o aperi îți cere, Pe gînduri o clipă nu sta, Tu viață îi dai și putere, Tu gloria ei vei purta. CORBEA, A. 75. ◊ Refl. A se împotrivi unui atac, a-i rezista; a se feri de... Au venit... și m-au lovit; m-am apărat cît am putut. SADOVEANU, N. F. 71. Care-i vedea-o că se apără [de albină] cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. CREANGĂ, P. 271. Ea se apără c-o mînă, Insă totuși lui se lasă. EMINESCU, O. I 67. Cei mai juni se apărau cu turbare. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Tranz. A pune la adăpost (de o primejdie, de frig, de ploaie etc.), a proteja, a feri, a ocroti. Socot că domnul inginer nu-și închipuie c-am fugit de la Pașcani... ca să-mi apăr viața. SADOVEANU, N. F. 185. Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Doamne-apără! = cu nici un preț! o dată cu capul! Eu, de-aș fi femeie, nu l-aș lua, doamne-apără! NEGRUZZI, S. III 65. 3. Tranz. A interveni prin viu grai sau în scris în sprijinul cuiva (combătînd învinuirile care i se aduc). ♦ (Cu privire la împricinați sau la un proces) A pleda înaintea justiției cauza cuiva. Avocatul care-mi apărase procesul... nu-mi dăduse vești tocmai bune. SADOVEANU, O. VIII 16. Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr?... Procesul n-a durat mult. SAHIA, N. 83. ◊ Refl. A se dezvinovăți de anumite învinuiri sau bănuieli. Ce-ai strigat, mă, tu, guleratul ăla?... – Eu, nimic! s-a apărat acesta. PAS, L. I 59. Cine se știe cu musca pe căciulă se apără. ◊ Fig. N-aveți de ce-mi mulțămi, s-a apărat uncheșul meu. SADOVEANU, N. F. 14. 4. Tranz. (Cu privire la o idee sau la un punct de vedere) A susține, respingînd obiecțiile aduse împotrivă. Stalin a apărat leninismul de numeroși dușmani și, în noile condiții istorice, a dezvoltat și îmbogățit învățătura lui Lenin. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 16. 5. Refl. (Rar) A ocoli, a evita (ceva sau pe cineva). Ce, pentru că o datorie... e anevoioasă, sîntem oare în drept a ne apăra de dinsa? BĂLCESCU, O. II 228.

vârf sn [At: (a. 1526) DERS / V: (îrg) ~rh (Pl și: vârși), ~rv, (reg) fârf, vâr, vârșe s, (îvr) vârn, verh / Pl: ~uri / E: vsl връхъ] 1 Zonă îngustă (și ascuțită), situată în partea superioară a unei forme de relief pozitive (munte, deal, măgură etc) Vz coamă, creastă, creștet, culme, pisc², (rar) obârșie, (reg) piscui, piscan, spic, tigvă, titilă, țiclău. 2 (Îvr; îs) ~ul cerului Înaltul cerului Si: zenit. 3 (Îlav) Cu ~ Foarte mult. 4 (Îal) Mai mult decât este necesar. 5 (Îvr; d. stil; îal) Bombastic (1). 6 (Îlav) Cu ~ și îndesat(e) Din belșug. 7 (Îal) Cu prisosință. 8 (Îlav) Până în ~ Până sus. 9 (Îal) Foarte tare. 10 (Înv; îlv) A pune ~ A termina. 11 (Îe) A pune sau (a face) ~ (sau ~ul) (la ceva) A întrece orice limită. 12 (Îae) A depăși orice așteptare. 13 (Înv; îlav) Din talpă (sau de la bază) până în (sau la) ~ În întregime. 14 Extremitate superioară a unui obiect (înalt) (așezat în poziție verticală sau oblică). 15 (Înv) Limită de sus a unui teren, a unei proprietăți etc. (în pantă). 16 (Reg) Ridicătură de teren izolată. 17 (Pex) Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. 18 (Îe) A fi cu ~ sau a avea ~ A avea o prelungire (conică). 19 Partea superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificații (unde se află mugurele vegetativ și unde se dezvoltă inflorescența) Si: (îrg) vârfare (3), (reg) vârfete (1). 20 (Reg; prc) Inflorescență. 21 (Îs) ~ vegetativ Extremitate a unei tulpini sau a ramificațiilor tulpinii unei plante, formată din țesut tânăr din care se dezvoltă treptat tulpina și ramurile (precum și alte organe ale plantei). 