Definiția cu ID-ul 551107:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

zgomot (fr. bruit; it. rumore; germ. Geräusch; engl. noise) 1. În mod obiectiv, sunet* (vibrație*) sau suprapunere de sunete (vibrații) cu intensitate*, frecvență și spectru de armonice*, care creează o stare de nedeterminare, cu deosebire datorată variațiilor dezordonate în timp. 2. În mod subiectiv, sunet (vibrație) nedorit, care nu este util din punct de vedere psiho-fiziol. unui ascultător sau care produce o senzație supărătoare. În anumite cazuri sau situații, o emisie sonoră care pentru fiz. are caracter de z. (foșnetul frunzelor, z. unei cascade) etc. poate fi dorită, utilă sau plăcută unui ascultător. Invers, sunetele perfect muzicale pot fi nedorite și chiar supărătoare aceluiași ascultător, fiind apreciate ca z. ♦ În muzică, z., fie dorit, fie inevitabil, este mai mult prezent decât se crede îndeobște: a) nu este practic posibilă nici o emisie de sunete muzicale, principial cât de pură, care să nu conțină o anumită cantitate de z. (v. timbru); b) atacul (1) marcat al unui sunet la instr. cu arcuș și la altele începe cu un z.; c) destule instr. folosite în orch. de toate genurile și în fanfare emit z. încadrabile în definiția fizică (unele instr. de percuție* și pseudo-instr.); d) în ultimele trei decenii și-au făcut loc în muzică, mai ales în cea funcțională (radio, cinema, etc.), z. naturale și din viața cotidiană, manipulate după tehnici de înregistrare* moderne etc.; e) z. și efecte noi de același gen au fost create cu ajutorul aparatelor electronice (v. concretă, electronică, muzică). 3. Z. alb, v. alb, sunet.