staccato (cuv. it. „rupt, desprins, separat”), termen ce indică executarea detașată, separată, sacadată a sunetelor, ca și cum între fiecare ar exista o mică pauză*. Se notează fie abrev.: atacc., fie prin puncte* puse deasupra notelor*. S. poate fi executat de către vocea (1) umană și de către toate instr. În cânt s. se realizează prin închiderea glotei după fiecare sunet. Instr. de suflat realizează s. prin trei moduri de articulare*: simplă (pronunțarea consoanei t), dublă (pronunțarea alternativă a consoanelor t și k, în succesiuni rapide) și triplă (pronunțarea alternativă a consoanelor tkt, tkt,...). Fl. și trp. se pot folosi cu ușurință de toate cele trei articulații pentru s.: ob., cl., fag., sax. ș.a. folosesc în special prima articulație, iar cornul și trb., prima și a doua articulație. La pian*, s. se realizează prin atacul puternic al brațelor pe claviatură* și printr-o digitație* adecvată. Instr. de coarde* realizează s. prin viteza și intensitatea cu care arcușul* este purtat pe corzi* și oprit brusc.