22 (Îvr) Dimensiune apreciată pe direcție verticală Si: înălțime. 23 (Îoc poală) Partea de îmbinare a căpriorilor din lungul marginii superioare a versanților unui acoperiș Si: coamă (23), creastă (35). 24 Partea de sus, de formă conică sau de coamă (ascuțită), a stogului, a clăii sau a șirei, construită pentru a asigura protecția împotriva precipitațiilor. 25 (Spc) Strat protector (din snopi de grâu, fân etc.) așezat deasupra unei grămezi de păioase Si: (reg) măgar. 26 (Reg) Suprafață a unei ape. 27 (Pop; îs) ~ul laptelui Smântână. 28 (Fig) Intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. Si: apogeu (3), culme (8). 29 Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.). 30 (Îla) De ~ Care reprezintă gradul cel mai înalt (din punct de vedere al valorii, al importanței). 31 (În legătură cu termeni care denumesc unități de timp; îal) Care reprezintă momentul sau intervalul manifestării depline a unei realități, al intensității maxime cu care se desfășoară o acțiune etc. 32 (În legătură cu termeni care denumesc specialiști într-o profesie, artiști etc.; îal) De prim rang. 33 (Îvr; îe) A lua ~ A-și asuma puteri nelimitate. 34 Moment de intensitate maximă a unei activități. 35 (În legătură cu activitatea unor servicii publice; îs) Ore de ~ Ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă. 36 (În legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze; îas) Ore în care consumul este foarte intens. 37 (Îs) ~ de consum Cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. 38 (Med; îs) ~ endemic Moment de maximă extindere în evoluția unei epidemii. 39 (Fig) Persoană care are o poziție superioară într-o organizație socială, politică, profesională etc. Si: șef, (îvp) căpetenie¹ (1). 40 (Fig) Persoană reprezentativă pentru un domeniu de activitate sau pentru un grup social. 41 (D. întruniri, convorbiri etc.; îla) La ~ Care presupune participarea șefilor de state. 42 (Îal) La cel mai înalt nivel în stat. 43 (Fig) Personalitate de excepție în domeniul cultural, artistic sau științific. 44 (Fig) Creație sau realizare de mare valoare în domeniul cultural, artistic sau științific. 45 Extremitate a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat sau manevrat). 46 Parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui Si: capăt (2), extremitate (2). 47 (Îe) A pune ~ în ~ A pune cap la cap. 48 Extremitate alungită în unghi foarte ascuțit cu ajutorul căreia un obiect poate fi folosit la înțepat, la găurit sau la alte operații speciale. 49 (Îlav) (Nici) cât un ~ (sau, rar, ~ul) de ac sau nici cât ~ul acului Foarte puțin. 50 (Îal) Aproape deloc. 51 (Îvr) Început. 52 (Reg) Gurgui la opincă. 53 (Reg) Pisc la luntre. 54 (Reg) Capătul ascuțit și curbat în sus cu care se sfârșește în partea din față fiecare dintre tălpile de la sanie. 55 (Reg) Prâsnel la fus¹ (1). 56 (Olt) Partea de sus, opusă prâsnelului, la fus¹ (1). 57 (Reg) Parte conică tăioasă (cu un canal în formă de spirală) cu ajutorul căreia se fixează și înaintează, prin rotire, sfredelul sau alte instrumente de găurit. 58 Partea mai subțire și ascuțită (destinată să taie, să pătrundă, să antreneze alt obiect etc.) a unui instrument sau a unei unelte. 59 Șfichi² la bici. 60 Partea din față cu care înaintează o mulțime în deplasare. 61 (Spt; îs) ~ de atac Jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, fiind cel mai avansat dintre coechipieri când jocul se desfășoară în terenul echipei adverse. 62 (Fig; îs) ~ de lance Elementul cel mai avansat și mai eficient într-un domeniu. 63 Extremitate a unei părți a corpului sau a unui organ (exterior) al omului sau al animalelor. 64 (Îs) ~ul capului (sau, îvr, părului, de păr) Partea superioară a capului Si: creștet (2). 65 (Reg; îs) ~ul pieptului Furca (13) pieptului. 66 (Reg; îs) ~ul spetei (sau spetelor) Greabăn (1). 67 (Îlav) Până în ~ul capului Peste tot (corpul). 68 (Îal) Peste măsură. 69 (Îe) A i se sui (cuiva) tot sângele în ~ul capului A se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. 70 (Îe) A i se sui (sau a i se face) (cuiva) părul măciucă în ~ul capului A fi cuprins de o spaimă puternică (exteriorizată prin ridicarea părului). 71 (Îlav) Pe ~uri Folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a nu face zgomot sau pentru a înălța corpul). 72 (Îlav) În (sau pe) ~ul (ori ~urile) degetelor (sau picioarelor) Fără zgomot. 73 (Îal) Cu grijă. 74 (Îal) Pe furiș. 75 (Îlav) Din (sau, rar, în) ~ul buzelor (sau limbii) În mod formal. 76 (Îal) Cu afectare. 77 (Îal) Fără convingere. 78 (Îal) Ironic. 79 (Îal) Sfidător. 80 (Îlav) Nici la ~ul degetului Absolut deloc. 81 (Îlav) Până în ~ul degetelor (sau unghiilor) În totalitate. 82 (Îe) A vorbi din (sau în) ~ul limbii (sau buzelor) A rosti sunetele defectuos, peltic. 83 (Îlav) Până în ~ul urechilor Foarte tare. 84 (Îal) De tot. 85 Porțiune dintr-un obiect sau dintr-o figură formată din extremitățile reunite ale laturilor Vz colț, unghi. 86 (Îs) ~ul cuțitului Motiv decorativ al țesăturilor populare românești, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frânte. 87 (Gmt) Punct de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unei piramide etc.

strica [At: PRAV. 140 / Pzi: stric, 6 și (înv) stric / E: ml extricare] 1 vt (C. i. mai ales obiecte sau părți ale lor) A face să-și piardă total sau parțial calitățile, funcționalitatea etc. devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau în urma unei acțiuni violente, prin nerespectarea cerințelor de executare, de exploatare etc. Si: a defecta (7), a degrada (13), a deranja (2), a deregla (1), a deteriora (1) Vz hrentui, paradi¹, ponosi, rablagi, rupe, uza. 2 vt (C. i. sisteme tehnice) A face să nu (mai) funcționeze normal Si: a defecta (6), a deranja (2), a deregla (1) V avaria. 3 vt (Fam; îe) A ~ căruța (sau sita, calimera cu cineva) A rupe relațiile de prietenie sau de colaborare. 4 vr (Îe) A se ~ căruța la mijlocul drumului A întâmpina piedici când ești încă departe de țintă. 5 vt (Pop; c. i. obiecte solide) A sparge (17). 6 vt (Reg; c. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A sparge (43). 7 vt (Îvp; c. i. uși, încuietori etc. sau încăperi etc. încuiate, închise) A sparge (92). 8-9 vtr (Îvp) A (se) dărâma (1, 3). 10-11 vtr (Îvp) A (se) ruina. 12 vt (Înv; c. i. teritorii, țări, așezări etc.) A devasta (1). 13 vt (C. i. culturi, pământ cultivat, plante etc.) A produce stricăciuni Si: a face să se degradeze, a distruge (1) Vz nimici, prăpădi. 14 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A risipi. 15 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A consuma (inutil). 16 vr (D. materii organice, în special d. hrană) A se degrada sub acțiunea agenților externi Si: a se altera (4), (pop) a se împuți Vz acri, descompune, fermenta, înăcri, putrezi, râncezi, sărbezi², scoace, zeri. 17 vt (Îe) A ~ (sau a împuți) brânza (cu cineva) A rupe prietenia (cu cineva). 18-19 vtr (D. aer) A (se) încărca de mirosuri grele, neplăcute Si: a (se) altera (1-2), a (se) vicia. 20-21 vtr (Pex; d. aer) A (se) încărca cu substanțe nocive Si: a (se) polua. 22 vr (Fig; îvp; d. ființe) A se degrada fizic (pierzând anumite însușiri sau părți ale trupului). 23 vr (Îe) A se ~ de râs A râde foarte tare, a face mare haz de cineva sau de ceva. 24 vt (C. i. organe, funcții organice etc., ale ființelor sau, pex, sănătatea) A tulbura buna funcționare Vz ataca, caria, dăuna, deranja, distruge, prejudicia, vătăma. 25-26 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva capul (sau mintea) sau a (se) ~ de (sau la) cap A-și pierde sau a face să-și piardă judecata Si: a (se) zăpăci. 27 vt (Îvp; c. i. ființe) A îmbolnăvi. 28 vt (Pex) A contamina (2). 29 vt (Reg; c. i. membre ale corpului) A luxa. 30-31 vtr (Pop; d. oameni, animale sau părți ale corpului lor) A (se) răni Si: a (se) juli. 32-33 vri (Pop; îe) A se (sau a o) ~ la ceafă (sau la gât cu cineva) A determina întreruperea bunelor relații (cu cineva). 34-35 vri (Pop; îae) A pierde creditul (în fața cuiva). 36 vt (Îvr) A dezvirgina. 37 vr (Reg; d. copaci) A se usca. 38 vt (Îvp) A ucide. 39 (Îvp) A mutila. 40-41 vri (Trs; d. femei, îe) A se ~ de copii, a-și ~ pruncii A-și provoca avort. 42 vt (Pop) A mâhni. 43 vt (Pop) A chinui (1). 44 vt (Reg; îe) A ~ cuiva firea (sau sufletul) A produce cuiva neliniște, supărare. 45 vt (Fig; d. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se înrăutăți, a se posomorî. 46 vt A face să piardă din calități, din valoare Si: a degrada (11), a deprecia (3). 47 vt (D. vărsat) A lăsa urme caracteristice pe piele. 48 vt (D. oameni sau obraz, față etc.; adesea urmat de determinarea „de vărsat”) A avea urme caracteristice, lăsate de vărsat. 49 vt A face să nu mai fie pus în ordine Si: a deranja (1). 50 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A abate (intenționat) de la forma, înțelesul, natura etc. normală. 51 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A face să-și piardă integritatea, puritatea Si: a corupe (3), a deforma (10). 52 vt (Îvr; îc) ~că-limba Persoană care folosește un limbaj prețios, încărcat cu elemente străine, nespecifice limbii. 53 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A deochea (1). 54 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A fermeca (3). 55 vt A face să se schimbe în rău din punct de vedere moral. 56 vt A face să-și piardă moralitatea, corectitudinea Si: a corupe (7), a deprava (1), a desfrâna (5), a destrăbăla (1), a dezmăța (4), a perverti, a sminti, a vicia. 57 vi (Mai ales îcn) A face rău într-o anumită situație Si: a dăuna. 58 vi (Mai ales îcn) A fi nefolositor sau nepotrivit într-o anumită situație Si: a dăuna. 59 vt (Îvr; îe) Nu ~ nimic Nu face nimic. 60 vt (Pop; d. defectele cuiva) A dezavantaja (1). 61 vt (Cu complementul „ce”) A se face vinovat (cu ceva împotriva cuiva) Si: a greși (8). 62 vt (C. i. acțiuni, stări de fapt, procese, fenomene etc.) A opri buna desfășurare, realizarea (în condiții optime) etc. Si: a curma (8), a împiedica, a zădărnici V dejuca, deranja, incomoda, stingheri, stânjeni. 63 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A întrerupe continuitatea. 64 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A provoca dezordine. 65 vr A rupe legăturile de prietenie cu cineva. 66 vr A curma bunele relații Si: a se certa (6), (fam) a se supăra. 67 vt (Pop; îe) A ~ cumetria (cu cineva) A se certa (6). 68 vr (Pop; pex; d. grupuri, adunări, petreceri, jocuri) A se sparge (37). 69 vt (Îvp; c. i. legi, convenții, hotărâri, angajamente, înțelegeri etc.) A anula (2). 70 vt (Pex) A nesocoti. 71 vt (Pop; în superstiții; c. i. farmece, blesteme) A dezlega (18).

apuca [At: PSALT. SCH. 59/9 / Pzi: apuc / E: ml aucupare] 1-2 vt A (cu)prinde cu mâna. 3 vt A lua (repede) în mână Vz prinde, înhăța. 4 vt (Îe) A ~ armele A începe războiul. 5 vt (Înv; îe) A ~ cap de funie A găsi un punct de plecare. 6 vt (Îe) A ~ pe Dumnezeu de (un) picior A se bucura (ca) de o mare reușită sau un mare noroc. 7 vt (Îvr; reg; îe) A ~ (pe cineva) de ochi A atrage prin frumusețe. 8 vt (Îvr; reg; îae) A face pe cineva să creadă lucruri nereale. 9 vr (Îvr; reg; îae; d. culori) A se armoniza Si: a prinde de ochi. 10 vt (Îpp; îe) A ~ putere A prinde putere. 11 vrr (Îpp; îe) A la ~ suflet A prinde curaj. 12 vr (Îpp; îe) A-și ~ sufletul A sufla din greu. 13 vt (Pop; îe) Îi ~ că mâna la toate Se pricepe (câte puțin) la toate. 14 vt (D. senzații, stări, sentimente etc.) A cuprinde. 15 vt (Îe) A ~ pe cineva de scurt A-i cere socoteală (pe neașteptate). 16 vt (Înv; Mol; îe) A ~ pe cineva pe-a-mânele A avea (mare) căutare. 17 vtr A (se) cuprinde cu brațele. 18 vt A îmbuca. 19 vt A mușca. 20 vi (Pop; îe) A ~ ca lupul A mânca cu lăcomie. 21 vt (Îpp; îe) A ~ foc cu gura A se expune pericolului pentru cineva. 22 vt (Îe) A ~ cu ochii (sau cu căutătura) A cuprinde cu privirea. 23 vt (Urmat de „cuvinte”, „vorbe” etc.) A auzi. 24 vt (Îe) A ~ cu mintea A pricepe. 25 vt (Îvr; îe) A ~ pe cineva cu cuvinte (sau vorbe) A ademeni cu vorba. 26 vt A surveni pe neașteptate. 27-29 vt (Îe) A ~ pe cineva foamea (setea, somnul etc.) A i se face foame, sete, somn etc. 30 vt (Îe) Mult te ține când te-~? Nu mai isprăvești o dată? 31 vt (Îe) Ce te-a ~cat? Ce ai? 32 vrr (Îpp; îe) A se ~ la luptă (la joc etc.) A porni la luptă (joc etc.). 33-34 vr (Îpp, îe) A se ~ cu (sau de) A se lua la luptă cu. 35 vr (D. câini; îe) A se ~ la (sauîn) colți A se mușca. 36 vrr (Îae; d. oameni) A se lua la ceartă. 37 vr (Urmat de pp de) A se prinde cu mâna de... 38 vr (Urmat de pp de) A se atârna de ceva. 39 vr (Îpp; urmat de pp de) A ataca. 40 vr (Pop; urmat de pp de) A avea relații cu... 41 vr (Îpp; upp de) A bârfi. 42 vr (Îe) A se ~ de capul cuiva A nu-l (mai) lăsa în pace. 43 vr (Îpp; îe) A (i) se ~ cuva vinele A înțepeni. 44 vt A înșfăca. 45 vt (Înv) A elibera. 46 vt (Înv) A răpi. 47 vt (Înv) A uzurpa. 48 vt A prinde un loc (rămas liber). 49 vt (Îpp) A lua pe cineva din scurt. 50 vt (Îpp) A trage la răspundere (pentru o datorie neachitată). 51 vt (În legătură cu „a putea”) A lua (în grabă și la nimereală) ce poate. 52 vt (Precedat de „a putea”) A căpăta. 53 vt (În legătură cu rudele cuiva) A pune mâna pe o moștenire. 54 vi (Înv; îe) Abia ~c Aștept cu nerăbdare să... 55 vt A găsi la sosirea sa pe cineva care încă n-a plecat. 56 vt (Complementul indică trenul) A prinde. 57 vt (Complementul indică de obicei persoane) A fi o vreme contemporan cu cineva. 58 vt (Pex) A fi martorul unei stări de fapt. 59 vt (Pop; îe) De când (m-)am ~t De când pot să-mi amintesc. 60 vt (Adesea cu complinirile „din moși strămoși”, „din tată-n fiu”) A primi ceva prin tradiție. 61 vt(a) (Construit cu „să”, „de”, „a”) A avea (încă) puțin timp ca să mai facă ceva. 62 vt (Îae) A încheia o acțiune imediat înaintea alteia. 63 vtr (Îae; înv; șîe a o ~) A începe. 64 vtr (Îae) A ajunge să. 65 vt (Înv) A recurge la. 66 vt (Înv) A întreprinde. 67 vtra^[1] A începe să facă ceva. 68 vt (Înv) A începe să practice o meserie. 69 vt (Construit cu supinul) A se deda. 70 vi (Pop; indicând starea materială; îe) A ~ la (bine, avere etc.) A ajunge la... 71 vi (Trs) A deveni. 72 vt (Complementul este „drumul”, „calea”) A se îndrepta într-o direcție oarecare. 73 vt (Fig; complementul este drumul, calea) A-și orienta existența după anumite repere. 74 vi (Îe) A ~ care încotro A merge fiecare în altă direcție. 75 vi (Înv) A se întinde începând de la un anumit loc după anumite repere. 76 vt (Îe) A ~ lumea-n cap A lua lumea-n cap. 77 vt (Îe) A ~ câmpii A o lua razna. 78 vi (Îe) A ~ la (sau de) fugă A o lua la fugă. 79 vi (Îe) A o ~ la sănătoasa A o lua la sănătoasa. 80 vi (Îe) A o ~ la picior A pleca repede. 81 vr (înv; îae) A se pregăti de drum lung. 82-83 vi (Îe) A ~ înainte A pleca mai iute sau înaintea altcuiva. 84 vi (Îae) A întrece. 85 vi (Fig; îae) A anticipa. 86 vi (Îe) A ~ peste câmp A traversa un câmp. 87 vi (Pfm; fig; îae) A divaga (inutil). 88 vi (Pfm; fig; îae) A aiura. 89 vi (Pfm; îe) A (o) ~ cu gura înainte A se grăbi să răspundă. 90 vi (Înv) A se adresa cuiva. 91 vr (Mol; Buc) A se angaja la ceva. 92 vr (Mol; Buc) A se angaja. 93 vr (Înv; Mol; Buc) A se obliga solemn. 94 vr (Mol; Buc; pex) A se jura. 95 vr (Înv; îe) A se ~ la (sau în) rămășag A face prinsoare. 96 vr (Înv; complinit prin „chezaș”, „pe capul său” etc.) A se pune chezaș. 97 vr (înv; îe) A se ~ de lege ca să jure Ajura pe Biblie. 98 vi (Îcs) (Care) pe unde ~că (Care) pe unde nimerește. corectat(ă)

POLI- „mult, complex, numeros, supranumerar”. ◊ gr. polys „mult, numeros, abundent” > fr. poly-, engl. id., germ. id., it. poli- > rom. poli-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini numeroși; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic^[1]; ~aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; ~adenie (v. -adenie), s. f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. Stare a unei flori poliandre; ~andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; ~arhie (v. -arhie₁), s. f., formă de guvernămînt în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune constînd în mai multe artropatii; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic deformat al mai multor articulații; ~auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre organisme) care are nevoie de mai mulți factori de creștere; ~blast (v. -blast), s. n., spor multiseptat, prezent la licheni; ~blefarie (v. -blefarie), s. f., prezență de pleoape supranumerare; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă polinucleată din măduva osoasă; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus și indehiscent, format din mai multe carpele; ~carpoforie (v. carpo-₁, v. -forie), s. f., formare a mai multor capsule la vîrful ramificațiilor mușchilor frunzoși; ~caziu (v. -caziu), s. n., pleiocaziu*; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Cu mai multe capete. 2. (Despre plante) Cu mai multe capitule florale. 3. (Despre rădăcini) Cu mai multe îngroșări terminale; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu mai mulți centromeri; ~cer (v. -cer₁), adj., cu mai multe tentacule sau coarne; ~cheirie (v. -cheirie), s. f., anomalie constînd în prezența de mîini supranumerare; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroși perișori chitinoși; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvență diferită. 2. (Despre substanțe) Care conține mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. 3. (Despre flori) Cu mai multe verticile; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice, pe același film, ale umplerii și golirii vezicii urinare; ~cit (v. -cit), s. n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul foarte segmentat; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., poliglobulie*; ~clad (v. -clad), adj., cu numeroși lăstari; ~cladie (v. -cladie), s. f., prezența unui număr mai mare de ramuri decît cel normal; ~clonie (v. -clonie), s. f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; ~colie (v. -colie₁), s. f., producere de fiere în cantitate excesivă; ~conte (v. -cont), s. n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulți cili sau flageli; ~corie₁ (v. -corie₁), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența mai multor orificii pupilare; ~corie₂ (polichorie) (v. -corie₂), s. f., răspîndire a fructelor, semințelor și sporilor pe căi variate ca: apa, vîntul, animalele etc.; ~crom (v. -crom), adj., (despre picturi) executat în mai multe culori; ~cromatofil (v. cromato-, v. -fil₁), adj., (despre celule) care se colorează ușor în nuanțe variate; ~cromatofilie (v. cromato-, v. -filie₁), s. f., stare caracterizată prin prezența de globule roșii cu afinitate atît pentru coloranții acizi, cît și pentru cei bazici sau neutri; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. (Despre plante) Variație de culori la aceeași corolă; ~cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem agricol cuprinzînd cultivarea mai multor soiuri de plante; ~dactil (v. -dactil), adj., 1. Cu mai multe degete. 2. (Despre frunze) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în forme de deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de degete supranumerare la mîini sau la picioare; ~derm (v. -derm), s. n., țesut protector al cilindrului central, format din straturi alternative de celule endodermice și parenchimatice; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., sete excesivă manifestată în diabet și în unele boli psihice; ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric mărginit de mai multe fețe plane poligonale; ~embrionie (v. -embrionie), s. f., dezvoltare a mai multor embrioni din același zigot sau din aceeași celulă-ou; ~estezie (v. -estezie), s. f., tulburare de sensibilitate în care o excitație unică determină senzații multiple; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre animale) Care utilizează hrană variată, vegetală sau animală. 2. (Despre paraziți) Care atacă mai multe plante-gazdă; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Ingestie exagerată și patologică de alimente. 2. Mod de nutriție al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziți de a ataca viețuitoare-gazdă din specii și familii diferite; ~falangie (v. -falangie), s. f., prezența falangelor supranumerare la un deget; ~fazie (v. -fazie), s. f., prezența în același loc a mai multor varietăți distincte ale unei specii vegetale; ~fenie (v. -fenie), s. f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze numeroase; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre descendenți) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; ~filie₁ (v. -filie₁), s. f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie₂ (v. -filie₂), s. f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; ~filogenie (v. filo-₂, v. -genie₁), s. f., filogenie din mai multe linii de descendență; ~flor (v. -flor), adj., (despre miere) care provine de la mai multe specii de flori; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. 2. Halucinație auditivă constînd în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; ~frazie (v. -frazie), s. f., locvacitate patologică; ~galactie (v. -galactie), s. f., secreție excesivă de lapte; ~gam (v. -gam), adj., s. m., 1. adj., (Despre plante) Cu flori hermafrodite și unisexuate pe același individ. 2. s. m., Bărbat însurat cu mai multe femei în același timp; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Situația unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite și unisexuate pe același individ; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Derivat din mai multe linii de descendență. 2. Care dă culori diferite după mordanții care i se asociază; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendență din mai multe linii parentale; ~genic (v. -genic), adj., (despre o caracteristică ereditară) care este controlat de două sau mai multe gene; ~genie (v. -genie₁), s. f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în același timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism^[2]; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) care prezintă mai multe pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., prezență a mai multor pistile în fiecare floare; ~girie (v. -girie), s. f., existență a mai multor circumvoluții supranumerare pe suprafața creierului; ~globulie (v. -globulie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. policitemie; ~glot (v. -glot), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care vorbește mai multe limbi. 2. adj., Care este scris în mai multe limbi; ~gon (v. -gon₂), s. n., figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Autor care a scris opere aparținînd unor genuri variate. 2. s. n., Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare; ~halin (v. halin), adj., (despre bazine acvatice) cu un conținut de clorură de sodiu de 10-17‰; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu un număr de cromozomi redus la jumătate față de numărul inițial; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., (despre ciclul evolutiv al unor paraziți) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; ~mastie (v. mastie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de mamele supranumerare; sin. politelie; ~melie (v. -melie), s. f., prezența unui număr mai mare de membre decît cel normal; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., apariție a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Format din mai multe părți sau diviziuni. 2. s. m., Substanță ale cărei molecule sînt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiționare a unui caracter de mai mulți factori genetici echivalenți; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., suprapunere simultană a două sau a mai multe măsuri în care timpii tari inițiali nu coincid întotdeauna; ~mialgie (v. mi/o-₁, v. -algie), s. f., afecțiune dureroasă simultană a mai multor mușchi; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care se prezintă sub mai multe forme. 2. (Despre specii animale) Cu variabilitate mare; ~morfie (v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism^[3], pleomorfism^[4]; ~nezie (v. -nezie), s. f., înmulțire exagerată a insulelor pancreatice; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care preferă azotul combinat; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu mai mulți electrozi; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți numeroși; ~odontie (v. -odontie), s. f., prezența de dinți supranumerari; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența concomitentă în cadrul aceleiași specii a unor indivizi de sexualitate diferită; ~onichie (v. -onichie), s. f., malformație caracterizată prin prezența de unghii supranumerare la degete; ~onim (v. -onim), s. n., nume taxonomic cu semnificație nesigură, confuză; ~onimie (v. -onimie), s. f., caracteristică a unei limbi în care același obiect are mai multe denumiri; ~opie (v. -opie), s. f., percepție multiplicată a unui obiect; sin. poliopsie; ~opsie (v. -opsie), s. f., poliopie*; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame excesivă; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de testicule supranumerare; ~otie (v. -otie), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența de pavilioane supranumerare la același individ; ~pag (v. -pag), s. m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete și independente avînd și o mandibulă dublă; ~patie (v. -patie), s. f., stare a unei persoane atinse, simultan, de mai multe boli; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) cu mai multe petale; ~petalie (v. -petalie), s. f., stare a unei corole cu petale supranumerare; ~piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sîmburi numeroși; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre țesuturi organice) care conține mai multe plastide; ~plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinații de gene; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație cu frecvență mărită; ~pod (v. -pod), adj., s. m., 1. adj., Care are mai multe picioare. 2. s. m., Făt teratologic avînd mai multe picioare decît normal; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența unui număr de picioare supranumerare; ~por (v. -por), s. m., ciupercă cu numeroși pori, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori; ~pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) cu mai multe rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; ~sarcă (v. -sarcă), s. f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; ~semie (v. -semie), s. f., 1. Pluralitate de semnificații conținute de un cuvînt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcție de contextul social-politic și istoric în care este receptată; ~sialie (v. -sialie), s. f., salivație excesivă; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. Care prezintă polispermie. 2. (Despre fructe) Cu semințe numeroase; ~spermie (v. -spermie), s. f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi; ~spor (v. -spor), adj., s. m., 1. adj., Care conține mai mulți spori. 2. s. m., Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; ~stel (v. -stel), adj., (despre rădăcini) care posedă mai mulți cilindri centrali; ~stelie (v. -stelie), s. f., prezență a mai multor cilindri centrali în rădăcină; ~stemon (v. -stemon), adj., 1. (Despre androceu) Care are stamine de două ori mai mult decît petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe mai multe șiruri, serii sau verticile; ~stom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; ~telie (v. -telie), s. f., polimastie*; ~tenie (v. -tenie), s. f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre specii) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; ~tom (v. -tom), adj., s. n., 1. adj., (Despre organe vegetale) Divizat sau ramificat în mai multe părți. 2. s. n., Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în mai multe părți, grupe sau specii. 2. Ramificare a vîrfului axei principale a tulpinii sau inflorescenței în mai mult de două ramuri secundare; ~topic (v. -topic), adj., (despre specii vegetale) format pe areale diferite; ~topie (v. -topie), s. f., 1. Localizare în mai multe organe sau țesuturi a unei boli. 2. Acțiune a unei substanțe față de mai multe țesuturi organice. 3. Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puține caractere diferențiale, pe areale separate; ~trih (v. -trih), adj., cu mai mulți peri, cili sau flageli; ~trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriție diferențiată, pe substraturi variate; sin. politrofic; ~trofic (v. -trofic), adj., politrof*; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Exces în procesul de nutriție. 2. Nutriție pe mai multe plante-gazdă; ~trop (v. -trop), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări ale sistemelor fizico-chimice fluide) Care se efectuează în așa fel încît căldura specifică rămîne constantă. 2. s. f., Curbă care reprezintă o transformare politropă; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare abundentă de urină; ~valent (v. -valent), adj., (despre substanțe) care se poate prezenta în compușii săi în diferite stări de valență; ~xen (v. -xen), adj., s. n., 1. adj., (Despre paraziți) Care poate trăi pe mai multe gazde. 2. s. n., Amestec natural de platină și fier; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor și constituit din mai mulți ribozomi uniți printr-o moleculă de ARN; sin. poliribozom^[5]; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., prezență de cromozomi supranumerari.